ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 306/2023

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 6 octombrie 2021 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății, anularea Ordinului Comun al Ministrului Educației și al Ministrului Sănătății nr. 5338/1082/01.10.2021, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 942.

Totodată, în conformitate cu art. 14 si 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat suspendarea executării actului administrativ unilateral normativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei, și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. La data de 8 noiembrie 2021 reclamanta A. a formulat precizări la cererea de suspendare a executării Ordinului Comun al Ministrului Educației Naționale și al Ministrului Sănătății nr. 5338/01.10.2021, completat și modificat după investirea instanței de contencios administrativ prin Ordinul Comun al Ministrului Educației Naționale și al Ministrului Sănătății 5558/2389/2021, învederând că cel din urmă ordin este o reglementare care nu îndeplinește condiția garantării ocrotirii dreptului la sănătate, astfel cum este prevăzut in art. 34 alin. (1) din Constituție.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1766 din 23 noiembrie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes, a respins excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, a admis excepția inadmisibilității cererii, în baza art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare, cu precizarea ulterioară, formulată de reclamanta A..

2.2. Prin sentința civilă nr. 79 din 25 ianuarie 2022, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A., și a dispus anularea Ordinului comun al Ministrului Educației și al Ministrului Sănătății nr. 5338/1082/01.10.2021 publicat în M.O. Partea I nr. 942. Totodată, prima instanță a admis în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată și a obligat pârâtele la plata sumei de 50 RON reprezentând taxa de timbru aferentă cererii de anulare act administrativ, respingând, ca nefondată, cererea privind acordarea taxei de timbru în cuantum de 20 RON pentru cererea de suspendare și ca nedovedită, cererea privind acordarea onorariului de avocat.

Împotriva sentinței civile nr. 1766 din 23 noiembrie 2021 a declarat recurs Ministerul Sănătății, iar împotriva sentinței civile nr. 79 din 25 ianuarie 2022 au declarat recurs pârâtul Ministerul Educației și pârâtul Ministerul Sănătății.

3.1. Prin recursul formulat împotriva ambelor hotărâri indicate în punctul 2 de mai sus, pârâtul Ministerul Sănătății a solicitat, invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe de o parte, casarea sentinței civile nr. 1766 din 23 noiembrie 2021 și, în rejudecarea cauzei, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, iar pe de altă parte casarea sentinței civile nr. 79 din 25 ianuarie 2022 și, în rejudecarea cauzei, admiterea excepției inadmisibilității cererii de anulare a Ordinului comun nr. 5338/1082/2021, pentru lipsa plângerii prealabile, în mod simetric cu excepția ce vizează cererea de suspendare a aceluiași ordin.

Recurentul-pârât a susținut că excepția a fost respinsă în mod eronat, instanța aplicând greșit normele de drept material, respectiv prevederile exprese și de strictă interpretare privind obligativitatea plângerii prealabile în situația actului administrativ cu caracter normativ.

Se afirmă în calea recursului că art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2002 se referă la actele administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, o astfel de prevedere legală având în vedere doar actele administrative cu caracter individual, și, dintre acestea, doar cele care se referă la bunuri, cum ar fi, în opinia recurentului, autorizațiile de construire, deciziile de restituire a unor bunuri în baza legilor de restituire, etc.

În cauză, afirmă recurentul MS, este vorba despre un act administrativ cu caracter normativ, căruia îi sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora plângerea prealabilă este obligatorie și poate fi formulată oricând. Dacă intenția de reglementare ar fi fost în sensul de a exclude de la procedura prealabilă cererile de anulare a actelor administrative cu caracter normativ, atunci prevederile anterior menționate nu și-ar mai fi avut rostul, fiind în contradicție cu prevederile art. 7 alin. (5), teza referitoare la actele administrative intrate în circuitul civil și care au produs efecte juridice, iar legiuitorul le-ar fi abrogat.

Se arată, în acest context, că cele două aliniate ale art. 7 sunt reglementări distincte pentru situații juridice distincte, fără a se putea reține ca în cazul actului juridic cu caracter normativ să fie în același timp și obligatorie, dar și facultativă plângerea prealabilă.

