ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 125 din 27 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2019, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 10 din Legea nr. 241/2005 a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În baza art. 91 - 92 C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Alba, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe serviciului de probațiune, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice serviciului de probațiune schimbarea locului de muncă;

e) să comunice serviciului de probațiune informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să presteze un număr de 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunității, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, la una dintre următoarele instituții comunitare:

- Primăria Municipiului Sebeș

- Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Alba

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 91 alin. (4) C. pen. au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 C. pen.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, str. x.

S-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanța procurorului din data de 21 mai 2018 dată în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

S-a dispus anularea următoarelor înscrisuri:

- facturile cu numerele x, emise în numele SC B. SRL către SC C. SRL;

- facturile cu numerele x emise în numele SC D. către SC C. SRL;

- facturile cu numerele x emisă în numele SC E. SRL;

- facturile cu numerele x emise în numele SC F. SRL către SC C. SRL;

- facturile cu numerele x emise în numele SC G. SRL către SC C. SRL;

- facturile cu numerele x emise în numele SC H. SRL către SC C. SRL;

- facturile cu numerele x emise în numele SC I. SRL către SC C. SRL;

- facturile cu numerele x emise în numele SC J. SRL către SC C. SRL;

- factura cu numărul x emisă în numele SC K. SRL către SC C. SRL.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 și art. 5 din O.G. nr. 39/2015, s-a dispus ca la data rămânerii definitive hotărârea să se comunice Oficiului Național al Registrului Comerțului și Administrației Județene a Finanțelor Publice Alba pentru a se face cuvenitele mențiuni în registrul comerțului și, respectiv, în cazierul fiscal al inculpatului.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 450 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.

Prin Decizia penală nr. 334/2020 din 11 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpatul A. și de partea civilă Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței penale nr. 125 din 27 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2019, pe care o desființează sus aspectul laturii penale în ceea ce privește locul unde se va desfășura munca în folosul comunității și sub aspectul laturii civile, în ceea ce privește neobligarea inculpatului la plata accesoriilor în favoarea părții civile precum și a dispoziției de ridicare a sechestrului asigurator.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. va presta un număr de 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunității, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, la una dintre următoarele instituții comunitare:

- Primăria Municipiului Șugag

- Primăria Sebeș

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală în contradictoriu cu inculpatul A. și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma reprezentând accesorii fiscale calculate la debitul principal de 33.586 de RON, de la data nașterii obligației și până la data plății efective a acestuia.

A fost menținut sechestrul asigurator instituit prin Ordonanța din data de 7 noiembrie 2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, dispusă în dosar nr. x/2017.

A fost menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate ce nu contravin deciziei din apel.

*****

Împotriva Deciziei penale nr. 334/2020 din 11 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul A..

Prin cererea de recurs în casație, s-a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În esență, prin motivele de recurs în casație formulate, recurentul inculpat A. a susținut că decizia penală recurată este nelegală sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate și a locului de desfășurare a muncii în folosul comunității.

Astfel, recurentul a arătat că instanța de apel a dispus ca munca în folosul comunității să se desfășoare la Primăria Municipiului Șugag sau Primăria Sebeș, în condițiile în care domiciliul inculpatului este pe raza comunei Șugag. În aceste condiții, a considerat că dispoziția alternativă de desfășurare a muncii pe raza municipiului Sebeș apare ca nelegală.

De asemenea, a arătat că s-a dispus prestarea unui număr de 60 de zile de muncă în folosul comunității, considerat ca fiind excesiv față de circumstanțele reale și personale ale inculpatului, în condițiile în care acesta se află la primul contact cu legea penală, a achitat prejudiciul datorat părții civile, inclusiv penalitățile calculate la debitul principal, a avut o atitudine sinceră și cooperantă pe parcursul procesului penal, fapt pentru care a solicitat reducerea numărului de zile de muncă ce trebuie să le presteze.

A mai susținut recurentul inculpat A. că instanța nu a procedat la aplicarea unei sancțiuni administrative raportat la faptul că a achitat prejudiciul cauzat părții civile făcând trimitere la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005: "În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate... Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar."

După îndeplinirea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 439 C. proc. pen., instanța de apel a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 1 septembrie 2020, când Completul de filtru a stabilit termen la data de 25 septembrie 2020 pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., dată până la care, de asemenea, a fost întocmit raportul asupra recursului în casație de față.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 25 septembrie 2020, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 6 noiembrie 2020, când, față de cererea de amânare a cauzei formulată de recurent pentru angajarea unui apărător ales, pricina a fost amânată pentru termenul de judecată din data de 4 decembrie 2020, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul recursului în casație, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat în cauză de către recurentul inculpat A., prevede că hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa (principală ori complementară), stabilită și aplicată, este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

În speță, în temeiul cazului de casare invocat, recurentul inculpat A. a criticat hotărârea curții de apel întrucât decizia penală recurată este nelegală sub aspectul greșitei individualizări a obligației prevăzute de art. 93 alin. (3) C. pen. în ceea ce privește prestarea unui număr de 60 de zile de muncă în folosul comunității considerat de apărare ca fiind excesiv față de circumstanțele reale și personale ale inculpatului, dar și în raport de faptul că inculpatul a achitat prejudiciul datorat părții civile, a avut o atitudine sinceră și cooperantă pe parcursul procesului penal, solicitându-se instanței de casație reducerea numărului zilelor de muncă în folosul comunității ce trebuie să le presteze inculpatul.

