CtEDO 25.09.2007 Auto

IDRICEANU v. MOLDOVA

RESPONDENT
MDA
HOTĂRÂRE
25.09.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
IDRICEANU v. MOLDOVA (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 23346/04 de către Veniamin IDRICEANU împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 25 septembrie 2007 ca Camera compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Pavlovschi Garlicki Mijović Šikuta, judecători și dl T.L. Grefierul de secțiune inițială având în vedere cererea depusă la 23 mai 2004, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. După ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamantul, dl Veniamin Idriceanu, este un național moldovenesc născut în 1928 și locuiește în Merenii Noi. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl V. Nagacevschi de la „Lawyers for Om Rights”, o organizație neguvernamentală cu sediul în Chișinău. Guvernul moldoven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Grosu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Procedura inițială În 1968 reclamantul a devenit membru al unei asociații de clădiri de apartamente („Asociația”) și a plătit tranzacții pentru a obține un apartament. În 1970 s-a căsătorit și în 1974 a obținut apartamentul. În 1982 a divorțat de soția sa, dar au continuat să trăiască împreună până în 1988, când a devenit pensionar și a început să trăiască pentru anumite perioade în alt loc. În 1991, o reuniune a Asociației a decis să excludă reclamantul din aderarea sa deoarece el nu a locuit în apartament de ceva timp și nu a plătit servicii. Asociația a acceptat fosta sa soție în locul său („decizia din 1991”). Apoi, fosta sa soție achiziționat apartamentul. În 1997 reclamantul a aflat despre excluderea sa de la Asociația și decizia autorităților de a permite transferul titlului la apartament și a contestat ambele acte în instanță. La 4 noiembrie 1999, Curtea de District Râșcani a constatat în favoarea sa și a anulat decizia din 1991. De asemenea, a recunoscut dreptul reclamantului de a locui în apartament. Curtea a constatat că decizia din 1991 nu a fost confirmată de municipiu, așa cum este cerută de lege, și astfel nu a avut valabilitate juridică. Această hotărâre a fost susținută de Curtea Regională Chișinău la 3 mai 2000 și de Curtea de Apel la 14 septembrie 2000. Curtea de Apel a constatat că, în afară de lipsa de confirmare a hotărârii din 1991 de către municipiu, nu exista nicio bază juridică pentru excluderea reclamantului, deoarece art. 63 din Codul Locației (a se vedea mai jos) nu se aplică membrilor asociațiilor de construcții de apartamente. Hotărârea din 14 septembrie 2000 a fost finală. Fosta soție a reclamantului a încercat să redeschidă procedurile, dar la 9 noiembrie 2000, Curtea de Apel a respins cererea. 2. Procedura de revizuire La 15 mai 2001, Asociația a confirmat decizia din 1991. La 23 octombrie 2001, municipalitatea a aprobat această decizie. Cu toate acestea, la 12 Februarie 2002 și-a anulat propria decizie din 2001, referindu-se la faptul că litigiul a fost deja soluționat prin o hotărâre finală a instanței. Fosta soție a reclamantului a contestat anularea în instanță. La 30 aprilie 2002, Curtea Regională Chișinău a anulat hotărârea municipalității din 2002, lăsând în vigoare decizia din 2001. Un recurs din partea reclamantului împotriva acestei hotărâri a fost respins de Curtea de Apel la 4 iulie 2002. Pe baza confirmării asociației de locuințe în 2001 a deciziei sale din 1991 și a confirmării deciziei din 2001, fosta soție a reclamantului a solicitat redeschiderea procedurii care s-a încheiat cu hotărârea finală din 14 septembrie 2000. La 24 decembrie 2002, Curtea de district Râșcani a acceptat cererea și a redeschis procedura, a respins cererile reclamantului și a acceptat cele ale fostei sale soții. Curtea a constatat că reclamantul nu a locuit în apartament de mult timp, nu a plătit ultima tranșă în apartament și nu a plătit pentru servicii. Faptul că hotărârea din 1991 nu a fost confirmată de municipiu nu mai era relevantă având în vedere confirmarea ulterioară a deciziei în 2001. Această hotărâre a fost susținută de Curtea Regională Chișinău la 9 aprilie 2003 și de Curtea Supremă de Justiție la 26 noiembrie 2003. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția privind durata excesivă a procedurii și, de asemenea, în temeiul aceluiași articol, că procesul a fost nedrept, deoarece cazul său a fost hotărât de o administrație și nu de o autoritate judiciară. El s-a plâns în continuare în temeiul aceluiași articol de încălcare a principiului certitudii juridice. În cele din urmă, el s-a plâns în temeiul articolului 8 din Convenția privind o încălcare a „dreptului său la o casă”. DREPTUL pe 20 februarie 2007 părțile care au prezentat Curtea au semnat declarații care acceptă un acord de soluționare prietenos, conform căruia guvernul a oferit „să plătească 2.600 (2 mii șase sute de euro dlui Veniamin Idriceanu, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în lei moldoveni la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale, și nu găsește motive pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă