ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2001/2023

Ședința publică din data de 06 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal în data de 15 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici, au solicitat instanței anularea Deciziilor nr. 5/2011, nr. 250/2013 și nr. 459/2014 a biroului executiv al U.N.N.P.R. și a hotărârilor Consiliului Uniunii nr. 269/2011 și nr. 352/2011, precum și restituirea sumelor către persoanele fizice, cu cheltuieli de judecată.

La data de 08 iunie 2021 reclamanții au depus o cerere adițională modificatoare prin care au solicitat ca instanța să dispună și anularea deciziilor biroului executiv al Uniunii Notarilor Publici nr. 47/2011, respectiv nr. 51/2011. De asemenea, reclamanții au solicitat, ca soluție alternativă, încasarea taxelor de către notarii care prestează aceste servicii începând cu data introducerii acțiunii.

La solicitarea instanței, reclamanții au depus în data de 10 iunie 2021 o cerere intitulată "Precizare de acțiune" prin care au arătat că își mențin și capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 5/2011 a biroului executiv al U.N.N.P.R.

La termenul din data de 23 iunie 2021, instanța s-a pronunțat asupra excepției lipsei capacității de folosință a pârâtului Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici, asupra excepției lipsei procedurii prealabile și asupra excepției tardivității acțiunii, respingându-le ca nefondate pentru motivele arătate în încheierea de ședință din acea dată.

La același termen de judecată, instanța a dispus unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, a lipsei de interes și a nulității invocate în legătură cu ultimul petit din cererea introductivă și a excepției nulității petitului privind anularea deciziilor biroului executiv al Uniunii Notarilor Publici nr. 47/2011, respectiv nr. 51/2011 și a petitului privind soluția alternativă de încasare a taxelor de către notarii care prestează aceste servicii începând cu data introducerii acțiunii.

De asemenea, instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității petitului privind dispunerea restituirii sumelor către persoanele fizice ori către notari și a unit cu fondul această excepție, aceeași soluție fiind dispusă și cu privire la excepția de inadmisibilitate a petitului privind soluția alternativă de încasare a taxelor de către notarii care prestează aceste servicii începând cu data introducerii acțiunii.

Asupra admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, instanța s-a pronunțat prin încheierea de ședință din data de 04 octombrie 2021, dispunând sesizarea Curții Constituționale pentru motivele arătate în încheierea de ședință menționată.

Prin sentința civilă nr. 121 din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins ca nefondată excepția nulității petitelor privind anularea Deciziilor nr. 47/2011 și nr. 51/2011, emise de pârâta Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, a petitului privind anularea ca nelegale și neconstituționale a actelor administrative atacate și a petitului privind soluția alternativă de încasare a taxelor de către notarii care prestează aceste servicii începând cu data introducerii acțiunii, invocată de pârâte;

- a admis excepția nulității petitului privind restituirea sumelor către persoanele fizice sau către toți notarii a sumelor încasate în temeiul actelor administrative atacate, invocată de pârâte;

- a anulat capătul de cerere privind restituirea sumelor către persoanele fizice sau către toți notarii a sumelor încasate în temeiul actelor administrative atacate;

- a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind soluția alternativă de încasare a taxelor stabilite prin actele administrative atacate de către notarii care prestează aceste servicii începând cu data introducerii acțiunii;

- a respins ca inadmisibil petitul privind soluția alternativă de încasare a taxelor stabilite prin actele administrative atacate de către notarii care prestează aceste servicii începând cu data introducerii acțiunii;

- a respins ca nefondată acțiunea formulată de către reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici și a obligat pe reclamanți la plata în favoarea pârâtei Uniunea Națională a Notarilor Publici din România a sumei de 13645,33 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva sentinței civile nr. 121 din 13 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs B. și A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii introductive.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 decembrie 2021, intimații-pârâți Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici au invocat, în principal, excepția nulității recursului și excepția lipsei de interes a recursului declarat împotriva modului de soluționare a excepțiilor tardivității, lipsei procedurii prealabile, lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de interes, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici, Înalta Curte constată că excepția în discuție este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat. În concret, cererea de recurs se limitează la reluarea conținutului cererii intitulate "Precizare de acțiune și răspuns la întâmpinarea pârâtelor Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici", depusă de reclamanți în data de 08 iunie 2021 în primă instanță, fără a se formula critici raportat la conținutul concret al hotărârii atacate.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenții-reclamanți preiau aceleași texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în fața instanței de fond, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurenți.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, ele reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, deși așa cum s-a relevat mai sus, recurenții-reclamanți au indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva încălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reține că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menționat.

Înalta Curte reține că sunt date în competența instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, iar în aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și criticile în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speță, prin cererea de recurs nu se formulează critici raportat la conținutul concret al hotărârii atacate. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material. Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Prin urmare, întrucât recurenții-reclamanți nu s-au conformat exigențelor impuse de dispozițiile legale mai sus menționate și nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici și va constata nul recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva sentinței civile nr. 121/CA/2021 din 13 octombrie 2021 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici.

Constată nul recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva sentinței civile nr. 121/CA/2021 din 13 octombrie 2021 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 06 aprilie 2023.