ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1533/2023

Ședința publică din data de 17 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea depusă pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 5 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Parohia Greco-Catolică Jibou a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România – Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Parohia Ortodoxă Română Jibou:

- anularea Deciziei nr. 3933 din 29 octombrie 2015, emisă de către Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România,

- să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la obținerea de măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent cu privire la imobilele teren și construcție înscrise în CF nr. x Jibou, nr. top. xa,

- să se constate nulitatea absolută a înscrierii în CF nr. x, sub nr. top xa a dreptului de proprietate al pârâtei Parohia Ortodoxă Română Jibou,

- să se dispună rectificarea cărții funciare în sensul radierii acestei înscrieri

- să se dispună obligarea pârâtei Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România sau a unității deținătoare la restituirea în natură a imobilului teren liber de construcții înscris în CF nr. x Jibou, nr. top. xa, în suprafață de 1.575 mp, respectiv la măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din teren ocupată de construcții autorizate și pentru construcția demolată.

Prin sentința civilă nr. 428/2016 pronunțată la data de 21 decembrie 2016, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantă Parohia Greco-Catolică împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Parohia Ortodoxă Română Jibou ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

A respins pretențiile formulate de reclamantă împotriva pârâtei Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România în ceea ce privește petitul subsidiar ca fiind formulate împotriva unei persoane fără lisprită de calitate procesuală pasivă.

A respins ca inadmisibile excepțiile de nelegalitate invocate în legătură cu autorizația de construire nr. x/2002 și autorizația de demolare nr. x/2002 emise de Primarul orașului Jibou.

A respins în rest pretențiile ca neîntemeiate.

Prin Decizia nr. 6394 pronunțată la data de 11 decembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția tardivității recursului, a admis recursul formulat de reclamanta Parohia Greco-Catolică Jibou, a casat sentința recurată și trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 338/2021 pronunțată la data de 20 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Parohia Greco-Catolică Jibou ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă pentru părțile față de care s-a admis excepția aferentă și ca neîntemeiată în rest.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta Parohia Greco-Catolică Jibou întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, iar în rejudecare solicită admiterea în parte a acțiunii formulate, respectiv anularea Deciziei nr. 3933/29.10.2015 emisă de intimata-pârâtă Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, constatarea calității recurentei de persoană îndreptățită la obținerea de măsuri reparatorii în natură și prin echivalent asupra imobilului identificat cu nr. topo xa înscris în CF nr. x Jibou, constatarea nulității absolute a înscrierii de sub B9 din CF nr. x Jibou cu privire la nr. topo xa și implicit rectificarea acestei înscrieri, în sensul radierii ei, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind restituirea în natură a suprafeței de 1260 mp reprezentând partea liberă din terenul identificat cu nr. topo xa Jibou, înscris în CF nr. x Jibou, respectiv la emiterea unei decizii care să conțină propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent în privința suprafeței de 269 mp din nr. topo xa reprezentând terenul ocupat de construcții.

După o scurtă prezentare a situației de fapt, susține recurenta că hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1), alin. (2) alin. (3) și alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 și au fost ignorate în totalitate efectele juridice ale Decretului nr. 177/1948, ale Decretului nr. 358/1948, precum și dispozițiile art. 33 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Astfel, din ansamblul dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 rezultă că ipoteza acestei norme juridice are în vedere dreptul de proprietate existent în patrimoniul cultelor religioase anterior perioadei de referință, respectiv că are relevanță juridică prima preluare abuzivă, în ordine cronologică.

Potrivit înscrierii de sub B5 din CF nr. x Jibou efectuată în anul 1909, terenul în litigiu a fost cumpărat de către Parohia Greco-Catolică Jibou de la proprietarul tabular. Ca atare, atât înainte de perioada de referință (06.03.1945 – 22.12.1998) prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, cât și la momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 358/1948, imobilul identificat cu nr. topo xa a constituit proprietatea tabulară a recurentei.

Prin urmare, se susține că este dovedită condiția preluării abuzive a imobilelor din patrimoniul recurentei, cu atât mai mult cu cât însăși înscrierea de sub B9 din aceeași carte funciară realizată la 8 martie 1963 nu a fost valabilă sub aspect juridic în raport de prevederile art. 10 din Constituția din 1948, sens în care susține că această înscriere este lovită de nulitate absolută sub două aspecte: nu are la bază niciun act juridic translativ, constitutiv sau declarativ care să justifice trecerea în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Jibou a dreptului de proprietate asupra terenului cu nr. topo xa, și nu există o hotărârea judecătorească definitivă în baza căreia să se fi putut face rectificarea.