Totodată, recurentul inculpat a susținut nelegalitatea deciziei penale atacate sub aspectul greșitei stabiliri a locului de desfășurare a muncii în folosul comunității, întrucât în opinia sa dispoziția de desfășurare a muncii în folosul comunității pe raza municipiului Sebeș este nelegală în condițiile în care domiciliul inculpatului este pe raza comunei Șugag.

Examinând hotărârea recurentă în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, prin Decizia penală nr. 334 din 11 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 91, art. 92 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Totodată, în cauză, s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) C. pen., precum și să execute obligația prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen.

De asemenea, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. să presteze un număr de 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunității, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, la una dintre următoarele instituții comunitare:

- Primăria Municipiului Șugag

- Primăria Sebeș.

Înalta Curte menționează că dispozițiile art. 404 C. proc. pen. reglementează conținutul dispozitivului, iar la alin. (2) al art. 404 se prevăd următoarele:

Când instanța dispune condamnarea, în dispozitiv se menționează pedeapsa principală aplicată. În cazul în care dispune suspendarea executării acesteia, în dispozitiv se menționează și măsurile de supraveghere și obligațiile, prevăzute la art. 93 alin. (1) - (3) din C. pen., pe care trebuie să le respecte condamnatul, se pun în vedere acestuia consecințele nerespectării lor și ale săvârșirii de noi infracțiuni și se indică două entități din comunitate unde urmează a se executa obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, prevăzută la art. 93 alin. (3) din C. pen., după consultarea listei privind posibilitățile concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probațiune. Consilierul de probațiune, pe baza evaluării inițiale, va decide în care din cele două instituții din comunitate menționate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligația și tipul de activitate. Când instanța dispune măsura educativă a supravegherii, în dispozitiv se menționează persoana care realizează supravegherea și îndrumarea minorului.

Astfel, contrar susținerilor recurentului inculpat, dispoziția instanței de apel privind desemnarea a două instituții din comunitate în care urmează a se executa obligația de prestare a unei munci neremunerate în folosul comunității stabilită în cauză este legală, în condițiile în care ambele instituții menționate se află pe raza județului Alba și având în vedere că pe raza domiciliul inculpatului, respectiv pe raza comunei Șugag, județul Alba, există o singură instituție publică desemnată, respectiv Primăria com. Șugag, conform informațiilor puse la dispoziție de către serviciul de probațiune cu privire la posibilitățile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probațiune și la nivelul instituțiilor din comunicate, așa cum prevăd dispozițiile art. 94 alin. (4) C. pen. Așadar, indicarea în hotărâre și celei de a doua instituții, în speță, Primăria Sebeș, este legală, fiind respectate dispozițiile legale anterior menționate.

Prin urmare, critica recurentului inculpat A. sub aspectul greșitei stabiliri a locului de desfășurare a muncii în folosul comunității este nefondată.

În ceea ce privește celelalte critici formulate de recurentul inculpat prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că acestea nu pot face obiectul analizei instanței prin prisma cazului de casare invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât nu vizează nelegalitatea deciziei, ci netemeinicia acesteia.

Recurentul inculpat a solicitat instanței de casație reducerea numărului zilelor de muncă în folosul comunității stabilit de instanță, considerat de apărare ca fiind excesiv față de circumstanțele reale și personale ale inculpatului, dar și în raport de faptul că inculpatul a achitat prejudiciul datorat părții civile, a avut o atitudine sinceră și cooperantă pe parcursul procesului penal.

Or, susținerile recurentului inculpat invocate prin recursul în casație formulat în cauză sub acest aspect nu pot fi examinate prin prisma cazului de recurs în casație invocat și anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., având în vedere că aceste aspecte reprezintă o chestiune de apreciere a instanței, fie în primă instanță, fie în apel, individualizarea pedepsei, inclusiv stabilirea măsurilor de supraveghere și obligațiile stabilite realizându-se de către aceste instanțe, neputând fi cenzurate în procedura recursului în casație.

În cadrul examinării unei cereri întemeiată pe cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., instanța analizează acele nelegalități care au determinat ca pedeapsa aplicată să se situeze în afara limitei (minime sau maxime) pe care instanța ar fi putut să o aplice în raport de infracțiunea dedusă judecății, dar și de situația juridică a condamnatului, rezultată din elemente obiective reținute deja de instanța de apel. Așadar, aceste dispoziții legale sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate și, cu atât mai puțin, a unui aspect de netemeinicie care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei ori, în speță, a obligațiilor stabilite de instanță pe durata termenului de supraveghere.

De asemenea, critica formulată în calea extraordinară de atac de față vizând dispoziția de menținere a sechestrului asigurator dispusă în cauză excede analizei cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Se constată așadar că susținerile invocate de recurentul inculpat A. în sprijinul cazului de casare invocat nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că acestea nu se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege.

În ceea ce privește critica din cuprinsul motivelor de recurs în casație formulate în scris privind aplicarea unei sancțiuni administrative raportat la faptul că inculpatul a achitat prejudiciul cauzat părții civile, făcându-se trimitere la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte constată că apărarea recurentului inculpat a arătat cu prilejul dezbaterilor faptul că nu înțelege să mai susțină acest motiv de recurs în casație formulat în scris. Pe de altă parte, se constată că dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 în forma invocată de recurent nu mai erau în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii pentru care a fost condamnat în cauză inculpatul, iar aceste aspecte nu ar putea fi analizate prin prisma cazului de recurs în casație invocat în cauză.

Concluzionând, Înalta Curte constată că așa cum au fost formulate, criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate, iar decizia atacată este legală și prin urmare, recursul în casație declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 334/2020 din data de 11 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, ca nefondat.

Față de soluția dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 334/2020 din data de 11 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2020.

GGC - CL