ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 129/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 129/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 13 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Asociația Națională împotriva Coruptiei, Abuzurilor și pentru Drepturilor Omului, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat plângere împotriva Rezoluției de clasare nr. 2975 din 28 septembrie 2020 a Inspecției Judiciare.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 467 din 02 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității formulării acțiunii, ca neîntemeiată, a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și a respins cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta Asociația Națională împotriva Coruptiei, Abuzurilor și pentru Drepturilor Omului, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 467 din 02 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Asociația Națională împotriva Coruptiei, Abuzurilor și pentru Drepturilor Omului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 03 iunie 2021, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
II. Soluția instanței de recurs
Examinând, cu prioritate, cerința satisfacerii timbrajului aferent căii de atac, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada achitării de reclamanta Asociația Națională împotriva Coruptiei, Abuzurilor și pentru Drepturilor Omului a taxei judiciare de timbru, având în vedere următoarele aspecte:
În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora se taxează cu 50 RON cererile pentru exercitarea recursului împotriva hotărârilor prin care s-a respins cererea ca inadmisibilă.
Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.
Prin adresa comunicată recurentei la data de 20 mai 2021, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, precum și prin citația comunicată recurentei la la data de 31 octombrie 2022, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 de RON, aferentă recursului declarat în cauză, obligație pe care aceasata nu a îndeplinit-o până la termenul de judecată fixat pentru data de 12 ianuarie 2023.
Înalta Curte reține că, în cauză, nu s-a formulat cerere de ajutor public judiciar și nici cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.
Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta Asociația Natională împotriva Coruptiei, Abuzurilor și pentru Drepturile Omului împotriva sentinței civile nr. 467 din 02 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta Asociația Natională împotriva Coruptiei, Abuzurilor și pentru Drepturile Omului împotriva sentinței civile nr. 467 din 02 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 12 ianuarie 2023.