ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1511/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.), a solicitat anularea adreselor nr. x/21.03.2016, nr. y/12.09.2017 și nr. RV/7082/09.10.2018 comunicate de C.N.A.S. reprezentanților reclamantei, pe email, la data de 21.04.2020 și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei C.N.A.S. la emiterea unor noi acte administrative privind contribuția clawback aferentă trimestrelor I/2012, I/2013 și II/2014, în acord cu dispozițiile instanțelor de judecată. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1404 din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității acțiunii în contencios administrativ și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca tardivă. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1404 din 13 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, în vederea soluționării pe fond a acesteia. În principal, a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciind că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 158 C. proc. civ. care reprezintă o normă de procedură a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității. În subsidiar, a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în situația în care s-ar aprecia că dispozițiile art. 158 C. proc. civ. ar reprezenta o normă de drept material în raport de problematica dedusă judecății. Recurenta-reclamantă a arătat că magistratul fondului a reținut că alegerea sediului procesual în cadrul dosarelor nr. x/2012, nr. y/2013 și nr. z/2014 a operat nu doar cu privire la actele de procedură comunicate de instanțele de judecată, ci și cu privire la raporturile dintre autoritatea publică și reclamantă, sens în care a reținut că C.N.A.S. ar fi fost îndreptățită să comunice adresele contestate la sediul procesual ales în cadrul dosarelor anterior menționate. În primul rând, contrar celor reținute de magistratul fondului, recurenta-reclamantă a arătat că sediul procesual ales privește exclusiv locul unde vor fi comunicate de instanța de judecată, actele de procedură pe parcursul procesului. În acest sens, s-a procedat la alegerea unui sediu procesual exclusiv pentru comunicarea de către instanța de judecată a actelor de procedură întocmite în cadrul dosarelor în care s-a contestat modalitatea de calcul a taxei clawback pentru trimestrul I/2012, trimestrul I/2013 și trimestrul II/2014. Din interpretarea dispozițiilor art. 158 C. proc. civ., rezultă că oricare parte din proces, persoană fizică sau juridică, are dreptul să-și aleagă un domiciliu sau sediu procesual pentru comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură pe parcursul litigiului, urmând ca această operațiune să se efectueze numai la domiciliul/sediul procesual ales. Cu alte cuvinte, alegerea unui sediu procesual produce efecte doar cu privire la actele de procedură comunicate de instanțele de judecată în dosarele pendinte în cadrul cărora s-a realizat această alegere de sediu, nu și ulterior finalizării litigiului. De altfel, alegerea sediului procesual s-a realizat exclusiv în raporturile dintre recurenta-reclamantă și instanțele de judecată, nu și în cadrul raporturilor juridice cu C.N.A.S., raporturi născute ca urmare a soluționării litigiilor în cadrul cărora s-a realizat alegerea de sediu. În mod evident, notificările emise de C.N.A.S., chiar dacă sunt emise ca urmare a sentințelor și deciziilor civile pronunțate de instanțele de judecată, acestea reprezintă veritabile acte administrative, fiind acte unilaterale cu caracter individual emise de o autoritate publică, care dau naștere unor raporturi juridice. Prin urmare, intimata-pârâtă era obligată să comunice adresele nr. x/21.03.2016, nr. y/12.09.2017 și nr. RV/7082/09.10.2018 la sediul social al reclamantei A. S.A., întrucât nu există nicio dispoziție legală care să îndreptățească C.N.A.S. să comunice aceste notificări la adresa menționată cu titlu de sediu procesual ales în cadrul unor litigii disputate între A. S.A. și C.N.A.S. În al doilea rând, contrar celor expuse în sentința civilă recurată, alegerea de sediu procesual în cadrul dosarelor nr. x/2012, nr. y/2013 și nr. z/2014 nu se prorogă automat, respectiv nu se extinde și cu privire la comunicarea adreselor de punere în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în cadrul acestor litigii. Alegerea de domiciliu sau de sediu trebuie sa fie expresă, neputând fi dedusă din alte circumstanțe ale cauzei. Or, simplul fapt că în cadrul litigiilor disputate între părți, recurenta-reclamantă a avut un sediu ales pentru comunicarea actelor de procedură de către instanțele de judecată, nu determină concluzia că reclamanta A. S.A. ar fi ales un sediu procesual pentru comunicarea unor acte administrative ulterioare emise de către C.N.A.S. Pe de altă parte, din interpretarea dispozițiilor art. 158 alin. (1) din C. proc. civ., rezultă că alegerea de domiciliu sau de sediu procesual implică și acordul persoanei la adresa căreia se vor comunica actele de procedură, o atare însărcinare constituind în sine un mandat. Transmiterea notificărilor C.N.A.S. la adresa din Bulevardul x, București nu poate fi opusă recurentei-reclamante, întrucât procedura de comunicare aleasă de C.N.A.S. este nelegală și nu are drept efect curgerea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004. Recurenta-reclamantă a mai arătat că, la solicitarea expresă a magistratului fondului a depus la dosar, în copie anonimizată, contractul de asistență juridică încheiat cu societatea de avocatură "B. și Asociații" din care reiese că nu există un mandat pentru primirea corespondentei recurentei-reclamante A. S.A. ulterior finalizării dosarelor nr. x/2012, nr. y/2013 și nr. z/2014. Așadar, concluzia instanței de fond în sensul că între firma de avocatură și C.N.A.S. s-ar fi realizat deja o corespondență pe tema raporturilor juridice în discuție este eronată. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă că s-ar fi realizat vreo corespondență între firma de avocatură și C.N.A.S., ci exclusiv între societatea de avocați și instanța de judecată. Totodată, a precizat că a depus la dosarul cauzei copie de pe contestațiile administrative, respectiv de pe cererile de chemare în judecată ce au format obiectul dosarelor anterior menționate. Din cuprinsul acestor înscrisuri reiese faptul că în cuprinsul plângerilor prealabile adresate C.N.A.S. nu s-a realizat o alegere de sediu procesual; de altfel, răspunsul la plângerile prealabile a fost comunicat de C.N.A.S. la sediul A. S.A.; alegerea de sediul procesual s-a realizat exclusiv prin cererile de chemare în judecată și exclusiv pentru comunicarea actelor de procedură de către instanțele de judecată. 1.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, considerând că instanța de fond în mod corect a admis excepția tardivității acțiunii în contencios administrativ și a respins acțiunea ca tardivă. În acest sens, a apreciat că procedura de executare este o etapă a procesului civil, ulterioară parcurgerii etapei judecății, finalizată cu obținerea unui titlu executoriu, fiind aplicabile prevederile art. 158 alin. (1) C. proc. civ. Mai mult, a arătat faptul că în contractul de asistență juridică seria x nr. x din 2012 încheiat între "B. și Asociații SPARL" și recurenta-reclamantă se fac mențiuni clare la art. I pct. 1.1. – Obiectul contractului, cu privire la reprezentarea clientului inclusiv în etapa procesuală privind executarea. Astfel, comunicarea notificărilor de către C.N.A.S. s-a făcut la sediul reprezentantului "B. și Asociații SPARL" (care a reprezentat reclamanta în toate cele trei dosare, inclusiv în căile de atac formulate) la datele de 24.03.2016, 14.09.2017 și 15.10.2018, și nu la data de 21.04.2020, așa cum susține recurenta-reclamantă. Faptul că recurenta-reclamantă A. S.A. a înțeles să își schimbe reprezentantul legal începând cu data de 02.04.2020 la "C. și Asociații S.P.A.R.L" nu poate echivala cu o repunere în termenele procedurale pentru contestarea notificărilor emise de C.N.A.S., acesta neavând obligația legală de a retransmite actele administrative la noul reprezentant. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 16 martie 2023, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat pentru considerentele arătate în continuare. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Reclamanta a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere în anularea adreselor nr. x/21.03.2016, nr. y/12.09.2017 și nr. RV/7082/09.10.2018 emise de C.N.A.S. prin care s-a stabilit contribuția clawback aferentă trimestrelor I/2012, I/2013 și II/2014, ca urmare a soluționării în instanță a dosarelor nr. x/2012, nr. y/2013 și, respectiv, nr. z/2014. Prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamantă ca tardivă, reținând că a fost introdusă cu depășirea termenului de 6 luni la data comunicării actelor administrative contestate, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În acest sens, a apreciat că au fost respectate dispozițiile art. 158 C. proc. civ., fiind realizată în mod legal comunicarea actelor administrative contestate la sediul apărătorului ales al reclamantei care a reprezentat-o în dosarele anterior menționate. Recurenta-reclamantă a invocat, în principal, motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciind că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 158 C. proc. civ. care reprezintă o normă de procedură a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității, iar în subsidiar, a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în situația în care s-ar aprecia că dispozițiile art. 158 C. proc. civ. ar reprezenta o normă de drept material în raport de problematica dedusă judecății. Înalta Curte, în raport de criticile formulate, constată că acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". În speță, acest motiv de casare este incident, criticile formulate de recurenta-reclamantă fiind fondate. Astfel, pentru ca data comunicării actelor administrative să reprezinte data de la care începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este necesar ca respectivele comunicării să fie valabile, respectiv să fie făcute cu respectarea normelor legale. Dispozițiile art. 158 C. proc. civ., a căror nerespectare se invocă în cauză, prevăd următoarele: "(1) În caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156. (2) Partea poate alege ca toate actele de procedură să îi fie comunicate la căsuța poștală." În raport de aceste dispoziții legale, cuprinse în Titlul IV, Capitolul II – "Citarea și comunicarea actelor de procedură", Înalta Curte reține că alegerea unui sediu procesual de către părți produce efecte doar în raport cu instanța în fața căreia a fost realizată și doar în raport cu dosarul în cadrul căreia a fost realizată. Nu se poate considera că, după finalizarea litigiului aflat pe rolul instanței de judecată, sediul procesual ales în respectivul litigiu va rămâne sediul ales pentru comunicarea unor acte administrative emise ulterior de către autoritatea publică. În speță, chiar dacă adresele nr. x/21.03.2016, nr. y/12.09.2017 și nr. RV/7082/09.10.2018 au fost emise de intimata-pârâtă C.N.A.S. ca urmare a hotărârilor pronunțate în dosarelor nr. x/2012, nr. y/2013 și, respectiv, nr. z/2014, acestea reprezintă veritabile acte administrative unilaterale cu caracter individual, emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, care dau naștere unor raporturi juridice și care pot fi contestate în instanță. Prin urmare, comunicarea actelor administrative atacate la sediul apărătorului ales al recurentei-reclamante care a reprezentat-o în dosarele anterior menționate nu s-a realizat în mod legal, nefiind incidentă, în cauză, o aplicare coerentă a art. 158 C. proc. civ., astfel cum în mod eronat a reținut instanța de fond. În această situație, termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi calculat de la datele de 24.03.2016, 14.09.2017 și, respectiv, 15.10.2018, intimata-pârâtă având obligația să comunice actele administrative contestate la sediul social al recurentei-reclamante A. S.A. În consecință, Înalta Curte apreciază că prima instanță a respins acțiunea ca tardivă în mod nelegal și a cauzat părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicție și asigurării tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților. 2.3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) și (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul formulat de reclamant, să caseze sentința atacată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.