ÎCCJ, Decizia nr. 73/2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 05 iulie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022, s-a dispus respingerea, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1121 alin. (2) din C. pen., în varianta ulterior modificării legislative intervenite prin Legea nr. 228/2022, precum și a dispozițiilor art. 4251 din C. proc. pen. și a art. 366 alin. (3) din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, prin Decizia penală nr. 575/A din data de 13 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, printre altele, s-a dispus în temeiul art. 1121 alin. (1), (2) și (3) din C. pen., luarea măsurii de siguranță a confiscării extinse a imobilului situat în municipiul București, str. x, cumpărat de inculpatul A. prin interpusa persoană interesată B.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător asupra imobilului din municipiul București, str. x, luată prin ordonanța din data de 26.10.2015 a procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în Dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei decizii, B. a declarat contestație, fiind înregistrată sub nr. x/2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Prin cererile formulate în Dosarul nr. x/2022 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatoarea B. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1121 alin. (2) din C. pen., în varianta ulterior modificării legislative intervenite prin Legea nr. 228/2022, precum și a dispozițiilor art. 4251 din C. proc. pen. și a art. 366 alin. (3) din C. proc. pen.

În susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4251 din C. proc. pen. și a art. 366 alin. (3) din C. proc. pen., contestatoarea a arătat că cererea sa este admisibilă întrucât îndeplinește toate condițiile de admisibilitate instituite prin prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv Curtea Constituțională nu a admis încă nicio excepție având ca obiect constituționalitatea prevederilor care fac obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate, excepția este ridicată în cadrul formulării unei contestații și are legătură cu cauza dedusă judecății întrucât verificarea admisibilității contestației formulate depinde de textele de lege criticate și de modul în care sunt înțelese și respectate drepturile terțului cu privire la al cărui bun s-a luat măsura de siguranță a confiscării extinse.

A susținut că dispozițiile art. 4251 din C. proc. pen. și cele ale art. 366 alin. (3) din C. proc. pen. contravin art. 16 alin. (1) art. 11, art. 21, art. 24 și art. 44 din Constituție, art. 148 alin. (2) din Constituție raportat la art. 8 parag. 1, 6 și 7 din Directiva 2014/42/UE, respectiv art. 6, art. 7 și art. 13 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, îngrădind accesul la justiție al persoanelor interesate, ale căror interese au fost vătămate prin luarea măsurii de siguranță a confiscării extinse direct prin hotărârea instanței de apel, atunci când nu au fost citate în procesul penal pe toată durata acestuia.

De asemenea, a apreciat că art. 366 alin. (3) din C. proc. pen. este neconstituțional pentru că nu prevede obligativitatea citării persoanelor interesate, ale căror bunuri pot fi confiscate în procesul penal și posibilitatea participării acestor persoane pe tot parcursul procesului penal, inclusiv în camera preliminară, atunci când propunerea de confiscare este făcută prin rechizitoriu, pentru a putea inclusiv să conteste probele pe baza cărora se solicită confiscarea sau să ridice excepții în faza de cameră preliminară.

Contestatoarea a arătat că dispozițiile art. 1121 alin. (2) din C. pen., în varianta ulterior modificării legislative intervenite prin Legea nr. 228/2022 contravin art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție, respectiv art. 6 și art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în măsura în care împiedică aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la bunurile dobândite de către terți anterior intrării în vigoare a Legii nr. 228/2020 și în legătură cu infracțiunile săvârșite anterior acestei date. A menționat că în jurisprudența sa Curtea Constituțională a stabilit că măsura de siguranță a confiscării extinse este o normă de drept penal material, iar principiul legii penale mai favorabile este aplicabil inclusiv acestei instituții.

Înalta Curte, secția penală a constatat, prin încheierea din data de 5 iulie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, că cererile de sesizare a Curții Constituționale sunt inadmisibile.

