SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cererea nr. 1608/06 prezentată de dl Antonín Ninclusiveček împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 25 septembrie 2007 într-o cameră compusă din Lorenzen președinte Botoucharova dnii Jungwiert Maruste Borrego Borrego Jaeger, Villiger, judecători și dl Westerdiek, graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată mai sus la 3 ianuarie 2006, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a analiza în comun admisibilitatea și fondul cauzei, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie ÎN FAȚĂ pe reclamant, dl Antonín Němeček, este cetățean american, născut în 1931 și rezident în Brno.
Acesta este reprezentat în fața Curții de către dl Antonín Němeček. R. Volná, avocată în baroul ceh. Guvernul ceh ( După moartea soției sale, în 1983, reclamantul a devenit cel mai bun proprietar al bunurilor în cauză. În urma unei proceduri inițiate, la 13 ianuarie 1992, de P., fostul proprietar al casei căreia i-a fost confiscată casa în august 1972, instanțele naționale au dispus reclamantului, în 2003, să restituie casa și terenul în litigiu. Ei au considerat, printre altele, că tranzacția din 1979 a fost contrară intereselor societății, că a achiziționat bunurile în cauză cu un avantaj ilegal și că, prin urmare, erau îndeplinite condițiile prevăzute în legea de restituire aplicabilă. La 26 ianuarie 2005, Curtea Supremă (Nejvyší Soud) Respingerea recursului în Casație formulat de reclamant, întrucât hotărârea pronunțată în apel nu avea o importanță juridică crucială.
La 11 martie 2005, reclamantul introducea o acțiune constituțională, în care se plângea de încălcarea articolului 6 din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. (1) El susținea că instanțele nu au examinat unele dintre obiecțiile sale și că prețul de achiziție plătit în 1979 la rambursarea căruia avea dreptul nu constituia o despăgubire adecvată pentru o astfel de expropriere. La 4 noiembrie 2005, reclamantul și-a invocat dreptul la o despăgubire în conformitate cu legea de restituire aplicabilă în speță. C. Republica Cehă Zvolský și Zvolská c. Republica Cehă, pronunțate de Curte și principiul conform căruia persoana expropriată trebuia să obțină o despăgubire rezonabilă în ceea ce privește valoarea bunului de care fusese privat, solicita suma de 5 milioane CZK.
Prin decizia din 15 decembrie 2005, Curtea Constituțională (Ústavní soud) a respins recursul reclamantului pentru neajunsuri vădite de fond. Ea a considerat că: el nu făcea decât să-și repete argumentele potrivit cărora condițiile de restituire nu au fost întrunite în speță, și a amintit că el a fost în sarcina instanțelor mai mici de fapt și În plus, restituirea bunurilor către proprietarii lor de origine a fost, în opinia sa, un efort al statului democratic de a corecta daunele comise de regimul anterior și, prin urmare, nu putea fi considerată o expropriere acoperită de protecția articolului 1 din Protocolul nr. (1) Într-adevăr, este vorba despre o sancțiune specială de drept privat, aplicată din cauza unei operațiuni efectuate cu încălcarea normelor în vigoare și cu un avantaj ilegal, iar proprietarul nu putea, prin urmare, să caute protecție împotriva propriului său comportament.
Curtea Constituțională a considerat, în sfârșit, că instanțele inferioare au examinat în mod corespunzător obiecțiile și argumentele de la Õ Õ și, prin urmare, nu i-au adus atingere dreptului la protecție judiciară. La 21 iulie 2006, reclamantul s-a prevalat de posibilitatea oferită prin amendamentul la legea nr. 82/1998 privind răspunderea pentru prejudiciul cauzat în timpul exercitării autorității publice de o neregulă în decizia sau desfășurarea procedurii și sesizează Ministerul Justiției cu privire la o cerere de despăgubire a prejudiciului moral care rezultă din durata procedurii. După examinarea împrejurărilor cauzei și luând în considerare criteriile stabilite de jurisprudența Curții, Ministerul a aprobat reclamantului, la 1 martie 2007, suma de 98 000 CZK (3 471 EUR).
1. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul denumia în special durata și lacul procedurii urmate în speță; în opinia sa, motivele invocate pentru a ajunge la concluzia că existența unui avantaj ilegal în șeful său era absurdă și neîntemeiată, iar instanțele nu au răspuns în mod corespunzător obiecțiilor sale. 2. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul s-a plâns că a fost privat de bunurile dobândite cu bună-credință și că nu a primit o despăgubire adecvată. La 29 mai 2007, președintele camerei însărcinate cu examinarea cauzei a decis să aducă la cunoștință cererea guvernului pârât. Înainte ca acesta să își prezinte observațiile, avocata reclamantului a informat Curtea, printr-o scrisoare datată 21 august 2007, că clientul său era bolnav și nu mai dorea să își mențină cererea.
În aceste împrejurări, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii în sensul articolului 37 litera (a) din Convenție. Pe de altă parte, niciun motiv special privind respectarea drepturilor omului garantate de Convenție nu pare să impună continuarea examinării cererii în temeiul articolului 37 § în fine din Convenție. În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 3 din Convenție și să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen greenzen Președinte
DÉCISION Requête n o 1608/06 présentée par Antonín NĚMEČEK contre la République tchèque La Cour européenne des Droits de l’Homme (cinquième section), siégeant le 25 septembre 2007 en une chambre composée de : M. P. Lorenzen , président , M me S. Botoucharova , MM. K. Jungwiert , R. Maruste , J. Borrego Borrego , M me R. Jaeger, M. M. Villiger, juges , et de M me C. Westerdiek, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 3 janvier 2006, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Antonín Němeček, est un ressortissant américain, né en 1931 et résidant à Brno.
