ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1284/2022

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 177/A din 5 iulie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Alba, părții civile A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - D.G.F.P. Alba și inculpaților A., B., C. și D., a desființat în parte sentința penală nr. 69 din 8 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori și rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și lit. c) din C. pen. de la 1969 aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional nestructurat prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) din C. pen. de la 1969. A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. la 3 ani de închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) și d) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.. A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b și c C. pen.. În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele și a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și lit. c) C. pen.. În temeiul art. 86

1

raportat la art. 86

2

C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani. În baza art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuia să se supună unor măsuri de supraveghere, anume să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Alba, să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a suspendat și executarea pedepselor accesorii. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reținut, raportat la aspectele de fapt ce au rezultat din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, că activitățile desfășurate de inculpații A., B., C., E., F. și D., astfel cum au fost descrise în rechizitoriu și reținute de prima instanță, se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional (în modalitățile normative ale constituirii, aderării și sprijinirii), prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, probele existente în cauză fiind suficiente pentru a dovedi vinovăția lor sub aspectul acestor acuzații.

Activitatea celor care au comis infracțiunea în modalitatea de constituire sau de aderare la grupul infracțional s-a concretizat în acțiuni de stabilire a modurilor și procedeelor de fraudare a bugetului consolidat de stat, inclusiv a sarcinilor ce reveneau fiecărui membru al grupării, precum și circuitul de remitere a sumelor de bani proveniți din evaziune către coordonatorii grupului, în timp ce cea a inculpaților care au sprijinit gruparea infracțională nestructurată s-a materializat în demersuri ce au permis evazionarea, asigurând, astfel, premisele obținerii produsului ilicit și îngreunând, totodată, descoperirea infracțiunilor și stoparea comiterii acestora în continuare.

În raport cu modul în care a acționat fiecare dintre aceștia s-a observat că rol de lider al grupării infracționale l-a avut inculpatul A., care, împreună cu G., a coordonat activitatea prin intermediul membrilor H., I. și a inculpatei B., angajate ale S.C. J. S.A., fiind implicate activ în punerea în practică a planului pentru realizarea obiectivului principal - asigurarea obținerii produsului activității evazioniste desfășurată pe parcursul anilor 2008-2010 și evitarea descoperirii operațiunilor ilicite, acestea beneficiind, totodată, de sprijinul inculpaților C., D., E. și F., care fie le-au indicat soluții în vederea acoperirii neregulilor constatate privind calculul redevenței miniere și vânzarea ilegală de beton, fie au luat măsuri pentru a împiedica tragerea la răspundere și achitarea taxelor și impozitelor.

Înalta Curte a reținut că acuzațiile de evaziune fiscală pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați în fond există, sunt dovedite și realizează elementele de conținut ale infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b), c) și d) din Legea nr. 241/2005, fiindu-le, totodată, imputabile. A stabilit că probatoriul administrat în cauză și amplu analizat dovedește cu certitudine că scopul în vederea căruia s-a constituit grupul infracțional a fost realizat prin desfășurarea unor activității de evaziune fiscală, împrejurare ce conduce la antrenarea răspunderii penale atât pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cât și pentru cea care a reprezentat obiectul principal al grupării infracționale.

Referitor la răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte a remarcat că una dintre trăsăturile acesteia constă în caracterul său solidar în caz de coparticipare la săvârșirea faptei ilicite, sens în care art. 1003 C. civ. de la 1864 - aplicabil în speță conform art. 3 și 5 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind C. civ., stabilea că, în situația în care delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, acestea sunt ținute solidar pentru despăgubire (principiu preluat și de actualul C. civ. în art. 1382).

Pentru a putea fi, însă, angajată răspunderea civilă delictuală a unei persoane, a reținut că se cer a fi îndeplinite mai multe condiții, respectiv comiterea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției.

În ceea ce privește apelul formulat de S.C. J. S.A., instanța supremă a reținut că este nefondat, întrucât, potrivit art. 409 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., partea responsabilă civilmente poate declara această cale de atac numai referitor la soluția pronunțată pe latură civilă și, prin excepție, pe latură penală în măsura în care soluția pe această latură o influențează pe cea dată în legătură cu acțiunea civilă. A apreciat că, în cauză, criticile formulate pe latură penală, prin raportare la soluția dată pe această latură nu influențează în niciun mod soluționarea laturii civile. În plus, a reținut că dispozițiile art. 418 alin. (1) C. proc. pen., care consacră principiul non reformatio in pejus, interzice agravarea situației unei părți în propria cale de atac, motiv pentru care, deși judecătorul fondului era obligat pentru rațiunile anterior arătate să dezlege latura civilă a cauzei în conformitate cu prevederile art. 1003 din C. civ. de la 1864, apelul părții responsabile civilmente nu poate fi admis, cu consecința obligării sale în solidar cu inculpații la plata despăgubirilor civile, nelegalitatea invocată urmând a fi înlăturată în calea de atac exercitată de partea civilă.

