ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2795/2021

Ședința publică din data de 15 decembrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 08.01.2020 reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție Județean Gorj la plata sumei de 200.000 RON, precum și obligarea pârâților B., S.C. C. S.R.L., D. S.A., S.C. E. S.R.L., S.C. F. în Gorj S.R.L. la plata a câte 100.000 RON, reprezentând daune morale pentru atingerile aduse dreptului la viață privată, și la imagine al reclamantului, ca urmare a săvârșirii unor fapte ilicite de către pârâți.

Prin sentința civilă nr. 250 din 23 octombrie 2020 pronunțată de Tribunalul Gorj s-a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 137 din 24 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă s-a admis apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței nr. 250 din 23 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimații pârâți Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, B., S.C. C. S.R.L., S.C. G. S.A., prin administrator social H., S.C. E. S.R.L., prin reprezentant legal I., F. în Gorj S.R.L. și a fost anulată sentința civilă nr. 250 din 23 octombrie 2020 pronunțată de Tribunalul Gorj, iar, în rejudecare, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâților Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, Societatea G. S.A., S.C. E. S.R.L., C. S.R.L., în sensul că au fost obligați pârâții Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, Societatea G. S.A., S.C. E. S.R.L., C. S.R.L. către reclamant la plata sumei de câte 2500 RON reprezentând daune morale, sume ce vor fi actualizate în raport de data inflației la data plății efective.

Prin aceeași hotărâre a fost respinsă acțiunea formulată împotriva pârâților B. și S.C. F. în Gorj S.R.L. și au fost obligați pârâții Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, Societatea G. S.A., S.C. E. S.R.L., C. S.R.L. la plata sumei de 3675 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva deciziei civile nr. 137 din 24 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă au declarat recurs pârâții S.C. C. S.R.L., Inspectoratul de Poliție Județean Gorj și S.C. E. S.R.L..

Or, în realitate, știrea a fost publicată pe site-ul K., și nu pe J., sub motivația interesului public major, în contextul în care, existau suficiente exemple din alte județe în care mai mulți conducători auto au fost prinși la volan sub influența unor substanțe psihotrope și a avut ca bază factuală comunicatul de presă furnizat de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, astfel că nu se poate reține reaua sa credință.

A mai susținut recurenta că, în concordanță cu art. 1357 din C. civ., pentru a opera răspunderea civilă delictuală în materia faptelor săvârșite de jurnaliști, instituții media ori prepuși ai acestora, trebuie să fie întrunite cumulativ următoarele condiții esențiale: să existe o faptă ilicită a autorului de natură a leza drepturile reclamantului, fapta ilicită să fi fost săvârșită cu vinovăție de către autorul articolului, să existe și să poată fi cuantificat un prejudiciu, respectiv, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul suferit de reclamant.

Astfel, aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea "prețului" suferinței fizice și psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a implicației acestuia pe toate planurile vieții sociale ale persoanei vătămate.

Trebuie să se aprecieze ce a pierdut persoana vătămată pe plan fizic, psihic, social, profesional și familial din ceea ce ar însemna o viață normală, liniștită și fericită pentru aceasta în momentul respectiv, dar și în viitor în societatea respectivă.

Sub acest aspect, în opinia recurentei pârâte, reclamantul nu a dovedit producerea prejudiciului, nu a produs argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile sale personale nepatrimoniale i-au fost afectate, acesta fiind, în continuare, angajat ca farmacist la aceeași farmacie din Tg-Jiu la care era angajat și la data comiterii presupusei fapte.

Consideră recurenta că, în speță, nu există faptă ilicită, având în vedere că o faptă ilicită de natură a leza drepturile reclamantului există doar în contextul în care materialul media difuzat nu ar fi de un minim interes public, ar conține afirmații jignitoare, calomnioase ori nereale la adresa reclamantului. În plus, s-a ignorat faptul că, la doar câteva ore de la apariția acestora, la insistențele mamei reclamantului, imaginile au fost șterse, în totalitate, din mediul on-line, la dosar fiind depusă o singură imagine care provenea de pe site-ul K., preluată de un alt site de știri, la data respectivă, dar ștearsă, ulterior, e-L., atâta vreme cât ea nu mai exista pe "site-ul mamă" K..

De asemenea, a menționat că, raportat la practica CEDO, condamnarea presei, privește mai mult decât persoana unui jurnalist sau a societății editoare, având consecințe directe asupra presei și a rolului ei într-o democrație consolidată.

În cuprinsul cererii de apel, apelantul reclamant a indicat o altă cauză a pretențiilor sale, prin invocarea răspunderii comitenților pentru faptele prepușilor acestora și prin indicarea, ca temei de drept al pretențiilor, a dispozițiilor art. 1373 din C. civ.

Față de prevederile art. 294 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, potrivit cărora "în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi", în apel nu mai poate fi modificată cauza pretențiilor pe care apelantul-reclamant le are împotriva intimaților-pârâți, instanța învestită cu soluționarea căii de atac fiind ținută, în pronunțarea unei soluții, de cadrul procesual stabilit în primă instanță.

