ÎCCJ, decizie (scj.ro #202438)

Apel. Violarea vieții private în modalitatea prevăzută de art. 226 alin.

(1), (5) din Codul penal. Tipicitate

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Apelul

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei. Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private

Indice alfabetic:

-  drept procesual penal

-  apel

-  violarea vieții private

C. proc. pen.,

art. 226 alin. (1), alin. (5)

Tipicitatea obiectivă a infracțiunii de violare a vieții private prevăzută de art. 226 alin. (1) și (5) din Codul penal nu este condiționată de obținerea unui rezultat în sensul stocării pe un anumit suport a convorbirii private, fiind suficient ca mijlocul tehnic de înregistrare audio să fie plasat, fără drept, în scopul înregistrării unei convorbiri private.

I.C.C.J. Secția penală, decizia nr. 92/A din 1 martie 2023

Prin sentința penală nr. 97/F din data de 29 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/44/2020, în baza art. 396 alin. (6) C.proc.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea Deciziei Curții Constituționale a României nr. 358 din 26.05.2022, s-a dispus, printre altele, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A pentru săvârșirea infracțiunii de violarea vieții private, prevăzute de art. 226 alin. (1) și (5) Cod penal, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/P/2019 din 13.10.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei conform art. 328 alin. (1) C. proc. pen, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A, printre altele, pentru săvârșirea infracțiunilor de violarea vieții private prevăzută de art. 226 alin. (1) și (5) Cod penal.

În actul de sesizare s-a reținut, printre altele, că în dimineața zilei de 16.03.2017, inculpata A, director al Camerei de Conturi, a plasat un dispozitiv de înregistrare tip reportofon, descris și fotografiat de persoanele vătămate în cauză, în biroul persoanei vătămate B, auditor public extern al Camerei de Conturi, în scopul înregistrării astfel a discuțiilor private ce se purtau in interiorul acelui birou.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 226 alin. (1) și (5) Cod penal, instanța de fond a reținut că:

Potrivit art. 226 alin. (1) C. pen. - „Atingerea adusă vieții private, fără drept, prin (…) ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepsește…”

Ascultarea presupune a percepe și recepta sunete. Textul incriminează ascultarea unei persoane aflată într-o locuință/încăpere/dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri purtate cu o altă persoană în timp real, ascultarea/înregistrarea trebuind să fie realizată prin mijloace tehnice. Este exclusă deci ascultarea cu mijloace tehnice a unei înregistrări a unei convorbiri a două persoane, sau ascultarea în mod natural, situație în care putem vorbi doar de indiscreția unei persoane. Înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuința/încăpere/dependință sau a convorbirii purtate de aceasta presupune stocarea conținutului convorbirii private pe un suport magnetic sau optic, și, s-a opinat în doctrină, vizează numai convorbirile private ambientale. Fapta, pentru a fi considerată infracțiune, trebuie să fie săvârșită fără drept. Convorbirea desemnează o conversație, un dialog, o discuție între două sau mai multe persoane, putându-se desfășura în mod nemijlocit între făptuitori, sau prin intermediul unor mijloace tehnice. Convorbirea privată a fost definită ca fiind acea convorbire orală față de care autorul se așteaptă să nu fie interceptată de alte persoane decât cea căreia îi este destinată. (A.Mureșan - Violarea vieții private în noul Cod penal în Caiete de drept penal, nr. 3/2012, p.78).

Art. 226 alin. (5). C. pen. incriminează „Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârșirii faptelor prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se pedepsește…” După cum se poate observa, acest alineat sancționează actele de pregătire, incriminare ce echivalează cu o intervenție proactivă a dreptului penal. Plasarea a fost definită (N.Neagu, în V.Dobrinoiu, I.Pascu, Noul Cod penal comentat, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic p.204) ca fiind așezarea, punerea, montarea de mijloace tehnice de înregistrare în scopul fotografierii, filmării, înregistrării unei persoane sau a captării sau ascultării unei convorbiri private. Pot fi plasate fără drept microfoane, camere video, precum și orice alt dispozitiv tehnic prin care se poate realiza fotografierea, înregistrarea video sau audio a persoanei, respectiv a unei convorbiri private în locuința, dependința, sau orice altă locație unde se prefigurează că persoana ar putea avea o convorbire privată. S-a apreciat în literatura de specialitate  (R. Slăvoiu, p.97, op. cit.) că este necesar ca aceste echipamente să fie funcționale, capabile de a capta sunete sau imagini, fiind însă fără relevanță dacă, în cazul concret, ele funcționează sau nu.  În opinia Curții, forma de vinovăție în acest caz, este intenția directă, fiind prevăzut expres un scop special.