Totodată, afirmă recurentul MS că nu se poate pune semnul echivalenței între publicarea în Monitorul Oficial, specifică actelor administrative cu caracter normativ, și intrare în circuitul civil, ce presupune existența unui contract civil care se încheie în baza unui act administrativ individual. În schimb, actul administrativ cu caracter normativ are o aplicabilitate într-un număr nedefinit de situații, produce efecte erga-omnes, putând fi abrogat/modificat oricând.

Susține recurentul MS că această concluzie se desprinde și din paragraful 50 din Decizia în interesul legii nr. 12/2021, care vizează calificarea noțiunii de act administrativ individual sau de act administrativ normativ, concluzia fiind aceea că un act administrativ normativ nu poate intra în circuitul civil, ci intră în vigoare prin publicare în Monitorul Oficial. În consecință, afirmă recurentul Ministerul Sănătății că actul administrativ cu caracter normativ este incompatibil prin sine însuși cu noțiunea de act intrat în circuitul civil, drept pentru care plângerea prealabilă este obligatorie, nu facultativă, astfel că lipsa acestei proceduri, în situația atacării actului administrativ normativ, este o chestiune insurmontabilă, care face de prisos analiza pe fond a cererii de anulare.

În referire la sentința civilă nr. 79/2022, susține recurentul-pârât că sunt pe deplin valabile criticile regăsite în recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1766/2021 și profită solicitării de casare a acestei hotărâri raportat la excepția inadmisibilității cererii în anulare a ordinului pentru lipsa plângerii prealabile.

Față de soluția de admitere a cererii de anulare a ordinului, a criticat recurentul pârât faptul că prima instanță a admis cererea de anulare, pe motiv că HCNSU nr. 76/2021, prevăzută în temeiurile legale de emitere a ordinului, nu a fost publicată în Monitorul Oficial, deși, consideră instanța că exista această obligație legală.

A susținut recurentul că excepția inadmisibilității cererii de anulare a ordinului comun atacat, pentru lipsa plângerii prealabile, fiind o excepție absolută și peremptorie, admiterea acesteia face de prisos analiza fondului cauzei.

Un argument suplimentar, în opinia recurentului MS, îl reprezintă faptul că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. În cazul admiterii acțiunii, instanța se pronunță, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, și asupra validității actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum și asupra efectelor juridice produse de acestea.

Așadar, acțiunea autorității emitente, în situația actului administrativ unilateral care nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului, fiind evident că legea, când a stabilit un termen de introducere a acțiunii pentru actele care au intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, plângerea prealabilă a autorității emitente fiind lipsită de sens, s-a referit la actele administrative cu caracter individual, iar în situația actelor administrative cu caracter normativ legea stabilește expres că plângerea prealabilă poate fi formulată oricând (art. 7 alin. (1)

1

), iar acțiunea în 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, termen distinct de cel prevăzut pentru acțiunea autorității emitente. În concluzie, a solicitat recurentul-pârât MS admiterea căii de atac declarate, fiind întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii în anularea ordinului, pentru lipsa plângerii prealabile, excepție ce a fost greșit respinsă de prima instanță.

3.2. În cauză a promovat recurs și pârâtul Ministerul Educației, prin care, apreciind incidente cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat, la rândul său, casarea sentinței civile nr. 79 din 25 ianuarie 2022 și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de intimata - reclamantă, ca neîntemeiată.

A susținut recurentul-pârât, raportat la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că hotărârea pronunțată de instanța de fond cuprinde motive străine de natura cauzei, în condițiile în care acțiunea formulată de către intimata-reclamantă nu viza nelegalitatea actului administrativ supus cenzurii instanței de judecată, ci împrejurarea potrivit căreia actul administrativ ar fi lovit de nulitate pentru că unul dintre temeiurile de drept ale acestuia nu ar fi fost publicat în Monitorul Oficial.

