Idriceanu împotriva Republicii Moldova

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 23346/04 de către Veniamin IDRICEANU împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 25 septembrie 2007 ca Camera compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Pavlovschi Garlicki Mijović Šikuta, judecători și dl T.L. Grefierul de secțiune inițială având în vedere cererea depusă la 23 mai 2004, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. După ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamantul, dl Veniamin Idriceanu, este un național moldovenesc născut în 1928 și locuiește în Merenii Noi.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dl V. Nagacevschi de la „Lawyers for Om Rights”, o organizație neguvernamentală cu sediul în Chișinău. Guvernul moldoven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Grosu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Procedura inițială În 1968 reclamantul a devenit membru al unei asociații de clădiri de apartamente („Asociația”) și a plătit tranzacții pentru a obține un apartament. În 1970 s-a căsătorit și în 1974 a obținut apartamentul. În 1982 a divorțat de soția sa, dar au continuat să trăiască împreună până în 1988, când a devenit pensionar și a început să trăiască pentru anumite perioade în alt loc.

În 1991, o reuniune a Asociației a decis să excludă reclamantul din aderarea sa deoarece el nu a locuit în apartament de ceva timp și nu a plătit servicii. Asociația a acceptat fosta sa soție în locul său („decizia din 1991”). Apoi, fosta sa soție achiziționat apartamentul. În 1997 reclamantul a aflat despre excluderea sa de la Asociația și decizia autorităților de a permite transferul titlului la apartament și a contestat ambele acte în instanță. La 4 noiembrie 1999, Curtea de District Râșcani a constatat în favoarea sa și a anulat decizia din 1991. De asemenea, a recunoscut dreptul reclamantului de a locui în apartament. Curtea a constatat că decizia din 1991 nu a fost confirmată de municipiu, așa cum este cerută de lege, și astfel nu a avut valabilitate juridică.

Această hotărâre a fost susținută de Curtea Regională Chișinău la 3 mai 2000 și de Curtea de Apel la 14 septembrie 2000. Curtea de Apel a constatat că, în afară de lipsa de confirmare a hotărârii din 1991 de către municipiu, nu exista nicio bază juridică pentru excluderea reclamantului, deoarece art. 63 din Codul Locației (a se vedea mai jos) nu se aplică membrilor asociațiilor de construcții de apartamente. Hotărârea din 14 septembrie 2000 a fost finală. Fosta soție a reclamantului a încercat să redeschidă procedurile, dar la 9 noiembrie 2000, Curtea de Apel a respins cererea. 2. Procedura de revizuire La 15 mai 2001, Asociația a confirmat decizia din 1991. La 23 octombrie 2001, municipalitatea a aprobat această decizie.

Cu toate acestea, la 12 Februarie 2002 și-a anulat propria decizie din 2001, referindu-se la faptul că litigiul a fost deja soluționat prin o hotărâre finală a instanței. Fosta soție a reclamantului a contestat anularea în instanță. La 30 aprilie 2002, Curtea Regională Chișinău a anulat hotărârea municipalității din 2002, lăsând în vigoare decizia din 2001. Un recurs din partea reclamantului împotriva acestei hotărâri a fost respins de Curtea de Apel la 4 iulie 2002. Pe baza confirmării asociației de locuințe în 2001 a deciziei sale din 1991 și a confirmării deciziei din 2001, fosta soție a reclamantului a solicitat redeschiderea procedurii care s-a încheiat cu hotărârea finală din 14 septembrie 2000. La 24 decembrie 2002, Curtea de district Râșcani a acceptat cererea și a redeschis procedura, a respins cererile reclamantului și a acceptat cele ale fostei sale soții.

Curtea a constatat că reclamantul nu a locuit în apartament de mult timp, nu a plătit ultima tranșă în apartament și nu a plătit pentru servicii. Faptul că hotărârea din 1991 nu a fost confirmată de municipiu nu mai era relevantă având în vedere confirmarea ulterioară a deciziei în 2001. Această hotărâre a fost susținută de Curtea Regională Chișinău la 9 aprilie 2003 și de Curtea Supremă de Justiție la 26 noiembrie 2003. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția privind durata excesivă a procedurii și, de asemenea, în temeiul aceluiași articol, că procesul a fost nedrept, deoarece cazul său a fost hotărât de o administrație și nu de o autoritate judiciară. El s-a plâns în continuare în temeiul aceluiași articol de încălcare a principiului certitudii juridice.

