ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2806/2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2806/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 20 decembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea depusă la 26 martie 2020 și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, sub număr de dosar x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. S.R.L., D., E., ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtului B. să restituie reclamantului A. suma de 300.000 RON împrumutată pentru finanțarea S.C. C. S.R.L., sumă actualizată cu indicele de inflație plus dobândă legală de la data 1 ianuarie 2013 și până la momentul restituirii efective; obligarea în solidar a celor patru pârâți să restituie reclamantului A. o alta suma de 300.000 RON, împrumutată acestora pentru finanțarea societății comerciale unde dețin părțile sociale atunci când le-a înstrăinat terenul din Tg-Jiu, str. x, jud. Gorj, sumă actualizată cu indicele de inflație plus dobândă legală de la data 17 aprilie 2008 (când s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.04.2008 la BNP F.) și până la momentul restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969 C. civ. de la 1864 și art. 453 C. proc. civ.

La data de 30 iunie 2020 pârâtul B. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, invocând, în prealabil, excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată raportat la declarațiile înscrisuri sub semnătură privată încheiate la data de 09.08.2016 între pârâții persoane fizice și reclamanți.

La 2 iulie 2020 pârâții S.C. C. S.R.L., D. și E. au depus la dosar întâmpinare, solicitând în prealabil, admiterea excepției prematurității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților D. și E., excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele pretins împrumutate în perioada 2008 - 2012, în ceea ce privește capătul doi (b) din acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S.C. C. S.R.L., D. și E. în ceea ce privește capătul unu (a) din acțiune, iar pe fond respingerea acțiunii.

La 14 septembrie 2020 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepțiilor invocate, ca neîntemeiate, și înlăturarea apărărilor din întâmpinare.

Prin sentința nr. 114 din 14 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune. S-a admis excepția prematurității cererii de chemare în judecată. S-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C. S.R.L., D. și E., având ca obiect - pretenții, ca prematur formulată. A fost obligat reclamantul A. la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată pârâtului B..

Împotriva acestei sentințe au formulat cereri de apel reclamantul A. și pârâții C. S.R.L. și D..

Intimatul B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de A. și admiterea apelului formulat de S.C. C. S.R.L..

Prin decizia nr. 144/2021 din 2 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanții-pârâți C. S.R.L., împotriva sentinței nr. 114 din 14 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu apelantul-reclamant A. și cu intimații-pârâți B. și E..

A fost schimbată sentința în sensul că s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și s-a respins acțiunea, ca prescrisă.

Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței nr. 114 din 14 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu apelanții-pârâți C. S.R.L. și D. și intimații-pârâți B. și E..

A fost obligat apelantul-reclamant la plata sumei de 1500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel către apelanta-pârâtă C. S.R.L..

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 144/2021 din 2 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs.

După un scurt istoric al cauzei, în argumentarea cererii de recurs, subsumat motivului de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut, în esență, că instanța de apel a schimbat cauza acțiunii introductive și a încălcat principiul disponibilității prin raportare la principiul rolului activ al judecătorului.

Apreciază că instanța de apel a schimbat cauza acțiunii introductive și a încălcat principiul disponibilității considerând în mod eronat că reclamantul nu ar fi învestit prima instanță cu calificarea juridica a declarațiilor din 2016 ca angajamente unilaterale de plată.

Subliniază că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a învestit instanța cu calificarea declarațiilor din 2016 ca fiind un angajament de plată din partea pârâților cu privire la cele două sume de 300.000 RON.

De asemenea, recurentul-reclamant nu a indicat în petitul cererii de chemare în judecată vreun contract de împrumut anume, ca unic temei al acțiunii sale, ci a solicitat obligarea pârâților la plata unor sume de bani.

Cauza acțiunii este reprezentată de situația de fapt calificată juridic de către reclamant, acesta înțelegând să invoce față de pârâți declarațiile din 2016 și ca fiind un angajament de plată din partea pârâților cu privire la cele două sume de 300.000 RON.

Drept urmare, recurentul apreciază că instanța de apel a schimbat în mod greșit cauza acțiunii reținând:

"împrejurarea că ulterior pârâții au recunoscut existența obligației nu a reprezentat temeiul acțiunii, ci doar un element circumstanțial prin care reclamantul a urmărit să dovedească neîmplinirea termenului de prescripție".

Or, principiul rolului activ al judecătorului nu trebuie să afecteze principiul disponibilității, ci trebuie să se armonizeze cu cererile părților în scopul stabilirii adevărului. Rolul judecătorului este văzut ca o limitare a principiului disponibilității părților în procesul civil, dar și principiul disponibilității la rândul său limitează măsura în care judecătorul poate interveni în mersul procesului.

Judecătorul poate da o altă calificare actelor și faptelor deduse judecății de către părți, însă nu va putea ca urmare a noii calificări să ignore ceea ce s-a dedus judecății, cu încălcarea principiului disponibilității. În acest sens, art. 22 alin. (6) C. proc. civ. stabilește că:

"Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Așa fiind, în opinia recurentului-reclamant, instanța de apel a schimbat cauza acțiunii introductive, a încălcat principiul disponibilității și principiul rolului activ al judecătorului considerând că reclamantul nu ar fi învestit prima instanță cu calificarea juridică a declarațiilor din 2016 ca angajamente unilaterale de plată.

