ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2022

Asupra recursului în casație;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 215 din data de 14.08.2020 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-au dispus printre altele următoarele:

În baza art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaților A. Lucian, C. și D. este reprezentată de Legea nr. 241/2005 în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 255/2013, Legea nr. 656/2002 în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 125/2017 și C. pen. din 1969, și, în consecință:

În baza art. 396 alin. (1), (5), rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. Lucian, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiunii:

- evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, faptă din data de 10.03.2012; delapidare în formă continuată, prev. de art. 215

1

alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., faptă din datele de 10.04.2012 și 11.04.2012; spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., faptă din datele de 10.04.2012 și 11.04.2012.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată în cauză de Statul român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, str. x, jud. Prahova.

S-a luat act că persoana vătămată S.C. E. S.R.L., cu sediul în jud. Prahova, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpații C. și D..

Prin decizia penală nr. 440 din data de 08 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017 în baza art. 421 alin. (1) pct. 2) lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile exercitate de apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, apelantul-inculpat D. și apelantul-inculpat C. împotriva sentinței penale nr. 215 din 14.08.2020 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2017.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:

Au fost respinse cererile de a constata nulitatea absolută a unor mijloace de probă (cu consecința excluderii acestora) și a unor acte procesuale din faza urmăririi penale.

S-a luat act că, în privința inculpaților D. și C., niciuna dintre legile penale care s-au succedat de la momentul la care se reține prin rechizitoriu săvârșirea infracțiunilor deduse judecății și până la data pronunțării prezentei, nu este mai favorabilă cu privire la aspectele relevante, art. 5 C. pen. nefiind incident.

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat inculpatul D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- instigare la evaziune fiscală, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea 55/2021;

- instigare la spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. actual.

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat inculpatul C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea 55/2021;

- complicitate la spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

În privința inculpatului A. Lucian s-a constatat că legea penală mai favorabilă, în sensul art. 5 C. pen. este legea penală în vigoare începând cu data de 01.02.2014 (niciuna dintre legile penale care s-au succedat începând cu data de 01.02.2014, până la data pronunțării prezentei nu sunt mai favorabile, una în raport cu cealaltă).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, astfel cum a fost modificată prin Legea 55/2021, cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. actual, art. 5) C. pen. actual și art. 6 CEDO a condamnat inculpatul A. Lucian la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului A. Lucian, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale) C. pen., și anume, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pe o durată de 2 ani de la data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului A. Lucian, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale) C. pen., și anume, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, de la pronunțarea prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a luat act că inculpatul A. Lucian, în baza art. 18 C. proc. pen., nu a solicitat continuarea procesului penal sub aspectul infracțiunii de delapidare în formă continuată.

În baza art. 16 alin. (1) f) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal față de inculpatul A. Lucian sub aspectul infracțiunii de delapidare în formă continuată prev. de art. 295 C. pen. rap. la art. 308 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a survenirii prescripției răspunderii penale la finele zilei de 10.04.2017.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I) C. proc. pen. a achitat inculpatul A. Lucian sub aspectul infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. Lucian, pe durata unui termen de 2 ani și 6 luni, calculat conform art. 92 alin. (1) C. pen., de la data pronunțării prezentei.

Conform art. 93 alin. (1) C. proc. pen. durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatului A. Lucian să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Prahova la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Prahova sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen. s-a impus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 80 de zile la S.C. F. S.R.L. sau la S.C. G. S.R.L.. în afară de situația în care din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă.

S-a atras atenția inculpatului asupra ipotezelor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 96 C. pen.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus ca pedeapsa complementară aplicată inculpatului să se execute de la data pronunțării prezentei.

Pedeapsa accesorie aplicată inculpatului s-a dispus să se execute în ipoteza anulării sau revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a luat act că persoana vătămată Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești nu și-a menținut solicitarea de participare ca parte civilă în cauză.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea 241/2005, la data pronunțării prezentei, instanța de executare va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive.

În baza art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. Lucian la plata către stat a sumei de 1200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza urmăririi penale, camerei preliminare și cu ocazia judecății în primă instanță, în privința infracțiunii de evaziune fiscală.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 422 C. proc. pen. au fost ridicate măsurile asigurătorii luate în faza urmăririi penale față de inculpații D. și C. și menținute prin sentința penală apelată.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării apelurilor au rămas în sarcina statului.

Pronunțată la 08.04.2022, prin punerea deciziei la dispoziția părților, intimatei-persoană vătămată și Ministerului Public, prin mijlocirea grefei instanței.

Împotriva deciziei penale nr. 440 din data de 08 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017, inculpatul A. Lucian a formulat cerere de recurs în casație.