Dispozițiile art. 226 alin. 5 C.pen. nu impun ca scopul să fi fost realizat efectiv, ci doar ca plasarea mijloacelor de înregistrare, să fie făcută în realizarea acestui scop. Prin urmare, chiar dacă atingerea vieții private nu a avut loc, simpla plasare a dispozitivului în scopul înregistrării unei convorbiri private realizează tipicitatea obiectivă a infracțiunii, în modalitatea prevăzută la alin. 5.

În cauză, dispozitivul amplasat de către inculpată era unul de înregistrare tip reportofon, aspect ce rezultă din fotografia făcută de persoanele vătămate acestui dispozitiv imediat după descoperirea acestuia și care relevă un aparat de înregistrare audio tip W., coroborată cu declarația martorei D. care a arătat că a mai văzut în alte două rânduri acest aparat folosit cu aceeași destinație, aceea de a înregistra convorbiri în mediul ambiental. Curtea a conchis astfel că natura dispozitivului și scopul amplasării acestuia sunt dovedite.

Din perspectiva naturii/caracterului convorbirii ce se dorea a fi înregistrată, a apărut ca evident caracterul privat al acesteia, fiind pe de altă parte, lipsit de relevanță obiectul convorbirii. Caracterul privat al conversației decurge din împrejurarea că la aceasta urma să participe doar cei patru auditori semnatari ai sesizărilor, respectiv persoanele vătămate B, C, D și E dar și prin raportare la locul ales de aceștia pentru discuții – biroul persoanei vătămate B, singurul care nu împărțea spațiul de lucru cu alte persoane.

Curtea a conchis astfel că fapta dedusă judecății în sarcina inculpatei A există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către aceasta cu forma de vinovăție cerută de lege.

Prin urmare, nu a putut fi primită cererea de achitare formulată de inculpată.

Având în vedere, însă, că în raport de această infracțiune s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, s-a dispus încetarea procesului penal.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel, printre alții și inculpata A

.

Prin motivele de apel formulate de inculpata A, s-a solicitat, admiterea apelului și, rejudecând:

a. în ceea ce privește latura penală, sub aspectul infracțiunii de violare a vieții private, prevăzute de art. 226 alin. (1) , (5) Cod penal, achitarea inculpatei în baza art. 396 alin. (5) Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) Cod de procedură penală, întrucât fapta nu există.

S-a precizat că analiza hotărârii pronunțate de către instanța de fond reliefează faptul că atât organele de urmărire penală, cât și instanța de fond au comis erori grave în stabilirea stării de fapt și au interpretat eronat dispozițiile legale incidente în cauză, ceea ce a cauzat deformarea realității și formularea de concluzii eronate cu privire la (ne)îndeplinirea condițiilor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de violare a vieții private, prevăzute de art. 226 alin. (1),(5) Cod penal reținută în sarcina inculpatei A prin rechizitoriu.

I. Astfel cu privire la lipsa elementelor de tipicitate din perspectiva săvârșirii infracțiunii de violare a vieții private, pretins săvârșite, inculpata apelantă A a precizat că procurorul a extins în mod artificial aplicabilitatea dispozițiilor art. 226 Cod penal, aspect ce contravine doctrinei și practicii în materie, aspect reliefat de Decizia CCR nr. 33/2017 prin care s-a statuat cu privire la sfera de aplicare a noțiunilor de locuință, încăpere ori dependință ținând de acestea, la care face trimitere legiuitorul în alin. (1) din art. 226 Cod pen., care reglementează în mod formal protecția vieții private.

