ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 228/26.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Alba Iulia a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) și art. 5 din C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.

În baza art. 91 și 92 din C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. pen.

A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 din C. pen. referitoare la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea credință a măsurilor de supraveghere, a neexecutării obligațiilor impuse de instanță sau în cazul săvârșirii unei infracțiuni în termenul de supraveghere.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Alba.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen. raportat la art. 321 din C. pen., ambele în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen.

A obligat pe inculpat la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 113 din 02 martie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia împotriva sentinței penale nr. 228/26.04.2021, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, în dosarul nr. x/2017, a desființat în parte hotărârea atacată, a aplicat inculpatului A. pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație, prevăzută art. 4 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), și a menținut dispozițiile privind suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, cu toate consecințele stabilite prin hotărârea atacată.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen. raportat la art. 321 din C. pen., ambele în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 19 din C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 și următoarele din C. civ., art. 1382 din C. civ., a obligat pe inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. să achite Casei de Asigurări de Sănătate Alba suma de 477.910,80 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 249 și următoarele din C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanța din 19.03.2012 emisă în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

A menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale și a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în drept, că faptele inculpatului A., care, în calitate de administrator și asociat al B. S.R.L. Alba Iulia, a refuzat nejustificat să se conformeze invitației nr. x/16.06.2011, cu termen 27.06.2011, orele 11, de prezentare a documentelor financiar contabile ale societății, în vederea efectuării unei verificări fiscale, precum și de a refuza nejustificat să se conformeze invitației nr. x/18.12.2012, cu termen 04.01.2013, de predare a documentelor contabile, în vederea realizării inspecției fiscale, constituie infracțiunea de refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație, prev. de art. 4 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale).

Deopotrivă, a reținut că, în drept, faptele inculpatului A. care, în perioada mai 2010 – martie 2011, a indus în eroare Casa de Asigurări de Sănătate Alba, prin solicitarea de decontare a unor cantități de medicamente care nu au existat pe stocul unității farmaceutice (unitatea nu s-a aprovizionat cu marfa respectivă), uzând de mijloace frauduloase, respectiv înregistrarea fictivă și eronată în documentele contabile a stocurilor finale de medicamente, aferente fiecărei luni din perioada verificată, aceste stocuri fiind preluate ulterior ca și stocuri inițiale ale lunii următoare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen. raportat la art. 321 din C. pen., ambele în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen.

Cu referire la infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, curtea de apel a reținut că în mod greșit instanța fondului a pronunțat soluția de achitare a inculpatului A. în considerarea unei aprecieri eronate a probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

Astfel, s-a remarcat că instanța de fond a preluat fără rezerve și a acordat preeminență raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de către expert C., în detrimentul primului raport de expertiză, ale cărui concluzii se coroborează cu majoritatea mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei, relevante fiind cu precădere următoarele:

Potrivit acestui raport, pentru o serie de medicamente s-a constatat existența unor diferențe majore între stocul final al lunii anterioare și luate în calcul și stocul inițial aferent lunii următoare. Din verificarea stocurilor potrivit balanței cantitativ valorice, în fiecare lună și a fișei produsului medicamentos pe perioada 01.05.2010-07.03.2011, pentru medicamentele ORIFIL LONG 1000 mg, ORIFIL LONG 500 mg, ZYPREXA 10 mg, ZYPREXA VELOTAB 15 mg, RISPOLEPT CONSTA 50 mg, COAXIL 12,5 mg, ARGOFAN 75 mg, VENLAFAXINA ACTAVIS 37,5 mg, AMISULPRIDA LPH 200 mg, DEPAKINE CHRONO 300 mg, s-a constatat că stocul inițial al lunii următoare, așa cum este prevăzut în balanța cantitativ valorică pentru același produs, nu corespunde cu stocul final al lunii anterioare, astfel cum rezultă din balanța cantitativ valorică a lunii următoare. Constatări similare au rezultat și din analiza fișei produsului medicamentos, respectiv că stocul de la sfârșitul lunii nu corespunde stocului produsului respectiv la începutul lunii următoare. De menționat că deși acțiunea de control viza inițial verificarea concordanțelor pentru un număr de 52 de produse medicamentoase, nu s-a reușit efectuarea de verificări decât cu privire la un număr de 10 produse, întrucât administratorul societății (inculpatul) a comunicat că o parte din documente le va pune la dispoziția echipei de control ulterior, după care a comunicat în scris că unitatea se află în inventar.

