ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4792/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 25.05.2021 reclamantul Sindicatul Proeresis MP - prin Președinte A. - pentru membrii de sindicat B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, a solicitat obligarea pârâților la recalcularea salariului de bază brut lunar și a celorlalte drepturi aferente, cu luarea în considerare a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești altor funcționari publici din cadrul aceleiași familii ocupaționale, respectiv suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază brut lunar și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 09.04.2015, raportat și la data începerii activității în cadrul pârâților, în temeiul O.U.G. nr. 83/2014, cu modificările și completările ulterioare și al O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările și completările ulterioare și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu ale fiecărui reclamant - membru de sindicat; obligarea pârâților la plata sumelor constând în diferența dintre drepturile salariale stabilite cu luarea în considerare a drepturilor salariate recunoscute prin hotărâri judecătorești altor funcționari publici din cadrul aceleiași familii ocupaționale, respectiv 25% suplimentul postului și 25% suplimentul treptei de salarizare și salariul de încadrare brută lunară și drepturile salariate încasate efectiv, începând cu data de 09.04.2015, raportat și la data începerii activității în cadrul pârâților, sume actualizate cu indicele de inflație și cu adăugarea dobânzii legale penalizatoare si remuneratorie, de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective; obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la emiterea deciziei în sensul punerii în aplicare a celor solicitate la pct. 1 și 2, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu ale fiecărui reclamant - membru de sindicat.

Prin sentința civilă nr. 407/14.06.2021 Tribunalul Argeș a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Proeresis MP - prin președinte A. - pentru B., C. și D. și pe pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Argeș a reținut că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului". Prin urmare competența teritorială este una exclusivă și ea aparține instanței de la domiciliul persoanei fizice reclamante.

De asemenea, art. 10 alin. (4) din aceeași lege, în actuala redactare, stabilește că se va respecta competența de soluționare a cauzei și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia în proces.

Dispozițiile legal mai sus citate reglementează competența teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul reclamanților, indiferent dacă cererea introductivă este promovată personal sau prin reprezentant.

Pe aceleași coordonate, Decizia nr. 1/2013 a instanței supreme nu mai prezintă relevanță juridică sub aspectul invocat de Sindicat, fiind conturată, în urma modificării Legii nr. 554/2004, o altă soluție legislativă referitoare la competență.

Pe de altă parte, instanța a arătat că în cauză, nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 112 din C. proc. civ., care instituie o prorogare legală de competență, deoarece acesta este incident numai dacă nu s-ar încălca dispozițiile de ordine publică referitoare la competență, iar în cauză, art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 stabilesc o competență exclusivă, a instanței de la domiciliul persoanei fizice reclamante.

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 130 alin. (2), art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a fost admisă excepția invocată și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, în a cărui rază teritorială domiciliază membri de sindicat în numele cărora a fost introdusă acțiunea.

Cauza a fost înregistrată la data de 09.07.2021 pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția Civilă, sub nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 51/2022/CAF din data de 16 februarie 2022, Tribunalul Giurgiu, secția Civilă a admis excepția necompetentei materiale a Tribunalului Giurgiu, secția civilă, invocată de instanță, din oficiu și a dispus declinarea cauzei având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de Sindicatul Proeresis MP pentru B., C. și D. în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în favoarea Curții de Apel București, instanța competentă din punct de vedere material și teritorial în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Giurgiu a reținut că potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, iar potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ., când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.

Potrivit art. 95 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Tribunalele judecă: 1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, iar conform art. 96 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Curțile de apel judecă: 1. în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale.

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Întrucât reclamanții au înțeles să califice prezentul litigiu ca fiind unul în materia contenciosului administrativ și nu unul de muncă, instanța este ținută de normele de ordine publică instituite prin Legea nr. 554/2004.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 12.10.2021, reclamantele B., C. și D. au înțeles să modifice cadrul procesual inițial, prin atragerea în cauză, în calitate de pârât, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 70 alin. (1) și (4) din Legea 304/2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator principal de credite.

În raport de faptul că reclamantele au înțeles să cheme în judecată și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, autoritate publică centrală, competența de soluționare pe fond a litigiului aparține secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

Sub aspectul competenței teritoriale, prezintă relevanță dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc următoarele: reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Întrucât domiciliul celor trei reclamante este situat în circumscripția teritorială a Curții de Apel București, rezultă că aceasta este instanța competentă să soluționeze pe fond prezentul litigiu.

În virtutea considerentelor mai sus expuse, instanța a admis excepția necompetentei materiale a Tribunalului Giurgiu, invocată din oficiu și a dispus declinarea cauzei având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de B., C. și D., prin Sindicatul Proeresis MP în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în favoarea Curții de Apel București, instanță competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze cauza.

Cauza a fost înregistrată la data de 07.03.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 1159 din data de 22.06.2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamanții: B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția Civilă.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a reținut că obiectul prezentei cauze se circumscrie raportului de serviciu al funcționarului public, pretențiile formulate vizând drepturi salariale ale funcționarilor publici reclamanți. Aceste pretenții salariale sunt aferente unei perioade începând cu 09.04.2015, fiind guvernate de Legea nr. 188/1999 până la data intrării în vigoare O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ (9 iulie 2019) iar de la acel moment fiind guvernate de ultimul act normativ menționat.

Prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 (forma în vigoare până la data de 8 iulie 2019) statuează:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Prevederile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ (în vigoare începând cu data de 9 iulie 2019) statuează:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Finalitatea solicitărilor formulate de către reclamanți este aceea de a obține, de a încasa efectiv un cuantum superior al drepturilor salariale.

