ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 281/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 23 aprilie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, instanță învestită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, partea civilă Statul Român - A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova și de inculpații A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 17 din 18 ianuarie 2019 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția penală, printre altele, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, formulată de inculpata B..

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, deși excepția invocată îndeplinește condițiile de admisibilitate prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât este invocată de o parte din dosar, în fața unei instanțe judecătorești și privește dispoziții legale în vigoare, prevederile legale criticate - art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, care vizează stabilirea componenței secțiilor și a completelor specializate, nu au legătură cu soluționarea cauzei care, prin obiectul ei - infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., nu este dată în competența de soluționare a unui complet specializat.

Pe cale de consecință, constatând că excepția de neconstituționalitate invocată de inculpata B. vizează dispoziții legale care nu au legătură cu soluționarea cauzei, Curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea acesteia.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs, în termen legal, inculpata B., fără a detalia în scris motivele căii de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 7 mai 2019, fixându-se termen pentru soluționarea acesteia la data de 10 mai 2019, când instanța, constatând că asistența juridică a recurentei inculpate este obligatorie, în vederea asigurării respectării acestui drept al părții, a amânat judecarea cauzei la data de 24 mai 2019.

Deși legal citată, recurenta inculpată B. nu s-a prezentat nici la acest ultim termen de judecată pentru a-și susține demersul judiciar, context în care concluziile asupra recursului au fost formulate de către apărătorul desemnat din oficiu pentru parte, acestea, alături de cele ale reprezentatului Ministerului Public, fiind detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.

****

Examinând actele dosarului și hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte notează că inculpata B. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 în cadrul procedurii de soluționare a apelurilor declarate (inclusiv de inculpată) împotriva Sentinței penale nr. 17 din 18 ianuarie 2019 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția penală, prin care aceasta a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/20015, cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen., iar coinculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

În cadrul procesual astfel conturat, Înalta Curte constată că excepția invocată de inculpata B. vizează neconstituționalitatea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Potrivit acestui text de lege, "componența secțiilor și completelor specializate se stabilește de colegiul de conducere al instanței, în raport cu volumul de activitate, ținându-se seama de specializarea judecătorului".

Totodată, constată că inculpata B. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, susținând, referitor la condițiile de admisibilitate a cererii, că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 întrucât excepția de neconstituționalitate este ridicată de o parte în fața unei instanțe judecătorești, privește o dispoziție dintr-o lege în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei, iar prevederile atacate nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pe fondul excepției, a susținut că dispozițiile legale invocate, care acordă colegiului de conducere al curții de apel putere discreționară în determinarea compunerii completurilor specializate, este neconstituțional întrucât contravine atât dispozițiilor art. 73 alin. (3) lit. l), art. 126 alin. (2) și art. 1 alin. (5) din Constituția României - texte care statuează că atât compunerea completelor de judecată, cât și regulile de funcționare a acestora se stabilesc prin lege organică, aspect ce rezultă și din paragraful 177 al deciziei nr. 685/2018 pronunțată de Curtea Constituțională, cât și prevederilor art. 21 alin. (3) din legea fundamentală și art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, din perspectiva afectării exigenței de imparțialitate a instanței.

Din analiza coroborată a textului de lege criticat și a tuturor motivelor invocate de către inculpata B., Înalta Curte apreciază, similar primei instanțe, că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de aceasta este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigențe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii; sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de mijlocul procedural al excepției;

- existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a " aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014);

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are însă valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională.

Instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, potrivit legii, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpata B., Înalta Curte constată că aceasta îndeplinește cerințele de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs, aflarea în vigoare a dispoziției legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior acel text de lege.

Condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză nu este, însă, îndeplinită în planul aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, și, prin aceasta, în mod implicit, nici în cel al necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Inculpata B. invocă neconstituționalitatea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, care reglementează modalitatea și criteriile de stabilire a componenței secțiilor și completelor specializate ale curții de apel, într-o cauză care, prin obiectul său, nu intră în competența unor complete specializate.

Cauza dedusă judecății, în apel, în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, are ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/20015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., reținută în forma autoratului în sarcina inculpatei B., respectiv, a complicității, în ceea ce îl privește pe coinculpatul A..

Legea nr. 241/2015 nu instituie însă obligativitatea judecării de către complete specializate a cauzelor în care sunt cercetate infracțiunile pe care le incriminează, motiv pentru care, în mod evident, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 întrucât nici completul care a pronunțat hotărârea de primă instanță și nici cel învestit în apel nu este specializat.

În consecință, în speță nu este îndeplinită exigența aplicabilității normelor legale criticate în cauza în care se invocă excepția de neconstituționalitate și, prin aceasta, condiția legăturii dintre acestea și soluția ce ar putea fi dată în cauză, o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar statua asupra constituționalității sau, dimpotrivă, asupra neconstituționalității dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, neputând produce vreun efect concret asupra acesteia.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpata B. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cuprinsă în încheierea din data de 23 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., va dispune ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în cuantum de 313 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpata B. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cuprinsă în încheierea din data de 23 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în cuantum de 313 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2019.

GGC - MM