Specialiștii casei de asigurări au comparat pe fiecare produs stocurile inițiale la care au adunat intrările conform recepțiilor realizate în baza facturilor de achiziție, pe care le-au comparat ulterior cu ieșirile de medicament conform rețetelor primite de unitatea farmaceutică, constatându-se în acest mod că farmacia a livrat mai multe medicamente decât cele existente în stoc potrivit documentelor contabile.

Din examinarea fișei produsului condusă pe unitatea PC a farmaciei, pentru fiecare din cele 10 medicamente, s-a constatat că în aceste fișe apar alte intrări de medicamente decât cele din recepții, reieșind astfel situații neconforme cu realitatea, dar mai ales diferențe între stocul final al unei luni și stocul inițial al lunii următoare, ceea ce denotă că stocurile unității farmaceutice sunt "adaptate", "ajustate" în calculator în funcție de nevoile scriptice ale acestei unități.

S-a mai apreciat relevant exemplul invocat în raportul de control cu referire la produsul Argofan 75 mg și la care stocul final al lunii septembrie 2010 este 0, iar stocul inițial al lunii octombrie 2010 este de 2160 de unități.

Curtea de apel a reținut că aspectele reliefate anterior sunt confirmate de către martorele D. și E., două dintre membrele echipei de control.

Se impune precizarea că o mare parte din aceste rețete au fost eliberate de către medicul primar psihiatru F., tatăl inculpatului și care, potrivit proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, era implicat activ în aprovizionarea cu marfă, relațiile cu furnizorii, etc.

S-a mai reținut și că în concluziile primului raport de expertiză întocmit în cauză de expertul G. s-a arătat că în perioada mai 2010- martie 2011, potrivit calculelor efectuate exclusiv cu datele culese din actele aflate la dosar, a fost decontată nejustificat suma de 477.910,80 RON.

Analizând întrunirea în mod cumulativ a condițiilor prevăzute de lege în vederea atragerii răspunderii penale a inculpatului A. pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub formă privată, ambele în formă continuată, instanța de apel a constatat, raportat la situația de fapt descrisă anterior, că în speță sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. 1lit f din C. proc. pen. privind intervenția prescripției răspunderii penale, întrucât termenul de prescripție de 10 ani, calculat în raport cu data comiterii ultimului act material al infracțiunilor continuate de înșelăciune și, respectiv, de fals în înscrisuri sub semnătură privată (martie 2011), dar și prin prisma dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României (potrivit căruia "pe durata stării de urgență, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penala sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripția răspunderii penale se suspendă") este împlinit.

Sub aceste aspect, s-a mai reținut că inculpatul a arătat în mod expres și neechivoc că nu solicită continuarea procesului penal, poziția acestuia fiind consemnată ca atare în încheierea de ședință din 09.12.2021.

În ce privește infracțiunea de refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație, prevăzută art. 4 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), în urma propriei evaluări a materialului probator existent la dosar, curtea a reținut că probele administrate în cauză susțin concluzia că inculpatul este autorul infracțiunii deduse judecății, relevante în acest sens fiind cele două invitații emise de DGFP Alba și confirmările de primire a acestora, declarațiile martorului I., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat și notele explicative date de către numitul I. în procedura insolvenței.

În esență, s-a reținut că apărarea inculpatului potrivit căreia în perioada de referință nu mai deținea funcția de administrator al societății este infirmată de către martorul I. care a arătat, în declarația dată în faza urmăririi penale, cât și în nota explicativă dată în procedura insolvenței S.C. B., următoarele aspecte esențiale:

- tatăl inculpatului i-a fost profesor, martorul dezvoltând în timp cu acesta o relație apropiată; în cursul anului 2012, tatăl inculpatului i-a propus să administreze societatea B., deținută de către medic și al cărei administrator era fiul său, inculpatul A.;

- martorul a refuzat inițial, deoarece și-a dat seama că era ceva ilegal la mijloc, însă acesta l-a asigurat în permanență că demersul este legal; pentru a-i spori încrederea în el, l-a cazat pe martor într-o garsonieră;