După cum s-a reținut în speță, cererile de sesizare formulate vizează motivul de contestație întemeiat pe aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv a dispozițiilor art. 1121 în forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 228/2020, precum și pe imposibilitatea terților ale căror bunuri pot fi supuse confiscării de a participa la întreaga procedură și de a dispune de o cale de atac împotriva dispoziției de confiscare dispuse direct prin decizia pronunțată în apel, autoarea excepțiilor invocând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1121 alin. (2) din C. pen., în varianta ulterior modificării legislative intervenite prin Legea nr. 228/2022, precum și a dispozițiilor art. 4251 din C. proc. pen. și a art. 366 alin. (3) din C. proc. pen., întrucât, în opinia sa, în ceea ce privește confiscare extinsă îi sunt aplicabile dispozițiile anterioare modificării legislative din 2020 deoarece bunul în privința căruia s-a dispus confiscarea direct din patrimoniul său, fusese achiziționat cu mai bine de 7 ani înainte de această modificare, iar în situația în care se dispune confiscarea extinsă terțul al cărui bun este supus acestei măsuri trebuie să participe la întreg procesul penal și să beneficieze de o cale de atac în situația în care măsura confiscării extinse este dispusă direct de instanța de apel.

Instanța a constatat însă, că în cauză, s-a invocat excepția inadmisibilității contestației declarate împotriva Deciziei penale nr. 575/A din 13 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015, deoarece a fost declarată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, nesusceptibilă de a face obiectul căii de atac a contestației reglementată de dispozițiile art. 4251 din C. proc. pen.

Ca atare, s-a apreciat că nu este utilă cauzei, sesizarea instanței de contencios constituțional cu excepțiile de neconstituționalitate ridicate, deoarece soluționarea acestor excepții nu ar avea niciun efect în cauza de față. Prin urmare, excepțiile de neconstituționalitate invocate de către contestatoare sunt inadmisibile, fiindcă nu au legătură cu soluționarea cauzei în care au fost ridicate.

Înalta Curte a arătat că sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care prin excepția invocată se tinde la constatarea neconformității unei prevederi dintr-o lege cu Constituția României, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, așa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată. Atunci când se urmărește modificarea sau completarea acestora, competența revine în exclusivitate, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală.

S-a apreciat că, prin demersul efectuat petenta urmărește modificarea și completarea dispozițiilor 1121 alin. (2) din C. pen., în varianta ulterior modificării legislative intervenite prin Legea nr. 228/2022, precum și a dispozițiilor art. 4251 din C. proc. pen. și a art. 366 alin. (3) din C. proc. pen., prin stabilirea posibilității exercitării unei căi de atac acolo unde legea nu prevede, ceea ce transformă Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de Legea nr. 47/1992.

Împotriva încheierii din data de 5 iulie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022, în termen legal, contestatoarea B. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2022.

Primul termen a fost fixat în mod aleatoriu, la data de 10 octombrie 2022, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului ales al contestatoarei B., fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie. Având nevoie pentru a delibera, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a stabilit termen pentru pronunțare la data de 19 octombrie 2022.

Potrivit recursului formulat prin apărător ales, contestatoarea B. a solicitat desființarea încheierii recurate și constatarea admisibilității excepțiilor de neconstituționalitate invocate în cauză.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4251 din C. proc. pen. și ale art. 366 alin. (3) din C. proc. pen., s-a arătat că acestea au fost invocate în cadrul contestației formulate în temeiul art. 6 și 7 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, precum și art. 8 parag. 1, 6 și 7 din Directiva nr. 42/2014/UE, împotriva Deciziei penale nr. 575/A din 13 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015, prin care a fost dispusă confiscarea extinsă a imobilului proprietatea contestatoarei B., terț de procesul penal, direct prin această hotărâre a instanței de apel.

Față de condițiile prevăzute de art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., a fost invocată excepția de neconstituționalitate ce vizează chiar neconstituționalitatea soluției legislative care nu prevede posibilitatea formulării unei căi de atac de către persoana ale cărei bunuri au fost confiscate extins, direct prin decizia de apel și care nu a participat încă de la începutul procedurii.

