ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.02.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1024/2023

HOTĂRÂRE
23.02.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1024/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 23 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, la data de 21.05.2021, sub nr. x/2021, un număr de 85 de reclamanți, prin reprezentant Sindicatul Proeresis MP, domiciliați în mai multe județe, funcționari publici în unități de Parchet chemate în judecată ca pârâte (21 de unități de Parchet), au solicitat obligarea la calcularea și acordarea suplimentului postului de 25% din salariul de bază brut lunar și a suplimentului treptei de salarizare de 25% din salariul de bază brut lunar, cu emiterea deciziilor de punere în aplicare a acestor suplimente, începând cu data de 09.04.2015 și până la încetarea raporturilor de serviciu ale fiecărui reclamant.

Prin cererea de intervenție în interes propriu, formulată în dosarul nr. x/2021, la 25.11.2021, reclamanta A., angajată a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, prin același reprezentant-Sindicatul Proeresis MP, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, aceleași drepturi precum acelea din cererea principală, introductivă de instanță, anume calcularea și acordarea suplimentului postului de 25% din salariul de bază brut lunar și a suplimentului treptei de salarizare de 25% din salariul de bază brut lunar, cu emiterea deciziilor de punere în aplicare a acestor suplimente, începând cu data de 09.04.2015 și până la încetarea raporturilor de serviciu ale fiecărui intervenient.

Prin încheierea din 31 mai 2022, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș, invocată de pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea; au fost disjunse cererile formulate de reclamantul Sindicatul Proeresis MP, în numele și pentru membrii de sindicat, respectiv de către intervenienții domiciliați în județele Alba, Arad, Bihor, Brașov, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Ilfov, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Vâlcea, Teleorman, Timiș și municipiul București și s-a dispus formarea a 22 de dosare în care instanța s-a pronunțat asupra excepției de necompetență teritorială exclusivă, invocată din oficiu.

Totodată, s-a dispus continuarea judecății în cauza nr. 5041/109/2021 privind pe reclamantul Sindicatul Proeresis MP în numele și pentru membrii de sindicat domiciliați în județul Argeș, respectiv B., C., D. și E. și pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a fost fixat termen de judecată la data de 08.09.2022, cu citarea părților.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 20.08.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., funcționar public în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, a solicitat aceleași drepturi precum acelea din dosarul nr. x/2021, respectiv obligarea pârâților la recalcularea salariului prin introducerea suplimentului postului și a suplimentului treptei.

Prin încheierea nr. 123 din 8 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Galați a admis excepția litispendenței, invocată prin întâmpinare de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, și a dispus înaintarea dosarului nr. x/2021 al acestei instanțe pentru a fi reunit cu dosarul nr. x/2022, disjuns din dosarul nr. x/2021.

2.1. Hotărârea Tribunalului Argeș – secția civilă (complet specializat contencios administrativ și fiscal)

Prin sentința civilă nr. 402 din 31 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Argeș a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Proeresis MP, în numele și pentru membrii de sindicat A. și F., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DNA, Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DIICOT, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ nu prevăd instanța competentă teritorial să soluționeze cauzele având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, iar în acest caz devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ – art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul persoană fizică se adresează exclusiv instanței de la domiciliul său.

De asemenea, art. 10 alin. (4) din aceeași lege stabilește că se va respecta competența de soluționare a cauzei și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia în proces.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 21.06.2022, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Tribunalului Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1663 din 7 decembrie 2022, Tribunalul Constanța a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de intervenienții A. și F. prin Sindicatul Proeresis MP, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Naționale pentru Combaterea Discriminării, Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DNA, Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DIICOT, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în favoarea Tribunalului Argeș, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în cadrul dosarului inițial, nr. x/2021, înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, A. și F. au avut calitatea de intervenienți în interes propriu, însă, în dosarul nr. x/2022, format prin disjungerea cererilor de intervenție în interes propriu formulate de aceștia în dosarul inițial, acești doi intervenienți apar în calitate de reclamanți, aspect ce rezultă din analiza sentinței civile nr. 402/31.05.2022, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nou format.

Făcând aplicarea în cauză a art. 65 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 66 alin. (2) teza a II-a din același Cod, Tribunalul Constanța a constatat că instanța mai întâi învestită prin cererea principală de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, respectiv Tribunalul Argeș, este competentă material să se pronunțe cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție formulată, având în vedere că, în acest dosar, cei doi intervenienți nu au dobândit calitatea de părți întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra admisibilității în principiu a cererilor de intervenție.

Totodată, și în ipoteza admiterii cererilor de intervenție formulate și dobândirea de către intervenienți a calității de parte în procesul în care au formulat cererea incidentală, tot instanța mai întâi învestită rămâne competentă să soluționeze cererea de intervenție formulată.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În contextul reținut în mod corect de către instanța învestită prin declinare, se observă că, în cadrul dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Argeș, A. și F. au formulat prin reprezentant, și anume Sindicatul Proeresis MP, la data de 25.11.2021, cereri de intervenție în interes propriu care, ulterior, au fost disjunse, potrivit celor consemnate prin încheierea de ședință pronunțată la data de 31.05.2022, formându-se, astfel, dosarul nr. x/2022, soluționat de Tribunalul Argeș prin sentința civilă nr. 402/31.05.2022 în care cei doi intervenienți apar în calitate de reclamanți.

Într-adevăr, potrivit art. 65 alin. (1) din C. proc. civ., (i)ntervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale. Însă, conform celor anterior arătate, în cadrul dosarului inițial, dosarul nr. x/2021, Tribunalul Argeș nu s-a pronunțat asupra admisibilității în principiu a cererilor de intervenție, astfel încât, cei doi intervenienți nu au devenit părți în proces, respectiv reclamanți, astfel cum au fost conceptați în dosarul nr. x/2022 (disjuns din dosarul nr. x/2021).

Pe de altă parte este de observat că cererea de intervenție în interes propriu, formulată de Sindicatul Proeresis MP în numele și pentru membrii săi A. și F., are caracterul unei cereri incidentale, caracter dobândit ca urmare a faptului că acești terți au preferat să invoce pretinsele lor drepturi în litigiul pendente, cererea de intervenție devenind astfel o cerere care se grefează pe cererea principală.

În plus, Înalta Curte reține că dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal, în care A. are calitate de reclamantă, a fost reunit la dosarul nr. x/2022, disjuns din dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Argeș.

Prin urmare, având ca reper dispozițiile art. 66 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., care prevăd că, (î)n caz de disjungere, instanța rămâne în toate cazurile competentă să soluționeze cererea de intervenție, Înalta Curte constată că Tribunalul Argeș, secția civilă, instanța inițial învestită, este competent material să soluționeze cauza.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș – secția civilă.

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții Sindicatul Proeresis MP pentru F. și Sindicatul Proeresis MP pentru A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Parchetul de pe lângă ÎCCJ, în favoarea Tribunalului Argeș – secția civilă.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 februarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-11-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5295/2022
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii deduse judecății. Prin cererea de che
ÎCCJ 2022-10-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4792/2022
Ședința publică din data de 19 octombrie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prima instanț
ÎCCJ 2024-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4101/2024
Ședința publică din data de 26 septembrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cere
ÎCCJ 2025-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 422/2025
ția instanței de recurs 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Litigiul s-a născut în legătură cu Ordinul Procurorului General Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 587/26.04.2023 prin care s-a dispus salar
ÎCCJ 2024-04-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1988/2024
le și completările ulterioare și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu ale fiecărui reclamant-membru de sindicat. Se mai solicită obligarea pârâților la plata sumelor constând în diferența dintre drepturile salariate sta
Sursă