În opinia recurentului pârât IPJ Gorj, instanța de apel a nesocotit această normă de procedură când a anulat sentința civilă nr. 250/23.10.2020, pronunțată, în primă instanță, de Tribunalul Gorj și a pronunțat, în apel, o hotărâre anulabilă, în privința căreia este incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât, în speță, reclamantul nu a omis să precizeze temeiul de drept al cererii sale ci, a menționat, expres, că solicită plata de daune morale pentru faptele ilicite săvârșite de pârâte și a indicat, în aceeași acțiune ca temei de drept al pretențiilor, art. 1357 din noul C. civ.. În aceste condiții, susține că aprecierea instanței de apel privind încălcarea, de către prima instanță, a limitelor învestirii, este neîntemeiată.

A mai arătat recurentul pârât IPJ Gorj, că deși instanța de apel a anulat sentința apelată deoarece prima instanță nu ar fi analizat cauza prin prisma dispozițiilor art. 1373 din C. civ. (referitoare la răspunderea comitentului pentru faptele prepușilor), a reținut faptul că "trebuie antrenată răspunderea civilă delictuală a I.PJ. Gorj pentru faptul că a difuzat către jurnaliștii acreditați imagini clare cu reclamantul, fără acordul acestuia, fiind încălcată obligația de a prelucra aceste imagini astfel încât să fie imposibilă recunoașterea persoanei vizate".

Instanța de apel a reținut contradictoriu faptul că "nu constituie faptă ilicită trimiterea pe un grup M. a unor imagini cu evenimentul rutier descris în acțiune, cât timp acest grup a fost constituit în condițiile legale arătate", iar pe de altă parte, se reține faptul că "trebuie angajată răspunderea civilă delictuală a IPJ Gorj pentru faptul că a difuzat (pe același grup M., închis, neaccesibil publicului) către jurnaliștii acreditați imagini clare cu reclamantul, fără acordul acestuia, fiind încălcată obligația de a prelucra aceste imagini astfel încât să fie imposibilă recunoașterea persoanei vizate."

Așadar, postarea pe grupul M. a înregistrării video a acțiunii nu ar reprezenta o faptă ilicită, pe când postarea, pe același grup, a două fotografii (care, în opinia recurentei nu pot conduce la identificarea, de către public, a reclamantului, fiind efectuate una din partea stânga-spate a reclamantului, iar cealaltă de la distanță mare) ar avea caracter ilicit.

Instanța de apel a mai reținut ca dovadă a faptului că "prietenii reclamantului au recunoscut că acesta este persoana vizată de știrile transmise, în special în mediul on-line, este faptul că acesta a fost întrebat direct dacă despre el este vorba". Or, concluzia la care ajunge instanța este, în opinia recurentei, în contradicție cu premisa avută în vedere de aceasta, întrucât chiar și prietenii reclamantului, care, se presupune, îi cunosc bine fizionomia, au simțit nevoia să-l întrebe dacă despre el este vorba, neavând deci certitudini cu privire la acest aspect.

Recurentul pârât a mai arătat că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1373 și art. 1357 din C. civ. și a dispozițiilor pct. 7 din Anexa nr. 1 a Ordinului M.A.I. nr. 201/2016 privind organizarea și desfășurarea activității de informare publică și relații publice în Ministerul Afacerilor Interne.

În acest sens, a susținut că singurul aspect ce se impută recurentului este acela că a transmis către mass-media acreditată (pe grupul de M.) fotografii de la fața locului, în care, din punctul acestuia de vedere, reclamantul nu este identificabil (având în vedere poziția sau distanța acestuia față de obiectivul camerei de luat vederi). Așadar, în privința materialelor transmise către mass-media, I.P.J. Gorj a avut în vedere păstrarea confidențialității cu privire la identitatea persoanei care au făcut obiectul acțiunii, fiind respectate condițiile cerute de Ordinul M.A.I. nr. 201/2016.

Pe de altă parte, recurentul pârât arată că nu poate fi ținut să răspundă pentru modul în care mijloacele de informare în masă au înțeles să prezinte știrea și nici pentru eventuale atingeri aduse drepturilor personale nepatrimoniale ale reclamantului, ca urmare a transmiterii, de către acestea, către public, a unor fotografii neprelucrate sau a unor înregistrări video (ce nu le-au fost furnizate de I.P.J. Gorj) care pot conduce la identificarea, de către public, a persoanei supuse controlului. Așadar, prin raportare la dispozițiile legale menționate, nici I.P.J. Gorj și nici prepușii săi nu au săvârșit vreo faptă ilicită.

Întrucât, în speță, prejudiciul moral a fost cauzat reclamantului prin "publicarea articolelor în mediu on-line și transmiterea unor imagini la TV care dezvăluie identitatea reclamantului" recurentul susține că s-a ignorat faptul că este singurul dintre cei patru pârâți obligați la plata de despăgubiri care nu a publicat articole în mediul on-line și nu a transmis imagini TV care să fi fost de natură să-i creeze un prejudiciu de imagine și suferințe morale apelantului-reclamant. Așadar, în opinia acestuia, nu există o legătură de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită a I.P.J. Gorj a prepușilor săi (transmiterea, pe grupul de M., a două fotografii, către jurnaliștii acreditați) și identificarea, de către public, a apelantului reclamant în articolele de presă și nici între faptele menționate și pretinsul prejudiciu, cu atât mai mult cu cât reprezentanții presei au filmat evenimentul și au avut acces la materialul filmat, fără vreo contribuție a I.P.J. Gorj.

