ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 122/2023

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 02 iulie 2020, reclamanta A., Prietenii de Pretutindeni și Asociații S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 369/28.05.2020 și exonerarea de la plata amenzii de 10.000 RON, iar, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancțiunea unei somații de intrare în legalitate, având în vedere că aceasta este disproporțională în raport cu fapta reținută.

Prin sentința civilă nr. 227 din 19 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția tardivității formulării acțiunii, ca neîntemeiată;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., Prietenii de Pretutindeni și Asociații S.A., în contradictoriu cu pârâta Consiliul Național al Audiovizualului;

- a anulat în parte decizia nr. 369/28.05.2020, emisă de pârâtul C.N.A., doar în ceea ce privește reținerea prevederilor art. 91 alin. (1) și (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, ca temei pentru aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale;

- a menținut în rest, decizia nr. 369/28.05.2020, emisă de pârâtul C.N.A., respingând în consecință, în rest, acțiunea.

Împotriva sentinței civile nr. 227 din 19 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta A., Prietenii de Pretutindeni și Asociații S.A. și pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului.

3.1. Reclamanta A., Prietenii de Pretutindeni și Asociații S.A. a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că în raport de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, beneficiază de prezumția de nevinovăție și, astfel, nu era obligată să își dovedească nevinovăția, sarcina administrării probelor revenind pârâtului Consiliul Național al Audiovizualului, iar singura probă adusă de acesta a constat în decizia contestată, care face obiectul litigiului, or aceasta nu poate face dovada prin ea însăși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției.

A învederat faptul că, în timpul emisiunii, părțile ce se declară vizate aveau posibilitatea de a interveni oricând pentru a lămuri orice neclaritate, astfel neputându-se reține vreo îngrădire a dreptului la apărare și prezentare a unui punct de vedere, mai ales că aceștia au ales neexercitarea lor.

Informarea a avut loc cu respectarea unei distincții clare între fapte și opinii, fiind efectuată cu bună-credință, în interesul superior al comunității, fiind respectat și dreptul persoanelor vizate la propria imagine, context în care, sancționarea operatorului tv apare ca o măsură abuzivă, lipsită de temei legal.

Pe parcursul acestor emisiuni s-a încercat o informare obiectivă a publicului, fără să se aducă atingere drepturilor altor persoane sau autorități, astfel cum a reținut în mod eronat Consiliul Național al Audiovizualului.

Prin încălcarea dreptului la exprimare al jurnaliștilor și al posturilor TV, cetățenii sunt privați de o corectă informare, aspect în totală antiteză atât cu dispozițiile de la nivel național, cât și cu cele de la nivel comunitar.

Informarea realizată prin emisiunea B. difuzată în data de 10 septembrie 2020 a avut loc cu respectarea unei distincții clare între fapte și opinii, fiind efectuată cu bună-credință, deoarece rolul televiziunii este de a trezi întrebări în conștiința telespectatorilor, punctând centrul de interes al discuției prin titluri ce atrag atenția si captivează.

Totodată, Codul audioviziualului prevede la art. 32 alin. (1) faptul că niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv și nerezonabil. Trebuie întotdeauna analizat dreptul publicului de a fi informat, iar pentru ca această informare să fie realizată, jurnaliștii recurg la o anumită doză de exagerare, inerentă profesiei.

Recurenta-reclamantă a mai apreciat și că sancționarea postului de televiziune Realitatea este o măsură excesivă, menționând că în jurisprudență, cauza Tromso și Stensaas împotriva Norvegiei este semnificativă pentru susținerea punctului său de vedere, întrucât, prin intermediul acesteia s-a arătat: "Curtea este conștientă de faptul că libertatea în domeniul presei scrise include, de asemenea, și recurgerea la o anume doză de exagerare, chiar de provocare".

O limitare repetată a dreptului la exprimare conduce finalmente la o cenzură a postului de televiziune, cea care reprezintă vocea poporului și a democrației. O trecere în revistă a istoriei poate trezi anumite emoții, iar participanții la această emisiune s-au lăsat purtați de anumite emoții în momentele în care au adus așa numitele ofense.