- la insistențele tatălui inculpatului și a inculpatului care îl asigurau în permanență că în situația preluării administrării societății, nu va suferi nicio pagubă și nu va avea probleme cu legea, întrucât este orfan și nu deține bunuri proprietate personală, a acceptat să devină administrator, semnând documente ce au fost înregistrate la ORC Alba;

- nu a lucrat niciodată în cadrul societății B.;

- începând cu 21.02.2012 a devenit administrator scriptic, de societate ocupându-se în fapt F. și A., el fiind solicitat doar pentru semnarea unor documente, indicate de către inculpat fără să i se explice conținutul și semnificația acestora;

- au existat situații în care s-a împotrivit să semneze anumite documente, sens în care, de fiecare dată l-au amenințat că îl vor da afară din garsonieră, astfel încât a ajuns să semneze de fiecare dată, toate documentele ce i-au fost indicate;

- sus-numiții au încercat să îl determine în repetate rânduri să semneze și documentele aferente preluării unui leasing pentru o mașină Marca J., însă a refuzat;

- în cursul lunii noiembrie 2012, întrucât a refuzat să semneze niște acte de preluare a unui leasing, inculpatul i-a transmis printr-un mesaj text că a fost revocat din funcția de administrator, potrivit hotărârii AGA din 15.11.2012.

De altfel, versiunea inculpatului potrivit căreia la momentele respective nu avea calitatea de administrator al S.C. B. S.R.L. este infirmată și de înscrisurile emise de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Alba potrivit cărora inculpatul deținea funcția de administrator la momentul emiterii primei invitații (nr. x/16.06.2011 a DGFP Alba cu termen 27.06.2011), iar la momentul emiterii celei de a doua (nr. x/18.12.2012, cu termen 04.01.2013), martorul I. nu mai deținea această calitate.

S-a mai reținut că argumentul potrivit căruia în speță nu s-a făcut dovada că invitațiile au ajuns la cunoștința inculpatului este contrazis de confirmările de primire depuse în dosarul de urmărire penală, iar atașarea lor în copie și nu în original nu prezintă relevanță juridică, atâta timp cât ele se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză (înscrisuri aferente procedurii de insolvență, poziția administratorului judiciar, declarațiile martorilor audiați, etc.) și care demonstrează fără echivoc faptul că inculpatul a fost informat cu privire la solicitările DGFP Alba de prezentare a documentelor financiar contabile ale societății, în vederea efectuării verificărilor/inspecției fiscale.

Curtea de apel și-a însușit integral considerentele prezentate de către instanța de fond cu ocazia examinării conținutului constitutiv al acestei infracțiuni, în sensul că:

- ambele invitații au fost primite de către inculpat anterior termenului stabilit pentru prezentarea documentelor, iar faptul că a fost numit un administrator judiciar provizoriu nu îl exonera pe inculpat de obligația de a prezenta documentele solicitate organelor îndrituite potrivit legii.

- inculpatul a fost invitat să prezinte documentele contabile pentru data de 04.01.2013, prin invitația nr. x/18.12.2012, primită de către acesta la data de 28.12.2012 și abia prin încheierea din data de 30 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2012, s-a luat act că a fost confirmat în calitate de administrator judiciar C.I.I. K..

De altfel, numirea în calitate de administrator judiciar provizoriu a C.I.I. K. și ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, prin sentința nr. 521/F/2012 pronunțată în dosarul nr. x/2012 de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, nu au nicio influență asupra existenței faptei și a săvârșirii ei de către inculpatul A. cu forma de vinovăție cerută de lege, acesta având în continuare obligația de a prezenta organelor de inspecție fiscală documentele solicitate, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. (1) din Legea 85/2006.

S-a constatat că deși instanța fondului a stabilit corect că legea penală mai favorabilă în situația dată este C. pen. în vigoare, prima instanță a stabilit în mod greșit pentru infracțiunea dedusă judecății pedeapsa de 9 luni închisoare, aflată sub minimul special prevăzut de Legea nr. 241/2005 actualizată, de 1 an închisoare, de vreme ce limitele de pedeapsă sunt între unu și 6 ani închisoare.

Procedând astfel, instanța a combinat nepermis dispoziții prevăzute în legi penale succesive, aplicând o pedeapsă conform legii penale în forma anterioară și care prevedea pentru infracțiunea anterior menționată pedeapsa închisorii între 6 luni și 3 ani sau amenda.