Imaginile furnizate de către IPJ au caracter informativ și au fost difuzate în cadrul buletinului de știri, emisiune ce are un caracter informativ, respectiv în emisiunea "Obiectiv jurnalul de știri" difuzată de postul C., în data de 22.07.2019.

Recurenta apreciază că, în cauză, nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile prevăzute pentru atragerea răspunderii delictuale a acesteia.

În acest sens, arată că imaginile vizionate în sala de ședința în fața instanței de fond au fost puse la dispoziția instanței de către intimat, respectiv că postul de televiziune C., a difuzat imaginile preluate de la IPJ, imagini care ulterior au fost blurate și difuzate ca material în cadrul știrilor.

În acest sens, susține că imaginile în care apare reclamantul în materialul prezentat în cadrul știrilor sunt distorsionate, respectiv că a fost prezentată o singură imagine în care apare reclamantul preluată din față, care a fost blurată și o altă imagine preluată cu spatele, imaginile transmise neaducând niciun prejudiciu imaginii și reputației reclamantului.

Susține recurenta că nu a difuzat imaginea reclamantului fără a fi fost distorsionată, nu a difuzat imaginea cu actul de identitate al acestuia cum s-a susținut în cererea de chemare în judecată, iar imaginile pe care le-a transmis nu sunt imagini denigratoare, nu au lezat în niciun mod reclamantul, ci au fost prezentate în cadrul buletinului de știri, ca parte din materialul prezentat, material care viza acțiunea IPJ "drug-test", în scopul de a informa opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, iar nu de a leza imaginea sau reputația reclamantului.

Precizează recurenta în acest sens, că nu s-au folosit nume sau alte date de identificare, încât să se facă trimitere la reclamant, fiind respectate dispozițiile legale în materie. În consecință, dreptul la viața privată, la demnitate sau reputație, la imagine al reclamantului nu au fost în niciun fel lezate de către acesta.

Apreciază recurenta că nu rezultă reaua sa credință sau atitudinea ofensatoare a niciunui buletin informativ, folosirea expresiei "prins drogat la volan" având un caracter general, de informare, depășirea limitei critice fiind acceptabilă, întrucât nu a fost făcută cu intenția de a vătăma personal apelantul reclamant, ci de a aduce opiniei publice informația ca un eventual comportament de tipul celui surprins în trafic poate fi identificat oricând de organele de politie.

De asemenea, invocând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia recurată nr. 137/24.05.2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova i-a fost comunicată în data de 29.05.2021, însă fără a fi comunicată și încheierea din data de 19.05.2021, parte integrantă din hotărârea recurată, încheiere în care au fost consemnate concluziile părților precum și ceea ce s-a întâmplat la acest termen.

Or, așa cum s-a statuat și în jurisprudența instanței supreme, încheierea de amânare a pronunțării face parte integrantă din hotărârea pronunțată, iar lipsa acesteia nu permite părților să cunoască ce s-a întâmplat la acea dată și nici instanței învestite cu soluționarea căii de atac să cenzureze legalitatea hotărârii, astfel că, în aceste condiții, vătămarea produsă părților nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii atacate și trimiterea acesteia, spre rejudecare, instanței de apel. (Decizia nr. 1499 din II aprilie 2014 pronunțată de secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

A mai arătat recurenta, că, în speță, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., arătând că motivarea deciziei recurate este contradictorie, în sensul că, deși se reține că:

"emisiunea TV transmisă de postul C. S.R.L. a asigurat o anonimizare a imaginii reclamanților doar parțial, imaginile care surprind din profil reclamantul fiind transmise neblurat (ceea ce a dat posibilitatea celor care îl cunoșteau să îl poată identifica), respectiv că pe site-ul accesTv. ro, care aparține acestei pârâte, "imaginea din profil a reclamantului nu este anonimizată", ulterior în motivare, se retine că:

"prezintă importanță faptul că știrile transmise nu au fost păstrate o perioadă mare de timp, ci au fost șterse de către pârâte, ceea ce poate duce la diminuarea prejudiciului pentru că plaja de persoane care au aflat despre eveniment este mai mică, fiind redusă la cele care au accesat știrile on-line sau care au urmărit știrea la TV în momentul publicării/difuzării lor".

În aceste condiții, există o contradicție între aceste statuări, în sensul că se reține că imaginile reclamantului nu se mai regăsesc pe niciun site, dar și că aceste imagini (imaginea din profil a reclamantului neblurată), deși au fost șterse de către pârâtă, au fost regăsite pe site-ul accestv.ro.

De asemenea, instanța de apel deși constată că din probatoriu nu rezultă că reclamantului i-a fost afectată imaginea publică sau că a suferit de pe urma acestui incident, totuși apreciază că se impune acordarea de dune morale "ca urmare a faptului că o perioadă de timp reclamantul a fost privit cu suspiciune de prieteni, de vecini, de colegii de serviciu, care îl bănuiau ca fiind consumator de substanțe interzise și ca urmare a acestei atitudini a cunoscuților reclamantul a fost deprimat, a evitat să aibă o viață socială activă, a mers în cluburi mai rar decât era obișnuit, a avut sentimente de rușine, de teamă."