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția penală la 21 decembrie 2022, sub nr. x/2021*, petentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 177 din 5 iulie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2011, invocând în drept, incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, petentul a arătat că, prin decizia penală care face obiectul cererii de revizuire, a fost admis apelul declarat de partea civilă Administrația Națională a Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba împotriva sentinței civile nr. 69 din 8 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Alba și, în baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., revizuentul a fost obligat, împreună cu ceilalți inculpați, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. J. S.A., la plata despăgubirilor civile către partea civilă Statul Român.

A arătat că, prin sentința penală nr. 69 din 8 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2011 a fost soluționată doar latura penală a cauzei, latura civilă, fiind tranșată definitiv prin sentința penală nr. 148/211 pronunțată în dosarul penal nr. x/2011 al aceleiași instanțe (dosar disjuns din dosarul nr. x/2011).

Ulterior în dosarul penal nr. x/2011, secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a soluționat, prin decizia penală nr. 177 din 5 iulie 2018, atât latura penală, cât și latura civilă (adusă în discuție doar în etapa procesuală a apelului), admițând apelul Statului Român și acțiunea civilă care nu era atașată acțiunii penale soluționate în acest dosar. Prin această decizie penală s-a statuat că prejudiciul pretins de partea civilă, Statul Român, este același cu cel din dosarul penal nr. x/2011 al Curții de Apel Alba Iulia, fiind aplicabil principiul de drept consacrat de art. 1003 din C. civ. de la 1864.

Referitor la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuentul a susținut că este incidentă ipoteza în care revizuirea are loc, exclusiv, în ceea ce privește latura civilă, fiind aplicabile prevederile art. 453 alin. (2) din acest act normativ, revizuirea putând fi cerută astfel numai în fața instanței civile.

A afirmat că apelul a fost admis fără ca instanța penală să fie învestită cu soluționarea laturii civile (aceasta nefăcând obiectul dosarului de fond prin prisma celor expuse), instanța pronunțându-se asupra unui prejudiciu care era deja achitat.

O atare situație nu poate fi rezolvată decât pe cale revizuirii, inexistenta prejudiciului, prin plata sa anterioară fiind dovedită de înscrisul deținut de partea potrivnică, anume adresa nr. x din 1 noiembrie 2021 (comunicată la 3 noiembrie 2021) a Ministerului Finanțelor - ANAF - AJFP Alba.

Conform acestei adrese, care constituie înscris doveditor în sensul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., rezultă că la dosarul fiscal al intimatei S.C. J. S.R.L. (care a deținut calitatea de persoană responsabilă civilmente în dosarul penal nr. x/2011), suma de 3.445.656,08 stabilită prin procesul-verbal nr. x din 29 iulie 2011 emis de DGAMC este cuprinsă în decizia de impunere nr. x din 13 aprilie 2012 întocmită în sarcina societății.

Acest prejudiciu a fost achitat integral de societate, în perioada 2012- aprilie 2015.

Potrivit celor menționate în adresă, nu i s-au putut furniza înscrisurile care fac dovada acestei plăți, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, acestea putând fi comunicate doar unei autorități publice sau, în cazul unei persoane fizice solicitante, pe baza acordului contribuabilului.

A susținut că, în situația în care partea civilă ar fi depus un atare înscris din care să reiasă plata integrală a prejudiciului încă din anul 2015 de către partea responsabilă civilmente, atunci Înalta Curte de Casație și Justiție nu ar fi putut statua asupra unui prejudiciu inexistent. Aceasta întrucât instanța penală a reținut incidența dispozițiilor art. 1003 din C. civ. de la 1864. Însă, faptele juridice ilicite reglementate în dispozițiile art. 998-1003 C. civ. impun existența prejudiciului, ca element esențial al răspunderii delictuale astfel reglementate, scopul răspunderii civile fiind acela de a repara un prejudiciu.

În condițiile în care acest prejudiciu era achitat la momentul la care instanța penală a soluționat latura civilă, care avea ca obiect verificarea elementelor răspunderii civile, atunci apelul declarat de Administrația Națională a Finanțelor Publice nu putea fi admis, Statul Român nefiind prejudiciat, iar apelul din latura civilă fiind lipsit de obiect.