Curtea a considerat că pedeapsa de 1 an închisoare se conformează criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen. și se circumscrie standardelor de proporționalitate dintre sancțiune și comportament, dar și practicii judiciare relevante a acestei instanțe în situații similare.

Referitor la latura civilă a cauzei, instanța de apel a notat dispozițiile prevăzute de art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. coroborate cu art. 1357 și urm. din C. civ., și, în esență, a valorificat, în stabilirea întinderii prejudiciului, concluziile primului raport de expertiză efectuat în cursul cercetării judecătorești, întrucât acesta se coroborează cu celelalte mijloace de probă esențiale administrate pe parcursul procedurilor și, apreciind întemeiată acțiunea civilă formulată de Casa de Asigurări de Sănătate Alba, a obligat pe inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L., la plata în favoarea acesteia a sumei de 477.910,80 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. coroborat cu art. 249 și următoarele din același cod, a menținut măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin Ordonanța din data de 19.03.2012 dată în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba cu privire la inculpatul A. și la partea responsabilă civilmente B. S.R.L, până la concurența sumei de 477.910,80 RON.

Împotriva deciziei penale nr. 113 din 02 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală a declarat, la data de 01 aprilie 2022, recurs în casație inculpatul A., prin apărător ales.

În motivarea cererii de recurs în casație, recurentul a criticat, în esență, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, de vreme ce începând cu data de 15.02.2012, conform certificatului de furnizare informații emis de O.R.C. Alba sub nr. x/29.03.2012, a deținut exclusiv calitatea de asociat al S.C. B. S.R.L., fără a avea drept de administrare, control și conducere potrivit Legii nr. 31/1990, astfel încât toate notificările ulterioare acestei date trebuiau să fie făcute potrivit art. 61 din Legea nr. 85/2006 către debitoarea B. S.R.L., prin administrator judiciar, și, eventual, prin administratorul statutar I..

În ceea ce privește invitația 1 (invitația nr. x/16.06.2011, cu termen 27.06.2011, orele 11, de prezentare a documentelor financiar contabile ale societății, în vederea efectuării unei verificări fiscale), recurentul a susținut că nu a semnat confirmarea de primire și nu a avut cunoștință despre aceasta din moment ce a fost trimisă în mod greșit la punctul de lucru și nu la sediul social din Mun. Alba Iulia, Strada x. 7, Jud. Alba.

În plus, fiind mai multe controale de la A.N.A.F., prin Garda Financiară și C.N.A.S. Alba, în lunile mai și iunie 2011, precum și percheziții prin care au fost puse deja la dispoziția organelor documentele contabile solicitate exista și o cauză justificativă, din moment ce aceste instituții aveau în posesie actele solicitate, astfel încât nu a existat nicio formă de intenție directă în săvârșirea infracțiunii de referință.

Or, în aceste condiții, fapta săvârșită putea constitui o contravenție potrivit dispozițiilor art. 219 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 93/2003 din vechiul Codul de procedură fiscală, sancționată cu amendă până la 5.000 RON, în prezent abrogat.

Așadar, nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă și/sau subiectivă prin lipsa de incidență și descriere a elementului material și a lipsei de vinovăție, fiind practic o răspundere contravențională/administrativă, nicidecum penală, ignorându-se normele legale supra de dezincriminare a infracțiunii reținute în sarcina sa.

În ceea ce privește invitația nr. x/18.12.2012 emisă de D.G.F.P. Alba, cu confirmare de primire incert la data de 28.12.2012 și cu termen eronat de prezentare la data de 04.01.2013 (termenul de 15 zile de prezentare documente contabile trebuia să fie pentru data de 14.01.2013) pentru actele contabile ale societății B. S.R.L., pentru perioada 2008-2011, recurentul a susținut că nu a semnat olograf dovada de primire a invitației, nu a primit această adresă și, mai mult, nu mai avea nicio calitate de reprezentare și administrare în cadrul societății, administratorul judiciar fiind persoana care conducea în mod nemijlocit activitatea debitoarei.

De altfel, în data de 10.08.2012, Administrația Financiară a Municipiului Alba Iulia a fost notificată prin adresa nr. x și, respectiv, la data de 27.12.2012 prin adresa nr. x, de către administratorul judiciar K. cu privire la deschiderea procedurii insolvenței asupra societății.

