ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 110/2023

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2017, așa cum a fost precizată la fila x volumul VIII pentru întregirea cadrului procesual, la termenul din 22 aprilie 2019 și la termenul din 24 iunie 2019, reclamanta A. S.R.L., reprezentată legal prin administrator B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba și Serviciul Fiscal Municipal Aiud, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- anularea deciziei nr. 3475/700/16.05.2017 emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov în procedura de soluționare a contestației fiscale;

- anularea deciziei de impunere x/13.10.2016 și a raportului de inspecție fiscală aferent nr. F - AB 170/13.10.2016, emise de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba și, pe cale de consecință, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1.057.674 RON achitată cu titlu de impozit și TVA stabilit suplimentar, actualizată cu indicele de inflație, după cum urmează:

- 228.544 RON cu titlu impozit pe profit stabilit suplimentar;

- 825.733 RON cu titlu de TVA stabilit suplimentar, respectiv a dobânzilor aferente potrivit art. 182 Codul de procedură fiscală;

- anularea deciziei de plată accesorii nr. x/09.01.2017 și, pe cale de consecință, exonerarea de la plata acestora în cuantum de 462.260 RON;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședința nr. 17/29 iunie 2020 s-a admis excepția conexității și s-a dispus conexarea dosarului x/2020 aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal la dosar x/2017

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba și Serviciul Fiscal Municipal Aiud, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- 183.196 RON, cu titlu impozit pe profit stabilit suplimentar;

- 778.173 RON, cu titlu de TVA stabilit suplimentar, respectiv la plata dobânzilor aferente potrivit art. 182 Codul de procedură fiscală începând cu data plații acestora;

Prin sentința civilă nr. 127 din 14 octombrie 2020 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia cu privire la soluționarea acțiunii conexe;

- a respins acțiunea principală formulată de reclamanta A. S.R.L. așa cum a fost precizată în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba și Serviciul Fiscal Municipal Aiud privind anularea Deciziei nr. 3475/700/16.05.2017 și reluarea procedurii de soluționare a contestației fiscale suspendată ca lipsită de obiect;

- a admis în parte acțiunea din dosarul conex nr. x/2020 formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba și Serviciul Fiscal Municipal Aiud și, în consecință:

- a anulat în parte Decizia nr. 2744 din 6.04.2020, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Decizia nr. F-AB 212/13.10.2016 și Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/13.10.2016, emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba și respectiv Decizia de plată accesorii nr. x/9.01.2017, emisă de AJFP Alba - Serviciul Fiscal Municipal Aiud;

- a menținut Decizia nr. 2744 din 6.04.2020, Decizia nr. F-AB 212/13.10.2016 și Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/13.10.2016 pentru suma de 240.363 RON, precum și accesoriile aferente acestei sume;

- a dispus restituirea către reclamantă a sumelor pentru care au fost anulate deciziile menționate mai sus și Raportul de Inspecție Fiscală;

- a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 20400,75 RON, cu titlu cheltuieli de judecată.

Prin înscrisul înregistrat în dosarul nr. x/2017 la data de 02 noiembrie 2020, petentul C. a solicitat plata diferenței de onorariu aferentă expertizei întocmite în cauză, anexând cererii sale notă evaluare onorariu.

Instanța a calificat această solicitare ca fiind o cerere de completare a hotărârii, stabilind termen de judecată la data de 16 decembrie 2020, cu citarea părților, fiind înregistrat dosarul cu nr. x/2017

În data de 04 decembrie 2020 petentul a depus la dosar, prin e-mail, cerere de completare a dispozitivului sentinței pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 215 din 16 decembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de completare formulată de expertul C. desemnat ca expert în dosar nr. x/2017 și, în consecință, a completat dispozitivul sentinței civile nr. 127/2020, pronunțată la data de 14 octombrie 2020 în dosar nr. x/2017, în sensul că a validat onorariul definitiv expert la suma de 6960 și a obligat pârâții la plata către expert a sumei de 5960, cu titlu de diferență onorariu expert și a sumei de 1000 RON în favoarea reclamantei, constând în onorariu provizoriu expert.

Împotriva sentinței civile nr. 215 din 16 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând exonerarea acestora de la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, diminuarea acestora și suportarea acestora proporțional, în funcție de soluția pronunțată.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 05 martie 2021, intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului și a solicitat obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte constată că excepția în discuție este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentele-pârâte au făcut trimitere la apărările invocate în fața instanței de fond, apreciind că soluția recurată este părtinitoare și injustă, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 444 C. proc. civ., care au stat la baza pronunțării hotărârii completatoare.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, ele reprezentând poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

Înalta Curte reține că sunt date în competența instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, iar în aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și criticile în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speță, prin cererea de recurs nu se formulează critici raportat la conținutul concret al hotărârii atacate. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material. Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Prin urmare, întrucât recurentele-pârâte nu s-au conformat exigențelor impuse de dispozițiile legale mai sus menționate și nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L. și va constata nul recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentele-pârâte la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 3.570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, respectiv onorariu avocațial, astfel cum a fost dovedit cu înscrisurile de la dosarul instanței de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L.

Constată nul recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței civile nr. 215 din 16 decembrie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentele-pârâte la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 3.570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 12 ianuarie 2023.