În cazul acțiunilor având ca obiect acțiunea în anulare, instanța judecătorească analizează conformitatea actului administrativ normativ cu legea, dar și existența unei vătămări produse reclamantului, într-un drept sau interes legitim, în lipsa vătămării neputând fi aplicată sancțiunea anulării, aspect de esența contenciosului subiectiv.

Pretinde recurentul-pârât Ministerul Educației că emiterea actului administrativ supus cenzurii instanței s-a realizat în forma și cu procedura prevăzută de lege cu referire expresă la temeiurile legale menționate, fondate pe situația de fapt și având în vedere interesul public general, precum și adoptarea unor măsuri care să permită autorităților publice să intervină eficient și cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei.

Afirmă recurentul-pârât că instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei acțiuni în anularea unui act administrativ individual poate aprecia asupra legalității actelor administrative normative în baza căruia a fost emis și poate să constate nelegalitatea acestora ca urmare a încălcării unui act administrativ normativ de forță juridică superioară ținând seama de dispozițiile art. 77-79 din Legea nr. 24/2000, or, Hotărârea CNSU nr. 76/2021 nu reprezintă un act normativ de forță juridică superioară.

Critică recurentul-pârât faptul că instanța de fond a dispus anularea unui act normativ fără a verifica dacă acesta îndeplinește condițiile de legalitate prevăzute de normele de tehnică legislativă și fără a verifica dacă există o vătămare a unui drept sau interes legitim subiectiv, acestea fiind limitele impuse de legea contenciosului administrativ în analiza unei cereri privind anularea unui act administrativ.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurentul-pârât că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în privința reținerilor referitoare la obligativitatea publicării deciziilor CNSU în Monitorul Oficial al României odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 63/2021, arătându-se în continuare că prin acest din urmă act normativ a fost modificat art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, respectiv a fost instituită obligația publicării în Monitorul Oficial a hotărârilor CNSU doar cu privire la "instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor din prezenta lege".

Mai arată recurentul-pârât că, din analiza art. 1 și 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 rezultă faptul că există obligația publicării în Monitorul Oficial doar a acelor decizii CNSU care se referă la o instituire, modificarea sau încetarea unor măsuri necesare în domeniul sănătății publice cu caracter temporar, în situații de risc epidemiologic și biologic, pentru prevenirea introducerii și limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României.

În raport de ordinul contestat, afirmă recurentul ME că acesta nu are corespondent în privința măsurilor care rezidă din dispozițiile Legii nr. 136/2020, ci acesta reglementează procedura și măsurile obligatorii privind prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 care se vor aplica în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe/instituțiile de învățământ, în scopul asigurării dreptului la învățătură și a dreptului la sănătate pentru beneficiarii primari ai dreptului la învățătură, studenți și personalul din sistemul național de învățământ.

Prin urmare, susține recurentul-pârât că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile din O.U.G. nr. 63/2021 raportat la obligația publicării hotărârilor CNSU în raport cu Ordinul 5338/1082/2021 prin care au fost aprobate măsurile de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

În referire la reținerile primei instanțe conform cărora "în lipsa absenței condiției esențiale a existenței acestei hotărâri (Hotărârea CNSU nr. 76/2021), actul contestat nu poate fi raportat la această hotărâre", precizează recurentul-pârât că actul normativ contestat nu este emis în baza Hotărârii CNSU, ci în baza dispozițiilor legale de nivel superior, astfel cum apare în preambulul acestuia (Legea educației naționale nr. 1/2011, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, etc).

Se mai arată în recurs că instituția inexistenței actului administrativ nu poate fi opusă în prezenta cauză, o astfel de sancțiune fiind dată de dispozițiile constituționale care prevăd obligativitatea publicării în Monitorul Oficial a unor acte administrative, nepublicarea acestora fiind sancționată cu inexistența actului (art. 100 alin. (1) din Constituția României).