S-a apreciat că, în mod greșit, instanța care a judecat contestația în prezenta cauză, a considerat că excepția este inadmisibilă întrucât nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Recurenta a invocat jurisprudența Curții Constituționale și modalitatea în care deciziile acesteia, chiar au modificat sau completat prevederile legale supuse controlului de constituționalitate, indicând excepțiile de neconstituționalitate invocate și admise în astfel de cadre procesuale, ocazionate de declararea unor căi de atac considerate inadmisibile la momentul inițial potrivit dispozițiilor legale în vigoare: Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016, prin care s-a stabilit că soluția legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din C. proc. pen. care nu permite și contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată este neconstituțională; Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, prin care s-a stabilit că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 145 din C. proc. pen., care nu permite contestarea legalității măsurii supravegherii tehnice de către persoana vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstituțională; Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătorești de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești. Și cu privire la această excepție, obiectul a fost recalificat de Curtea Constituțională, din art. 241 în art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004; Decizia nr. 354 din 22 mai 2014, prin care s-a stabilit că soluția legislativă cuprinsă în art. 2523 alin. (3) teza finală din C. proc. pen. care nu permite, în cursul judecății, contestarea luării de către instanță a măsurii valorificării bunurilor mobile sechestrate este neconstituțională; Decizia nr. 421 din 23 iunie 2020, prin care s-a stabilit că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 1461 din C. proc. pen., care nu permite contestarea legalității măsurii referitoare la obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane de către persoana vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstituțională.

În toate aceste decizii, Curtea Constituțională a sancționat inexistența unei căi de atac de lege lata în diferite materii. În respectivele dosare, întrucât se critica tocmai inexistența căii de atac, temeiul expres nu avea cum să fie dispoziția legală criticată, întrucât ea nu permitea respectiva cale de atac și, corelativ, nici nu o interzicea în mod direct. Mai mult decât atât, schimbarea obiectului excepției de către Curtea Constituțională demonstrează că nu textul de lege indicat de autorul excepției este relevant, ci intenția acestuia din urmă cu privire la necesitatea recunoașterii unei căi de atac. În respectivele decizii, Curtea Constituțională a statuat că în măsura în care sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină soluția de inadmisibilitate în privința cauzei în care a fost ridicată excepția, aceasta are legătură cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât instanța de contencios constituțional își poate exercita controlul de constituționalitate.

Totodată, art. 366 alin. (3) din C. proc. pen. nu prevede necesitatea citării terților ale căror bunuri pot fi confiscate la întreaga procedură. Combinate, aceste două texte de lege permit confiscarea extinsă a unui bun direct prin decizia instanței de apel față de o persoană care nu a fost citată în procesul penal, fără ca o astfel de dispoziție să poată fi supusă vreunei căi de atac și fără a fi respectate drepturile terților ale căror bunuri sunt confiscate, cum ar fi dublul grad de jurisdicție ori posibilitatea de a solicita excluderea probelor în faza de cameră preliminară.

S-a arătat că, dacă ar fi înlăturat acest viciu de neconstituționalitate pentru cazul în care măsura confiscării extinse a fost luată direct prin decizia instanței de apel cu privire la bunurile persoanelor care nu au fost parte la întreaga procedură, contestația formulată în prezenta cauză ar deveni admisibilă ca urmare a admiterii excepției, în temeiul deciziei Curții Constituționale. Pe cale de consecință, legătura excepției de neconstituționalitate cu cauza nu poate fi negată.

Pe fondul excepției de neconstituționalitate, s-a arătat că dispozițiile art. 4251 din C. proc. pen. și art. 366 alin. (3) din C. proc. pen. încalcă art. 16 alin. (1), art. 11, art. 21, art. 24 și art. 44 din Constituție, art. 148 alin. (2) din Constituție rap. la art. 8 parag. 1, 6 și 7 din Directiva 2014/42/UE, respectiv art. 6, art. 7 și art. 13 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

Referitor la excepția de neconstituționalitate privind prevederile art. 1121 alin. (2) din C. pen., în forma ulterioară Legii nr. 228/2020, s-a arătat că textul de lege este neconstituțional în măsura în care împiedică aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la bunurile dobândite de către terți anterior intrării în vigoare a Legii nr. 228/2020 și dobândite de către aceștia în legătură cu infracțiunile săvârșite anterior acestei date.