Tot subsumat motivului de recurs instituit de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., consideră că instanța de apel a încălcat obligația judecătorului de a da calificarea juridică corectă faptelor deduse judecății, respectiv principiului iura novit curia.

Criticile cu privire la schimbarea cauzei acțiunii, încălcarea principiului disponibilității al rolului activ al judecătorului și a principiului iura novit curia, susține recurentul, se aplică și cu privire la soluția de respingerea a apelului reclamantului pe excepția prematurității. Consideră că instanța de apel a aplicat în mod greșit normele de procedură privind principiul rolului activ al judecătorului (art. 22 C. proc. civ.) prin raportare la principiul contradictorialității (art. 14 C. proc. civ.).

Astfel, deși, în decizia atacată, instanța de apel a reținut că prima instanță ar fi încălcat principiul contradictorialității, în realitate, chiar instanța de apel a încălcat acest principiu.

Aceasta întrucât, deși soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune este rezultatul calificării juridice proprii instanței de apel (distincte de cea a primei instanțe), această calificarea nu a fost pusă în dezbaterea contradictorie a părților. Acest aspect rezultă din decizia atacată și din încheierea de ședință din 23 februarie 2021, care consemnează dezbaterile părților cu privire la cererile de apel.

Pe cale de consecință, a fost vătămat și dreptul la apărare al recurentului-reclamant, care nu a putut formula precizări sau puncte de vedere cu privire la această nouă calificare a temeiului acțiunii sale, constatând abia în urma deliberării instanței și a pronunțării că acțiunea sa a fost recalificată.

Învederează instanței că nici intimații-pârâți nu au învestit instanța de apel cu o nouă calificare a temeiului de drept, aceștia criticând sentința primei instanțe doar din perspectiva respingerii excepției prescripției cu privire la creanța rezultată din împrumuturile din perioada 2008-2012 și din 17 aprilie 2008, invocând chiar nulitatea absolută a declarațiilor din 2016.

În ceea ce privește incidența motivului de recurs instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile legale cu privire la momentul începerii curgerii de prescripție, neluând în considerare că prin declarațiile din 2016 a operat novația obligației privind returnarea împrumuturilor din 2016.

Având în vedere că prin declarațiile din 2016 s-a stabilit că împrumutul este exigibil în 00.00.2020, dreptul la resituirea împrumutului începea să curgă abia la data scadenței obligației, adică în 2020.

În mod uzual prin luna sau ziua 00 nu se poate înțelege altceva decât începutul unei perioade calendaristice (cifra 0 marchează în mod uzual momentul de la care începe un eveniment nu momentul la care se termină). Astfel data 00.00.2020 nu reprezintă altceva decât final de an 2019.

Oricum, până în anul 2020 (indiferent dacă ne raportăm la începutul sau la finalul acestuia), termenul de prescripție pentru returnarea împrumuturilor nu a început să curgă.

Clauza privind termenul de restituire a împrumutului, apreciază recurentul, se va interpreta prin raportare la art. 1268 alin. (2) C. civ., potrivit căruia:

"Clauzele îndoielnice se interpretează ținând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părți, de sensul atribuit în general clauzelor și expresiilor în domeniu și de uzanțe".

Declarațiile din 2016 produc efecte în privința termenului de prescriției al obligațiilor asumate în 2008-2010 și la 17 aprilie 2008 fără a stinge aceste obligații.

În realitate după cum în mod corect a reținut prima instanță, aceste declarații reprezintă:

"recunoașteri ale datoriei pârâților față de reclamant, însoțite de obligația de a restitui această datorie (datoria din 2008-2010 și din 17 aprilie 2008)".

Învederează instanței că suntem într-o ipoteză atipică de novație, și anume novația unei obligații civile imperfecte într-o obligație civilă perfectă, rămânând neschimbată sub aspectul cauzei și al conținutului. Prin declarațiile din 2016, dreptul material la acțiune din conținutul împrumuturilor din 2008-2010 și din 17 aprilie 2008, a fost transformat într-un drept material la acțiune exigibil de la data de 00.00.2020.

O interpretară contrară nici nu ar putea fi reținută, arată recurentul, deoarece după cum au susținut și intimații-pârâți, prin declarațiile din 2016 nu s-a plătit o nouă sumă de bani.

Prin urmare, consideră că decizia atacată este nelagală și pentru interpretarea greșită a normelor cu privire la începutul curgerii termenului de prescripție.

Subsumat motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciază că decizia atacată este nemotivată, întrucât instanța de apel nu a explicat silogismul logic pentru care a fost respins apelul reclamantului.

Or, dreptul la un proces echitabil, arartă recurentul, nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin a le aprecia.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacateă și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Craiova.

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, ținând cont și de apărările din cuprinsul întâmpinării, constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În argumentarea acestui motiv de recurs, s-a susținut, în esență, că instanța de apel a încălcat, principiul disponibilității prin raportare la principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, întrucât a apreciat în mod greșit că reclamantul nu ar fi învestit instanța de judecată cu calificarea juridică a declarațiilor din 2016 ca angajamente unilaterale de plată.

