ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1023/2023

Ședința publică din data de 23 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 3 decembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, au solicitat ca instanța să dispună obligarea pârâtului să achite fiecăruia dintre reclamanți suma de 13.946,86 RON (în total suma de 97.628 RON, reprezentând suma ce revine agenților constatatori din procentul de 25% din valoarea despăgubirii încasate de administratorul fondului de vânătoare în cadrul dosarului penal nr. x/2021), actualizată cu indicele de inflație, precum și daune moratorii sub forma dobânzii legale, de la data de 31.03.2021 când s-au încasat despăgubirile de către administratorul M.M.A.P. și până la data plății efective.

Totodată, au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ.

2.1. Hotărârea Tribunalului Buzău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 318 din 18 mai 2022, Tribunalul Buzău a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că obiectul cererii deduse judecății vizează refuzul nejustificat al autorității de a soluționa într-un termen rezonabil cererea formulată, respectiv de a achita suma de bani, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și potrivit legii speciale.

Având în vedere că sumele solicitate de reclamanți nu reprezintă taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei revine, prin raportare la calitatea autorității pârâte (Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este autoritate publică centrală), Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, în raza căreia își au domiciliul reclamanții.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 21.06.2022, sub același număr de dosar.

Prin cererea înregistrată la dosarul Curții de Apel Ploiești, la data de 26 septembrie 2022, reclamanții au solicitat introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 223 din 9 noiembrie 2022, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău – secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că pretinsul refuz nejustificat al pârâtului de a da curs cererii reclamanților nu este emis în cadrul unui raport juridic de drept administrativ tipic, ci în cadrul raportului de serviciu al funcționarului public, situație în care legalitatea acestui refuz trebuie analizată de instanța de contencios competentă potrivit dispozițiilor speciale ce reglementează acest domeniu.

În consecință, a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Buzău – secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit dispozițiilor art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, reținând în acest sens și că Legea nr. 407/2006 nu prevede o competență specială derogatorie de la aceste dispoziții, astfel că și-a declinat competența în favoarea acestei instanțe.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Înalta Curte apreciază că, pentru stabilirea instanței competente să soluționeze prezenta cauză, nu este relevantă calitatea de autoritate publică centrală a autorității chemate în judecată, ci prezintă relevanță obiectul cauzei, din perspectiva scopului urmărit de reclamanți prin promovarea acțiunii, care constă în solicitarea unor drepturi bănești pretins cuvenite de la pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, respectiv cele menționate la pct. 1 din prezenta decizie.

Din modul în care reclamanții și-au motivat în fapt și în drept pretențiile deduse judecății, rezultă că folosul practic, direct și imediat pe care îl urmăresc și, implicit, obiectul principal al acțiunii, îl reprezintă obținerea unei sume (respectiv 25% din valoarea despăgubirii încasate de administratorul fondului de vânătoare în cadrul unui dosar penal, ce trebuie achitat agenților constatatori), care provine din exercitarea atribuțiilor lor de serviciu ce au avut ca finalitate constatarea infracțiunii de braconaj în cadrul dosarului penal nr. x/2021

Înalta Curte constată, în acord cu instanța învestită prin declinare, că achitarea sumei solicitate, chiar dacă nu este o obligație a angajatorului, ci, teoretic, a gestionarului/administratorului fondului cinegetic, potrivit legii, aceasta nu poate fi disociată de raportul de serviciu al funcționarilor publici cu statut special, pentru aceștia neavând natura juridică a unor despăgubiri.

De asemenea, chiar dacă suma ar fi fost încasată de autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare și asigură administrarea faunei cinegetice, în calitate de administrator, cu titlu de despăgubiri aduse fondului, destinația ulterioară, astfel cum este reglementată de art. 51 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 407/2006, nu are aceeași natură juridică, ci reprezintă o recompensă prevăzută de lege pentru agenții constatatori (calitate pe care reclamanții au avut-o în cadrul dosarului penal nr. x/2021).

În raport cu obiectul dedus judecății și împrejurarea că reclamanții sunt funcționari publici cu statut special, potrivit art. 1 din Legea nr. 360/2002, fiind polițiști în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău-Biroul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, Înalta Curte reține că aceștia au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere în legătură cu pretenții ce decurg din raportul lor de serviciu.

În materia raporturilor de serviciu ale funcționarului public, deci inclusiv in ceea ce privește prezenta acțiune, prin care se urmărește acordarea unei sume prevăzută de lege pentru recompensarea agenților constatatori, competența materială de a soluționa litigiul în primă instanță revine secțiilor de contencios administrativ ale tribunalelor competente teritorial.

Acest raționament echivalează cu interpretarea că potrivit dispozițiilor art. 536 din Codul administrativ "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Codul administrativ adoptat prin Ordonanța de urgență nr. 57/2019 reprezintă dreptul comun în materie de raporturi de serviciu privind funcționarii publici, ordonanță care, la rândul ei se completează cu Legea nr. 554/2004 ce reprezintă dreptul comun mai larg în materie de contencios administrativ, fiind stabilită astfel o competență generală de soluționare a unei sfere largi de raporturi juridice în favoarea tribunalului, ca instanță de drept comun.

În raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, raportat și la efectele hotărârii, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 536 din Codul administrativ, mai sus redate, coroborate cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel încât, competența materială și teritorială în soluționarea prezentei cauze aparține secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Buzău, în a cărui rază teritorială se află domiciliul reclamanților, neavând relevanță rangul autorităților publice emitente a actului contestat.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și petentul Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului Buzău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 februarie 2023.