ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 648/2022

Ședința publică din data de 03 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bihor la data de 18 decembrie 2018, sub nr. de dosar x/2018, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C., Consiliul Uniunii Notarilor Publici, Camera Notarilor Publici Oradea și Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, au solicitat obligarea pârâților să prezinte hotărârea Consiliului Uniunii Notarilor Publici nr. 47/2003, respectiv hotărârea nr. 5/2018, să se constate că pârâtul C., fiind membru al Consiliului Uniunii, este incompatibil cu funcția de șef al corpului de control al Uniunii Notarilor Publici și, pe cale de consecință, să restituie sumele încasate în această calitate pe ultimii cinci ani, să fie obligați pârâții C. și Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza să predea lucrarea de doctorat cu titlul "Prevenirea și combaterea infracționalității în domeniul notarial, de cadastru și publicitate imobiliară", în format digital, pe cheltuiala reclamanților, cu cheltuieli de judecată.

La data de 17 aprilie 2019 reclamanții au depus o cerere adițională modificatoare prin care au solicitat ca instanța să dispună și anularea hotărârilor Consiliului Uniunii Notarilor Publici nr. 47/2013, respectiv nr. 5/2018.

Reclamanții au depus la dosar răspunsuri la întâmpinările depuse de către pârâți, iar printr-o cerere adițională intitulată "Răspuns la întâmpinare", au arătat că își susțin acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta D. și nu în contradictoriu cu pârâta Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.

Prin sentința civilă nr. 443/23.05.2019 a Tribunalului Bihor, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția necompetenței materiale a tribunalului și a fost declinată competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Oradea, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe sub același număr.

Prin încheierea de ședință din data de 26 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția litispendenței invocată în respectivul dosar de pârâta D. și a fost trimis respectivul dosar la prezentul dosar, constatându-se că între cele două dosare există identitate de părți, obiect și cauză.

Prin cererea de renunțare la judecată înregistrată la dosarul cauzei în data de 20 iunie 2019 reclamanții au arătat că înțeleg să renunțe la capătul de cerere privind anularea art. 2 alin. (2) pct. b, art. 7 pct. 5 și 6 din Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.

Prin încheierea de ședință din data de 26 iunie 2019 instanța a constatat că pârâtul Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România nu mai are calitatea de parte în dosar și prin aceeași încheiere de ședință s-au clarificat capetele de cerere ale acțiunii raportat la voința părților astfel cum a fost aceasta exprimată în respectiva ședință de judecată și prin cererile adiționale formulate.

La termenul din data de 2 octombrie 2019 instanța a dispus disjungerea capătului de cerere privind obligarea pârâților Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" și C. la predarea lucrării de doctorat și formarea unui nou dosar.

Prin sentința civilă nr. 151/CA/2019 - P.I. din 16 octombrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile în ceea ce privește petitul privind constatarea nulității hotărârii Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici nr. 5/2018, invocată de pârâții D. și C. și a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea nulității hotărârii Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici nr. 5/2018, formulat de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții D. și C. și Camera Notarilor Publici Oradea;

- a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea stării de incompatibilitate a pârâtului C. cu privire la ocuparea funcției de șef al corpului de control al pârâtei D., invocată din oficiu și a respins ca inadmisibil petitul privind constatarea stării de incompatibilitate a pârâtului C. cu privire la ocuparea funcției de șef al corpului de control al pârâtei D., formulat de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții D. și C. și Camera Notarilor Publici Oradea;

- a admis excepția inadmisibilității petitelor privind obligarea pârâtului C. la restituirea sumei de 95.000 RON și a sumei de 5.000 RON precum și referitor la eliberarea din funcție a pârâtului C., invocată de pârâți și a respins ca inadmisibile capetele de cerere privind obligarea pârâtului C. la restituirea sumei de 95.000 RON și a sumei de 5.000 RON, precum și referitor la eliberarea din funcție a pârâtului C., formulate de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții D. și C. și Camera Notarilor Publici Oradea;

- a obligat pe reclamanți, în solidar, la plata către pârâta Camera Notarilor Publici Oradea a sumei totale de 7.140 RON reprezentând cheltuieli de judecată și la plata către pârâta D. a sumei totale de 17.694 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 151/CA/2019 - P.I. din 16 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții B. și A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, cu consecința respingerii excepțiilor și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Recurenții-reclamanți au învederat, în esență, că în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității hotărârii Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici nr. 5/2018, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 întrucât nu a ținut cont de faptul că împotriva actelor administrative ce nu mai pot fi revocate nu este obligatorie procedura prealabilă.

