ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 228 din data de 2.08.2019 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza art. 396 alin. (1), (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., căsătorit, studii medii, fără antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., faptă din perioada 04.11.2010 - 26.112014.

S-a ridicat măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanța nr. 331/P/2015 din data de 17.03.2017 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova asupra bunului imobil reprezentând apartament situat în mun. Ploiești, str. x, jud. Prahova, proprietatea inculpatului.

S-a respins acțiunea civilă exercitată de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, cu sediul în Ploiești, str. x, jud. Prahova, ca fiind neîntemeiată.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești.

Prin Decizia penală nr. 884 din data de 29 iulie 2021 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2) lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și apelanta-parte civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, împotriva Sentinței penale nr. 228 din data de 02.08.2019 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/2017, a desființat în integralitate sentința penală apelată și, rejudecând în fond,

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A., sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata a 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., de la pronunțarea prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 91 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impusa inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Prahova sau în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a impus inculpatului ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile la S.C. Servicii de gospodărire urbană Ploiești S.R.L. sau Administrația Parcului Memorial "B.".

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., coroborat cu art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsa complementară se execută de la data pronunțării prezentei.

Pedeapsa accesorie se execută în ipoteza revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 397 C. proc. pen., a admis în parte acțiunea civilă exercitată în cauză de către partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, și, în consecință, a obligat pe inculpat la plata către partea civilă, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 65.215 RON, din care 39.129 RON, TVA, iar 26.086 RON, impozit pe profit, la care se adaugă accesorii fiscale până la momentul plății efective.

A dispus menținerea sechestrului asigurator dispus în cursul urmăririi penale asupra apartamentului situat în mun. Ploiești, str. x, prin Ordonanța din 17.03.2017.

A dispus desființarea facturilor falsificate menționate la filele x și 11 din Rechizitoriu.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea 26/1990, în termen de 15 zile de la pronunțarea prezentei se va comunica O.N.R.C. o copie legalizată a prezentei, în vederea înregistrării de mențiuni, conform art. 21 lit. g) din același act normativ.

A dispus aplicarea disp.art. 12 din Legea nr. 241/2005.

A dispus achitarea de Curtea de Apel Ploiești, a cheltuielilor efectuate cu combustibilul de către martora C. în vederea deplasării în data de 19.11.2020, din localitatea de domiciliu, com. Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov la sediul Curții de Apel Ploiești și retur, în contul S.C. D. S.R.L. indicat la dos.apel.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 2500 RON, reprezentând cheltuielilor judiciare avansate de către stat în faza urmăririi penale, a camerei preliminare și pe parcursul judecății în primă instanță.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu desemnat să asigure asistență juridică intimatului-inculpat, în cuantum de 400 RON, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției și se virează în contul Baroului Prahova.

Împotriva Deciziei penale nr. 884 din data de 29 iulie 2021 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs în casație inculpatul A..

Prin cererea de recurs în casație, recurentul A. a invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Subsumat motivului de recurs prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul inculpat A. a criticat soluția de condamnare întrucât instanța de apel a pronunțat o sentința nelegală, încălcând astfel dispozițiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., cu trimitere la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, modificata și completata de Legea nr. 55/31.03.2021.

Conform art. 10 alin. (1) "în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amenda."

A susținut că obligațiile fiscale stabilite de organele de control, care au făcut obiectul sesizării penale, pentru care Direcția Regionala a Finanțelor Publice Ploiești s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. x/2017, au fost stinse în totalitate în perioada 2016 - 2020, aspect ce rezultă din Adresa nr. x din 10.08.2021 emisă de ANAF, Direcția Regionala a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova.

Conform adresei sus-menționate, inculpatul A., a achitat în integralitate obligațiile fiscale stabilite prin raportul de inspecție fiscala NR. F-PH 32/27.03.2015, care a stat la baza Deciziei de Impunere NR. F-PH 86/27.03.2015, prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în suma de 235.417 RON.

Conform raportului de expertiza contabilă extra-judiciară întocmit de expert E., rezultă fără putință de tăgada, că plata obligațiilor fiscale principale și accesorii în suma de 235.417 RON stabilite prin raportul de inspecție fiscală au fost stinse în totalitate în perioada 2016 - 2020. Aceste creanțe fiscale au fost stinse prin măsuri de poprire a conturilor societății în perioada 2016 - 2020, iar diferența rămasă de 79.819 RON a fost achitată de societate cu OP la data de 12.11.2020.