Recurentul a mai criticat că administratorul judiciar, prin notificarea nr. x/08.08.2012 publicată în B.P.I. nr. x/14.08.2012, precum și prin cele ulterioare deschiderii procedurii, în mod greșit i-a pus în vedere să predea contabilitatea debitoarei conform documentelor prevăzute în Legea contabilității nr. 82/1991, precum și prin prisma art. 28. alin. (1) din Legea cu nr. 85/2006, în condițiile în care nu era administrator statutar, conform Legii cu nr. 31/1990, sau administrator special, conform Legii nr. 85/2006.

Ca atare, A.N.A.F. - D.G.F.P. Alba trebuia să trimită invitația cu nr. x/18.12.2012, cu confirmare de primire la data de 28.12.2012 (neprimită și nesemnată de recurent) către administratorul judiciar K. și/sau administratorului statutar I..

Mai mult, încheierea judecătorului sindic din 30.01.2013 de confirmare a administratorului judiciar al societății nu are relevanță, din moment ce administratorul provizoriu numit de instanța de judecată pe parcursul procedurii insolvenței și-a exercitat atribuțiile încă din data de 20.06.2012.

Recurentul a mai arătat că, în opinia sa, s-a reținut în mod greșit instituția unității de infracțiune.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., recurentul a susținut că în mod greșit și nelegal s-a dispus încetarea procesului penal, cu consecința soluționării greșite a laturii civile. Astfel, a precizat că încetarea procesului penal nu a fost pusă în discuția părților la termenul de judecată din 09.12.2021, pentru a i se da posibilitatea de a obține o soluție de achitare cu privire la infracțiunile de înșelăciune și uz de fals.

Or, procedând în această manieră, instanța de apel i-a încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., art. 8 și art. 10 din C. proc. pen., cu aplicarea art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. prin raportare la art. 282 din C. proc. pen., prin încălcarea legalității, a contradictorialității, a apărării, a prezumției de nevinovăție, a egalității de arme și de aflare a adevărului juridic, printr-o alterare a situației de drept procesual penal și de drept material. Cu alte cuvinte, recurentul a susținut că este nevinovat și nu există niciun prejudiciu efectiv produs în cauză.

Relativ la soluționarea laturii civile, a mai susținut că nu au existat probe, că s-a dat în mod greșit relevanță primului raport de expertiză contabilă efectuat în cauză de către expertul G., că nu sunt îndeplinite condițiile legale privind răspunderea civilă delictuală.

În drept, recurentul a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de la data de 02.05.2022, sub nr. x/2017.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 113 din data de 02 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală, a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., dar și pe cele prevăzute de art. 437 raportat la art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 28 iunie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac, reținându-se, în esență, că, formal, doar chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat din perspectiva realizării unei corespondențe depline între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, datorită împrejurării că faptele pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a recurentului nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, se circumscriu în conținut dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., s-a reținut că se circumscrie acestui caz de casare critica soluției de încetare a procesului penal fără a se ține seama de dispozițiile prevăzute de art. 18 din C. proc. pen., potrivit cărora inculpatul poate cere continuarea procesului penal, în scopul obținerii unei soluții de achitare.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", se reține că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", regăsită în cuprinsul normei de procedură penală evocate, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se realizează exclusiv prin raportare la starea de fapt reținută, cu titlu definitiv, în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probatoriu.

Analizând în aceste coordonate recursul în casație, respectiv criticile formulate de recurentul inculpat prin cererea introductivă care se circumscriu laturii obiective a infracțiunii ce a făcut obiectul judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul a susținut, în esență, că faptele reținute prin decizia recurată nu corespund tiparului obiectiv al infracțiunii pentru care a fost condamnat, întrucât nu avea calitatea de subiect activ, cu argumentarea că, începând cu data de 15.02.2012, conform certificatului de furnizare informații emis de O.R.C. Alba sub nr. x/29.03.2012, a deținut exclusiv calitatea de asociat al S.C. B. S.R.L., fără a avea drept de administrare, control și conducere potrivit Legii nr. 31/1990, astfel încât toate notificările ulterioare acestei date trebuiau să fie făcute potrivit art. 61 din Legea nr. 85/2006 către debitoarea B. S.R.L., prin administrator judiciar, și, eventual, prin administratorul statutar I.. A mai susținut recurentul că fapta sa constituie cel mult contravenție în sensul prevăzut de art. 219 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 93/2003 din Codul de procedură fiscală, în vigoare la momentul săvârșirii faptei.

