ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3642/2022

Ședința publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 17.10.2018, sub nr. de dosar x/2018, reclamanții A. și B., au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții C., Consiliul Uniuni Notarilor Publici, Camera Notarilor Publici Oradea, sa oblige paratii sa prezinte deciziile pe ultimii 5 ani prin care Consiliul Uniunii l-a numit pe pârâtul C. membru în comisia de control a Uniunii; să constate că este incompatibilitate între calitatea de membru în Consiliul Uniunii si membru în echipa de control a Uniunii si să fie obligat pârâtul C. să restituie sumele încasate în aceasta calitate.

Prin sentința nr. 177/CA/2019 din data de 27 noiembrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "A admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea pârâtei Uniunea Națională a Notarilor Publici să comunice reclamanților hotărârile prin care l-a numit pe pârâtul C. ca membru în Corpul de Control al președintelui și de stabilire a indemnizației cuvenite pentru exercitarea acestei calități, invocată din oficiu de către instanță.

A admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind anularea Dispoziției de control nr. 9/2015 a Uniunii Notarilor Publici și a Hotărârii nr. 19/14.03.2014, emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici, în ceea ce privește numirea pârâtului C., invocată de pârâta Uniunea Națională a Notarilor Publici.

A admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind obligarea pârâtului C. să restituie Uniunii Naționale a Notarilor Publici suma de 15.000 RON; obligarea pârâtului C. să restituie Camerei Notarilor Publici Oradea suma de 5.000 RON și obligarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici să emită o decizie de eliberare a pârâtului C. din funcția de membru în Corpul de Control al Președintelui, respectiv Corpul de Control al Uniunii, invocată de pârâta Uniunea Națională a Notarilor Publici.

A respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții C., Uniunea Națională a Notarilor Publici și Camera Notarilor Publici Oradea.

A admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea pârâtei Uniunea Națională a Notarilor Publici să comunice reclamanților hotărârile prin care l-a numit pe pârâtul D. ca membru în Corpul de Control al președintelui și de stabilire a indemnizației cuvenite pentru exercitarea acestei calități, invocată din oficiu de către instanță.

A admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind anularea Dispoziției de control nr. 9/2015 a Uniunii Notarilor Publici și a Hotărârii nr. 19/14.03.2014, emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici, în ceea ce privește numirea pârâtului D., invocată de pârâta Uniunea Națională a Notarilor Publici.

A admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind obligarea pârâtului D. să restituie Uniunii Naționale a Notarilor Publici suma de 15.000 RON și obligarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici să emită o decizie de eliberare a pârâtului D. din funcția de membru în Corpul de Control al Președintelui, invocată de pârâta Uniunea Națională a Notarilor Publici.

A respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții D. și Uniunea Națională a Notarilor Publici.

A admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind anularea parțială a Hotărârii nr. 24/25.04.2013 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici, în ce privește nominalizarea pârâților E., F., G., H. ca membri ai Consiliului de Administrație al Casei de Pensii a Notarilor Publici; anularea parțială a Hotărârii nr. 4/2018 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici în ce privește nominalizarea pârâților E. și H. și a pârâtului I. ca președinte al Casei de Pensii a Notarilor Publici, invocată de pârâta Uniunea Națională a Notarilor Publici.

A admis excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care se solicită obligarea în solidar a pârâților Uniunea Națională a Notarilor Publici, membrii Consiliului Uniunii, președintele și membrii Consiliului de Administrație a Casei de Pensii a Notarilor Publici să restituie Casei de Pensii a Notarilor Publici suma de 90.000 RON, invocată de pârâta Uniunea Națională a Notarilor Publici.

A respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Notarilor Publici, Casa de Pensii a Notarilor Publici, J., K., C., L., M., N., O., P., Q., I., R., S., T., U., V., W., X., G., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., E., II., JJ., KK., LL., MM., NN., F., H., OO. și PP..

A luat act de renuntarea reclamanților A. și B. la judecata față de pârâta Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza.

A admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind: obligarea pârâtei Uniunea Națională a Notarilor Publici să comunice reclamanților hotărârile prin care l-a numit pe pârâtul F. ca membru în Corpul de Control al Uniunii, membru în Corpul de Control al Președintelui și de stabilire a indemnizației cuvenite; constatarea că prin Hotărârea nr. 19/2014 a Consiliului Uniunii Notarilor Publici pârâtul F. a fost numit membru în Corpul de Control al Uniunii, incompatibilitatea acestuia cu funcția de membru în Consiliul Uniunii și obligarea sa să restituie sumele încasate cu titlu de indemnizație pentru această funcție; constatarea că prin Hotărârea nr. 24/2013 a Consiliului Uniunii Notarilor Publici, pârâtul F. a fost numit membru al Consiliului Casei de Pensii a Notarilor Publici și obligarea Consiliului Uniunii Notarilor Publici să prezinte hotărârea de stabilire a indemnizației pentru această funcție; constatarea că pârâtul F. este incompatibil cu funcția de membru în Consiliul de Administrație al Casei de Pensii a Notarilor Publici și în Consiliul Uniunii Notarilor, obligarea acestuia la restituirea sumei de 90.000 RON încasate în această calitate și eliberarea sa din toate funcțiile deținute, excepție invocată de pârâta Uniunea Națională a Notarilor Publici.

A admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea art. 7, pct. 4, 5 și 6 din Hotărârea nr. 47/2013 a Consiliului Uniunii Notarilor Publici, invocată de pârâta Uniunea Națională a Notarilor Publici.

A respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Notarilor Publici, F., Casa de Pensii a Notarilor Publici și Camera Notarilor Publici.

A obligat pe reclamanți în solidar la plata către pârâta Uniunea Națională a Notarilor Publici a sumei de 89.038,75 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

A obligat pe reclamanți în solidar la plata către pârâtul C. a sumei de 8.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

A obligat pe reclamanți în solidar la plata către pârâta Camera Notarilor Publici Oradea a sumei de 24.990 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

A respins cererea pârâților F. și O. privind acordarea cheltuielilor de judecată.".

Împotriva sentinței nr. 177/CA/2019 din data de 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A. și B. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe sau, în rejudecare, respingerea excepțiilor invocate și rejudecarea cauzei.

Intimații-pârâți C., Camera Notarilor Publici Oradea și D. au formulat întâmpinari în cuprinsul cărora au invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fond au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței nr. 177/CA/2019 din data de 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității prezentei căi de atac invocată de intimații-pârâți, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurenților obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus, ci este necesar ca argumentele și criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În speță, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu s-a formulat nicio critică (de nelegalitate) sentinței atacate, dimpotrivă, se reiau, aspecte în ce privește fondul cauzei, așa cum au fost redate în acțiunea introductivă de instanță.

Motivarea recursului este practic, o reluarea parțială a aspectelor învederate în cererea de chemare în judecată, ceea ce nu poate echivala sub nicio formă cu indicarea motivelor de nelegalitate a sentinței recurate. Recurenții reclamanți nu dezvoltă în mod concret și coerent care sunt aspectele de procedură încălcate de către instanța fondului care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sau care sunt normele de drept material interpretate sau aplicate greșit, care să justifice încadrarea în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aceștia nu critică în mod concret sentința recurată, nu arată în ce mod s-a încălcat sau aplicat greșit legea, ci indică în mod formal articolele care reglementează cazurile de casare, nefăcând nimic altceva decât o sinteză a dosarului de fond, neaducând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii de fond.

Astfel, susținerea recurenților potrivit căreia "normele de procedură prin care instanța a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind incompatibilitatea, când aceasta avea obligația disjungerii acestui capăt de cerere având în vedere art. 132 C. proc. civ. cu motivarea judecătorului că nu se circumscrie dreptului administrativ, ba mai mult nici nu a pus în discuție acest aspect încălcându-mi dreptul la apărare și la un proces echitabil", nu se poate constituie într-o veritabilă critică susceptibilă a fi încadrată într-unul din cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, prezentarea, din nou, a argumentelor și susținerilor expuse în cererea de chemare în judecată sau prezentarea pe larg a dispozițiilor legale apreciate incidente cauzei, nu răspunde exigențelor cerute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., ce impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate.

Prin motivele de recurs dezvoltate de recurenți nu se critică niciun argument astfel cum a fost reținut de către prima instanță cu privire la aspectele care au condus în mod concret la admiterea acțiunii și anularea actelor administrative contestate.

Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinței, dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Obligația de motivare presupune indicarea, în concret, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, așa cum s-a arătat mai sus, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidența acestui motiv de casare.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

În consecință, reținând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul din cazurile de casare reglementate de dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

Față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte reține caracterul întemeiat al cererii formulate de intimații pârâți, urmând a o încuviința, sens în care va obliga recurenții reclamanți la plata, în solidar către intimații pârâți Camera Notarilor Publici Oradea a sumei de 5000 RON și către Uniunea națională a Notarilor Publici din România a sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 177/CA/2019 din data de 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenții reclamanți la plata, în solidar, către intimații pârâți Camera Notarilor Publici Oradea a sumei de 5000 RON și către Uniunea națională a Notarilor Publici din România a sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 iunie 2022.