ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.06.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3464/2021

HOTĂRÂRE
08.06.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3464/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Iași, Tribunalul Vaslui și Curtea de Apel Iași, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la recalcularea salariului de bază lunar și a celorlalte drepturi aferente, cu luarea în considerare a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești altor funcționari publici din cadrul aceleiași familii ocupaționale, respectiv suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază brut lunar și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 09.04.2015, raportat și la data începerii activității în cadrul pârâților, în temeiul O.U.G. nr. 83/2014, cu modificările și completările ulterioare și al O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările ulterioare și obligarea pârâților la plata sumelor constând în diferența dintre drepturile salariale stabilite cu luarea în considerare a drepturilor salariale prin hotărâri judecătorești altor funcționari publici din cadrul aceleiași familii ocupaționale, respectiv 25% suplimentul postului și 25% suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% și salariul de încadrare brută lunară, începând cu data de 09.04.2015, raportat și la data începerii activității în cadrul pârâților de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 119/CA din data de 11.02.2021, Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a disjuns cererea formulată de reclamanții F., M., L., H., K., G., J. și I., cu domiciliul procedural ales la Tribunalul Iași, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Iași și Tribunalul Vaslui și a dispus înregistrarea cererii disjunse într-un dosar nou;

- a stabilit termen pentru cererea disjunsă, azi, 11.02.2021;

- a menținut în actualul dosar cererea formulată de reclamanții A., C., B., E. și D., cu domiciliul procedural ales la Tribunalul Iași, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Iași, cu sediul în Iași, str. x A, județul Iași și Curtea de Apel Iași, cu sediul în Iași, str. x A, județul Iași;

- a admis excepția de necompetență teritorială și a trimis cererea formulată de reclamanții A., C., B., E. și D., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași, spre competentă soluționare, la Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ și Fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Neamț a reținut că reclamanții nu au calitatea de judecători, procurori, asistenți judiciari sau grefieri, astfel încât nu este atrasă incidența art. 127 C. proc. civ. pentru a sesiza tribunalul dintr-o curte de apel învecinată. Pe cale de consecință, competența materială și teritorială se determină conform art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ (fiind o cauză care are ca obiect raporturile de serviciu ale funcționarilor publici) precum și conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în baza căruia reclamantul persoană fizică se adresează exclusiv instanței de la domiciliul său.

Prin sentința nr. 319/CA din 16 octombrie 2020, Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ și Fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Iași a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Tribunalului Iași și al Curții de Apel Iași, iar potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (2)

1

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții pârâții Tribunalul Iași, Tribunalul Vaslui și Curtea de Apel Iași, obligarea pârâților la recalcularea salariului de bază lunar și a celorlalte drepturi aferente, cu luarea în considerare a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești altor funcționari publici din cadrul aceleiași familii ocupaționale, respectiv suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază brut lunar și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 09.04.2015, raportat și la data începerii activității în cadrul pârâților, în temeiul O.U.G. nr. 83/2014, cu modificările și completările ulterioare și al O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările ulterioare și obligarea pârâților la plata sumelor constând în diferența dintre drepturile salariale stabilite cu luarea în considerare a drepturilor salariale prin hotărâri judecătorești altor funcționari publici din cadrul aceleiași familii ocupaționale, respectiv 25% suplimentul postului și 25% suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% și salariul de încadrare brută lunară, începând cu data de 09.04.2015, raportat și la data începerii activității în cadrul pârâților de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 119/CA din data de 11.02.2021, Tribunalului Neamț a disjuns cererea formulată de reclamanții F., M., L., H., K., G., J. și I., cu domiciliul procedural ales la Tribunalul Iași, cu sediul în Iași, str. x A, județul Iași, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Iași, și Tribunalul Vaslui, și a dispus înregistrarea cererii disjunse într-un dosar nou.

Pentru reclamanții A., B., C., D., E., aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Potrivit dispozițiilor art. 127 C. proc. civ.."(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. … (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1)

1

"Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.".

Prin Decizia nr. 290/2018, Curtea Constituțională, a admis excepția de neconstituționalitate formulată și a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale.

De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Curtea, pe de o parte, a reținut că stabilirea competenței facultative numai în privința judecării cererilor formulate de judecători a căror competență de soluționare revenea instanțelor de judecată la care judecătorii respectivi își desfășoară activitatea încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2). O asemenea soluție legislativă reduce aplicarea garanției imparțialității instanței de judecată, parte a dreptului la un proces echitabil, numai la situația antereferită, astfel încât aceasta nu își atinge scopul pentru care a fost edictată, respectiv apărarea prestigiului și imparțialității justiției.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea a statuat că permiterea cumulului competenței jurisdicționale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței, contrar art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție.

Față de aceste împrejurări, având în vedere că în cauză, Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași au în litigiul pendinte o dublă calitate, respectiv calitatea de parte în procesul civil, pârâtă, și calitatea de instanță competentă să soluționeze cerere de chemare în judecată, Înalta Curte va stabili competența teritorială în favoarea Tribunalului Neamț, aflat în circumscripția Curții de Apel Bacău, învecinată Curții de Apel Iași, în circumscripția căreia se află instanța la care își desfășoară activitatea reclamanții.

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Iași și Tribunalul Vaslui, în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2512/2021
Ședința publică din data de 15 aprilie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrată
ÎCCJ 2022-10-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4792/2022
Ședința publică din data de 19 octombrie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prima instanț
ÎCCJ 2021-02-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 625/2021
Ședința publică din data de 04 februarie 2021 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea formulată la 04.11.2016, reclamanții A., B., C.,
ÎCCJ 2021-06-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3695/2021
Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ca urm
ÎCCJ 2022-03-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1518/2022
Ședința publică din data de 15 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, sub nr. x/2018 din 09.
Sursă