ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1911/2023

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 20.01.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției:

· anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 4111/C din 16.10.2020, în ceea ce privește stabilirea indemnizației de încadrare brută lunară, a sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului pentru păstrarea confidențialității;

· stabilirea indemnizației de încadrare brută lunară conform prevederilor art. 10 alin. (1) Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, cu referire la Anexa V Capitolul I pct. A nr. crt. 3 și cu aplicarea procentului de majorare de 8% aferent funcției de vicepreședinte tribunal, conform art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 2 din Capitolul VIII al Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017;

· determinarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în procent de 15% din această bază (art. 4 alin. (1) Capitolul VIII Anexa V din Legea nr. 153/2017), a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului pentru păstrarea confidențialității în procent de 25%+5% din această bază (art. 5 alin. (1) Capitolul VIII Anexa V din Legea nr. 153/2017);

· obligarea pârâtului la plata drepturilor astfel recalculate, începând cu data de 21.08.2020 și în continuare, cu consecința plății diferenței potrivit noii încadrării și sumele achitate în baza ordinului contestat, până la momentul încadrării corespunzătoare;

· obligarea pârâtului la plata procentului de inflație aferent sumelor menționate și a dobânzii legale, de la data scadenței drepturilor și până la plata efectivă.

1.2. La data de 24.06.2021, reclamanta a formulat o precizare a acțiunii introductive sub aspectul obiectului acesteia și a cadrului procesual pasiv, în sensul că a solicitat și anularea hotărârii date în soluționarea contestației formulate împotriva Ordinului nr. 4111/C/16.10.2021, dar și introducerea în cauză a Curții de Apel București și a Tribunalului Giurgiu, evocând și motive de fapt, în sensul unor clarificări suplimentare.

Prin sentința civilă nr. 1184 din 9 septembrie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității cererii de modificare/precizare a acțiunii și a respins această cerere, ca fiind formulată tardiv.

Totodată, prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii, respingând acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii judecătorești menționate anterior în punctul I.2, a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În susținerea căii de atac, urmare unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta a învederat, în esență, că soluția admiterii excepției de inadmisibilitate invocată de către pârâtul Ministerul Justiției, întemeiată pe argumentul că nu a fost contestată hotărârea emisă de pârâtul Ministerul Justiției în soluționarea contestației formulate de reclamantă, a fost pronunțată cu ignorarea nelegală a cererii precizatoare făcută în termen, în condițiile art. 204 C. proc. civ.

Din această perspectivă, subsumat cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat nelegala sa citare pe parcursul întregii proceduri desfășurate în față primei instanțe, întrucât a figurat în dosar cu numele "A.", deși numele său corect este "A.", neprimind nicio citație din partea instanței pentru niciun termen de judecată și nesemnând nicio dovadă de îndeplinire a procedurii de citare.

A mai arătat recurenta că eventualitatea expedierii unei comunicări la sediul instanței unde își desfășoară activitatea, în lipsa indicării, prin cererea de chemare în judecată, a unei persoane desemnate cu primirea corespondenței în numele său, nu poate fi calificată altfel decât o procedură viciată, în sensul art. 158 C. proc. civ.. În opinia recurentei, în contextul dublei vicieri a procedurii de citare (atât sub aspectului numelui, cât și al locului citării) și în lipsa unei înmânării personale a citației, hotărârea atacată a fost pronunțată într-un context procesual contrar dispozițiilor art. 153, art. 155, art. 158 și art. 162 C. proc. civ., aspect apt a atrage sancțiunea nulității acesteia.

Totodată, recurenta a învederat că o atare nulitate nu este condiționată de producerea unei vătămări și, de altfel, o astfel de vătămare a existat, ea constând în lipsa posibilității reale de a avea cunoștință de toate termenele de judecată și măsurile dispuse de instanță, astfel că nelegalitatea citării atrage nelegalitatea sentinței pronunțate.

