Decizia nr. 1808/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, la data de 23.09.2022, sub nr. x/2022, pe rolul Tribunalului Gorj – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, Inspectoratul General al Poliției Române și B., suspendarea executării dispoziției IGPR nr. 165/26.08.2021 privind desemnarea comisarului șef B. la comanda IPJ Gorj și a efectelor pe care le generează acest act administrativ referitoare la declanșarea procedurilor disciplinare în ceea ce-l privește, numirea persoanelor care să efectueze cercetările disciplinare și a dispozițiilor de sancționare disciplinară a sa emise de pârâtul B. în baza dispoziției IGPR nr. 165/26.08.2021. 1.

Prin sentința civilă nr. 851 din 26 octombrie 2022, Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului IPJ Gorj și a respins cererea de suspendare a efectelor dispozițiilor nr. 165/26.08.2021, cap. II pct. 4, formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul IPJ Gorj ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepția inadmisibilității cererii, excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei de obiect, ca neîntemeiate. A respins cererea de suspendare a efectelor dispoziției nr. 165/26.08.2021, cap. II pct. 4 formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții IGPR și C., ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac exercitată împotriva sentinței primei instanțe. Cererea de sesizare a Curții Constituționale Împotriva sentinței Tribunalului Gorj, reclamantul A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal la data de 15.12.2022, solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând, admiterea cererii de suspendare astfel cum a fost formulată. În cursul soluționării recursului, pentru termenul din 31.01.2023, recurentul-reclamant a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 53 alin. (1) tezele 1 și 2 C. proc. civ., în ceea ce privește sintagma "de la comunicarea acestei hotărâri". A susținut recurentul, în esență, că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 126 alin. (1)-(3) privind instanțele judecătorești și ale art. 133 alin. (1). 2. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs Prin încheierea de ședință din 28 februarie 2023, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României formulată de recurentul-reclamant A.. Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale, reținând că una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite vizează motivarea acesteia, partea trebuind să indice în concret în ce constă încălcarea normelor constituționale de către dispozițiile pretins a fi neconstituționale, cerință a cărei neîndeplinire determină, implicit, imposibilitatea constatării vreunei legături a normelor incriminate cu soluționarea cauzei. 3. Cererea de recurs Împotriva acestei încheieri, recurentul-reclamant A. a formulat recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând, sesizarea Curții Constituționale cu soluționare excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 53 alin. (1) tezele 1 și 2 C. proc. civ. A susținut recurentul că se poate identifica vreun motiv care să permită constatarea că normele criticate contravin dispozițiilor constituționale invocate și pot conduce la înfrângerea principiului înfăptuirii în numele legii și al unicității, imparțialității și al egalității justiției pentru toți, de vreme ce hotărârea asupra strămutării rezovlă un incident procedural cu privire la instanța sesizată, iar nu fondul cauzei. În continuarea alegațiilor sale, recurentul-reclamant a reprodus conținutul excepției de neconstituționalitate invocate în fața Curții de Apel Craiova.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimatul-pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. 4.2. Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului și excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât IGPR. 5.1. Instanța de control judiciar constată că recursul recurentului-reclamant A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Din lecturarea susținerilor recurentului, rezultă că acesta a invocat formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., pentru că nu a evidențiat niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în aceste motive de casare. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului). Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. 5.2. Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea recurentului A. de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare. Recurentul-reclamant, după cum s-a expus, succint, la pct. 3 al prezentei decizii, a făcut referire la incidentul procedural al strămutării și s-a limitat la a-și exprima nemulțumirea față de soluția primei instanțe și a reitera cuprinsul excepției de neconstituționalitate invocate în fața instanței de recurs, fără, însă, a-și circumstanția în niciun mod criticile de nelegalitate și fără a motiva de ce instanța ar fi pronunțat o hotărâre nelegală. Această critică ar fi presupus, în primul rând, arătarea incidenței unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege, pe care a înțeles să-și întemeieze recursul (art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.) sau identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat prin cerere). În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății, instanța de control judiciar având competența de a verifica exclusiv incidența vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menționat. O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. 5.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.