ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 358/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 358/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 la Tribunalul Neamț, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. – Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, anularea deciziei comunicate prin adresa x/19.11.2020 prin care s-a retras Certificatul de atestare seria x nr. x/22.08.2019 și anularea documentației care a stat la baza deciziei (procesul-verbal al O.S. Tazlău nr. 9919/16.10.2020 și raportul Direcției Silvice Neamț – O.S. Tazlău nr. 10524/29.10.2020), suspendarea deciziei comunicate prin adresa nr. x/19.11.2020 prin care s-a retras Certificatul de atestare seria x nr. x/22.08.2019, cu cheltuieli de judecată.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 34/2021 din 25 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepțiile procedurile invocate de pârâta Comisia de Atestarea Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră - lipsa calității procesuale pasive, prematuritatea și inadmisibilitatea acțiunii - ca nefondate. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. – Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră, ca nefondată. A fost respinsă cererea de suspendare formulată de reclamantă în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, ca rămasă fără obiect.
Cererea de recurs
Împotriva sentinței nr. 34/2021 din 25 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea, aplicând în mod greșit dispozițiile legale cu incidență în cauză.
De asemenea, în mod greșit a respins instanța de fond solicitarea de introducere în cauză a Direcției Silvice Neamț și a Ocolului Silvic Tazlău, instituțiile care au emis înscrisurile care au stat la baza luării deciziei de către pârâtă, înscrisuri care sunt acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004.
Apărările intimatei
Intimata-pârâtă Comisia de Atestare a Operatorilor Economici pentru Activitatea de Exploatare Forestieră a formulat întâmpinare, solicitând anularea recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., și analizând recursul formulat în cauză, constată că, raportat la obiectul acțiunii și soluția dispusă de instanța de fond prin sentința recurată, prin cererea de recurs nu s-au adus critici care să poată fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare menționate la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
În speță, recursul formulat de recurenta S.C. A. S.R.L. nu conține critici concrete aduse hotărârii instanței de fond, ci reprezintă o redare fidelă a cererii de chemare în judecată depuse în dosarul de fond .
Înalta Curte constată că nu se impune examinarea acestor susțineri, întrucât ele au fost deja analizate de instanța de fond, iar exercitarea căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri judecătorești presupune formularea unor critici concrete de nelegalitate cu privire la hotărâre, iar nu preluarea susținerilor din cererea de chemare în judecată, care au format obiectul analizei primei instanțe.
A mai susținut recurenta că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile legale cu incidență în cauză și că în mod greșit a respins solicitarea de introducere în cauză a Direcției Silvice Neamț și a Ocolului Silvic Tazlău, instituțiile care au emis înscrisurile care au stat la baza luării deciziei de către pârâtă, înscrisuri care sunt acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004.
Înalta Curte constată că aceste afirmații nu pot fi considerate critici de nelegalitate la adresa sentinței, din moment ce au un caracter general și nu precizează în concret, în raport cu motivul de casare invocat, în ce constă pretinsa încălcare sau aplicare greșită de către prima instanță a normelor de drept incidente în cauză.
Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 din C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.
Deoarece recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul de față.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 34/2021 din 25 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 34/2021 din 25 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 26 ianuarie 2023.