O eventuală situație de recuperare a prejudiciului achitat în temeiul principiului solidarității pasive nu poate fi soluționat decât pe cale civilă, intimata S.C. J. S.R.L. învestind instanța civilă cu un astfel de litigiu, în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Alba.

Revizuentul a susținut că nu putea avea acces la înscrisurile care fac dovada plății prejudiciului, întrucât acestea au fost deținute de partea potrivnică care nu le-a eliberat nici la acest moment, fiind incidentă împrejurarea certă care este mai presus de voința sa, date fiind limitările impuse de Codul de procedură fiscală prin art. 11 alin. (3).

Prin încheierea penală nr. 2 din 12 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală a scos de pe rolul său cauza penală și a înaintat-o secției civile a aceleiași instanțe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă la 17 ianuarie 2022, sub nr. x/2021*.

La 10 februarie 2022, intimata Administrația Națională a Finanțelor Publice - Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov - Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de tardivitate a formulării cererii de revizuire, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată.

Aceleași concluzii au fost formulate și de intimata S.C. J. S.R.L. prin notele scrise depuse la 16 martie 2022.

Prin decizia nr. 16 din 17 martie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale invocate de revizuentul A. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă la 4 mai 2022, sub nr. x/2021*.

Prin rezoluție administrativă s-a stabilit termen de judecată la 9 iunie 2022 pentru soluționarea cererii de revizuire.

Examinând cererea de revizuire prin prisma dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive la instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților (…).

Prin statuarea acestui motiv de revizuire, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute la data soluționării litigiului, nu au putut fi verificate de instanța de judecată, iar acest aspect a condus la săvârșirea unei erori de fapt involuntare care se impune a fi corectată și care este de natură să conducă la schimbarea soluției pronunțate.

Circumscris art. 322 pct. 5 C. proc. civ., poate fi invocat ca înscris nou pentru revizuirea unei hotărâri, un script care a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, pe care partea nu l-a prezentat instanței de judecată, întrucât a fost reținut de partea adversă ori a intervenit o împrejurare mai presus de voința părților, care confirmă o situație deosebită de cea reținută ca fiind determinantă la pronunțarea soluției.

În analiza cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanța sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) din același act normativ, la examinarea admisibilității cererii și a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuție aspectele legate de fondul pricinii.

Astfel, admisibilitatea cererii de revizuire este condiționată nu numai de descoperirea ulterior judecății a unor acte noi și de imposibilitatea înfățișării lor în instanță din cauza unor împrejurări mai presus de voința părții, dar și de caracterul determinant al acestor înscrisuri.

În cauză, prin cererea dedusă judecății, revizuentul a susținut că, prin hotărârea supusă revizuirii, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelul declarat de Statul Român, reprezentat prin Administrația Națională a Finanțelor Publice - Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov - Direcția Generală a Finanțelor Publice Alba împotriva sentinței penale nr. 69 din 8 octombrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, deși instanța nu a fost învestită cu soluționarea laturii civile, pronunțându-se asupra unui prejudiciu inexistent, acesta fiind achitat la data soluționării pricinii.

Prevalându-se de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuentul a invocat adresa nr. x din 1 noiembrie 2021 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Agenția Județeană a Finanțelor Publice Alba, despre care a susținut că reprezintă un înscris nou, doveditor în înțelesul textului de lege menționat, din care reiese că suma de 3.445.656,08 RON, stabilită prin procesul-verbal nr. x din 29 iulie 2011 emis de DGAMC a fost cuprinsă în decizia de impunere nr. x din 13 aprilie 2012 întocmită în sarcina intimatei S.C. J. S.R.L., persoană responsabilă civilmente în dosarul nr. x/2011.

Revizuentul a afirmat că prejudiciul a fost achitat integral de intimata S.C. J. S.R.L. în perioada 2012 - aprilie 2015, iar, potrivit aspectelor inserate în adresa menționată, nu a avut acces la documentația fiscală care a făcut obiectul acestei plăți, întrucât, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, acestea puteau fi comunicate doar unei autorități publice sau persoanei fizice solicitante în baza acordului contribuabilului.

Examinând aceste susțineri ale revizuentului în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, prin pronunțarea deciziei penale nr. 177 din 5 iulie 2018 a cărei revizuire se solicită, instanța supremă, dispunând condamnarea penală a revizuentului, a stabilit cuantumul prejudiciului, a faptei ilicite a acestuia, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției sale pentru comiterea faptei ilicite, obligându-l la plata în solidar cu intimata S.C. J. S.R.L. a despăgubirilor civile către partea civilă Statul Român, pentru prejudiciul cauzat acestuia prin săvârșirea activității infracționale.