Esențial în prezenta cauză este a fi remarcat faptul că atât prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 cât și prevederile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ au un caracter derogatoriu de la normele de competență materială de drept comun în materie de contencios administrativ, reprezentate de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, în prezenta cauză, pentru determinarea competenței materiale, nu este aplicabil criteriul rangului autorității emitente conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci sunt aplicabile normele derogatoare de competență reprezentate de prevederile mai sus citate ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 și art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

Astfel, prin cererea dedusă judecății reclamanții, în calitate de funcționari publici, au solicitat obligarea pârâților la recalcularea salariului de bază brut lunar și a celorlalte drepturi aferente, cu luarea în considerare a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești altor funcționari publici din cadrul aceleiași familii ocupaționale, respectiv suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază brut lunar și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 09.04.2015, raportat și la data începerii activității în cadrul pârâților, în temeiul O.U.G. nr. 83/2014, cu modificările și completările ulterioare și al O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările și completările ulterioare și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu ale fiecărui reclamant - membru de sindicat; obligarea pârâților la plata sumelor constând în diferența dintre drepturile salariale stabilite cu luarea în considerare a drepturilor salariate recunoscute prin hotărâri judecătorești altor funcționari publici din cadrul aceleiași familii ocupaționale, respectiv 25% suplimentul postului și 25% suplimentul treptei de salarizare și salariul de încadrare brută lunară și drepturile salariate încasate efectiv, începând cu data de 09.04.2015, raportat și la data începerii activității în cadrul pârâților, sume actualizate cu indicele de inflație și cu adăugarea dobânzii legale penalizatoare si remuneratorie, de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective; obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la emiterea deciziei în sensul punerii în aplicare a celor solicitate la pct. 1 și 2, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu ale fiecărui reclamant - membru de sindicat.

Obiectul acțiunii exprimat prin capetele de cerere reprezintă pretenții ale reclamanților ce decurg din raportul din raportul lor de serviciu. Curtea amintește că în materia raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, competența materială de soluționare a litigiului în primă instanță revine secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 536 din Codul administrativ. Din cele expuse în precedent rezultă că dispozițiile Codului administrativ reprezintă dreptul comun în materie de raporturi de serviciu privind funcționarii publici, act normativ care, la rândul său, reprezintă lege specială în raport de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu care se completează și care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Așa fiind, având în vedere faptul că obiectul litigiului de față vizează raportul de serviciu al unui funcționar public, Curtea a reținut că se aplică cu precădere dispozițiile speciale ale art. 536 din Codul administrativ, și nu dispozițiile de drept comun ale art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004.

În ceea ce privește competența teritorială, aceasta se stabilește potrivit normei cu caracter general în materia contenciosului administrativ, reprezentată de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, nefiind incidentă în speță vreo dispoziție specială, derogatorie de la aceasta.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte cu soluționarea conflictului.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Giurgiu, secția Civilă, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, prin cererea dedusă judecății reclamanții, în calitate de funcționari publici, au solicitat obligarea pârâților la recalcularea salariului de bază brut lunar și a celorlalte drepturi aferente, cu luarea în considerare a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești altor funcționari publici din cadrul aceleiași familii ocupaționale, respectiv suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază brut lunar și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 09.04.2015, raportat și la data începerii activității în cadrul pârâților, în temeiul O.U.G. nr. 83/2014, cu modificările și completările ulterioare și al O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările și completările ulterioare și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu ale fiecărui reclamant - membru de sindicat; obligarea pârâților la plata sumelor constând în diferența dintre drepturile salariale stabilite cu luarea în considerare a drepturilor salariate recunoscute prin hotărâri judecătorești altor funcționari publici din cadrul aceleiași familii ocupaționale, respectiv 25% suplimentul postului și 25% suplimentul treptei de salarizare și salariul de încadrare brută lunară și drepturile salariate încasate efectiv, începând cu data de 09.04.2015, raportat și la data începerii activității în cadrul pârâților, sume actualizate cu indicele de inflație și cu adăugarea dobânzii legale penalizatoare si remuneratorie, de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective; obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la emiterea deciziei în sensul punerii în aplicare a celor solicitate la pct. 1 și 2, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu ale fiecărui reclamant - membru de sindicat.

Cu alte cuvinte, obiectul acțiunii exprimat prin capetele de cerere reprezintă pretenții ale reclamanților ce decurg din raportul lor de serviciu.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțe se referă la stabilirea competenței materiale și teritoriale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Conform art. 536 din Codul administrativ, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Înalta Curte constată că pentru soluționarea acestor tipuri de acțiuni competența de soluționare aparține completurilor specializate în judecarea cauzelor de contencios administrativ raportat la calitatea de funcționar public.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:

"(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși. (2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres."

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 25.03.2022), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Competența stabilită de textul de lege mai sus menționat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:

"(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de față, deși prin acțiunea pendinte se urmărește plata unor drepturi bănești în favoarea membrilor de sindicat, Sindicatul Proeresis MP nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrilor de sindicat (aspect ce rezultă și din petitul acțiunii deduse judecății), iar calitatea de reclamant revine membrilor de sindicat fiind titulari ai drepturilor pretinse, precum și interesul promovării acțiunii aparține acestora.

Înalta Curte, având în vedere că reclamanții au solicitat plata unor drepturi bănești, izvorâte din raporturi de muncă, precum și faptul că aceștia au domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Giurgiu, constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B., C. și D., toți prin Sindicatul Proeresis MP și pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2022.