În cele din urmă, el s-a plâns în temeiul articolului 8 din Convenția privind o încălcare a „dreptului său la o casă”. DREPTUL pe 20 februarie 2007 părțile care au prezentat Curtea au semnat declarații care acceptă un acord de soluționare prietenos, conform căruia guvernul a oferit „să plătească 2.600 (2 mii șase sute de euro dlui Veniamin Idriceanu, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în lei moldoveni la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale, și nu găsește motive pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă.

Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri.

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 23346/04 by Veniamin IDRICEANU against Moldova The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 25 September 2007 as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mr J. Casadevall , Mr G. Bonello , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , Ms L. Mijović , Mr J. Šikuta, judges , and Mr T.L. Early , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 23 May 2004, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case. Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Veniamin Idriceanu, is a Moldovan national who was born in 1928 and lives in Merenii Noi.

He was represented before the Court by Mr V. Nagacevschi from “Lawyers for Human Rights”, a non-governmental organisation based in Chișinău. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr V. Grosu. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. 1. The original proceedings In 1968 the applicant became a member of an apartment building association (“the Association”) and paid instalments to obtain an apartment. In 1970 he married and in 1974 he obtained the apartment. In 1982 he divorced his wife but they continued to live together until 1988, when he became a pensioner and started living for certain periods in another place.

In 1991 a meeting of the Association decided to exclude the applicant from its membership because he had not lived in the apartment for some time and had not paid for services. The Association accepted his former wife in his place (“the 1991 decision”). Thereafter, his former wife purchased the apartment. In 1997 the applicant found out about his exclusion from the Association and the authorities’ decision to allow the transfer of the title to the apartment and challenged both acts in court. On 4 November 1999 the Râșcani District Court found in his favour and annulled the 1991 decision. It also recognised the applicant’s right to live in the apartment. The court found that the 1991 decision had not been confirmed by the municipality as was required by law, and thus had no legal validity.

That judgment was upheld by the Chișinău Regional Court on 3 May 2000 and by the Court of Appeal on 14 September 2000. The Court of Appeal found that, besides the lack of confirmation of the 1991 decision by the municipality, there was no legal basis for the applicant’s exclusion since Article 63 of the Housing Code (see below) did not apply to members of apartment building associations. The judgment of 14 September 2000 was final. The applicant’s former wife attempted to have the proceedings reopened but on 9 November 2000 the Court of Appeal rejected her request. 2. The revision proceedings On 15 May 2001 the Association confirmed its 1991 decision. On 23 October 2001 the municipality approved this decision.

However, on 12 February 2002 it annulled its own 2001 decision, referring to the fact that the dispute had already been settled by a final court judgment. The applicant’s former wife challenged that annulment in court. On 30 April 2002 the Chișinău Regional Court quashed the municipality’s decision of 2002, leaving in force its 2001 decision. An appeal by the applicant against this judgment was rejected by the Court of Appeal on 4 July 2002. On the basis of the housing association’s confirmation in 2001 of its 1991 decision and the municipality’s confirmation of the 2001 decision, the applicant’s former wife requested the reopening of the proceedings which had ended with the final judgment of 14 September 2000. On 24 December 2002 the Râșcani District Court accepted the request and reopened the proceedings, rejected the applicant’s claims and accepted those of his former wife.

The court found that the applicant had not lived in the apartment for a long time, had failed to pay the last instalment on the apartment and had not paid for services. The fact that the 1991 decision had not been confirmed by the municipality was no longer relevant in view of the decision’s subsequent confirmation in 2001. This judgment was upheld by the Chișinău Regional Court on 9 April 2003 and by the Supreme Court of Justice on 26 November 2003. COMPLAINTS 1. The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention of the excessive length of the proceedings. 2. He also complained under the same Article that the trial had been unfair, since his case had been decided by an administrative and not a judicial authority.

3. He further complained under the same Article of a breach of the principle of legal certainty. 4. He finally complained under Article 8 of the Convention of a violation of his “right to a home”. THE LAW On 20 February 2007 the parties submitted to the Court signed declarations accepting a friendly settlement agreement, according to which the Government had offered “to pay 2,600 (two thousand six hundred) euros to Mr Veniamin Idriceanu with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into Moldovan lei at the rate applicable on the date of payment, and free of any taxes that may be applicable.

It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.” The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1 in fine of the Convention).

Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. T.L. Early Nicolas Bratza Registrar President