În raport de astfel de considerente, recurenta a subliniat și că nu se poate considera că precizarea făcută a fost tardivă, raționamentul instanței de fond, prin care aceasta a apreciat că modificarea acțiunii a fost făcută tardiv, în condițiile în care a fost depusă la 24.06.2021 iar nu la primul termen de judecată, ce a fost cel din data de 27.05.2021, fiind unul greșit, câtă vreme pentru termenul din data de 27.05.2021, ca, de altfel, pe parcursul întregii proceduri, reclamanta nu a fost legal citată. Se mai arată că cererea modificatoare a fost făcută odată cu răspunsul la întâmpinare, ceea ce a creat reclamantei impresia că dosarul instanței se afla, la data primirii întâmpinării, în procedura prealabilă și nu că a fost fixat primul termen de judecată la 27.05.2021.

Ca atare, întrucât pentru termenul de judecată din 27.05.2021 nu a primit citație, procedura nefiind legal îndeplinită, cererea modificatoare a fost formulată în termen, sentința atacată fiind, astfel, dată cu încălcarea normei de drept instituită de art. 204 alin. (1) C. proc. civ., aspect apt a atrage incidența motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Printr-un alt set de argumente, subsumat tot cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat și greșita aplicare a dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 153/2017, atât din perspectiva rigidității interpretării unui astfel de text normativ, în sensul că a se considera că prin intermediul acestuia s-a instituit o obligație pentru destinatarul actului administrativ de a urma procedura administrativă grațioasă reprezintă o interpretare excesiv de formală, cât și din perspectiva calificării adresei emise de pârâtul Ministerul Justiției drept hotărâre care să constituie obiectul acțiunii în contencios administrativ.

Cu privire la primul aspect, recurenta a apreciat că utilizarea termenului "se poate" indică o opțiune de a urma procedura administrativă, iar nu o obligație. Făcând trimitere și la prevederile art. 6 din Legea nr. 554/2004, recurenta a opinat că, în lipsa reglementării unei proceduri administrative jurisdicționale, respectiv a unei comisii de soluționare a contestației, adresa emisă de pârât reprezintă doar un răspuns la corespondența purtată între părți ca urmare a contestării ordinului de salarizare. Astfel, recurenta a apreciat că, în ceea ce privește contestația sa administrativă, nu există o hotărâre în sensul de act care să finalizeze o procedură ce implica administrarea de probatorii în fața unei comisii cu activitate jurisdicțională și care să constituie obiectul acțiunii în contencios administrativ.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat, dintr-o primă perspectivă, potrivit art. 142 alin. (2), (5), (6) și (8) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, introducerea în cauză a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar din perspectiva recursului formulat de reclamanta A., a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței recurate, drept temeinică și legală, apreciind că aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a normele de drept procedural și material.

Prin apărările formulate în cauză, intimatul a arătat, în esență, că sunt nefondate criticile aduse de recurenta – reclamantei din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., învederând că cel puțin pentru termenul din 09.09.2021, când a fost soluționată cauza, în citațiile adresate Ministerului Justiției, atât cea emisă la 05.01.2021 alături de care au fost comunicate răspunsul la întâmpinare și cererea precizatoare, cât și cea emisă la 21.07.2021, numele reclamantei apare grafiat corect.

A făcut trimitere intimatul și la faptul că reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare și cerere precizatoare pentru termenul din 27.06.2021 și a declarat recurs împotriva sentinței comunicate la domiciliul procesual ales, sens în care nu se poate reține existența unei vătămări concrete a acesteia prin maniera în care procedura de citare a fost efectuată la domiciliul procedural ales, precum și la faptul că aspectele referitoare la tardivitatea formulării cererii precizatoare nu intră în sfera de reglementare a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu privesc încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ci o chestiune de procedură ce poate fi analizată prin prisma motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Printr-un alt set de argumente, intimatul a solicitat și respingerea alegațiilor recurentei referitoare la încălcarea normei de drept material instituite de art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017, privind interpretarea rigidă a primei instanțe, apreciind că în mod corect prima instanță a admis excepția inadmisibilității, câtă vreme obiectul plângerii formulate potrivit art. 7 alin. (2) din Cap. VII, Secțiunea 1 al Anexei V din Legea-cadru nr. 153/2017 (iar nu art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017, cuprins în dispozițiile comune, cum arată în mod eronat recurenta) îl constituie hotărârea prin care a fost soluționată contestația împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale, iar nu actul de stabilire a drepturilor salariale, aceste dispoziții fiind speciale și derogatorii atât de la normele de drept comun din materia dreptului muncii, cât și de la cele din materia contenciosului administrativ.

Susținând justețea raționamentului Curții de Apel București, conform căruia cauza pendinte nu se încadrează în niciuna dintre cele trei categorii de litigii specifice contenciosului administrativ, al căror obiect este reglementat de art. 8 alin. (1) și (11) din Legea nr. 554/2004, intimatul a învederat că pretențiile reclamantei pot fi soluționate numai în condițiile normei speciale cuprinse în Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017.

În opinia intimatului, ordinul de salarizare aparține materiei dreptului muncii, neîndeplinind condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi considerat un act administrativ, or atât art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Cap. VII, Secțiunea 1 al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, cât și art. 37 din lege vorbesc de "data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale". În acest sens, intimatul a făcut trimitere și la paragraful 41 al Deciziei nr. 9/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, dar și la maniera de interpretare a sintagmei "în regim de putere publică", analizată în paragraful 33 din Decizia nr. 713/2018 a Curții Constituționale.

În raport de astfel de considerente, intimatul a apreciat ca fiind corect modul în care a reținut prima instanță că, potrivit normei speciale, obiectul plângerii, respectiv al acțiunii în instanță, îl poate reprezenta doar răspunsul la contestația împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale, indiferent dacă acest răspuns a fost sau nu intitulat hotărâre.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 31 ianuarie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 5 aprilie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente și aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, în limitele și pentru următoarele considerente:

Un prim motiv de casare invocat de recurenta-reclamantă este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dată fiind, în accepțiunea titularei căii de atac, pretinsa nelegalitate a procedurii de citare a acesteia în fața instanței de fond, atât la data soluționării cauzei (cu efect direct asupra legalității hotărârii atacate), cât și pe parcursul întregii proceduri desfășurate în primă instanță (cu efecte inclusiv în planul calificării termenului de judecată din data de 27.05.2021 drept prim termen de judecată). În acest sens recurenta a invocat o încălcare de către instanța de fond a prevederilor art. 153, art. 155, art. 158 și art. 162 C. proc. civ., dată fiind, pe de o parte, grafia eronată a numelui destinatarului actelor de procedură (în citațiile și comunicările emise de Curtea de Apel București numele indicat fiind "A.", iar nu "A."), iar, pe de altă parte, un pretins viciu al procedurii de citare, din perspectiva locului citării.

Criticile exhibate de recurentă sunt apreciate, însă, de instanța de control judiciar drept nefondate, câtă vreme potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, iar potrivit prevederilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ., actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.

Pe cale de consecință, contrar celor afirmate de recurentă, existența unei vătămări este determinantă în reținerea sancțiunii nulității și, implicit, a cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prevederile alin. (2) al art. 175 C. proc. civ. reglementează doar o prezumție de vătămare (iar nu lipsa acesteia) în cazul nulităților exprese, precum cea reglementată de art. 153 alin. (2) C. proc. civ. (incidentă în cazul nelegalei efectuări a procedurii de citare), însă o astfel de prezumție este, în lumina tezei finale a prevederilor art. 175 alin. (2) C. proc. civ., una relativă, câtă vreme partea interesată poate face dovada contrară.

Or, în cauza pendinte, argumentele evocate de intimatul - pârât în cuprinsul întâmpinării, coroborate cu lucrările dosarului și actele de procedură realizate chiar de reclamantă în fața primei instanțe, au aptitudinea de a răsturna prezumția de vătămare (în sensul art. 153 alin. (2) C. proc. civ.), constând în lipsa posibilității reale de a avea cunoștință de termenele de judecată și măsurile dispuse de instanță.

În ceea ce privește grafia numelui reclamantei din cuprinsul actelor de procedură emise de Curtea de Apel București, Înalta Curte reține că, pentru termenul de judecată din data de 09.09.2021 (când, ulterior încuviințării probelor solicitate de părți, instanța a reținut cauza spre soluționare) aceasta a fost una corectă, numele indicat în cuprinsul citației fiind cel de A.. Cât privește restul comunicărilor și citațiilor emise de instanța de fond (inclusiv citația emisă pentru termenul de judecată din data de 27.05.2021- dosarului primei instanțe), Înalta Curte reține că indicarea numelui de "A." reprezintă o simplă eroare materială ce nu a afectat posibilitatea de comunicare a acestora la locul indicat de reclamantă drept domiciliu procesual ales în cererea de chemare în judecată.