În opinia recurentei, decizia recurată cuprinde motive contradictorii în sensul că deși prin dispozitiv a fost admis apelul subsemnatului, din cuprinsul considerentelor soluția ar fi fost aceea de respingere a acestuia.

Recurenta a mai susținut că dreptul la imagine nu este un drept absolut, iar fotografierea și utilizarea imaginii unei persoane sunt permise chiar în lipsa unui consimțământ prealabil atunci când acestea sunt facute cu bună credință, în exercitarea altor drepturi fundamentale, cum este dreptul la libera exprimare.

Libertatea de exprimare constituie o limită a dreptului la imagine (art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), iar informația poate acoperi toate sectoarele vieții sociale, politice, culturale, științifice, artistice, comerciale etc. Ocrotirea drepturilor personalității vine adesea la coliziune cu libertatea presei și cu dreptul la informare a opiniei publice. Limita pe care o găsește dreptul la imagine în dreptul fundamental la informare este o limită particulară deoarece în plan tehnic nu există o superioritate a unuia din aceste drepturi asupra celuilalt. De aceea, s-a apreciat că jurisprudența le pune în balanță pentru fiecare caz în parte pentru a verifica dacă, ținând seama de circumstanțe, dreptul la imagine urmează sau nu să fie respins, desigur ținând cont și de un principiu de proporționalitate. Imaginile prezentate trebuie să fie exacte și legitime, iar alegerea imaginii să fie pertinentă în raport cu informația, ceea ce s-a asigurat de către radiodifuzorul în speța, C..

Conform jurisprudenței CEDO, libertatea de exprimare include nu numai informațiile și ideile primite favorabil sau cu indiferență de opinia publică, sau considerate inofensive, ci și pe acelea care ofensează, șochează sau deranjează (Petrina c. României, par. 38). Or, în speță, știrea prezentată în cadrul buletinului de știri nu are caracter defăimător, așa cum se susține de către apelant prin cererea de apel, scopul imaginilor difuzate fiind doar de a informa opinia publică asupra unor chestiuni de interes public.

Intimatul A. a formulat întâmpinare la data de 20 septembrie 2021 sub nr. x la recursurile formulate de către recurentele pârâte IPJ Gorj, E. S.R.L. și C. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 137/2021 pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2020, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și obligarea recurentelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, s-a arătat, în esență, în ceea ce privește recursul declarat de către recurentul IPJ Gorj că, deși se invocă încălcarea dispozițiilor art. 478 alin. (3) din noul C. proc. civ., (și nu a art. 294 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., așa cum în mod greșit s-a indicat), în mod corect, instanța de control judiciar a reținut incidența art. 22 alin. (4) din noul C. proc. civ., încadrarea juridică a faptelor deduse judecații fiind atributul instanței, astfel încât neindicarea de către reclamant a unui anumit text de lege incident în cauză nu înseamnă că este exclusă posibilitatea instanței de a aplica norma juridică la situația de fapt.

Așadar, instanța de apel nu a încălcat nicio normă de procedura a cărei încălcare să atragă sancțiunea nulității, iar analiza incidenței dispozițiilor art. 1373 din C. civ. a fost o consecință a reîncadrării juridice a situației de fapt descrise de către reclamant în cererea introductivă.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs invocat de recurentul IPJ Gorj, intimatul arată că împrejurarea că instanța de apel a analizat fiecare faptă imputată recurentului și a prezentat în considerentele deciziei motivele pentru care nu se impunea atragerea răspunderii civile delictuale a IPJ Gorj pentru atitudinea agenților de politie în cursul urmăririi penale și pentru faptul că a fost creat un grup de comunicare pe M. și, respectiv, motivele pentru care se impune atragerea răspunderii civile delictuale a recurentei pârâte prin raportare la încălcarea art. 8 din CEDO referitoare la dreptul la viață privată, nu echivalează cu prezentarea unor motive contradictorii care să atragă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel a reținut că dreptul la imagine al intimatului a fost încălcat, prin raportare la dispozițiile pct. 7 din Anexa Nr. 1 - Standarde și reguli de comunicare la Ordinul 201/2016, reținând că recurentul pârât, prin purtătorul de cuvânt sau alte persoane responsabile, avea obligația de a transmite către presă, prin intermediul mijloacelor obișnuite de comunicare (inclusiv aplicația M.) imagini blurate ale acestuia, astfel încât să nu fie posibilă identificarea sa.

Or, această obligație a fost încălcată în speță, din moment ce prietenii și cunoștințele intimatului l-au întrebat dacă era vizat de acțiunea de control a organelor de politie, fiind evident, astfel, că imaginile respective făceau posibilă identificarea sa.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitor la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1373 și art. 1357 din C. civ., intimatul a arătat că fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu imputabilă prepușilor recurentului pârât constă în transmiterea unor imagini ale acestuia, neblurate, către organismele de presă, stare de fapt ce rezultă fără dubiu (indiferent de aprecierea subiectivă a recurentei), din probele administrate.

