ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 195/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 195/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023
Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în fața primei instanțe
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamantul Primarul Municipiului Arad a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care sa se dispună anularea punctului nr. 5 din Hotărârea nr. 124/05.02.2020 care prevede că neacordarea tichetelor de vacanță reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 7 lit. c) din O.G. nr. 137/2000, anularea punctului nr. 6 din Hotărârea nr. 124/05.02.2020 care prevede că neacordarea indemnizației de hrană reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 7 lit. c) din O.G. nr. 137/2000, anularea punctului nr. 7 prin care se aplică amenda contravențională de 2.000 RON față de Instituția Primarului municipiului Arad, conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.
Soluția pronunțată de instanța de fond
Prin sentința civilă nr. 163 din 12 februarie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, în temeiul art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., cererea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Arad în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca inadmisibilă.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Primarul Municipiului Arad, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Soluția instanței de recurs
Recurentul reclamant Primarul municipiului Arad a fost sancționat cu amendă contravențională prin hotărârea nr. 124/05.02.2020 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în urma formulării unei sesizări de către petenta A..
Prima instanță a dispus citarea părților cu mențiunea de a formula concluzii cu privire la necesitatea introducerii în cauză a petentei A. iar la termenul din data de 29.01.2021, constatând că niciuna dintre părți nu a depus precizări în acest sens, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității cererii, în raport de prevederile art. 78 alin. (1) din C. proc. civ.
Instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamant, invocând prevederile art. 16
1
din Legea nr. 554/2004 și ale art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., reținând că prezenta cauză nu poate fi soluționată fără participarea petentei A..
Recurentul a formulat contestație împotriva hotărârii Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 124 din 05.05.2020, contestație ce a fost înregistrată în cadrul prezentului dosar, nr. x/2020
Ulterior, a fost înregistrat un alt dosar având ca obiect aceeași contestație, în cadrul dosarului nr. x/2020
Potrivit dispozițiilor art. 94. Alin. (2) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, dacă în aceeași zi sau ulterior se constată că au fost înregistrate acte identice de învestire a instanței, acestea vor primi un singur număr în aplicația ECRIS, formând un singur dosar.
De asemenea, exista obligația de se verifica dacă există două dosare având aceleași părți și același obiect pe rolul instanței și de a încheia un proces-verbal în acest sens.
Recurentul reclamant a depus în cadrul ambelor dosare, atât în dosarul nr. x/2020, cât și în dosarul nr. x/2020, cerere de conexare însă această cerere nu a fost pusă în discuție.
Mai mult, se constată că în cadrul dosarului nr. x/2020 a fost introdusă în cauză petenta A. astfel că judecătorul din cadrul dosarului pendinte trebuia să efectueze verificări cu privire la necesitatea conexării dosarelor și nu să respingă cererea ca inadmisibilă.
În plus, instanța de recurs nu împărtășește opinia judecătorului fondului în ceea ce privește incidența în cauză a prevederilor art. 16
1
din Legea nr. 554/2004 și ale art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., în cazul cererilor având ca obiect contestație îndreptată împotriva hotărârii Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Instanța învestită cu soluționarea contestației trebuie să verifice legalitatea actului atacat prin prisma existenței faptei de discriminare și a sancțiunii contravenționale aplicate.
În acest context, instanța de recurs apreciază că raportul juridic dedus judecății nu impune chemarea în judecată a petentei, față de prevederile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004, care definește contenciosul administrativ ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Persoana vătămată este recurentul reclamant Primarul municipiului Arad, care a fost sancționat contravențional astfel că raportul juridic se naște între instituția publică emitentă a actului contestat și partea vătămată care, în prezenta cauză, este persoana sancționată.
Soluționarea cauzei nu reclama citarea obligatorie a petentei care a formulat sesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ca să devină incidente dispozițiile art. 16
1
din Legea nr. 554/2004, aceasta neavând calitate de persoană vătămată, atât timp cât sesizarea a fost admisă.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentința recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță în vederea verificării cererii de conexare și a soluționării cauzei pe fond, în măsura în care nu se va dispune trimiterea dosarului spre conexare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamantul Primarul Municipiului Arad împotriva sentinței civile nr. 163 din 12 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2023.