Celelalte critici ale recurentului fie antamează aprecierea probatoriului, fie aduc în discuție chiar lipsa elementului subiectiv al infracțiunii de referință și tind la modificarea situației de fapt reținute, astfel încât excedează limitelor devolutive ale recursului în casație.

Deopotrivă, solicitarea de reapreciere a încadrării juridice, precum și nemulțumirile recurentului relativ la soluția pronunțată pe latura civilă a cauzei penale în care a fost condamnat excedează cenzurii pe calea recursului în casație al cărui scop este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Criticile sunt nefondate.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, "Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație.".

Așadar, subiectul activ al infracțiunii de referință poate fi orice persoană care refuză, nejustificat, să prezinte organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație.

În cauza de față, starea de fapt valorificată cu titlu definitiv prin decizia recurată constă, în esență, în aceea că, inculpatul A., în calitate de administrator și asociat al B. S.R.L. Alba Iulia, a refuzat nejustificat să se conformeze invitației nr. x/16.06.2011, cu termen 27.06.2011, orele 11, de prezentare a documentelor financiar contabile ale societății, în vederea efectuării unei verificări fiscale, precum și invitației nr. x/18.12.2012, cu termen 04.01.2013, de predare a documentelor contabile, în vederea realizării inspecției fiscale.

Se remarcă, astfel, că recurentul pleacă de la o premisă greșită în ceea ce privește calitatea de subiect activ al infracțiunii pentru care a fost condamnat, de vreme ce legiuitorul a prevăzut în mod expres că poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de referință orice persoană care deține documente legale și refuză să le prezinte organelor competente, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație.

Așadar, contrar susținerilor recurentului, subiectul activ al infracțiunii analizate este necircumstanțiat, legiuitorul neimpunând condiția ca astfel de documente legale să fie predate organelor competente exclusiv de către administratorul statutar sau judiciar al unei societăți comerciale, ci de către orice persoană care le deține.

Exercitarea dreptului de a administra este lipsită de relevanță, ceea ce interesează este exclusiv deținerea documentelor solicitate, or, sub acest aspect, s-a reținut cu titlu definitiv de către instanța de apel că documentele financiar contabile ale societății B. S.R.L. s-au aflat în posesia recurentului A. atunci când DGFP Alba a solicitat acestuia prezentarea lor, în vederea efectuării verificărilor/inspecției fiscale.

Nefondată este și susținerea recurentului în sensul că în cauză ar fi incidentă răspunderea contravențională, iar nu cea penală, contrar susținerilor apărării, fapta pentru care a fost condamnat recurentul nu constituie contravenție în sensul prevăzut de art. 219 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 93/2003 din Codul de procedură fiscală, în vigoare la momentul săvârșirii faptei.

Astfel, în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru care a fost condamnat recurentul, legiuitorul a prevăzut ca elementul material al infracțiunii constând în refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, să depășească durata unui termen de 15 zile de la somație, condiții care nu sunt menționate în dispozițiile art. 219 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 93/2003.

Or, curtea de apel a statuat cu titlu definitiv că inculpatul A., în calitate de administrator și asociat al B. S.R.L. Alba Iulia, a fost invitat să prezinte documentele contabile ale societății și a indicat în acest sens cele două somații emise de organul fiscal competent în vederea efectuării unei verificări fiscale: invitația nr. x/16.06.2011, cu termen 27.06.2011, orele 11, și invitația nr. x/18.12.2012, cu termen 04.01.2013. S-a stabilit cu titlu definitiv că ambele invitații au fost primite de către inculpat anterior termenului stabilit pentru prezentarea documentelor, precum și faptul că a refuzat nejustificat să se conformeze acestor invitații în termenul de 15 zile prevăzut de lege, chestiuni de fapt a căror reevaluare excedează competențelor instanței de recurs.