Prin cererea de recurs în casație, recurentul A. Lucian a invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Subsumat motivului de recurs prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul inculpat A. Lucian a susținut că a fost făcută o greșită aplicare a legii, în ceea ce privește limitele de pedeapsă.

S-a arătat că instanța de apel a ajuns la concluzia că inculpatul A. nu este beneficiarul prevederilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, nici în forma în vigoare la data săvârșirii faptei, întrucât sumele achitate cu titlu de accesorii nu sunt rezultatul plăților făcute de către inculpat, iar plata parțială a prejudiciului, însemnând debitul principal, constituie doar o circumstanță atenuantă principală, care a condus la plasarea pedepsei sub minimul special prevăzut de textul incriminator.

În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 în vigoare la data săvârșirii faptei reținute în sarcina inculpatului A. Lucian, " în cazul săvârșirii unei infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat (…), dacă prejudiciul recuperat este de până la 50.000 euro în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar ".

Totodată, a solicitat să se constate că în Decizia nr. 101 din 17.02.2021paragraful 119 Curtea Constituțională a statuat că legiuitorul, prin modificarea dispozițiilor legale, nu a făcut altceva decât să convertească o circumstanță personală (plata prejudiciului prin infracțiune), în sfera celor reale, justificat de scopul urmărit – recuperarea rapidă a prejudiciului datorat bugetului de stat; că nu contează dacă unul dintre inculpați a acoperit prejudiciul cauzat sau dacă mai mulți inculpați au acoperit respectivul prejudiciu și că, de altfel, ar fi și greu de imaginat ca toți inculpații să acopere fiecare în parte integral prejudiciul cauzat, pentru că în acest caz, prejudiciul ar fi recuperat de mai multe ori, sau că fiecare în parte să plătească o cotă-parte, pentru că nu se poate determina matematic cota-parte a fiecăruia.

De asemenea, a solicitat să se constate că prin noțiunea de pedeapsă penală se înțeleg pedepsele principale (detențiunea pe viață, închisoarea și amenda), pedepsele accesorii și pedepsele complementare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 53-55 C. pen.

A mai arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, aplicabile în cauză, în cazul în care sunt îndeplinite cerințele cerute de text, instanța este obligată să îi aplice inculpatului o sancțiune cu caracter administrativ, care se înscrie în cazierul judiciar, și nicidecum o amendă cu caracter administrativ, așa cum în mod eronat a statuat Curtea de Apel Ploiești.

Concluzionând, a arătat că sancțiunea cu caracter administrativ prevăzută în art. 10 din Legea nr. 241/2005 este o pedeapsă în sensul art. 7 din Convenție, în condițiile în care este aplicată și se află în strânsă legătură cu o acuzație penală (infracțiunea de evaziune fiscală), că are un impact considerabil asupra persoanei căreia i se aplică sancțiunea administrativă, în sensul că aceasta este evidențiată în cazierul judiciar, cum este de altfel evidențiată și infracțiunea în legătură cu care a fost aplicată, și, în fine, că are caracter penal, de vreme ce legiuitorul a înțeles să o prevadă ca sancțiune în materie penală, adică în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Inculpatul A. Lucian a solicitat admiterea căii de atac declarată și să se dispună înlăturarea greșitei aplicări a legii, în sensul constatării incidenței art. 10 din Legea nr. 241/2005 în vigoare la data săvârșirii faptei și să i se aplice inculpatului o sancțiune cu caracter administrativ.

Prin încheierea din data de 15 iunie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017 fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. Lucian împotriva deciziei penale nr. 440 din 8 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2017.

În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului căii de atac.

Analizând recursul în casație formulat de recurentul-inculpat A. Lucian în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din data de 15 iunie 2022, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic speței de față, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. Lucian a invocat în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. împrejurarea că inculpatul plătise prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru care a fost condamnat și, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a solicitat admiterea căii de atac declarată și să se dispună înlăturarea greșitei aplicări a legii și să i se aplice inculpatului o sancțiune cu caracter administrativ.

În acest sens, Înalta Curte amintește că în jurisprudența sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a statuat în sensul incidenței acestui motiv de drept în cazul unor erori produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale.

Acest caz de recurs în casație este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispozițiile privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudența referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. sau de legile speciale, pentru o anumită infracțiune. Există însă situații, și nu puține, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare etc.) – Decizia nr. 113/RC/05.04.2016; Decizia nr. 226/RC/14.06.2016, Decizia nr. 63/RC/02.03.2016. Așadar, jurisprudența Înaltei Curți se referă, în esență, la instituții de drept material (dispoziții privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative).