Practic, încheierea de carte funciară a fost întocmită pe baza unei simple cereri, deși o astfel de înscriere nu se putea opera decât în baza unei hotărâri judecătorești definitive, iar potrivit art. 37 din Decretul nr. 177/1948, la care se face referire expresă în înscrierea de sub B9 din CF nr. x Jibou, era absolut necesară existența unei hotărâri judecătorești prin care să fie constată trecerea credincioșilor greco-catolici la cultul ortodox, iar această trecere să fie liber consimțită.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs de către Comisia Specială de Retrocedare s-a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Parohia Ortodoxă Română și Protopopiatul Ortodox Român Jibou au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

AJFP Sălaj a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia și menținerea ca legală a hotărârii recurate.

UAT Jibou, prin întâmpinare, susține că prin motivele de recurs nu se face trimitere la autorizația de construire din 2002 și nici la autorizația de demolare din 2002, astfel că există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește actele administrative emise de primarul orașului Jibou.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile formulate de recurenta reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate. Conform acestei dispoziții legale, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Prin Decizia nr. 3933 din 29 octombrie 2015, aflată la dosar Tribunalul Sălaj, a cărei anulare s-a solicitat prin prezenta acțiune, autoritatea emitentă a respins cererea de retrocedare cu motivarea că "imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Jibou nr. top. xa, județul Sălaj, a trecut din proprietatea Parohiei Greco-Catolice din Jibou în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Jibou în temeiul Decretelor nr. 177/1948 și nr. 358/1948 prin încheierea nr. 129/1967 (rectificare nume)", și întrucât imobilul în cauză nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 ci în proprietatea unei persoane juridice de drept privat, respectiv Parohia Ortodoxă Română din Jibou, cererea de retrocedare a fost respinsă.

Rezultă fără echivoc că dreptul de proprietate asupra bunului imobil a cărui retrocedare s-a solicitat nu a fost contestat de către emitentul actului, pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

De altfel, prin întâmpinarea depusă de dosarul Tribunalului Sălaj intimata pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România recunoaște că imobilul în cauză a trecut din proprietatea Parohiei Greco-Catolice în proprietatea Parohiei Ortodoxă Română din Jibou în baza Decretelor nr. 177/1948 și nr. 358/1948 prin încheierea de carte funciară nr. x/1967.

Prin Decizia de casare nr. 6394 pronunțată la data de 11 decembrie 2019, Înalta Curte a casat hotărârea judecătorească pronunțată în primul ciclu procesual întrucât judecătorul fondului nu a răspuns argumentelor esențiale ale recurentei-reclamante referitoare la înscrierea nelegală în cartea funciară a dreptului de proprietate al Parohiei Ortodoxe Jibou asupra imobilului ce face obiectul cererii de restituire, apreciindu-se că petitul 3 al cererii de chemare în judecată (având ca obiect rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al Parohiei Ortodoxe Jibou, ca efect al înscrierii nelegale a acestuia) are caracter accesoriu.

În rejudecare, prin sentința recurată nr. 338/2021 pronunțată la data de 20 decembrie 2021, acțiunea formulată de reclamanta Parohia Greco-Catolică Jibou a fost respinsă ca neîntemeiată, prima instanță argumentând soluția de respingere, în esență, pe faptul că nu au putut fi identificate documente în baza cărora s-a realizat înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei în cartea funciară, iar reclamanta nu a adus alte probe în sprijinul ideii că înscrierea nu corespunde cu situația juridică reală. Totodată, instanța de fond a reținut și faptul că prezenta acțiune nu este o acțiune în revendicare căreia să îi fie specifică compararea titlurilor, ci în prezența unei acțiuni în rectificarea cărții funciare, dublată de o acțiune în anularea actului administrativ, motiv pentru care instanța nu poate să procedeze la o comparare de titluri.

În raport de motivarea dată soluției de respingere a acțiunii, mai sus arătată, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a lămurit situația de fapt din prezenta cauză, aceasta având obligația de a proceda la compararea titlurilor și de a stabili dacă bunul menționat în cartea funciară din anul 1909 este același cu bunul imobil înscris în cartea funciară din anul 1949, respectiv1967.

Lămurirea situației de fapt din această perspectivă a fost impusă prin decizia de casare, în raport de petitele cererii de chemare în judecată pentru a cărei soluționare Curtea de Apel Cluj, prin încheierea de ședință din data de 05 octombrie 2016 s-a declarat competentă, astfel că judecătorul fondului trebuia să lămurească situația de fapt prin compararea de titluri. Cu atât mai mult se impunea compararea de titluri având în vedere că ceea ce se contestă este notarea în Cartea funciară a dreptului pârâtei Parohia Ortodoxă Română Jibou.