În ceea ce privește susținerea recurentului pârât privind lipsa unei legături de cauzalitate dintre fapta prepușilor IPJ Gorj și prejudiciul creat, intimatul a susținut că tocmai acțiunea acestuia, de a transmite organismelor de presă imagini neblurate cu reclamantul a constituit premisa publicării acestora. Dacă IPJ Gorj ar fi transmis imaginile prelucrate, implicit celelalte pârâte le-ar fi dat publicității în aceeași formă, nefiind verosimilă susținerea că reprezentanții presei ar fi avut acces la materialul filmat fără vreo contribuție a IPJ Gorj.

În ceea ce privește recursul formulat de recurenta E. S.R.L., intimatul a invocat excepția nulității recursului susținând că această recurentă s-a limitat la a reitera în cuprinsul motivelor de recurs aceleași argumente prezentate și în cuprinsul întâmpinărilor formulate în fața instanței de fond și de apel, referitoare la existența sau inexistența faptei delictuale cauzatoare de prejudiciu, fără a-și întemeia efectiv criticile pe vreunul dintre motivele de casare prevăzute expres și limitativ de dispozițiile legale

În măsura în care se va trece peste excepția invocată, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în opinia acestuia, considerentele hotărârii instanței de apel fiind cât se poate de clare, necontradictorii și circumscrise obiectului cauzei, în sensul că din probele administrate (imagini foto), rezultă că pârâta E. S.R.L. a publicat cartea de identitate a acestuia, imagini din spate și profil, precum și filmul de la operațiunea inspectoratului de poliție, integral, care conține imagini clare ale reclamantului.

Faptul că aceste imagini nu au fost prelucrate astfel încât să facă imposibilă recunoașterea intimatului, a rezultat, de asemenea, din probatoriul administrat, respectiv din conversațiile purtate cu prietenii, în care a fost întrebat direct dacă este persoana prezentată în știrile transmise publicului.

În ceea ce privește recursul formulat de către recurenta pârâta C. S.R.L., intimatul a susținut că jurisprudența invocată nu își găsește aplicarea în cauză, întrucât prin hotărârea invocată a fost tranșată o regulă de procedură prevăzută de dispozițiile art. 306 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., iar dispozițiile noului C. proc. civ. nu prevăd în mod expres că necomunicarea încheierii ar atrage sancțiunea nulității. Mai mult decât atât, în respectiva decizie s-a criticat lipsa încheierii de amânare a pronunțării și nicidecum necomunicarea acesteia.

Faptul că recurentei parate nu i s-ar fi comunicat încheierea de amânare a pronunțării nu produce nicio vătămare acesteia, cu atât mai mult cu cât părților li s-a comunicat parola de acces la dosar în format electronic, astfel încât au avut posibilitatea să cunoască concluziile părților și ceea ce s-a întâmplat la acel termen.

Mai mult decât atât, din lecturarea motivelor de recurs și a criticilor formulate de către recurenta pârâta C. S.R.L. se poate observa că aceasta a cunoscut integral motivele expuse de către instanță în soluționarea cauzei.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., intimatul arată că decizia instanței de apel este legală și temeinică și nicidecum nu cuprinde motive contradictorii. Instanța de apel a reținut în cuprinsul considerentelor că emisiunea TV transmisă de postul C. S.R.L. a asigurat o anonimizare a imaginii reclamantului doar parțial, însă imaginile care surprind din profil fața reclamantului au fost transmise neblurat, ceea ce a dat posibilitatea celor care îi cunoșteau sa îl poată identifica. De asemenea, pe site-ul accesTV.ro. aparținând acestei pârâte, imaginea din profil a reclamantului nu este anonimizată. Comparând imaginea astfel difuzată cu fotografia reclamantului din actul de identitate și diploma de licența se poate observa ca acesta este ușor de recunoscut.

Așadar, hotărârea instanței de apel nu cuprinde motive contradictorii, ci argumentează de ce s-a impus admiterea apelului reclamantului. Faptul că ulterior argumentează de ce cuantumul despăgubirilor este atât de mic, respectiv faptul că știrile au fost șterse după o perioada scurtă de timp, nu echivalează cu o motivare contradictorie, în condițiile în care din probatoriul administrat a rezultat faptul că o perioadă de timp (chiar și scurtă) reclamantul a fost privit cu suspiciune de prieteni, de vecini, de colegii de serviciu, care îl bănuiau ca fiind consumator de substanțe interzise și, ca urmare a acestei atitudini a cunoscuților, reclamantul a fost deprimat și a evitat să aibă o viață socială activă.

În concluzie, în opinia intimatului, instanța a adus argumente atât în susținerea soluției de admitere a apelului, dar și argumente pentru care a stabilit cuantumul daunelor morale.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte apreciază, în aplicarea prevederilor art. 248 din C. proc. civ., că prioritar, se impune a fi analizată excepția nulității acestui recurs pentru netimbrare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013:

"(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013:

"Acțiunile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice se taxează cu 100 RON".

În raport de motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a constatat că, în cauză, taxa judiciară de timbru datorată de recurentă pentru soluționarea recursului este în cuantum de 100 RON și, întrucât taxa nu a fost atașată la dosar odată cu recursul, s-a apreciat că se impune ca recurenta să depună dovada timbrării recursului în cuantumul stabilit, până termenul stabilit în cauză.

Înștiințarea recurentei în privința obligației de achitare a taxei de timbru a fost comunicată acestei părți la data de 27.09.2021, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosar la fila x.