De asemenea, deși sunt corecte afirmațiile recurentei privind condițiile ce se impun a fi îndeplinite spre a se da eficiență declarației de alegere a domiciliului procesual și a consecințelor produse de neindicarea persoanei desemnate cu primirea corespondenței (în sensul că, în lipsa unei astfel de mențiuni, comunicarea se va face potrivit art. 155 sau 156 C. proc. civ.), precum și cele referitoare la faptul că, întrucât prin cererea de chemare în judecată nu a indicat o atare persoană, procedura de citare trebuia realizată la domiciliul său, Înalta Curte observă că, în mod contrar celor invocate de recurentă, o vătămare rezultată din necunoașterea, de către aceasta, a actelor de procedură realizate de prima instanță, nu poate fi reținută.

Analizând totalitatea comunicărilor și citațiilor emise de Curtea de Apel București către reclamantă, rezultă că locul citării a fost, în toate actele de procedură, cel al sediului Tribunalului Giurgiu, ce reprezintă și locul cunoscut unde reclamanta își desfășoară permanent activitatea curentă.

Fără a ignora ordinea și condițiile în care devine incidentă fiecare dintre ipotezele de determinare a locului citării, astfel cum sunt acestea reglementate de pct. 6 alin. (1) al art. 155 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, exclusiv în planul reperelor particulare ale prezentei cauze, prezumția de vătămare constând în necunoaștere este înlăturată.

Din această perspectivă, instanța de control judiciar observă că citațiile și comunicările adresate reclamantei poartă la rubrica primitor semnătură, fiind indicată serie și număr de carte de identitate.

Deși nu se poate identifica, în mod neechivoc, identitatea persoanei ce a semnat la o astfel de rubrică, Înalta Curte observă că adresei emise de Curtea de Apel București la data de 28 ianuarie 2021 și comunicată în condițiile descrise mai sus la data de 04.02.2021, reclamanta i-a răspuns la data de 08.02.2021, confirmând primirea adresei emise de instanță. De asemenea, în aceleași condiții a fost efectuată, la data de 07.06.2021, și comunicarea către reclamantă a întâmpinării depuse de pârât, față de care reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, comunicat prin poștă electronică la data de 23 iunie 2021 . Din analiza procesului-verbal de înmânare a citației emise pentru termenul din data de 27.05.2021 rezultă că o atare citație a fost comunicată în aceleași condiții precum cele învederate anterior, iar procedura de citare pentru termenul de judecată din data de 09.09.2021 s-a realizat în condiții similare. În plus, nu se poate face abstracție nici de funcția deținută de reclamantă în cadrul Tribunalului Giurgiu, respectiv de vicepreședinte al unei astfel de instanțe (aspect menționat chiar de reclamantă în cererea de chemare în judecată), ce se corelează cu împrejurarea că adresa de e-mail utilizată pentru comunicarea memoriului de recurs, ce poartă semnătura recurentei, aparține prim grefierului Tribunalului Giurgiu, ce se află în relație de subordonare directă cu persoanele care asigură conducerea instanței.

Pe cale de consecință, în raport de elementele descrise anterior, rezultă că efectuarea unei proceduri de comunicare și citare a reclamantei la sediul Tribunalului Giurgiu nu a prejudiciat-o pe aceasta, prezumția de vătămare reglementată de prevederile art. 153 alin. (2) C. proc. civ. fiind răsturnată, conform tezei finale a art. 175 alin. (2) C. proc. civ.. Pentru aceste motive, în lipsa vătămării impuse de alin. (1) al art. 175 C. proc. civ., nu poate fi reținută nici incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., alegațiile reclamantei subsumate unu astfel de caz de casare fiind nefondate.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar apreciază ca fiind fondate criticile prin care recurenta evocă incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură din perspectiva manierei în care prima instanță a examinat excepția inadmisibilității acțiunii. În dispunerea unei astfel de soluții, instanța de fond a reținut existența unui fine de neprimire a acțiunii pe motivul neatacării în fața instanței de contencios administrativ, conform art. 7 alin. (1)-(2) din Capitolul VIII al Anexei nr. V la Legea nr. 153/2017, a hotărârii emise în soluționarea contestației formulate împotriva OMJ nr. 4111/C/16.10.2020, calificând răspunsul emis de Ministerul Justiției la contestația formulată de reclamantă drept o hotărâre în sensul prevăzut de textul de lege anterior citat.