Referitor la capetele de cerere privind constatarea stării de incompatibilitate a pârâtului C. cu privire la ocuparea funcției de șef al corpului de control al pârâtei D., privind obligarea pârâtului C. la restituirea sumei de 95.000 RON și a sumei de 5.000 RON, precum și referitor la eliberarea din funcție a pârâtului C., recurenții-reclamanți au reiterat, în esență, situația de fapt prezentată în fața instanței de fond, exprimându-și nemulțumirea cu privire la membrii Consiliului Uniunii Notarilor Publici și a modului în care sunt numiți membrii în corpurile de control și în consiliul de administrație al Casei de pensii.

Totodată, au enunțat textele de lege incidente, respectiv art. 6, 11 și 17 din Statutul Notarilor Publici, art. 52, 55, 56, 65, 74, 75 din Legea notarilor publici, art. 85, 168 și 172 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici, precum și art. 70, 71, 79 alin. (1) lit. a) și c), 94 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și c) și art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Nu în ultimul rând, pe fondul cauzei, au arătat că drepturile și interesele le-au fost încălcate prin exercitarea în mod abuziv de către intimații-pârâți a funcției de control, încălcarea secretului profesional cu clienții și prin încălcarea dreptului acestora de a avea acces la organizarea administrativă la nivelul camerelor și uniunii, respectiv prin încălcarea prevederilor art. 64 și art. 66 din Legea notarilor publici.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13 noiembrie 2019, intimații-pârâți D. și C. au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală, precum și obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 31 decembrie 2019, intimata-pârâtă Camera Notarilor Publici Oradea a invocat, în principal, excepția de nulitate a recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și neîntemeiat, precum și obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Cu titlu preliminar, în ceea ce privește excepția nulității recursului, Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textele invocate - art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva soluției pronunțate de prima instanță privind admiterea excepției inadmisibilității petitelor referitoare la constatarea stării de incompatibilitate a pârâtului C. cu privire la ocuparea funcției de șef al corpului de control al pârâtei D., privind obligarea pârâtului C. la restituirea sumei de 95.000 RON și a sumei de 5.000 RON, precum și referitor la eliberarea din funcție a pârâtului C., analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat din această perspectivă.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenții-reclamanți prezintă situația de fapt și preiau aceleași texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în fața instanței de fond, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurenți.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, ele reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, deși așa cum s-a relevat mai sus, recurenții-reclamanți au indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. din perspectiva încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, precum și a textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reține că niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul împotriva soluției pronunțate de prima instanță privind admiterea excepției inadmisibilității petitelor referitoare la constatarea stării de incompatibilitate a pârâtului C. cu privire la ocuparea funcției de șef al corpului de control al pârâtei D., privind obligarea pârâtului C. la restituirea sumei de 95.000 RON și a sumei de 5.000 RON, precum și referitor la eliberarea din funcție a pârâtului C., să poată fi încadrat în textele de lege menționate.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Cu toate acestea, instanța de control judiciar constată că referitor la soluția instanței de fond privind admiterea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile în ceea ce privește petitul privind constatarea nulității hotărârii Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici nr. 5/2018 și respingerea ca inadmisibil a acestui capăt de cerere, recurenții-reclamanți au formulat critici care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În consecință, având în vedere că soluția asupra excepției nulității recursului declarat împotriva soluției pronunțate de prima instanță privind admiterea excepției inadmisibilității petitelor referitoare la constatarea stării de incompatibilitate a pârâtului C. cu privire la ocuparea funcției de șef al corpului de control al pârâtei D., privind obligarea pârâtului C. la restituirea sumei de 95.000 RON și a sumei de 5.000 RON, precum și referitor la eliberarea din funcție a pârâtului C. nu ar conduce la anularea integrală a căii de atac, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului, urmând ca analizarea sentinței recurate să se efectueze exclusiv în raport de criticile formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu privire la soluția instanței de fond privind admiterea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile în ceea ce privește petitul privind constatarea nulității hotărârii Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici nr. 5/2018 și respingerea ca inadmisibil a acestui capăt de cerere.

În ceea ce privește petitul privind constatarea nulității hotărârii Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici nr. 5/2018, se reține că prin această hotărâre, emisă în data de 19 ianuarie 2018, a fost modificat art. 2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de organizare și funcționare al Corpului de Control al Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, aprobat prin Hotărârea Consiliului Uniunii nr. 47/27.06.2013, în sensul că este împuternicit al Consiliului Uniunii, ca entitate de control, Șeful Corpului de Control, atribuție îndeplinită de unul dintre Vicepreședinții Uniunii, desemnat de către Consiliul Uniunii.