Se reține că pentru a putea stabili dacă o societate are sau nu datorii către bugetul de stat, dacă desfășoară sau nu activități generatoare de venituri impozabile, dacă declarațiile fiscale reflectă realitatea, dacă veniturile realizate sau bunurile deținute au fost sau nu înregistrate în contabilitate și declarate la organele competente, organele fiscale trebuie să verifice documentele justificative și de evidență contabilă ale societății.

În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul are obligația, potrivit art. 56 din Codul de procedură fiscală de a pune la dispoziția organului fiscal registre, evidențe, documente de afaceri și orice alte înscrisuri. Corelativ acestei obligații, legiuitorul a prevăzut dreptul organului fiscal de a solicita înscrisuri și altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice.

Potrivit art. 219 alin. (1) lit. c) Codul de procedură fiscală, constituie contravenție nerespectarea obligației prevăzute la art. 56, respectiv a obligației de a pune la dispoziția organului fiscal registre, evidențe, documente de afaceri și orice alte înscrisuri.

Distincția dintre infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 și contravenția prevăzută de art. 219 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală este dată de termenul de 15 zile de la primirea somației emise de organul fiscal.

Astfel, în măsura în care are posibilitatea, contribuabilul este obligat să pună la dispoziția organelor competente documentele justificative și de evidență contabilă, independent de primirea vreunei somații, iar după primirea acesteia de îndată sau în interiorul termenului legal stabilit de 15 zile.

În măsura în care nu o face, acesta poate fi sancționat contravențional, în baza art. art. 219 alin. (1) lit. c), n) și r) Codul de procedură fiscală, după caz.

Dacă nu le prezintă nici până la expirarea termenului de 15 zile, atunci fapta devine infracțiune și va putea fi sancționată potrivit art. 4 din Legea nr. 241/2005.

Interpretarea acestor dispoziții în sensul dorit de către recurent ar însemna a face abstracție de faptul că inculpatul, nu doar că a încălcat obligația de a pune la dispoziția organului fiscal documentele contabile în posesia cărora se afla, ipoteză în care fapta sa ar fi constituit contravenție, ci a refuzat nejustificat să remită aceste documente în termenul de 15 zile de la primirea somației, faptă ce realizează tipicitatea obiectivă a infracțiunii prev. de art. 4 din L. 241/2005, norma incidentă în cauză sancționând penal o situație particulară a încălcării obligației prevăzută de art. 56 din Codul de procedură fiscală, conduită apreciată de legiuitor ca aducând atingere unor valori sociale a căror ocrotire reclamă incriminarea.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte a reținut că acesta privește situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., respectiv: lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, fără a se ține seama de dispozițiile prevăzute de art. 18 din C. proc. pen., potrivit cărora inculpatul poate cere continuarea procesului penal, în scopul obținerii unei soluții de achitare.

Critica recurentului este nefondată.

Înalta Curte constată că la fila x din volumul Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, se află un înscris depus de către recurentul A., prin avocat, denumit "Note de ședință", înregistrat la dosar la data de 08 decembrie 2021, prin care acesta a solicitat în mod expres încetarea procesului penal în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. f) din același cod, cu argumentarea, în esență, că în cauză a intervenit prescripția specială a răspunderii penale reglementată de art. 155 alin. (4) coroborat cu art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen.

Mai mult, prin încheierea de ședință din data de 09 decembrie 2021, curtea de apel a pus în discuția părților expressis verbis notele scrise depuse la dosar de către inculpatul A., prin apărător, prin care s-a solicitat încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, iar avocatul L., apărătorul ales al recurentului, a precizat textual următoarele: "în principal solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. a) și b) C. proc. pen., având în vedere poziția acestuia consecventă pe întregul proces penal în sensul că acesta nu recunoaște faptele, și în subsidiar, în condițiile în care inculpatul va fi găsit vinovat, solicită achitarea acestuia în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen..".

De altfel, întrebat fiind de instanța de apel, la același termen de judecată, inculpatul A., personal, a arătat că își menține declarațiile date în cauză și nu dorește să facă precizări suplimentare.

Așadar, dincolo de caracterul discutabil al subsumării ipotezei pretinse de recurent, cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că susținerile acestuia sunt nereale, acesta exprimându-și poziția procesuală în raport de posibilitatea de a cere continuarea procesului penal.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 113 din data de 02 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 157 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 113 din data de 02 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 157 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 septembrie 2022.