Așadar, deși, în cauză, potrivit O.U.G. nr. 80/2013, instanța a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru și a încunoștințat recurenta cu privire la obligația de achitare a taxei judiciare de timbru de 100 RON, datorată pentru soluționarea recursului declarat, până la termenul comunicat, recurenta nu și-a îndeplinit această obligație legală.

Potrivit dispozițiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., recurentul are obligația de a atașa la cererea de recurs dovada achitării taxei judiciare de timbru, sub sancțiunea nulității recursului, așa cum rezultă neechivoc din dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurenta nu a folosit nici acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată și nici nu a înțeles să uzeze de procedura instituită prin art. 90 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., constatând că recurenta nu și-a îndeplinit obligația achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru soluționarea recursului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta pârâtă S.C. E. S.R.L., ca netimbrat.

Înalta Curte constată că printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul pârât a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 294 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, prin aprecierea că prima instanță nu a analizat pricina și din perspectiva prevederilor art. 1373 din C. civ., deși, în speță, reclamantul a invocat doar prevederile art. 1357 din C. civ.

Prioritar, Înalta Curte va reține că, deși recurentul face trimitere la prevederile art. 294 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, raportat la normele de drept procesual aplicabile pricinii, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. proc. civ. și la data sesizării primei instanțe cu cererea de chemare în judecată formulată de reclamant - 08.01.2020 - analiza criticii formulate se impune a avea în vedere, așa cum corect a susținut intimatul reclamant, prevederile art. 478 alin. (1) din C. proc. civ., normă care, similar art. 294 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, reglementează limitele devoluțiunii în apel.

În speță, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 08.01.2020 reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție Județean Gorj la plata sumei de 200.000 RON, precum și obligarea pârâților B., C. S.R.L., D. S.A., S.C. E. S.R.L., S.C. F. în Gorj S.R.L. la plata a câte 100.000 RON, reprezentând daune morale ca urmare a săvârșirii unor fapte ilicite de către pârâți.

Este real că, în motivarea în drept a cererii introductive, reclamantul nu a indicat și dispozițiile art. 1373 din C. civ., însă, așa cum corect s-a reținut în apel, potrivit art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., încadrarea juridică a faptelor deduse judecății este atributul instanței, astfel încât neindicarea de către reclamant a unui anumit text de lege incident în cauză nu exclude posibilitatea instanței de a aplica norma juridică la situația de fapt indicată de reclamant în cererea de chemare în judecată.

Câtă vreme, în justificarea pretențiilor deduse judecății în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat declanșarea răspunderii civile delictuale a acestui recurent inclusiv pentru faptele angajaților acestuia, care au permis mediatizarea cazului și prezentarea sa ca un tânăr drogat, înainte de a avea certitudinea cu privire la starea sa, prin postarea imaginii sale în mod neblurat, reproducerea vocii și postarea în presa locală și națională, respectiv au procedat la urmărirea și fotografierea reclamantului, ulterior acestui eveniment, împrejurarea că în conținutul cererii introductive nu s-a precizat expres că reprezintă temei al dreptului litigios și dispozițiile art. 1373 din C. civ., nu echivalează cu absența învestirii instanței cu analiza acestor fapte și nici cu o modificare a cadrului procesual în apel, în sensul învestirii acestei instanțe cu analiza unor fapte noi sau cu o cauză nouă.

În realitate, raportat la aceste circumstanțe factuale, argumentarea pretenției întemeiate pe răspunderea civilă delictuală a acestui recurent impunea obligația pentru prima instanță de a proceda, astfel cum prevede art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., la calificarea și la stabilirea corectă a cadrului judecății, iar în ipoteza nerespectării acestei obligații, o atare sarcină revenea instanței de apel, învestită cu analiza criticilor apelantului reclamant circumscrise acestui aspect.

În consecință, Înalta Curte constată că instanța de apel a respectat limitele obiective ale judecării cauzei, fixate prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu aceasta, judecând cauza în aceste limite și în limitele devoluțiunii, stabilite prin cererea de apel, astfel încât nu poate fi decelată o vătămare procesuală sub acest aspect.

Așa fiind, contrar susținerilor din recurs, analiza realizată în apel sub acest aspect, nu relevă o ipoteză de aplicare greșită în cauză a prevederilor art. 478 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât omisiunea calificării cadrului judecății în primă instanță, impune instanței de apel obligația ca, în condițiile art. 478 alin. (4) din C. proc. civ., să primească lămuririle părții în legătură cu cererile pe care aceasta pretinde că le-ar fi dedus judecății prin actul de sesizare a instanței.

Cum, în speță, prima instanță, care a respins cererea ca nefondată, nu a analizat răspunderea recurentului pentru faptele angajaților săi, este corectă concluzia curții de apel în sensul că o atare situație atrage anularea sentinței apelate și judecarea pricinii în fond, în apel, conform dispozițiilor art. 480 alin. (6) din C. proc. civ.

În referire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență, motivarea contradictorie a instanței de apel în privința faptelor ilicite reținute în sarcina recurentului pârât.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe cate se întemeiază, sau cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei.

Ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate în sensul dispozițiilor legale enunțate pot fi reprezentate fie de existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, fie de o contrarietate flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată.

Analizând hotărârea instanței de apel din perspectiva celor expuse, raportat la susținerile recurentului, Înalta Curte constată că susținerile acestuia legate de existența unor elemente contradictorii nu se încadrează în niciuna din ipotezele enunțate.

Astfel, cele două paragrafe din considerentele deciziei civile recurate redate în memoriul de recurs, în pagina doi, deși fac trimitere la acțiuni săvârșite de agenții de poliție, cu prilejul evenimentului din data de 20.07.2019, nu califică în mod contradictoriu aceleași fapte, în sensul că doar prin denaturarea sensului acestora s-ar putea reține că aprecierea curții de apel în sensul că activitatea recurentului de a informa ziariștii acreditați, prin intermediul unor mesaje transmise pe grupul M. format din persoane private despre organizarea unei acțiuni de control și de a trimite pe acest grup imagini, cât timp acest grup a fost constituit în condiții legale, este una prevăzută de lege ar fi contradictorie cu calificarea ca fiind ilicită (contravenind punctului 7 din Anexa Nr. 1- Standarde și reguli de comunicare la Ordinul 201/2016) a faptei reținute în sarcina recurentului de a transmite către presă, imagini care făceau posibilă identificarea reclamantului.

În alți termeni, împrejurarea că, în cauză, realizându-se o distincție impusă de cadrul procesual de învestire, între fapta de a furniza presei informații în legătură cu o activitate de interes public conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 și art. 29 din H.G. nr. 123/2002 și fapta de a transmite presei, cu încălcarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 și a punctului 7 al Anexei nr. 1 la Ordinul nr. 201/2016, imagini care permit identificarea persoanelor supuse controlului, în sensul că s-a apreciat că, deși, de principiu, fapta de înființare a unui grup privat de comunicare pe M. și de transmitere a unor imagini și mesaje pe acest grup, nu are caracter nelegal, prin excepție, difuzarea către presă, prin intermediul acestui grup M. a unor imagini care făceau posibilă identificarea reclamantului, reprezintă o activitate contrară legii, nu relevă carențe ale silogismului judiciar expus în cuprinsul actului jurisdicțional ce constituie obiect al recursului, sub aspectul coerenței sau logicii, din perspectiva obligației instituite prin art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Nici criticile recurentului relative la statuarea instanței de apel în sensul că imaginile transmise presei de către recurent au permis identificarea reclamantului și argumentele care au justificat această concluzie, nu relevă incidența unui viciu de legalitate a deciziei civile recurate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Astfel, contrar argumentelor recurentului, justificarea prejudiciului moral încercat de către reclamant, prin trimiterea la corespondența purtată de reclamant cu prietenii acestuia a reprezentat un argument subsecvent propriei analize și verificări realizate de către instanța de apel sub aspectul clarității și capacității imaginilor difuzate de a face posibilă stabilirea identității persoanei, pe baza mijloacelor de dovadă directe evaluate, raționamentul judiciar expus, fiind clar, concis, coerent, iar nu de natură să releve incertitudini cu privire la situația factuală reținută.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul pârât a susținut într-o primă critică aplicarea greșită a art. 1373 și art. 1357 din C. civ., respectiv a art. 7 din Anexa nr. 1 a Ordinului Ministerului de Interne nr. 201/2016, arătând că deși a transmis către mass-media, pe grupul de M., fotografii care prezentau controlul la care a fost supus reclamantul, din punctul său de vedere, acestea nu permiteau identificarea reclamantului.

Critica este nefondată.

Or, o atare construcție juridică nu relevă un reper în raport de care să poată fi analizată legalitatea deciziei civile recurate, ci reprezintă propria viziune a recurentului asupra situației de fapt a cauzei, argumentul evocat tinzând la o reevaluare a modalității în care, în apel, instanța de prim control judiciar, a analizat probatoriul și a concluzionat în sensul că imaginile postate pe grupul de M. înființat de către angajații recurentului, permiteau recunoașterea reclamantului.

Cum raportat la starea de fapt a cauzei, a rezultat că recurentul a furnizat presei acreditate imagini neprelucrate cu reclamantul, care au permis identificarea certă a acestuia este corectă concluzia instanței de apel în sensul încălcării obligațiilor stabilite prin art. 12 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 și punctul 7 al Anexei nr. 1 la Ordinul nr. 201/2016 și a caracterului ilicit al faptelor imputate acestui recurent.

De altfel, această concluzie a fost în mod judicios argumentată de către curtea de apel inclusiv prin raportare la jurisprudența Curții europene în care s-a ridicat aceeași problemă de drept și o similitudine faptică (cauza Toma c. României). Astfel, au fost avute în vedere reperele rezultate din speța menționată care vizează, astfel cum a semnalat și instanța de apel, noțiunea de viață privată care include elemente care fac trimitere la dreptul la imagine al unei persoane cum este publicarea unei fotografii, contextul în care jurnaliștii au obținut imaginile publicate, situația particulară a persoanei fotografiate, limitele protecției de care trebuie să se bucure o "persoană obișnuită", chiar în cazul în care aceasta face obiectul urmăririi penale, îngrădirile care le poate suferi dreptul la liberă exprimare în raport cu dreptul la respectarea demnității, existența unui temei de drept intern care să permită difuzarea unor imagini neprelucrate ale acesteia.