Susține recurentul-pârât că și în cazul în care prevederile art. 15 alin. (4) s-ar fi aplicat pentru Hotărârea CNSU nr. 76/2021, O.U.G. nr. 63/2021 nu prevede vreo sancțiune în cazul nepublicării în Monitorul Oficial a Hotărârilor CNSU, spre deosebire de Constituția României, care reglementează sancțiunea (inexistența) care intervine în cazul nepublicării în Monitorul Oficial al României a decretelor Președintelui României, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, motiv pentru care constatarea "inexistenței" Hotărârii CNSU nu are temei legal.

În concluzie, a susținut recurentul-pârât că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât cuprinde motive străine de natura cauzei, respectiv a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Legal citată, intimata-reclamantă A. nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 5 iulie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs asupra căilor de atac formulate

Examinând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate, a motivelor de casare invocate și a probelor aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reține tardivitatea căii de atac a Ministerului Sănătății îndreptate împotriva soluției pronunțate asupra cererii de suspendare a Ordinului comun nr. 5338/1082/01.10.202 1din cuprinsul sentinței civile nr. 1766/23.11.2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și caracterul fondat al recursurilor pârâților, îndreptate împotriva sentinței civile nr. 79/25.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul de față, pentru considerentele arătate în continuare.

II.1 Argumente de fapt și de drept relevante

În referire la recursul declarat de recurentul Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 1766/23.11.2021, Înalta Curte reține că soluția pronunțată asupra cererii de suspendare a executării Ordinului Comun al Ministrului Educației și al Ministrului Sănătății nr. 5338/1082/01.10.2021 este supusă recursului în termen de 5 zile de la comunicare, potrivit prevederilor art. 15 alin. (2), coroborat cu art. 14 alin. (4), ambele din Legea nr. 554/2004, în care se arată că "(4) Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare".

Conform art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel." Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, demers ce presupune exercitarea unui drept procesual.

Recursul înaintat de pârâtul Ministerul Sănătății la data de 8.03.2022, declarat împotriva sentinței civile nr. 1766/23.11.2021, comunicată acestei părți la data de 23.12.2021, a fost formulat cu depășirea termenului de 5 zile, ce a început să curgă de la comunicare și s-a împlinit la data de 29.12.2021, fapt pentru care Înalta Curte va admite excepția tardivității formulării acestuia, invocată din oficiu.

În consecință, Înalta Curte va dispune respingerea ca tardivă a recursului îndreptat împotriva soluției date asupra cererii de suspendare a Ordinului comun al Ministrului Educației și al Ministrului Sănătății nr. 5338/1082/01.10.2021.

Cât privește, însă, celelalte chestiuni prejudiciale dezlegate prin aceeași hotărâre, precum soluția de respingere a excepției lipsei de interes și cea de respingere a excepției inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile, reține Înalta Curte că recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății nu privește soluția de respingere a lipsei de interes, criticile vizând doar dezlegarea dată excepției inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile, aceste critici impunându-se a fi examinate prin considerente comune ce vizează ambele recursuri declarate de Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 1766/2021 și împotriva sentinței civile nr. 79/2022 și de Ministerul Educației împotriva sentinței nr. 79/2022.

Faptul că judecătorul fondului a soluționat în cuprinsul sentinței nr. 1766/23.11.2021 atât excepțiile de procedură și de fond ce au fost invocate în cauză, cât și cererea de suspendare a actului administrativ atacat cu acțiunea în anulare, nu determină incidența unui regim juridic unitar cu privire la calea de atac îndreptată împotriva acestei hotărâri judecătorești, ci impune observarea existenței unei diferențe de aplicare a normelor procedurale din perspectiva termenului de exercitare a recursului, termenul de 5 zile de la comunicare fiind prevăzut de legiuitor doar pentru soluția de suspendare a ordinului atacat, iar termenul de declarare a căii de atac îndreptate împotriva soluțiilor date asupra excepțiilor, este cel de 15 zile de la data comunicării sentinței civile nr. 79/25.01.2022, considerându-se că recursul îndreptat împotriva acestei hotărâri judecătorești privește și încheierea interlocutorie prin care a fost soluționată excepția inadmisibilității.