În ceea ce privește încălcarea dreptului la liberă exprimare, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la art. 10 din Convenția Europeană a drepturilor omului și la prevederile art. 30 din Constituția României și a invocat ca jurisprudență cauzele Handyside c. Regatului Unit, Observer and Guardian contra Regatului și Unit Radio France și alții c. Franței.

Nu în ultimul rând, a susținut că într-un principiu reiterat și în cauza Dalban c. României, Curtea a admis că libertatea de exprimare conferită mass media presupune existența unor limite mai largi în ceea ce privește întinderea acesteia, jurnaliștii bucurându-se, așadar, în exercițiul acestei libertăți, de o doză de exagerare ori chiar de provocare cu privire la judecățile de valoare pe care le emit, iară a fi ținuți să le demonstreze realitatea. Aceste drepturi au fost flagrant încălcate de Decizia 301, prin care i se impută faptul că a încălcat obligația de a informa obiectiv publicul prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor. În realitate, a depus toate diligentele în vederea informării corecte și complete a publicului, difuzând imagini video cu poziția unor reprezentanți ai comunității maghiare.

3.2. Pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca tardiv formulată, cu consecința menținerii deciziei contestate, iar, în subsidiar, pe fondul cauzei, în cazul respingerii excepției tardivității, admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate, în sensul menținerii Deciziei contestate și în ceea ce privește "reținerea prevederilor art. 91 alin. (1) și (3) din Legea 504/2002, ca temei pentru aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale".

Cu privire la excepția tardivității introducerii acțiunii, recurentul-pârât a învederat, în esență, că soluția instanței a fost pronunțată cu încălcarea și greșita interpretare a prevederilor art. 93 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și ale art. 154 alin. (6) din C. proc. civ.

Astfel, a apreciat că termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru introducerea acțiunii a început să curgă din data de 04 iunie 2020, dată la care actul contestat, cu număr de ieșire 5393/04.06.2020, a fost comunicat la adresele de corespondență electronică x@x.tv și x@x.tv, declarate de reclamantă și înregistrate în bazele de date ale Consiliului Național al Audiovizualului și s-a împlinit la data de 22 iunie 2020. Or, din datele publice postate pe portalul instanței rezultă că acțiunea a fost înregistrată la instanța Curții de Apel București la data de 02 iulie 2020, situație de fapt necontestată de reclamanta-intimată ulterior invocării excepției.

Totodată, conform raportului întocmit de Direcția Monitorizare, actul contestat, a fost difuzat pe post în data de 05 iunie 2020, în jurul orelor 18:27, 19:47 și 20:51, cu respectarea prevederilor legale.

Cu privire la fondul cauzei, recurentul-pârât a învederat că interpretarea instanței de fond este una greșită, în condițiile în care aceasta înțelege să "separe" sancțiunea aplicată analizând cererea reclamantei de "înlocuire" a amenzii în cuantum de 10.000 cu somația publică în raport de două fapte contravenționale, respectiv, una prevăzută de art. 90, a doua, încălcarea prevederilor Codului de reglementare a conținutului audiovizual, de art. 91 din Legea audiovizualului.

Or, în ședința publică în care s-a dezbătut fondul cauzei, dar și în întâmpinare, arătase instanței că individualizarea sancțiunii în domeniul audiovizualului se face în funcție de criteriile prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, respectiv, gravitatea și efectele faptei, sancțiunile anterioare, pe o perioadă de un an, iar nu din perspectiva dispozițiilor comune în materie contravențională sau penală printr-un cumul al sancțiunilor pentru fiecare faptă, așa cum interpretează în mod greșit instanța de fond.

De asemenea, a arătat că, din perspectiva dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Lege, reclamanta mai fusese sancționată anterior pentru încălcarea acelorași dispoziții ale Codului de reglementare a conținutului audiovizual.

Totodată, având în vedere că un astfel de aspect, referitor la lipsa unor sancțiuni anterioare pentru încălcarea acelorași prevederi legale, nu fusese invocat sau contestat de reclamanta-intimată, ci doar de instanță, în cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei, instanța putea să solicite, pentru corecta dezlegare a speței, să depună la dosarul cauzei sancțiunile menționate de noi în întâmpinare, sancțiuni ce fac dovada faptului că reclamanta nu se afla la prima încălcare a prevederilor Codului audiovizualului.