Astfel, conform înscrisurilor (depuse în sprijinul recursului în casație), inculpatul a achitat mai mult decât prejudiciul de 65.215 RON la care a fost obligat prin decizia recurată.

S-a mai menționat că în fața instanței de control judiciar, învestită cu soluționarea apelurilor promovate în cauză, intimatul nu a depus înscrisuri din care să ateste faptul că și-a îndeplinit obligațiile fiscale stabilite prin RIFF deoarece apărarea sa a vizat constant nevinovăția, motivat de faptul că societatea pe care o administra beneficia de un serviciu de contabilitate.

În aceste condiții, a susținut că este nelegală condamnarea acestuia la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pedeapsa ce putea fi aplicată fiind amenda întrucât prejudiciul cauzat și recuperat era până în 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale.

Prin încheierea din data de 05 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A..

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic speței de față, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. a invocat în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. împrejurarea că inculpatul plătise prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru care a fost condamnat și, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (modificata și completata de Legea nr. 55/31.03.2021), instanța de apel era obligată să aplice pedeapsa cu amenda astfel încât pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare (3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei) este una nelegală.

În acest sens, Înalta Curte amintește că în jurisprudența sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a statuat în sensul incidenței acestui motiv de drept în cazul unor erori produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale.

Acest caz de recurs în casație este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispozițiile privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudența referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. sau de legile speciale, pentru o anumită infracțiune. Există însă situații, și nu puține, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare etc.) - Decizia nr. 113/RC/05.04.2016; Decizia nr. 226/RC/14.06.2016, Decizia nr. 63/RC/02.03.2016. Așadar, jurisprudența Înaltei Curți se referă, în esență, la instituții de drept material (dispoziții privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative).

În consecință, în incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, criticile privind nelegalitatea pedepsei, urmare a greșitei stabiliri a încadrării juridice a faptelor, excedând controlului jurisdicțional ce poate fi exercitat în prezentul cadru procesual.

În speța de față, instanța supremă este chemată să analizeze, prin prisma cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., dacă recurentul inculpat a plătit prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru care a fost condamnat, până la pronunțarea hotărârii judecătorești definitive, pentru a fi incidente în cauză dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr. 55/31.03.2021).

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că până la pronunțarea hotărârii definitive de condamnare (29 iulie 2021), recurentul inculpat nu doar că nu a făcut dovada achitării prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, la dosarul cauzei nefiind niciun înscris din care să rezulte acest aspect, ci nici măcar nu a pus în discuție pe tot parcursul derulării procesului penal împotriva sa faptul că a achitat prejudiciul, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 prin care se stabilește că, în situația în care că prejudiciul cauzat și recuperat în cursul urmăririi penale sau al judecății este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amenda, au intrat în vigoare la data de 04 aprilie 2021 prin Legea nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, deci în timpul judecății în apel a cauzei.

În aceste condiții, instanța de apel a reținut cu titlu definitiv că inculpatul A. a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., nefiind făcută nicio mențiune cu privire la achitarea prejudiciului.

Cu privire la achitarea prejudiciului, recurentul inculpat susține că acesta ar fi fost plătit din timpul judecății, respectiv în perioada 2016 - 2020, depunând în susținerea acestui punct de vedere Adresa nr. x/10.08.2021 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, respectiv un raport de expertiză contabilă extrajudiciară încheiat la data de 23.08.2021 de expertul contabil E..

Or, raportat la data la care a fost pronunțată Decizia penală nr. 884 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, respectiv data de 29 iulie 2021, văzând și dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale ("În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amenda"), Înalta Curte constată că aceste înscrisuri prin care se dorește a se dovedi achitarea prejudiciului cauzat prin infracțiune sunt ulterioare datei la care a fost pronunțată hotărârea penală definitivă prin care a fost condamnat inculpatul.

În aceste condiții, având în vedere și limitele judecății în prezentul cadru procesual, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (nefiind achitat prejudiciul în timpul judecății, aspect reținut cu titlu definitiv de către instanța de apel) și, pe cale de consecință pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este legală.

În raport de aceste argumente, Înalta Curte reține că, din înscrisurile existente la dosarul cauzei pe tot parcursul judecății, nu rezultă faptul că inculpatul a achitat prejudiciul cauzat prin infracțiune astfel încât instanța de apel, în mod corect, a aplicat, după stabilirea vinovăției inculpatului, pedeapsa închisorii de 3 ani închisoare, pedeapsa ce se situează în limitele prevăzute de lege.

Pentru toate acestea, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 884 din data de 29 iulie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 884 din data de 29 iulie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2021.

GGC - NN