ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1371/2023

Ședința publică din data de 9 martie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea formulată la data de 11.05.2022 și înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub numărul x/2022, precizată la data de 15.06.2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta societatea B. S.A. (fostă SIF TRANSILVANIA), obligarea pârâtei la plata: 1. remunerației fixe și a remunerației variabile ce i se cuvine în baza contractului de administrație și a actului constitutiv al societății SIF Transilvania Sa, pentru perioada 13.09.2018 – 17.01.2020, estimate provizoriu la suma de 799.792 RON; 2. dobânzii legale în valoare de 7.419,86 RON, începând cu data scadenței și până la plata efectivă a remunerației; 3. cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Hotărârea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal Prin sentința civilă nr. 399/C din data de 2.11.2022, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că litigiul privește despăgubiri decurgând din anularea de către curtea de apel a unor acte administrative emise de un organ al administrației publice centrale, iar competența de soluționare a cererii revine curții de apel în calitate de instanță căreia i-a revenit competența de anulare a respectivelor acte administrative.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal Prin sentința civilă nr. 10 din data de 23.01.2023, Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. În considerentele acestei sentințe s-a reținut că nu este vorba despre o cerere în materia contenciosului administrativ și fiscal, astfel că în cauză competența de soluționare a litigiului, în maniera promovată de reclamant, aparține tribunalului.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc.

civ., republicat, dispun că "există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior și-au declarat necompetența". Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei. Reclamantul A. a învestit instanța cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei B. S.A.

(fostă SIF Transilvania) la plata: 1. remunerației fixe și a remunerației variabile ce i se cuvine în baza contractului de administrație și a actului constitutiv al societății SIF Transilvania Sa, pentru perioada 13.09.2018 – 17.01.2020, estimate provizoriu la suma de 799.792 RON; 2. dobânzii legale în valoare de 7.419,86 RON, începând cu data scadenței și până la plata efectivă a remunerației; 3. cu cheltuieli de judecată. În esență, reclamantul a arătat că solicită pretențiile mai sus indicate întrucât în perioada 13.09.2008 -17.01.2020 nu și-a putut exercita mandatul de membru al Consiliului de Supraveghere al B. din motive neimputabile acestuia, astfel că, în raport de dispozițiile art. 2027 C. civ.

care obligă mandantul la plata remunerației și în cazul în care, fără culpa mandatarului, mandatul nu a putut fi executat, socotește că este îndreptățit la plata remunerației fixe și a remunerației variabile pentru perioada solicitată, pe care o estimează provizoriu la suma de 799.792 RON și a dobânzii legale începând cu data scadenței și până la plata efectuvă a remunerației. A menționat în continuare că pretențiile solicitate derivă din contractul de administrație nr. x/11.08.2017 pe care l-a încheiat cu C., precum și din clauza contractuală de la art. 28 din acest contract, incidente speței fiind normele legale din C. civ. aplicabile contractului de administrație nr. x/2017 și cele ale art. 2009 și următoarele, art. 2026 și art. 2027 C. civ.

Prin precizările scrise formulate de reclamant la data de 15.06.2022 urmare a solicitării instanței, acesta și-a precizat din nou obiectul acțiunii și valoarea pretențiilor solicitate, la care a atașat o notă de calcul în acest sens. Înalta Curte observă că reclamantul a ales valorificarea cererii sale de chemare în judecată prin prisma competenței unei instanțe civile de drept comun, fiind fundamentată pe temeiuri de drept comun și de răspundere civilă contractuală, pentru pretenții cu o valoare patrimonială, precum și faptul că nu a solicitat în nici un fel despăgubiri în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 care să atragă competența materială a curții de apel, astfel de despăgubiri făcând de altfel obiectul unui alt dosar.

Astfel, având în vedere obiectul cererii, în maniera promovată de către reclamant, respectiv pretenții ce derivă din executarea contractului de administrație nr. x/11.08.2017, în raport de normele de drept comun invocate de reclamant ca fiind art. 2009 și următoarele, art. 2026 și art. 2027 din C. civ., Înalta Curte apreciază că, în speță, competența de soluționare a unei astfel de cereri aparține din punct de vedere material tribunalului. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâta S.C. B. S.A. (Fostă SIF Transilvania), în favoarea Tribunalului Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată astăzi, 9 martie 2023.