În consecință, în incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, criticile privind nelegalitatea pedepsei, urmare a greșitei stabiliri a încadrării juridice a faptelor, excedând controlului jurisdicțional ce poate fi exercitat în prezentul cadru procesual.

În speța de față, instanța supremă este chemată să analizeze, prin prisma cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., dacă recurentul inculpat a plătit prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 pentru care a fost condamnat, până la pronunțarea hotărârii judecătorești definitive, pentru a fi incidente în cauză dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr. 55/31.03.2021).

Or, critica vizând nereținerea în cauză a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu poate fi primită de către Înalta Curte, în calea de atac a recursului în casație verificându-se doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de către instanțele anterioare.

De altfel, în acord cu instanța de apel, Înalta Curte constată că inculpatul A. Lucian a achitat în data de 08.03.2018, prin urmare, anterior primului termen de judecată, suma de 210.300 RON, cu 60 de RON mai mult decât debitul principal de 210.240 RON.

Însă, Curtea a apreciat că acesta nu poate beneficia de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, întrucât având în vedere forma inițială a acestui articol, în vigoare până la data de 01.02.2014, s-a constatat că, deși debitul principal este inferior valorii de 50.000 de euro și a fost acoperit de inculpat până la primul termen de judecată, nu este vorba despre o acoperire integrală a prejudiciului, noțiunea de acoperire integrală a prejudiciului fiind interpretată în mod constant în jurisprudență, în sensul că vizează achitarea nu doar a debitului principal, ci și a accesoriilor fiscale calculate până la data plății. În ceea ce privește plățile făcute de alți inculpați sau de S.C. E. S.R.L., s-a apreciat că nu pot fi avute în vedere, în condițiile în care, Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, așa cum s-a învederat anterior, prin Decizia nr. 9/2017, că dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea 241/2005, în forma în vigoare până la 1 februarie 2014, reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal.

Totodată, Curtea, în mod corect a apreciat că nici cauza de reducere a pedepsei prev. de art. 10 alin. (1) din Legea 241/2005, așa cum a fost modificată aceasta prin Legea nr. 255/2013, nu îi este aplicabilă inculpatului A. Lucian, chiar dacă s-ar avea în vedere tot acoperirea integrală a prejudiciului, și nu a pretențiilor părții civile (sintagma "pretențiile părții civile" a fost constatată ca neconstituțională prin Decizia nr. 867/14.12.2021 a Curții Constituționale a României), pentru același motiv, al neachitării și accesoriilor fiscale calculate cel puțin până la momentul plății efectuate de către S.C. E. S.R.L. (17.04.2015). Plățile efectuate de alte persoane, de asemenea nu pot fi avute în vedere, convertirea circumstanței personale în circumstanță reală având loc, așa cum rezultă și din considerentele Deciziei nr. 101/2021 anterior citate (paragraf 119), la momentul intrării în vigoare a Legii 55/2021.

În aceste condiții, instanța de apel a reținut cu titlu definitiv că inculpatului A. Lucian nu îi sunt aplicabile nici dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 55/2021, întrucât nu poate fi avută în vedere decât suma achitată (debitul principal și o diferență de 60 de RON), de inculpatul A. Lucian, nu și restul accesoriilor fiscale, plata efectuată de o entitate care nu are calitatea de inculpat (S.C. E. S.R.L.), neputând fi avută în vedere. În ceea ce privește plățile făcute de ceilalți inculpați, acestea, oricum insuficiente chiar și dacă s-ar avea în vedere plățile făcute de ei către S.C. E. S.R.L. (deși prejudiciat prin evaziune fiscală este statul), cuantumul lor fiind inferior celor 20 de procente din debitul principal, Curtea a apreciat că acestea nu pot fi avute în vedere întrucât, față de temeiul soluției de achitare ce se va pronunța în privința lor, apar ca nedatorate statului cu acest titlu, neputând fi avute în vedere ca acoperind prejudiciul produs prin infracțiunea de evaziune fiscală ce face obiectul prezentei cauze.

Prin urmare, având în vedere și limitele judecății în prezentul cadru procesual, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (nefiind achitat întreg prejudiciul în timpul judecății, aspect reținut cu titlu definitiv de către instanța de apel) și, pe cale de consecință pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este legală.

În raport de aceste argumente, Înalta Curte reține că, din înscrisurile existente la dosarul cauzei pe tot parcursul judecății, nu rezultă faptul că inculpatul a achitat prejudiciul cauzat prin infracțiune, astfel încât instanța de apel, în mod corect, a aplicat, după stabilirea vinovăției inculpatului, pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni închisoare, pedeapsa ce se situează în limitele prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. Lucian împotriva deciziei penale nr. 440 din data de 08 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. Lucian împotriva deciziei penale nr. 440 din data de 08 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2022.