A mai susținut recurentul pârât că nu îi poate fi imputată modalitatea în care presa a înțeles să prezinte știrea și nici eventualele atingeri aduse drepturilor personale nepatrimoniale ale reclamantului, ca urmare a transmiterii de către mijloacele de informare în masă a unor fotografii neprelucrate sau înregistrări video care permit identificarea persoanei supuse controlului.

Or, acest argument nu prezintă relevanță juridică în cauză, în condițiile în care prin decizia civilă recurată nu s-a reținut incidența răspunderii civile delictuale a recurentului pârât pentru fapta de a aduce la cunoștința publicului imaginile neprelucrate ale reclamantului, ci pentru fapta ilicită de a transmite presei astfel de imagini, cu încălcarea obligațiilor stabilite prin art. 12 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 și punctul 7 al Anexei nr. 1 la Ordinul nr. 201/2016, cele două fapte fiind distincte.

Câtă vreme nu se poate ignora faptul că o atare conduită culpabilă a recurentului pârât a făcut posibilă difuzarea, de către presă, a acestor imagini neprelucrate, în emisiuni TV respectiv, în mediul on-line, argumentele recurentului nu au aptitudinea de a releva o ipoteză de aplicare eronată în cauză a prevederilor art. 1373 și art. 1357 din C. civ.

Altfel spus, în contextul în care încălcarea dreptului reclamantului la propria imagine nu ar fi fost posibilă dacă furnizarea informațiilor presei ar fi fost făcută de către prepușii recurentului cu respectarea obligațiilor stabilite prin normele legale anterior evocate, împrejurarea că aceste imagini au putut fi vizualizate de către public, în urma difuzării lor de către presă, nu înlătură răspunderea civilă a recurentului.

Nu poate fi, așadar, validată nici aprecierea recurentului vizând lipsa legăturii de cauzalitate între faptele imputate acestuia și prejudiciul moral cauzat reclamantului prin publicarea imaginilor în mediul on-line și transmiterea acestora la TV.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, apreciind ca motivele de recurs invocate sunt nefondate în ansamblul lor, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Gorj împotriva deciziei civile nr. 137 din 24 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

În referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenta a invocat, în esență, omisiunea instanței de apel de a-i comunica încheierea de dezbateri din data de 19.05.2021, parte integrantă din hotărârea recurată, iar nu neîntocmirea acesteia.

Cum din verificarea actelor dosarului de apel rezultă că încheierea menționată a fost întocmită, fiind atașată la dosarul cauzei, nu s-ar putea reține că, în speță, vătămarea recurentei ar putea fi reprezentată de o imposibilitate a acesteia de a cunoaște cererile părților și soluțiile date de instanța de apel, respectiv conținutul dezbaterilor purtate la acel termen, așa cum se pretinde în speță.

Este real că, fiind parte integrantă a hotărârii recurate, această încheiere trebuia comunicată părților litigante, potrivit art. 427 alin. (1) din C. proc. civ. însă, pretinsa omisiune de comunicare nu poate avea drept consecință nulitatea necondiționată a deciziei recurate, așa cum nefondat susține recurentul, în speță, nefiind îndeplinită cerința impusă de art. 175 alin. (2) din C. proc. civ., aceea ca nulitatea să fie una expresă, ci, în acest caz, nulitatea este condiționată de dovedirea de către recurentă a unei vătămări care să nu poată fi altfel înlăturată.

Or, dincolo de faptul că recurenta nu a justificat înregistrarea unei astfel de vătămări, ea este exclusă, simpla consultare a dosarului, chiar în format electronic, permițând accesul facil al acesteia la acest act de procedură.

Cum, în cauză, recurenta nu a justificat o vătămare de natură să atragă nulitatea deciziei civile recurate, în condițiile impuse de art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., critica este nefondată, urmând a fi respinsă.

Este fondat, însă, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă una dintre garanțiile esențiale ale procesului echitabil, impusă atât de normele interne ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât și de normele convenționale ale art. 6 par. 1 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În acest sens, Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Astfel, deși sub aspectul acestei garanții procesuale, s-a statuat că nu li se poate pretinde instanțelor să răspundă tuturor argumentelor părților și că motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o problemă de volum, ci de substanță, ea fiind subordonată, de multe ori, "meritelor cazului dedus judecății", totuși, instanțele trebuie să expună în mod necesar acele argumente esențiale care formează structura raționamentului logico-juridic ce au determinat adoptarea unei anumite soluții în cauzele deduse judecății.

În domeniul cauzelor în care se pun în balans dreptul la viață privată și dreptul la liberă exprimare și informare, invocate de părțile litigante, această obligație de motivare a hotărârilor judecătorești dobândește accente specifice, întrucât nerespectarea obligațiilor pozitive ale statului pentru protejarea dreptului la viață privată, în contextul afectării acesteia prin faptele unui particular, și, corelativ, intruziunea în dreptul la liberă exprimare și informare a unei persoane, în general, și a jurnaliștilor, în special, nu poate fi făcută în absența expunerii de către autoritățile competente a motivelor pertinente și suficiente pe care acestea se ba