S-a susținut că legătura cu fondul cauzei este evidentă, întrucât în cauza în care se invocă prezenta excepție, soluționarea pe fond a contestației depinde de modalitatea de aplicare retroactivă a dispozițiilor introduse prin Legea nr. 228/2020. Desigur, admisibilitatea acestei excepții este intrinsec legată de cea dintâi, întrucât numai caracterul potențial admisibil al unei căi de atac poate determina admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, pentru ca eventuala admitere să poată produce efecte pe fondul cauzei.

Cu privire la fondul excepției de neconstituționalitate, s-a arătat că dispozițiile art. 1121 alin. (2) din C. pen., în forma ulterioară modificării aduse prin Legea nr. 228/2020 contravin dispozițiilor art. 15 alin. (2) și 16 din Constituție.

Examinând recursul declarat de contestatoarea B. împotriva încheierii din data de 5 iulie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022, Completul de 5 Judecători al instanței supreme, cu majoritate, constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, se reține că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, revine Curții Constituționale.

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată cu modificările și completările ulterioare "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Excepția de neconstituționalitate, astfel cum este reglementată în cuprinsul dispozițiilor anterior menționate, este un mecanism creat cu scopul de a garanta supremația Constituției în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei, exercitându-se controlul de constituționalitate a posteriori și asigurându-se accesul părților la jurisdicția constituțională.

Analiza admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale presupune verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Prin raportare la condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, se constată că, în prezenta cauză, excepțiile de neconstituționalitate au fost invocate de către contestatoarea B., în cadrul dosarului aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, respectiv Dosarul nr. x/2022, având ca obiect contestația formulată de contestatoarea B. împotriva Deciziei penale nr. 575/A din data de 13 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015.

Din perspectiva faptului că instanța are competența de a cenzura susținerile părții cu privire la excepțiile invocate și de a fixa limitele sesizării Curții Constituționale, în conformitate cu dispozițiile legii și cu specificul cauzei, se constată că incidența textelor de lege criticate în soluționarea cauzei nu trebuie analizată în abstracto, ci trebuie verificat inclusiv interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, prin prisma efectelor pe care le-ar produce o eventuală constatare a neconstituționalității dispozițiilor legale criticate.

În mod concret, se reține că în cauză, petenta B. a formulat o cale de atac, contestație, împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, respectiv Decizia penală nr. 575/A din data de 13 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015.

Prin Decizia penală nr. 575/A din data de 13 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, printre altele, s-a dispus în temeiul art. 1121 alin. (1), (2) și (3) din C. pen., luarea măsurii de siguranță a confiscării extinse a imobilului situat în municipiul București, str. x, cumpărat de inculpatul A. prin interpusa persoană interesată B.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător asupra imobilului din municipiul București, str. x, luată prin ordonanța din data de 26.10.2015 a procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în Dosarul nr. x/2015.

Motivele invocate în calea de atac formulată au fost întemeiate pe aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv a dispozițiilor art. 1121 din C. pen., în forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 228/2020, deoarece bunul în privința căruia s-a dispus confiscare direct din patrimoniul contestatoarei a fost achiziționat cu mai bine de 7 ani înainte de această modificare, precum și pe imposibilitatea terților ale căror bunuri pot fi supuse confiscării de a participa la întreaga procedură și de a dispune de o cale de atac împotriva dispoziției de confiscare dispuse direct prin decizia pronunțată în apel.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4251 din C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți constată că acest articol reglementează dispoziții generale referitoare la calea ordinară de atac a contestației, care se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile articolului anterior menționat fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Or, în privința deciziei pronunțate în calea ordinară de atac a apelului, legiuitorul a prevăzut expres, căile extraordinare de atac, acestea fiind reglementate în Capitolul V Căile extraordinare de atac al Titlului III - Judecata din C. pen.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în soluționarea căii de atac a apelului este o hotărâre definitivă în privința laturii penale și, ca atare, singurele căi prevăzute de legiuitor împotriva unor astfel de dispoziții sunt căile extraordinare de atac. În consecință, inclusiv împotriva dispoziției de luare a măsurii de siguranță a confiscării extinse nu poate fi exercitată nicio cale de atac ordinară.