Il est représenté devant la Cour par M e R. Volná, avocate au barreau tchèque. Le gouvernement tchèque (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. V.A. Schorm. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Par un contrat conclu le 30 mars 1979, le requérant et son épouse acquirent une maison appartenant à l’Etat tchécoslovaque ; le prix d’achat, s’élevant à 184 900 couronnes tchécoslovaques, fut établi par un rapport d’expertise datant de novembre 1978. Par la suite, un droit d’usage personnel des terrains attenants fut également constitué en faveur des acquéreurs. Après le décès de son épouse, en 1983, le requérant devint l’unique propriétaire des biens en question.
A la suite d’une procédure engagée, le 13 janvier 1992, par P., l’ancien propriétaire à qui la maison avait été confisquée en août 1972, les tribunaux nationaux ordonnèrent au requérant, en 2003, de lui restituer la maison et les terrains litigieux. Ils estimèrent notamment que la transaction de 1979 avait été contraire aux intérêts de la société, que l’intéressé avait acquis les biens en question avec un avantage illégal et que les conditions prévues dans la loi de restitution applicable étaient donc réunies. Le requérant fit appel, alléguant qu’il ne pouvait pas être tenu à restituer les biens qu’il avait entre-temps vendu à un tiers, qu’il en avait acquis une moitié par voie de succession et qu’il n’avait bénéficié d’aucun avantage illégal lors de son achat.
Le 26 janvier 2005, la Cour suprême (Nejvyšší soud) rejeta le pourvoi en cassation formé par le requérant, considérant que l’arrêt rendu en appel ne revêtait pas une importance juridique cruciale. Le 11 mars 2005, le requérant introduisit un recours constitutionnel, dans lequel il se plaignait de la violation de l’article 6 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1. Il alléguait que les tribunaux n’avaient pas examiné certaines de ses objections et que le prix d’achat payé en 1979 au remboursement duquel il avait droit ne constituait pas une indemnisation adéquate pour une telle expropriation. Le 4 novembre 2005, le requérant fit valoir son droit à une indemnisation selon la loi de restitution applicable en l’espèce.
Se référant aux arrêts Pincová et Pinc c. République tchèque et Zvolský et Zvolská c. République tchèque rendus par la Cour et au principe selon lequel l’individu exproprié devait obtenir une indemnisation raisonnablement en rapport avec la valeur du bien dont il avait été privé, il réclamait la somme de 5 millions de CZK. Par une décision du 15 décembre 2005, la Cour constitutionnelle (Ústavní soud) rejeta le recours du requérant pour défaut manifeste de fondement. Elle considéra qu’il ne faisait que réitérer ses arguments selon lesquels les conditions de la restitution n’avaient pas été réunies en l’espèce, et rappela qu’il incombait aux tribunaux inférieurs d’interpréter et d’appliquer les lois autres que constitutionnelles.
Par ailleurs, la restitution des biens à leurs propriétaires d’origine correspondait selon elle à l’effort de l’Etat démocratique de redresser les torts commis par le régime précédent et ne pouvait donc pas être considérée comme une expropriation couverte par la protection de l’article 1 du Protocole n o 1. Il s’agissait en effet d’une sanction spéciale de droit privé, infligée en raison d’une acquisition effectuée au mépris des règles en vigueur et avec un avantage illégal, et le propriétaire ne pouvait donc pas chercher la protection contre son propre comportement « unfair ». La Cour constitutionnelle estima enfin que les tribunaux inférieurs avaient dûment examiné les objections et arguments de l’intéressé et n’avaient donc pas porté atteinte à son droit à la protection judiciaire.
Le 21 juillet 2006, le requérant se prévalut de la possibilité offerte par l’amendement à la loi n o 82/1998 sur la responsabilité de l’Etat pour le préjudice causé lors de l’exercice de la puissance publique par une irrégularité dans la décision ou la conduite de la procédure, et saisit le ministère de la Justice d’une demande tendant à l’indemnisation du préjudice moral résultant de la durée de la procédure. Après avoir examiné les circonstances de l’affaire et pris en compte les critères établis par la jurisprudence de la Cour, le ministère accorda au requérant, le 1 er mars 2007, la somme de 98 000 CZK (3 471 EUR). L’intéressé jugea cette somme trop peu élevée mais ne saisit pas le tribunal.
GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant dénonçait notamment la durée et l’iniquité de la procédure suivie en l’espèce ; selon lui, les motifs avancés pour conclure à l’existence d’un avantage illégal dans son chef étaient absurdes et non étayés et les tribunaux n’avaient pas dûment répondu à ses objections. 2. Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, le requérant se plaignait d’avoir été privé des biens acquis de bonne foi et alléguait n’avoir pas reçu une indemnité adéquate. EN DROIT Le 29 mai 2007, le président de la chambre chargée de l’examen de l’affaire a décidé de donner connaissance de la requête au Gouvernement défendeur. Avant que celui-ci ne présente ses observations, l’avocate du requérant a fait savoir à la Cour, par une lettre datée du 21 août 2007, que son client était malade et n’entendait plus maintenir sa requête.
Dans ces circonstances, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, aucun motif particulier touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention ne semble exiger la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Greffière Président