Criticile regăsite în recursurile ambilor pârâți, referitoare la soluția de respingere a excepției inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile, sunt întemeiate, întrucât judecătorul fondului a reținut eronat incidența prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, drept temei al exonerării persoanei vătămate de obligația de a formula plângere prealabile anterior formulării cererii de anulare a actului administrativ pretins vătămător.

Potrivit prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, "(Î)n cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe sau al acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă", iar prima instanță a reținut că actul administrativ atacat a intrat în circuitul civil la momentul publicării sale în Monitorul Oficial, astfel încât nu mai era necesară parcurgerea procedurii prealabile într-o atare situație.

În speță, s-a solicitat anularea unui act administrativ cu caracter normativ, supus publicării în Monitorul Oficial, ce își produce efectele de la intrarea sa în vigoare. A considera că acțiunea în anularea unui act administrativ cu caracter normativ nu trebuie precedată de parcurgerea procedurii prealabile, întrucât, potrivit argumentului judecătorului fondului, publicarea actului în Monitorul Oficial echivalează cu intrarea în circuitul civil, având drept consecință lipsa obligativității plângerii prealabile, ar lipsi de orice eficiență această etapă a recursului grațios, cu privire la orice act normativ, fapt ce ar conduce la inaplicabilitatea art. 7 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea sistematică a prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, teza referitoare la acte administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil, trebuie avute în vedere prevederile aceluiași articol, alin. (1

1

), potrivit cărora "(Î)n cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând", astfel că, pentru a evita suprapunerea reglementărilor, singurul înțeles logico-juridic al normei referitoare la lipsa de obligativitate a plângerii prealabile pentru acte administrative care nu mai pot fi revocate, întrucât au intrat în circuitul civil, se referă la acte administrative cu caracter individual, iar pentru cele cu caracter normativ este aplicabilă regula de drept potrivit căreia plângerea prealabilă poate fi făcută oricând.

Prin urmare, prima instanță, aplicând în mod eronat prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a reținut caracterul neîntemeiat al excepției inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile, soluție ce se impune a fi reformată, în sensul admiterii sale. În consecință, dat fiind caracterul prioritar al acestei excepții, urmare admiterii sale, va fi respinsă cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.

II.2 Temeiul de drept al soluției pronunțate

Pentru considerentele expuse anterior, în aplicarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului declarat de Ministerul Sănătății împotriva soluției de respingere a cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 5338/1082/01.10.2021, respingând, în consecință, acest recurs, ca fiind tardiv formulat, va admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Educației și Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 79/2022, va casa această sentință și, în rejudecare, va admite excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, astfel că cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar soluțiile primei instanțe asupra excepției lipsei de interes și a cererii de suspendare a executării ordinului nr. 5338/1082/01.10.2021 vor fi menținute, drept consecință a verificării recursurilor în limitele arătate de titularii lor și ca urmare a valorificării excepției tardivității recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1766 din 23 noiembrie 2021, în referire la soluția dată asupra cererii de suspendare a ordinului nr. 5338/1082/01.10.2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității recursului declarat de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 1766 din 23 noiembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în privința soluției asupra cererii de suspendare a executării Ordinului comun al Ministrului Educației și al Ministrului Sănătății nr. 5338/1082/01.10.2021.

Respinge acest recurs, ca tardiv formulat.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 1766 din 23 noiembrie 2021, a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în privința excepției inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și recursurile declarate de pârâtul Ministerul Educației și pârâtul Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 79 din 25 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința civilă nr. 1766 din 23 noiembrie 2021 și în tot sentința civilă nr. 79 din 25 ianuarie 2022 și, rejudecând:

Admite excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Respinge cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății, privind anularea Ordinului comun al Ministrului Educației și al Ministrului Sănătății nr. 5338/1082/01.10.2021 publicat în MO Partea I nr. 942, ca inadmisibilă.

Menține soluția pronunțată în privința excepției lipsei de interes și în privința cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 5338/1082/01.10.2021.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 ianuarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.