Totodată, în contextul concret al cauzei, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține că, potrivit dispozițiilor procesual penale, doar chestiunile care nu vizează fondul cauzei, ci antamează măsuri procesuale asupra cărora se pronunță o instanță de apel, pot fi atacate pe cale ordinară. Astfel, cu titlu de exemplu, conform art. 2501 din C. proc. pen., împotriva încheierii prin care instanța de apel a dispus luarea unei măsuri asigurătorii, procurorul, inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare.

Spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, care vizează hotărârile pronunțate în primă instanță asupra fondului, prin care se soluționează conflictul de drept penal, contestația care este, de asemenea, o cale ordinară de atac, se exercită împotriva hotărârilor care se referă la unele măsuri procesuale luate de către instanță în faza de urmărire penală, în procedura de cameră preliminară sau în faza de judecată, ori în timpul executării pedepsei.

Potrivit prevederilor art. 129 din Constituție, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Această normă constituțională cuprinde două teze: prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părți a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum și dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; cea de-a doua teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condițiile legii.

În privința căilor de atac, legiuitorul reglementează categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele și forma de declarare a acestora, instanța la care se depun, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

Dreptul garantat de art. 21 din Constituție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție, fără a putea fi supus vreunei condiționări, ci legiuitorul, în virtutea competenței sale exclusive, este îndrituit ca, în considerarea unor situații deosebite, să stabilească reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale (în acest sens Decizia nr. 250 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 12 august 2004 și Decizia nr. 52 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005). De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul la un proces echitabil nu este un drept absolut, acesta putând fi supus unor restricționări legitime (Cauza Z și alții împotriva Regatului Unit, 29392/95, hotărârea din 10.05.2001).

Totodată, se reține că a fost invocată de către recurentă, jurisprudența Curții Constituționale prin care au fost modificate sau completate prevederile legale supuse controlului de constituționalitate, respectiv Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016, Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, Decizia nr. 354 din 22 mai 2018, Decizia nr. 421 din 23 iunie 2020, susținându-se că excepțiile de neconstituționalitate admise în astfel de cadre procesuale, au fost ocazionate de declararea unor căi de atac considerate inadmisibile la momentul inițial, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, constată că, prin deciziile anterior menționate, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile constituționale, precum și jurisprudența instanței de contencios constituțional și a celei europene impun o obligație pozitivă din partea statului ce are ca obiect reglementarea, în cadrul legislației interne, a unui "recurs efectiv" care să permită înlăturarea eventualei încălcări a drepturilor și libertăților fundamentale. Curtea a apreciat că absența unui asemenea recurs în dreptul intern constituie o încălcare a acestei obligații, deci a dispozițiilor constituționale ale art. 21 și a celor convenționale ale art. 13. În aceste condiții, statul nu și-a respectat obligația pozitivă de a reglementa o formă de control a posteriori, pe care persoana în cauză să îl poată accesa în scopul verificării îndeplinirii condițiilor și, implicit, a legalității unor măsuri.

În consecință, Curtea Constituțională a sancționat tocmai inexistența în fondul activ al legislației, a unei căi de atac efective, a unui remediu procesual, prin raportare la dispozițiile art. 21 alin. (1) și art. 129 din Constituție.

Însă, nu poate reține o identitate între situațiile evocate de către recurenta B. și prezenta cauză, având în vedere că, legiuitorul a prevăzut posibilitatea exercitării căilor extraordinare de atac ca remediu prin intermediul căruia o decizie definitivă să fie desființată sau revizuită, limitarea securității juridice fiind justificată numai în situații excepționale, care vizează fie apariția unor fapte noi, fie descoperirea unui viciu fundamental în procedura anterioară.

Acestor situații excepționale li se circumscriu erorile de drept substanțial (cu excepția celei prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.), care justifică promovarea recursului în casație, dar și erorile de procedură, pentru care poate fi promovată contestația în anulare. Reglementările celor două căi extraordinare de atac, ca și cele referitoare la revizuire, reprezintă corespondentul legislativ intern al conceptelor regăsite în cuprinsul art. 4 parag. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În egală măsură, accesul liber la justiție nu înseamnă posibilitatea necondiționată de utilizare a tuturor căilor de atac, deoarece necesitatea ca hotărârile penale definitive, dar potențial contrare legii, să fie îndreptate trebuie conciliată cu autoritatea de lucru judecat, respectiv cu siguranța și stabilitatea circuitului juridic.