Prin acțiunea dedusă judecății în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Alba, secția I civilă, intimata S.C. J. S.R.L. a solicitat să se constate că a achitat părții civile despăgubiri în cuantum de 3.353.594 RON, astfel cum acestea au fost cuprinse în decizia penală nr. 177 din 5 iulie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2011, precum și suma de 4.163.970 RON, din care 3.673.024 RON majorări de întârziere și 444.946 RON penalități, cerând obligarea revizuentului A. și a pârâților B., E., F., C. la înapoierea sumei avansate în locul lor și la plata daunelor produse prin comiterea infracțiunilor săvârșite.

Prin sentința nr. 741 din 23 iunie 2020, Tribunalul Alba, secția I civilă a respins acțiunea, ca prematur introdusă, iar prin decizia nr. 479 din 29 martie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a anulat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Potrivit încheierilor din 4 februarie 2021 și din 18 martie 2021, cu ocazia soluționării în faza procesuală a apelului a cauzei care a format obiectul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, reprezentanta intimatei S.C. J. S.R.L. a depus la dosar adresa nr. x din 15 ianuarie 2021 emisă de Agenția Județeană a Finanțelor Publice Alba, potrivit căreia în dosarul penal nr. x/2011, constituirea sa ca parte civilă a avut la bază același rechizitoriu, iar sumele care fac obiectul dosarului nr. x/2018 sunt identice, au același izvor și același tip de obligație.

Conform mențiunilor din cuprinsul adresei nr. ABG-DEX 41 din 15 ianuarie 2021 emise de Agenția Județeană a Finanțelor Publice Alba, prin răspunsul emis de ANAF - DGRFP Timișoara, prin adresa din 12 decembrie 2018 s-a atestat că suma de 3.445.656,08 RON a fost achitată integral de intimata S.C. J. S.R.L. în perioada 2012 - aprilie 2015, fiind inclusă în totalul obligațiilor sale fiscale și că, urmare soluționării dosarului penal nr. x/2011 prin decizia a cărei revizuire se solicită, inculpații care nu au recunoscut săvârșirea faptei (printre care și revizuentul) au fost obligați la plata despăgubirilor achitate de intimată în locul lor.

Or, este evident că, fiind parte în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, revizuentul a luat cunoștință de înscrisurile prin care s-a făcut dovada plății prejudiciului de către intimata S.C. J. S.R.L. și, mai mult, potrivit consemnărilor din încheierea din 18 martie 2021, când au avut loc dezbaterile asupra apelurilor declarate de părți, revizuentul a fost prezent la judecată, fiind asistat de apărătorul ales.

Pentru aceste motive nu se poate reține că înscrisul de care se prevalează revizuientul în cadrul prezentei cereri are un conținut nou, informațiile cuprinse în acesta, chiar și sub un alt număr de adresă, fiind cunoscute de părți la data pronunțării de către Înalta Curte, a deciziei a cărei revizuire se cere.

Astfel, nu se poate aprecia că înscrisul pe care se întemeiază prezenta cerere de revizuire este un înscris nou, în înțelesul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., acesta fiind la dispoziția revizuentului cu ocazia soluționării dosarului nr. x/2018, care a avut ca obiect acțiunea în regres a intimatei S.C. J. S.R.L. în scopul recuperării sumei achitate cu titlu de despăgubiri civile în baza deciziei penale nr. 177 din 5 iulie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2011.

Față de această împrejurare, adresa nr. ABG-DEX 7069 din 1 noiembrie 2021, prin care se atestă achitarea prejudiciului de către intimată, nu se circumscrie condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., câtă vreme situația de fapt confirmată prin conținutul său a fost reținută și în adresele nr. x din 12 decembrie 2018 și nr. 41 din 15 ianuarie 2021 emise de Administrațiile Județene a Finanțelor Publice Hunedoara și Alba, depuse în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Ca atare, nu se poate constata existența unei împrejurări mai presus de voința revizuentului și nici faptul că înscrisul a fost reținut de partea potrivnică, întrucât la dosarul cauzei se regăsesc suficiente dovezi care relevă faptul că petentul a cunoscut efectuarea plății integrale a prejudiciului constatat prin decizia a cărei revizuire se solicită, de către intimata S.C. J. S.R.L..

În aceste condiții, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A., sub aspectul laturii civile a deciziei penale nr. 177 din 5 iulie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. sub aspectul laturii civile a deciziei penale nr. 177 din 5 iulie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2011.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iunie 2022.