Analizând modalitatea de desfășurare a judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. și a nesocotit principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului consacrat de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., fiind fondate criticile recurentului formulate sub acest aspect.

Astfel, se constată că, prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C. S.R.L., D., E., a solicitat instanței obligarea pârâtului B. să restituie reclamantului suma de 300.000 RON împrumutată pentru finanțarea S.C. C. S.R.L., sumă actualizată cu indicele de inflație plus dobândă legală de la data 1 ianuarie 2013 și până la momentul restituirii efective; obligarea în solidar a celor patru pârâți să restituie reclamantului A. o altă sumă de 300.000 RON, împrumutată acestora pentru finanțarea societății comerciale unde dețin părțile sociale atunci când le-a înstrăinat terenul din Tg-Jiu, str. x, jud. Gorj, sumă actualizată cu indicele de inflație plus dobândă legală de la data 17 aprilie 2008 (când s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.04.2008 la BNP F.) și până la momentul restituirii efective.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că la 9 august 2016, pârâtul B. a dat o declarație semnată prin care recunoaște împrumutul acordat în perioada 2008-2012 și că renunță la orice prescripție extinctivă care ar putea curge pe aceasta perioadă. La aceeași dată, cei trei deținători de părți sociale la S.C. C. S.R.L., respectiv pârâții B., D. și E., au dat o declarație prin care recunosc împrumutul acordat la 17 aprilie 2008 și că renunță la orice prescripție extinctivă care ar putea curge pe această perioadă.

Reclamantul a susținut că cele două declarații la care s-a făcut trimitere trebuie calificate ca reprezentând atât o recunoaștere a obligației de achitare a sumelor restante asumate prin convențiile de împrumut nematerializate în scris, cât și un angajament unilateral de plată din partea pârâților cu privire la cele două sume de 300.000 RON.

Or, este de necontestat că instanța sesizată cu judecarea cauzei este obligată să se pronunțe în limitele sesizării, cu privire la ceea ce s-a cerut.

Se constată că instanța de apel în mod greșit a apreciat că reclamantul nu ar fi învestit instanța de judecată cu calificarea juridică a declarațiilor din 2016 ca fiind angajamente unilaterale de plată, reținând expres că, în speță, "cauza acțiunii nu a făcut obiectul unei calificări, iar instanța de fond nelegal a considerat că este învestită cu îndeplinirea obligațiilor ce ar rezulta din convențiile din 2016, depășindu-și astfel limitele învestirii".

Totodată, instanța de apel a mai reținut că:

"nu a fost învestită cu o acțiune în îndeplinirea obligațiilor ce ar rezulta din convențiile din 2016, reținerea novației ca mod de transformare a obligațiilor imperfecte și excepția prematurității sunt străine cauzei, iar ca efect al admiterii apelului și respingerii acțiunii urmare a admiterii excepției prescripției, apelul reclamantului va fi respins, nefiind necesară analizarea criticilor aduse sentinței prin motivele sale de apel".

Procedând în acest mod, curtea de apel a ignorat obiectul acțiunii cu care instanța de judecată fusese învestită și în legătură cu care prima instanță se pronunțase.

Totodată, nu se poate face abstracție nici de principiul contradictorialității, care guvernează procesul civil, principiu ce presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, pentru ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a-și formula apărări și de a-și prezenta punctul de vedere asupra oricărui element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății, fiind fondate și criticile formulate sub acest aspect.

Astfel, conform art. 14 C. proc. civ.:

"Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu" (alin. (4).

"Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate" (alin. (5).

"Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii" (alin. (6).

În acord cu cele susținute de recurent, se constată că soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune este rezultatul calificării juridice proprii instanței de apel (distincte de cea a primei instanțe), calificare ce nu a fost pusă în dezbaterea contradictorie a părților, astfel cum rezultă și din încheierea de amânare a pronunțării din 23 februarie 2021, în care au fost consemnate, în esență, susținerile părților.

Este util de subliniat că o astfel de hotărâre nu respectă nici exigențele art. 6 paragraf 1 CEDO, întrucât, conform jurisprudenței CEDO, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse analizei, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Cauza Virgil Ionescu contra României - Hotărârea din 28 iunie 2005, Cauza Van de Hurk împotriva Olandei - Hotărârea din 19 aprilie 1994, Cauza Dulaurans împotriva Franței - Hotărârea din 21 martie 2000).

Față de cele ce preced, constatând că se verifică condițiile prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., într-o manieră ce face inutilă examinarea celorlalte critici, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 144/2021 din 2 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel, urmând a fi analizate în rejudecare motivele din cuprinsul cererilor de apel, cu respectarea principiului "tantum devolutum, tantum judicatum", față de limitele în care reclamantul a înțeles să învestească instanța de fond și să-și argumenteze pretențiile, dar și cu respectarea principiului neînrăutățirii situației în propria cale de atac, consacrat de art. 481 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 144/2021 din 2 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 decembrie 2021.