Totodată, se constată că în cauză, a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4251 din C. proc. pen. și ale art. 366 alin. (3) din C. proc. pen., apreciate în ansamblu, susținându-se că aceste două texte de lege, combinate, permit confiscarea extinsă a unui bun direct prin decizia instanței de apel față de o persoană care nu a fost citată în procesul penal.

Instanța reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a subliniat că examenul de constituționalitate implică analiza conținutului textului criticat cu exigențele legii fundamentale, iar nu a concluziei ce ar rezulta din compararea mai multor prevederi legale, pentru că procedându-se astfel, "s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele" (Decizia nr. 486 din 11 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2004).

Se constată că sesizarea instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 366 alin. (3) din C. proc. pen., nu este utilă cauzei, deoarece soluționarea acestei excepții nu ar avea niciun efect real, concret în cauza de față, respectiv în calea de atac declarată de recurenta B. împotriva deciziei instanței de apel.

În legătură cu excepția de neconstituționalitate privind prevederile art. 1121 alin. (2) din C. pen. în forma ulterioară Legii nr. 228/2020, s-a arătat că textul de lege este neconstituțional în măsura în care împiedică aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la bunurile dobândite de către terți anterior intrării în vigoare a Legii nr. 228/2020 și dobândite de către aceștia în legătură cu infracțiunile săvârșite anterior acestei date.

Chiar în cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții, contestatoarea a arătat că, în jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional a reținut că măsura de siguranță a confiscării extinse este o normă de drept penal material, iar principiul legii penale mai favorabile este aplicabil inclusiv acestei instituții, făcând trimitere în acest sens la Decizia nr. 78 din 11.02.2014, Decizia nr. 356 din 25.06.2014 și Decizia nr. 11 din 15.01.2015.

În opinia sa, dispoziția legală criticată este neconstituțională în măsura în care permite aplicarea retroactivă a textului în varianta modificată prin Legea nr. 228/2020 pentru bunurile dobândite de terți și infracțiunile comise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 228/2020, în sensul posibilității confiscării unor bunuri direct din patrimoniul unui terț de procesul penal, având în vedere că la data dobândirii bunului nu exista un text legal care să reglementeze confiscarea unor bunuri din patrimoniul altei persoane decât cea față de care s-a dispus condamnarea.

Completul de 5 Judecători al instanței supreme apreciază că aspectele invocate de contestatoarea B. nu reprezintă argumente concrete în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1121 alin. (2) din C. pen., ci constituie, în principal, critici privind Decizia penală nr. 575/A din data de 13 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Totodată, se reține că, prin susținerile recurentei, este vizat modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1121 alin. (2) din C. pen., însă acestea revin competenței instanței de judecată, conform art. 126 alin. (1) din Constituție.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că, în privința Constituției care este norma de referință, Curtea este unica autoritate jurisdicțională care are competența de a o interpreta, însă, în privința normelor supuse controlului de constituționalitate, interpretarea este realizată de instanțele judecătorești.

În același sens, Curtea Constituțională a relevat faptul că "aspectele ce țin de aplicarea legii intră în competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege" (Decizia nr. 514 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 770 din 24 august 2020, parag. 23).

Prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți, cu majoritate, constată că în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de lege, având în vedere că aspectele invocate reprezintă chestiuni de reformare legislativă, precum și de interpretare și aplicare a legii, motiv pentru care, cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă.

Susținerile din cuprinsul cererii de sesizare cu excepțiile de neconstituționalitate invocate, ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatoarea B. împotriva încheierii din data de 05 iulie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentă, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 85 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatoarea B. împotriva încheierii din data de 05 iulie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentă, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 85 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2022.