Instanța de control judiciar are în vedere că, într-adevăr, în raport de prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și în condițiile în care această hotărâre a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, contrar celor reținute de judecătorul fondului, nu era obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, însă constată că solicitarea reclamanților de anulare a hotărârii Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici nr. 5/2018 este oricum inadmisibilă din perspectiva lipsei de interes, întrucât nu le este încălcat niciun drept prin emiterea acestei hotărâri, reclamanții neindicând o vătămare concretă suferită în urma emiterii hotărârii a cărei anulare o solicită și care de altfel nici nu le era adresată, prin aceasta fiind operată o modificare în ceea ce privește atribuția de exercitare a controlului profesional-administrativ de către unul dintre Vicepreședinții Uniunii, în calitate de Șef al Corpului de Control al Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, funcție pe care niciunul dintre reclamanți nu o îndeplinește.

Înalta Curte amintește că o persoană fizică se poate adresa instanței de contencios administrativ dacă o autoritate sau o instituție publică aduce atingere unui drept subiectiv sau unui interes legitim. Trebuie însă, ca dreptul subiectiv sau interesul legitim să fie vătămat în cadrul unui raport de drept public, respectiv de drept administrativ. De asemenea, noțiunea de interes legitim ce poate fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ diferă, în conținut, de noțiunea de interes în sensul de condiție de admisibilitate a acțiunii în dreptul procesual civil, deoarece, într-un litigiu administrativ, existența unei vătămări aduse unui drept sau interes legitim se dovedește pe baza probelor administrate, fiind o problemă de fond.

Reclamanții trebuiau să justifice în ceea ce îi privește interesul de a promova acțiunea, cu îndeplinirea cumulativă a exigențelor acestui element necesar al dreptului la acțiune, respectiv să fie legitim, să fie personal și direct, să fie născut și actual. Folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare trebuie să aparțină celui care recurge la acțiune, nefiindu-i îngăduit unei persoane, cu excepția situațiilor în care legiuitorul recunoaște expres legitimarea procesuală activă altor persoane decât titularului dreptului, să apere interesul altei persoane ori interesul colectiv, apărarea colectivității fiind recunoscută unor organe ale statului sau unor organisme de specialitate. Interesul este actual dacă, în situația în care o persoană nu ar recurge la acțiunea în justiție, la momentul respectiv, s-ar expune, prin aceasta, unui prejudiciu. Un interes eventual nu poate fi luat în considerare.

Or, în speță, recurenții-reclamanți nu au justificat o vătămare concretă rezultată din încălcarea unor drepturi ori interese legitime prin emiterea hotărârii Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici nr. 5/2018.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că din întreaga reglementare a materiei contenciosului administrativ rezultă că legiuitorul a instituit două tipuri de contencios administrativ, unul obiectiv, necondiționat de vătămarea vreunui drept subiectiv al titularului acțiunii în contencios administrativ și unul subiectiv, condiționat de o astfel de vătămare.

Se constată că cel de-al doilea tip de contencios administrativ reprezintă regula, contenciosul obiectiv reprezentând excepția recunoscută numai în cazul unor subiecte de drept expres determinate de legiuitor cum ar fi prefecții ori Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

În speță, reclamanții nu fac parte din categoria persoanelor cărora legiuitorul le-a recunoscut posibilitatea de a acționa în interes general, dar nici nu dovedesc o vătămare concretă suferită ca urmare a emiterii hotărârii Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici nr. 5/2018, în condițiile în care din punct de vedere al conținutului și al intenției legislative, hotărârea contestată nu reprezintă sau nu poate reprezenta o chestiune prejudiciabilă pentru recurenții-reclamanți, întrucât, așa cum s-a reținut și în precedent, această hotărâre doar operează o modificare în ceea ce privește atribuția de exercitare a controlului profesional-administrativ de către unul dintre Vicepreședinții Uniunii, în calitate de Șef al Corpului de Control al Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, astfel că solicitarea lor de anulare a acestei hotărâri este inadmisibilă din acest punct de vedere.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și va respinge recursul declarat de reclamanții B. și A., ca nefondat.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenții-reclamanți la plata către intimata-pârâtă D. a sumei de 5.000 RON, precum și la plata către intimata-pârâtă Camera Notarilor Publici Oradea a sumei de 5.000 RON, reprezentând onorariile avocațiale reduse, astfel cum au fost dovedite cu facturile și dovezile de plată de la filele x, respectiv dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva sentinței civile nr. 151/CA/2019 - P.I. din 16 octombrie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenții-reclamanți la plata către intimata-pârâtă D. a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., republicat.

Obligă recurenții-reclamanți la plata către intimata-pârâtă Camera Notarilor Publici Oradea a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., republicat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 februarie 2022.