O atare soluție nu este, însă, împărtășită de instanța de control judiciar, întrucât modul în care prima instanță a interpretat și aplicat sus indicatele prevederi legale este unul excesiv de formal. Înalta Curte reține că elementul central ce trebuie avut în vedere în interpretarea prevederilor art. 7 alin. (1)-(2) din Capitolul VIII din Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017 și art. 37 din Legea nr. 153/2017 este cel al faptului că formularea unei contestații, precum cea reglementată de prevederile alin. (1) al antereferitului text de lege, declanșează controlul de legalitate în contencios administrativ reglementat de prevederile alin. (2) al aceluiași art. 7 din Capitolul VIII al Anexei nr. V la Legea nr. 153/2017.

Or, în cauza de față, procedura prealabilă (în sensul indicat mai sus) a fost urmată de recurenta-reclamantă A., ce a formulat contestație împotriva OMJ nr. 4111/C/16.10.2020, înregistrată la Ministerul Justiției sub nr. x/11.11.2020. Ca răspuns la această contestație, intimatul-pârât a emis adresa nr. x/2020, prin care a prezentat un istoric al actelor normative incidente în materia salarizării relevante cauzei și concluzia potrivit căreia drepturile salariale indicate în OMJ nr. 4111/C/16.10.2020 au fost stabilite în mod corect.

În contextul parcurgerii procedurii prealabile, constatarea inadmisibilității acțiunii pentru lipsa unei cereri exprese a reclamantei de anulare a acestei adrese de răspuns ar reprezenta o măsură excesiv de formală, câtă vreme motivele de nelegalitate exprimate în cerere sunt incidente atât în privința ordinului atacat, cât și în privința adresei de răspuns, iar actul vătămător al drepturilor și intereselor reclamantei este ordinul de stabilire a încadrării salariale.

Astfel, indiferent dacă adresa nr. x/2020 prezintă sau nu caracteristicile formale ale unei hotărâri emise conform art. 7 alin. (1)-(2) din Capitolul VIII din Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017, aspectul ce atrage admisibilitatea unui demers judiciar precum cel pendinte, este cel al parcurgerii procedurii prealabile reglementate de antereferitele prevederi legale, fiind, astfel, lipsite de relevanță și trimiterile la natura juridică a ordinului de salarizare, dezlegată prin paragraful 41 al Deciziei nr. 9/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, or la maniera de interpretare a sintagmei "în regim de putere publică", analizată în paragraful 33 din Decizia nr. 713/2018 a Curții Constituționale.

Pentru aceste considerente, câtă vreme instanța de fond a aplicat și interpretat greșit dispozițiile legale indicate în paragrafele anterioare, Înalta Curte va reține incidența cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., impunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Justificarea acestei soluții rezidă în faptul că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, pronunțându-se asupra unui fine de neprimire.

În raport de elementele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază ca fiind fondate și criticile aduse de recurentă manierei în care prima instanță a calificat cererea sa formulată la data de 24.06.2021. În acest sens, instanța de control judiciar apreciază că o astfel de cerere are natura juridică a unei cereri de precizare a cererii introductive de instanță, prin care reclamanta a învederat că a urmat, anterior sesizării instanței, procedura prealabilă impusă de Legea nr. 153/2017, iar nu pe cea a unei cereri de modificare a acțiunii, motiv pentru care prima instanță a pronunțat hotărârea recurată urmare unei eronate aplicări a prevederilor art. 204 C. proc. civ.. Întrucât formularea unei cereri având natura celei din data de 24.06.2021 (în sensul celor indicate mai sus) nu este condiționată de respectarea termenului reglementat de antereferitul text normativ, Înalta Curte consideră nelegală soluția primei instanțe de admitere a excepției tardivității acesteia și de respingere a cererii, ca fiind tardiv formulată.

Pe cale de consecință, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A., va casa sentința civilă nr. 1184 din 9 septembrie 2021 și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să analizeze acțiunea reclamantei în raport de temeiurile legale invocate, să valorifice toate apărările și susținerile părților și toate înscrisurile depuse la dosar, în vederea asigurării accesului la dublul grad de jurisdicție, inclusiv a celor expuse în cadrul motivelor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1184 din 9 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.