De altfel, contrar celor reținute de către instanța de fond, inclusiv Curtea Constituțională a României, în aceeași decizie, a analizat și statuat la pct. 31 din hotărâre "că prin reglementarea contestată statul nu neagă dreptul persoanei la viață intimă, familială și privată, ci oferă o protecție sporită faptelor antisociale care aduc atingere acestui drept, atunci când se comit într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta. Împrejurarea că, în încăperile publice, dreptul fundamental de referință nu beneficiază de protecția legii penale, nu echivalează cu afectarea dreptului la viață privată, deoarece, ceea ce prevalează în protejarea drepturilor constă în adoptarea de către stat a unor măsuri legislative corespunzătoare. Or, în aceste situații, partea lezată are deschisă calea unei acțiuni civile în justiție."

Din această perspectivă, existența remediului civil și posibilitatea părților civile de a se cere reparația pe cale civilă a unui eventual prejudiciu cauzat prin acțiunea ilicită (nedovedită) de a amplasa un aparat de înregistrare, este confirmată de conduita părților civile care s-au adresat instanței civile cu o astfel de acțiune (dosar x/233/2018 al Judecătoriei Galați), în care reclamă un prejudiciu moral de 10.000 euro, acțiune suspendată până la soluționarea prezentului dosar penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/44/2020.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, în limitele impuse de art. 418 C. proc. pen., constată că apelul declarat, printre alții, și de inculpata A este nefondat în privința laturii penale.

În condițiile în care analiza realizată de către judecătorul fondului cu privire la starea de fapt este amplă, cu referire la toate probele administrate, instanța de apel nu va mai relua toate elementele faptice reținute în hotărâre, urmând a fi analizate punctual criticile formulate.

I. Criticile inculpatei privind lipsa elementelor de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 226 alin. (1), (5) Cod penal

Înalta Curte apreciază aceste critici ca fiind nefondate, constatând că prima instanță a arătat motivele pentru care a stabilit că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art.226 alin.(1),(5) Cod penal, argumentând, pe baza opiniilor exprimate în doctrină, concluziile rezultate în urma interpretării textului de lege referitor la înregistrarea audio a unei convorbiri private.

Incriminarea din art. 226 din Codul penal are în vedere protejarea vieții private a persoanei, respectiv dreptul acesteia de a-și desfășura viața privată și de a nu fi expusă fără voia sa percepției unei alte persoane sau publicului.

Art. 226 alin. (5) din Codul penal protejează viața privată, prin împiedicarea plasării, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârșirii faptelor prevăzute în alin. (1).

Din interpretarea gramaticală a textului de lege, Înalta Curte constată că cerința esențială atașată laturii obiective sau verbum regens vizează plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio, în scopul înregistrării unei convorbiri private.

Elementul material nu este condiționat de obținerea unui rezultat în sensul stocării pe un anumit suport a convorbirii private, fiind suficient ca mijlocul tehnic de înregistrare audio să fie plasat, fără drept, în acest scop.

În speță, inculpata a plasat reportofonul în biroul persoanei vătămate B în scopul de a înregistra convorbirea privată dintre acesta și celelalte persoane vătămate.

Caracterul privat al convorbirii rezultă din aspecte ce privesc atât persoanele participante acceptate, dar și locul în care s-a purtat convorbirea – biroul persoanei vătămate B în care își desfășura activitatea singur, chiar dacă se afla în sediul unei instituții publice, persoanele vătămate aveau dreptul la protejarea oricărei convorbiri în privința căreia erau singurele care puteau să hotărască cine poate să o audă sau cine poate participa la aceasta.

Nu există niciun motiv pentru a exclude din domeniul de incidență al noțiunii de viață privată activitățile profesionale, în condițiile în care la locul de muncă majoritatea oamenilor iau și păstrează un contact cu lumea exterioară. De multe ori, este dificil de trasat o linie de demarcație între viața profesională și cea personală a persoanei sau de distins între un act profesional și unul privat. De aceea, art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului oferă protecția unei persoane nu doar în cercul său intim, ci și în timpul și pe parcursul activității sale profesionale (Curtea E.D.O., cauza Niemietz c. Germaniei, 16 decembrie 1992).

Prin urmare, Înalta Curte a apreciat că, în mod corect prima instanță a stabilit că fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpata A cu forma de vinovăție cerută de lege.