Raportat la acest aspect, a atașat cererii de recurs situația sintetică a sancțiunilor aplicate anterior reclamantei-intimate, material de lucru avut în vedere de membrii Consiliului în cadrul ședințelor publice, atunci cân fac propuneri de aplicare a unei sancțiuni, alături de celelalte criterii de individualizare prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului.

Mai mult, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei a învederat instanței de fond că Legea audiovizualului nu impune, ca o condiție de validitate a actului administrativ, menționarea, în cadrul acestuia, a sancțiunilor anterioare aplicate unui radiodifuzor și jurisprudența Înaltei Curți cu referire la acest aspect, respectiv deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3555/2007, 2625/2018, 379/2019, 441/2019 și 4327/2019.

4.1. Recurenta-reclamantă A., Prietenii de Pretutindeni și Asociații S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea plângerii contravenționale, astfel cum a fost formulată, urmând a fi respinse apărările formulate de pârât, ca nefiind întemeiate.

4.2. Recurentul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă, ca nefondat, în condițiile în care cererea de recurs nu conține critici efective privind sentința atacată sau argumente legale de natură să demonstreze încălcarea și greșita aplicare a normelor de drept material incidente în speță, ci o reluare a unora dintre aspectele învederate instanței de fond în cadrul cererii introductive.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A., Prietenii de Pretutindeni și Asociații S.A. este nefondat și recursul declarat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 369 din 28 mai 2020, pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a dispus sancționarea reclamantei A., Prietenii de Pretutindeni și Asociații S.A. cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 40 alin. (2) și (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

În cuprinsul actului atacat pârâtul a reținut încălcarea următoarelor dispoziții legale:

- art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 privind codul audiovizualului prezintă o obligație a furnizorului de servicii: toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor.

- art. 40 alin. (2) și (4) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, "(2) În cazul în care acuzațiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiții nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiași program în cadrul căruia s-au făcut acuzațiile. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt. (4) Moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea."

II.1. În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă A., Prietenii de Pretutindeni și Asociații S.A., Înalta Curte constată cu prioritate că o parte dintre critici au fost formulate cu referire la emisiunea "B." din 10 septembrie 2020, cu trimitere la Decizia 301, la art. 32 alin. (1) din Codul audiovizualului sau la sancționarea postului de televiziune Realitatea, or actul supus controlului de legalitate în cauză este Decizia nr. 369/28.05.2020, prin care se constată încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 40 alin. (2) și (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, raportat la ediția din 06 mai 2020 a emisiunii "Să vorbim despre tine", difuzată de postul A. ce aparține titularului de licență audiovizuale societatea A., Prietenii de Pretutindeni și Asociații S.A. În consecință, urmează a fi analizate doar criticile care vizează sentința recurată prin raportare la actul supus controlului de legalitate în cauză.

Înalta Curte reține că obligația de informare corectă a publicului presupune atât îndatorirea de a aduce la cunoștința acestuia informații reale, verificate, adevărate, cât și îndatorirea de a prezenta toate informațiile relevante cu privire la un anumit subiect determinat.

Cu alte cuvinte, informarea corectă trebuie să fie nu doar adevărată, ci și exactă, adică să reflecte întreaga realitate, iar nu doar o parte a acesteia, în funcție de interesele persoanei care o prezintă. Numai prin prezentarea completă, iar nu selectivă a informațiilor, publicul este în măsură să înțeleagă corect și complet situația prezentată și să își formeze un punct de vedere propriu cu privire la subiectul prezentat.

Obligația prezentării tuturor informațiilor relevante aferente unui subiect rezultă și din obligația prezentării tuturor punctelor de vedere aflate în divergență, precum și din necesitatea asigurării unei informări imparțiale, obiective.

Totodată, principiului audiatur et altera pers presupune nu doar obligația de a permite persoanei în cauză să intervină în emisiune pentru a-și prezenta punctul de vedere, dar și obligația pozitivă de a solicita acest punct de vedere persoanei care face obiectul unei dezbateri.

Înalta Curte, contrar susținerilor recurentei-reclamante, apreciază că în cauză au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 40 alin. (2) și (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare. Modalitatea în care s-a derulat emisiunea și afirmațiile moderatorului și ale invitaților, nu au fost de natură a favoriza libera formare a opiniilor, nefiind dată posibilitatea formulării vreunui punct de vedere din partea persoanelor vizate de o serie de afirmații ostile, negative, dezechilibrate, prezentate în emisiune.