Cu opinie separată în sensul admiterii recursului formulat de contestatoarea B. împotriva încheierii din data de 05 iulie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022, desființării încheierii recurate și, în rejudecare, a sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4251 din C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3)Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Se reține că petenta B. a formulat contestație împotriva Deciziei penale nr. 575/A din data de 13 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, prin care s-a dispus în temeiul art. 1121 alin. (1), (2) și (3) din C. pen., luarea măsurii de siguranță a confiscării extinse a imobilului situat în municipiul București, str. x, cumpărat de inculpatul A. prin interpus persoană interesată B., fiind menținută măsura sechestrului asigurător asupra imobilului din municipiul București, str. x, luată prin ordonanța din data de 26.10.2015 a procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în Dosarul nr. x/2015.

În cauza înregistrată sub nr. x/2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, având ca obiect această contestație, contestatoarea B. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1121 alin. (2) din C. pen., în varianta ulterioară modificării legislative intervenite prin Legea nr. 228/2022, precum și a dispozițiilor art. 4251 din C. proc. pen. și art. 366 alin. (3) din C. proc. pen.

În susținerea excepțiilor de neconstituționalitate invocate, contestatoarea a arătat că cererea sa este admisibilă întrucât îndeplinește condițiile de admisibilitate instituite prin prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, inclusiv sub aspectul faptului că excepția are legătură cu cauza dedusă judecății, întrucât este ridicată în cadrul formulării unei contestații, iar verificarea admisibilității contestației formulate depinde de textele de lege criticate și de modul în care sunt înțelese și respectate drepturile terțului asupra bunului cu privire la care s-a luat măsura de siguranță a confiscării extinse.

În opinie separată, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4251 din C. proc. pen., se constată că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată, respectiv excepția a fost ridicată în fața instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei în calea de atac a contestației, de către o persoană având calitatea de contestatoare și vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale.

Referitor la condiția de admisibilitate, în sensul ca dispoziția legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, se reține că aceasta trebuie să vizeze incidența prevederii legale asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

Invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii, iar identificarea acestui interes se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Interesul procesual al recurentei în legătură cu cererea de sesizare a Curții Constituționale este evident, în condițiile în care art. 4251 din C. proc. pen. reglementează calea de atac a contestației, iar contestatoarea a invocat excepția de neconstituționalitate în Dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Înaltei Curți, secția penală, ce are ca obiect contestația formulată de aceasta împotriva Deciziei penale nr. 575/A din data de 13 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015, din perspectiva posibilității de a avea acces la o cale de atac și a modalității de desfășurare a procedurii de soluționare a acesteia.

Or, în esență, contestatoarea critică din punct de vedere al compatibilității cu dispozițiile constituționale, tocmai dispozițiile legale care nu prevăd posibilitatea formulării căii de atac împotriva dispoziției de luare a măsurii de siguranță a confiscării extinse dispuse direct prin decizia instanței de apel și cu efecte față de un terț, astfel încât interesul acesteia în invocarea excepției nu poate fi pus la îndoială.

Prin urmare, în opinie separată, se constată că dispozițiile art. 4251 din C. proc. pen. au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât tocmai acest text de lege reprezintă temeiul contestației formulate împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, iar decizia Curții Constituționale de soluționare a excepției invocate poate avea efecte asupra judecării căii de atac exercitate de contestatoare, în condițiile în care acesta a criticat neconstituționalitatea normei juridice apreciind, în esență, că dispozițiile legale criticate nu oferă suficiente garanții pentru asigurarea efectivă a dreptului de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

Astfel, efectul unei decizii a Curții Constituționale într-o asemenea cauză, ar fi acela al creării posibilității accederii în fața unei instanțe care va analiza pe fond, din perspectiva temeiniciei, cererea contestatoarei.

De altfel, în jurisprudența Curții Constituționale, s-a statuat că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Aceasta deoarece, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză.

Curtea a reținut însă că, în măsura în care sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină soluția de inadmisibilitate în privința cauzei în care a fost ridicată excepția, aceasta are legătură cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât instanța de contencios constituțional își poate exercita controlul de constituționalitate (Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 06.07.2017, Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 31 ianuarie 2017).

Prin urmare, în opinie separată, apreciem că se impunea admiterea recursului formulat de contestatoarea B. împotriva încheierii din data de 05 iulie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022, desființarea încheierii recurate și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4251 din C. proc. pen.

GGC - ED