Lămurirea situației de fapt se impune în raport și de susținerile recurentei reclamante prin care se afirmă că potrivit înscrierii de sub B5 din CF nr. x Jibou efectuată în anul 1909, terenul în litigiu a fost cumpărat de către Parohia Greco-Catolică Jibou de la proprietarul tabular. Ca atare, atât înainte de perioada de referință (06.03.1945 – 22.12.1998) prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, cât și la momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 358/1948, imobilul identificat cu nr. topo xa a constituit proprietatea tabulară a recurentei.

Înalta Curte reține, totodată, că judecătorul fondului avea obligația de a aplica în cauză și dispozițiile Decretului nr. 358/2.12.1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, preluarea patrimoniului fiind efectuată astfel:

"(1) În urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român și în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177 din 1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitalurile, organele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

(2) Averea mobila și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Roman, care le va lua în primire imediat.

O comisiune interdepartamentală compusă din delegați ai Ministerelor: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române, sau diferitelor ei părți componente."

Din analiza acestui act normativ rezultă că întregul patrimoniu al Bisericii Greco Catolice a fost confiscat de către Statul Român, așadar, inclusiv averea parohiilor acestui cult religios.

Prin urmare, dispozițiile cuprinse în art. 2 din Decretul nr. 358/1948 nu reprezintă o excepție de la dispozițiile art. 1 al aceluiași decret, în sensul că pentru imobilele aparținând parohiilor nu ar fi operat confiscarea, și astfel reclamanta nu ar fi îndreptățită să formuleze pretenții în baza O.U.G. nr. 94/2000.

În 1948, în temeiul prevederilor decretului menționat, Statul Român a desființat pur și simplu cultul greco-catolic și a confiscat patrimoniul acestuia. În ceea ce privește beneficiarii confiscării, statul a statuat că parte a patrimoniului va fi preluat de însuși statul, iar parte a acestui patrimoniu va fi transferat bisericii ortodoxe. Or, art. 2 din decret se referă la împosedarea bisericii ortodoxe cu averea fostelor parohii greco-catolice. O eventuală interpretare contrară nu ar fi validă din punct de vedere juridic deoarece rezultatul interpretării ar fi unul absurd - că parte a patrimoniului bisericii greco-catolice nu ar fi fost confiscat/preluat de la aceasta, cu toate că în baza Decretului nr. 358/1948 biserica respectivă a încetat să funcționeze.

Statul Român a decis în 1948 desființarea bisericii greco-catolice și confiscarea patrimoniului acesteia, statul fiind singurul răspunzător pentru această măsură, indiferent cine sunt beneficiarii patrimoniului confiscat de la această biserică. Altfel spus, atât deposedarea cat și împosedarea sunt la fel de ilegitime, singurul responsabil pentru decizia încorporată în Decretul nr. 358/1948 fiind Statul Român.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a fi lămurite toate aspectele esențiale ale cauzei, fiind astfel încălcate prevederile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale".

În această situație se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, urmând ca la judecarea cauzei, instanța de judecată să aibă în vedere și dispozițiile Decretului Lege nr. 115/1938 care instituia prin art. 26 din acest act normativ câteva excepții de principiul efectului constitutiv al întabulării, excepții printre care figura și proprietatea statului, astfel că din 1948, în baza prevederilor Decretului nr. 358/1948, statul român a exercitat dreptul de proprietate extrafunciară (extratabulară) asupra imobilului în privința căruia Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a adoptat decizie nr. 3933/29.10.2015.

La casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, Înalta Curte a avut în vedere Decizia nr. 79/2002 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. în corelație cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 și ale art. 501 alin. (3) și (4) din C. proc. civ. prin care s-a statuat că, în cazul în care în al doilea ciclu procesual se va admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție va reține cauza spre rejudecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situația de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanța de apel sau, după caz, la prima instanță.

Cum în prezenta cauză situația de fapt nu a fost lămurită, fiind necesar completarea probatoriului în sensul menționat anterior, se impune casarea cu trimitere spre o nouă judecată.

Față de aceste motive, având în vedere că instanța de fond nu a procedat la o comparare a titlurilor și nu a efectuat o analiză concretă a tuturor aspectelor deduse judecății de către toate părțile din proces, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, fără a cerceta fondul cauzei, astfel că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Parohia Greco Catolică Jibou împotriva sentinței civile nr. 338/2021 din 20 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2023.