Înalta Curte are în vedere că în timpul emisiunii au fost exprimate o serie de afirmații, în acest sens fiind relevante și exemplele reținute de către instanța de fond din raportul de monitorizare:

"(...)trebuie să înțelegem că toți cabliștii sunt la mâna securității pentru că va fi licitația 5G.(...) eu nu exclud ca statul mafiot să-și dorească într-o zi să ne lichideze total fiindcă Legea vaccinării obligatorii este miza lor, este obligația lor, este ordin de la C. și trebuie implementată... (...) Deja este o cenzură și aici, dar nu ne poate opri această cenzură să ne strângem milioane. Pentru că doar așa putem să blocăm ultima armă cu care ne vor înfrânge toate drepturile fundamentale. Nu ești cuminte, te vaccinăm și mori! Sau devii legumă... sau înnebunești... sau dai în toate bolile... autism și așa mai departe... cancer... fiindcă noi nu vom ști niciodată cu ce ne injectează. Când e obligatoriu, e ca în China, n-ai voie să mai pui întrebări (...).

(...) Da, asta D. a avut-o pe agendă, a fost obligat că el e sluga LGBT- ismului mondial, neo-marxismului mondial, sluga lui C. și C. i-a cerut ca să-i predea România gratis, prăbușită, dar cu aceste legi trecute, da?, inclusive căsătoriile gay... fiți foarte atenți!... că d-aia se încearcă dărâmarea Curții Constituționale pentru a putea să treacă și Legea căsătoriilor gay, adopțiile de copii de către familiile gay și așa mai departe... (...)

(rep 0342 sel 5) E.: Dar nu pot să nu văd că acest plan malefic este pornit din Germania, CEDO este sub comanda lui C. și a lui F. și au făcut, vezi Doamne!, din virgina procuraturii mondiale... această G., o altă mare trădătoare de neam și de țară... când o să am timp vă scot toate dosarele, cu toate șantajele pe care le are și ea... e o femeie șantajabilă... Ea a fost amanta securistului de H. care a condus România... ea executa (neinteligibil) sub șantajul lui H.... emoțional, dar și pe dosare... și plecând de-acolo se dorește desființarea Curții Constituționale. Sigur că niciun hastag rezist n-a sărit oripilat... Vai, I.... D. e noul I.... Nu, nu, nu... e un plan de-afară... Nu poți să predai o țară gratis, prăbușită, Germaniei dacă nu desființezi Curtea Constituțională și dacă nu pregătești toate legile prin care după aia doamna C. care va pune un guvernator că D. va fi pe făraș... va pune un guvernator... o slugă a Germaniei... mult mai slugă... care să conducă România și să vaccineze pe cine dorește, pe cine nu e cuminte... pentru că... nu uitați!... istoria se repetă. Nu uitați! Istoria se repetă!

(...) Și uite cum România a devenit un lagăr de exterminare prin foamete, a românilor".

În speță, moderatorul și invitații au susținut, în esență, aceleași puncte de vedere, fără ca punctul de vedere aflat în opoziție să fie prezentat.

Totodată, referitor la respectarea principiului audiatur et altera pers, se reține că în cazul unei emisiuni de dezbateri, cum este și cea care formează obiectul prezentei cauze, îndeplinirea acestei obligații a furnizorului de servicii media audiovizuale nu poate fi realizată decât prin intermediul moderatorului, pentru a cărui prestație furnizorul răspunde, potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 504/2002.

Or, în speță, deși recurenta a avut posibilitatea tehnică să prezinte acest punct de vedere în cadrul emisiunii "Să vorbim despre tine" din 06 mai 2020, postul A. ce aparține titularului de licență audiovizuală societatea A., Prietenii de Pretutindeni și Asociații S.A., prin moderatorul emisiunii, nu a întreprins acest demers prin care ar fi putut asigura respectarea principiului audiatur et altera pers, prevăzut de art. 40 din Codul audiovizualului, ce vizează dreptul la informare.

Nu în ultimul rând, reclamanta nu a dovedit și nici măcar nu a susținut că moderatorul emisiunii și-ar fi îndeplinit obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.

A fost invocată în cererea de recurs și jurisprudența C.E.D.O. în materia libertății de exprimare și s-a susținut că în cauză s-au încălcat dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la liberă exprimare.

Deși recurenta insistă asupra încălcării libertății de exprimare prevăzută de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că în prezenta cauză nu poate fi vorba despre o ingerință în dreptul la liberă exprimare, câtă vreme aceasta presupune intervenția autorității înainte de difuzarea unei emisiuni, iar sancțiunea contestată a fost aplicată după difuzare, ca urmare a constatării încălcării prevederilor legale în materie.

Potrivit unei jurisprudențe constante a C.E.D.O., libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și una din cerințele prioritare ale progresului societății. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenție, exercitarea libertăților cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică. Așadar, dreptul la libera exprimare nu are un caracter nelimitat, ci este îngrădit de cerința respectării drepturilor celorlalți.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, își asumă "îndatoriri și responsabilități" a căror întindere depinde de situația concretă în discuție. Prin urmare, Curtea a decis că numai prin respectarea "îndatoririlor și responsabilităților" ce-i revin, presa își îndeplinește funcția sa esențială într-o societate democratică, fără a depăși anumite limite, având misiunea de a comunica numai informații de interes public, în sensul dat acestei noțiuni în jurisprudența Curții (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001).

Se susține în cererea de recurs că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., libertatea de exprimare conferită mass-media presupune existența unor limite mai largi în ceea ce privește întinderea acesteia, jurnaliștii bucurându-se, așadar, în exercițiul acestei libertăți, de o doză de exagerare ori chiar de provocare cu privire la judecățile de valoare pe care le emit, fără a fi ținuți să le demonstreze realitatea.

Cu privire la această susținere, Înalta Curte reiterează faptul că sancțiunea nu a fost aplicată pentru informațiile oferite de prezentator/realizator, ci, deoarece în emisiunea în cauză, deși au fost dezbătute teme și subiecte de interes public, radiodifuzorul nu a asigurat respectarea dispozițiilor citate, care obligă ca în astfel de programe furnizorii de servicii media audiovizuale să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor, să respecte principiul audiatur et altera pars, iar moderatorii programelor să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 40 alin. (2) și (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

Este, așadar, evident că într-o societate democratică apare ca o necesitate de prim rang ocrotirea și încurajarea libertății de exprimare de care se bucură presa, în virtutea rolului ei de supraveghere activă a vieții cetății, de semnalare a oricărui abuz ori derapaj de la valorile democratice. Însă jurnaliștii trebuie, în exercitarea cu bună credință a profesiunii lor, și în deplin acord cu cele stipulate în art. 10, să respecte și celelalte valori protejate de Convenție, precum și îndatoririle și responsabilitățile ce le revin, la care s-a făcut referire în considerentele anterior menționate.

Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentei-reclamante prin care se susține că nu au fost administrate probe de către intimatul-pârât în dovedirea celor reținute în cuprinsul deciziei contestate în cauză și, implicit, la aplicarea sancțiunii. Înalta Curte reține că, în cauză, au fost respectate dispozițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, în sensul că a fost depusă de către autoritatea publică emitentă, documentația care a stat la baza actului contestat, respectiv raportul de monitorizare a emisiunii "Să vorbim despre tine" din data de 06 mai 2020 . Având în vedere că recurenta-reclamantă nu a contestat raportul de monitorizare, nici la instanța de fond și nici prin cererea de recurs, iar instanța de fond, în virtutea dispozițiilor art. 255 și art. 258 C. proc. civ., a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, Înalta Curte apreciază că raportul de monitorizare probează temeinicia constatărilor reținute ca încălcări în sarcina recurentei-reclamante.

Pentru considerentele prezentate anterior, constatând că soluția instanței de fond privind reținerea încălcării de către recurenta-reclamantă a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 40 alin. (2) și (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A., Prietenii de Pretutindeni și Asociații S.A., ca nefondat.

II.2. În ceea ce privește recursul recurentului-pârât Consiliul Național al Audiovizualului, Înalta Curte constată criticile privind soluția instanței de fond referitoare la excepția tardivității, ca fiind nefondate.

Instanța de recurs reține că prevederile art. 93 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, invocate de recurentul-pârât, reglementează doar competența instanței și termenul în care pot fi atacate actele emise de Consiliul Național al Audiovizualului, dar nu și modalitatea de comunicare a actelor emise de autoritate.

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că, în aceste condiții, comunicarea actului de procedură se va efectua în condițiile art. 154 alin. (6) din C. proc. civ., care este dreptul comun în materie.

Potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (6) C. proc. civ., comunicarea actului de procedură se poate face, printre altele, prin poșta electronică sau alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat datele corespunzătoare în acest scop celui care face comunicarea, or, în cauză, recurentul-pârât, pe de o parte, nu a dovedit faptul că reclamanta i-ar fi indicat adresele de corespondență electronică x și x. în scopul comunicării deciziilor emise de acesta și, pe de altă parte, nici nu a depus dovezile privind confirmarea primirii de către reclamantă a actului contestat.

În consecință, în mod corect a reținut judecătorul fondului că nu pot fi considerate ca fiind legal îndeplinite comunicările invocate de recurentul-pârât.

Înalta Curte nu împărtășește în schimb opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce privește soluția dată cererii în anulare a Deciziei nr. 369/28.05.2020, în raport de reținerea de emitentul acesteia a prevederilor art. 91 alin. (1) și (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, ca temei pentru aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, criticile formulate de recurentul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului în acest sens, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind întemeiate.

Potrivit art. 91 alin. (1) și (3) din Legea nr. 504/2002:

"(1) Constituie contravenție nerespectarea de către furnizorii sau distribuitorii de servicii a dispozițiilor prevăzute la art. 2 alin. (6), art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (1), art. 26

1

alin. (1), art. 31 alin. (1), (3)-(5), art. 39 alin. (1), art. 41

1

alin. (1) și (2), art. 42

1

alin. (6), art. 42

8

, art. 44, 48 și 82, precum și a deciziilor având caracter normativ emise de Consiliu.

(3) În cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul și în condițiile stabilite prin somație ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravențională de la 5.000 RON la 100.000 RON."

În cauză, autoritatea pârâtă a reținut prevederile art. 91 alin. (1) și (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, ca temei pentru aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, cu referire la încălcarea prevederilor art. 40 alin. (2) și (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

Prin cererea introductivă de instanță recurenta-reclamanta a solicitat, în principal anularea deciziei de amendare, iar în subsidiar modificarea sancțiunii prin înlocuirea amenzii cu somație publică de intrare în legalitate, opinând că "amenda în cuantum de 10.000 RON este disproporționată în raport cu fapta reținută", cereri susținute cu critici referitoare la libertatea de exprimare și dreptul la opinie, fără să invoce niciun alt argument privind nelegalitatea deciziei.

Totodată, față de cererea de înlocuire a amenzii cu somația, reclamanta nu a contestat apărările susținute de pârât prin întâmpinare, respectiv că mai fusese sancționată anterior, cu două somații si amendă.

De altfel, acest aspect nu a fost contestat de recurenta-reclamantă nici în calea de atac a recursului, iar în plus, recurentul-pârât a depus la dosarul cauzei și o situație sintetică a sancțiunilor aplicate anterior reclamantei, material de lucru avut în vedere de membrii Consiliului în cadrul ședințelor publice, atunci când fac propuneri de aplicare a unei sancțiuni, alături de celelalte criterii de individualizare prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, din care rezultă că reclamanta mai fusese anterior sancționată inclusiv pentru încălcarea acelorași prevederi legale (Decizia nr. 618 din 13 iunie 2019 privind somarea pentru încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1), (2) și 4 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual).

În consecință, temeiul pentru aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale prevăzut de art. 91 alin. (1) și (3) din Legea nr. 504/2002 a fost în mod corect reținut de autoritatea pârâtă, iar împrejurarea că sancțiunile anterioare aplicate recurentei-reclamante nu au fost menționate expres în decizia atacată nu constituie o cauză de nulitate a actului de sancționare, nefiind dovedită nicio vătămare suferită din acest motiv.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, urmând a fi menținute în rest dispozițiile sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A., Prietenii de Pretutindeni și Asociații S.A. împotriva sentinței civile nr. 227 din 19 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului împotriva aceleiași sentințe.

Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., Prietenii de Pretutindeni și Asociații S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 12 ianuarie 2023.