ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1917/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 7646 de 3 iunie 2011, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC P.T. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A. SA, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada respectării dispozițiilor contractuale privitoare la informarea asigurătorului înainte de semnarea poliței sau pe parcursul derulării contractului cu privire Ia împrejurarea că bunului nu îi este asigurată paza, împrejurare care, cu certitudine, dată fiind valoarea bunului, amplasamentul acestuia și riscul asumat ar fi determinat pe asigurător, fie să nu încheie contractul, fie să îl încheie în alte condiții.

Prin decizia civilă nr. 119 de la 7 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins apelul declarat de reclamanta SC P.T. SRL, reținând că nu s-a făcut dovada modificării cererii de asigurare prin efectuarea unor intervenții neautorizate de către alte persoane decât asiguratul, nu există contradicții în motivarea sentinței apelate, iar efectuarea inspecției de risc nu constituie o obligație legală sau contractuală pentru asigurător. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC P.T. SRL a declarat recurs, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Ia instanța de apel pentru efectuarea unei expertize grafoscopice, iar, în subsidiar, modificarea deciziei și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, invocând drept motiv de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc.

civ. În argumentarea motivelor de recurs, reclamante a învederat că înscrisul denumit cerere de asigurare echipamente electronice a fost modificat prin inserarea unei bife în dreptul mențiunii privind existența unui paznic, acesta fiind întocmit într-un singur exemplar și alterat, probabil, Ia scurtă vreme după producerea riscului asigurat pentru a se evita achitarea unei sume de 200.000 euro. În acest sens, prin respingerea efectuării unei expertize grafoscopice s-au încălcat principiile dreptului Ia apărare și al rolului activ, deoarece aspectul atipic dacă o bifă aparține sau nu unei anumite persoane nu poate fi analizat cu ușurință în mod nemijlocit de instanța de judecată, vătămarea neputând fi îndreptată decât prin anularea actului nelegal, fiind, astfel, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că asigurarea unui serviciu de pază era improbabilă și inutilă datorită restricțiilor de acces constând în patru uși ce trebuiau deschise pentru a se ajunge pe terasa blocului unde bunul asigurat era amplasat, iar, la data luării în asigurare, cu ocazia efectuării inspecției de risc, asigurătorul a cunoscut realitatea faptică, aceste împrejurări neschimbându-se până la momentul producerii riscului asigurat, ceea ce obligă pe asigurător la plata despăgubirii consimțite contractual. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive: Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, iar, în cazul nulităților anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până Ia dovada contrarie. Textul instituie regimul de drept comun al nulităților procedurale, nulități condiționate de existența unei vătămări și imposibilitatea înlăturării ei, altfel decât prin anularea actului de procedură. Așadar, ori de câte ori vătămarea nu există sau se poate înlătura, nulitatea nu va opera, chiar dacă este invocată pe calea recursului. Examinând încheierea de ședință de la termenul din 11 ianuarie 2012 prin care s-a dispus respingerea cererii privind efectuarea unei expertize grafoscopice, Înalta Curte constată că recurenta a solicitat încuviințarea probei cu expertiză grafoscopică în condițiile art. 177-art.

179 C. proc. civ., doar dacă, după studirea înscrisului prezentat în original de către intimată, respectiv cererea de asigurare echipamente electronice, nu se va putea ajunge Ia o concluzie cu privire la eventualele diferențe de material scriptural între bifele existente pe aceasta. Instanța de apel, prin respingerea probei grafoscopice, a dat eficiență art. 167 alin. (1) C. proc. civ., care obligă judecătorul să examineze, în momentul propunerii, concludența probei, deoarece dovezile se pot încuviința numai dacă ele duc Ia dezlegarea pricinii. Or, în urma studierii înscrisului depus în original, Curtea de Apel s-a considerat lămurită, iar recurenta nu a stăruit, la următorul termen ce a fost acordat în defăimarea cererii de asigurare ca fals în condițiile art. 180-art.

182 C. proc. civ. după ce proba cu expertiză grafoscopică a fost respinsă, constatându-se, astfel, că vătămarea invocată de recurentă nu există. Totodată, dispozițiile art. 177 și urm. C. proc. civ. se referă Ia un scris sau la semnătură, or, recurenta contestă o bifă, care, conform dicționarului explicativ al limbii române, reprezintă notarea cu un mic semn (în formă de „v”) a anumitor cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă, spre a ști că au fost verificate sau controlate, astfel încât, în mod corect, s-a reținut de către instanța de apel că nu se contestă scrisul sau semnătura unei persoane. Așadar, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. va fi înlăturat, deoarece recurenta nu a făcut dovada existenței vreunei vătămări în sensul prevăzut de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. Cu privite la incidența motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, prin inspecția de risc, asigurătorul verifică existența bunului și dacă acesta se află la locul asigurat și nu împrejurările declarate de asigurat la încheierea asigurării, existența sau inexistența unor măsuri de siguranță sau pază contribuind doar la aprecierea riscului asigurat și stabilirea primei de asigurare.

Astfel, potrivit art. 41 din Condițiile de asigurare, asiguratul are obligația, înainte de semnarea poliței, să furnizeze asigurătorului informații complete și detaliate cu privire la condițiile care influențează riscul, iar conform art. 13 din Legea nr. 138/1995, persoana care încheie asigurarea este obligată să declare, la data încheierii contractului, orice informații sau împrejurări pe care le cunoaște și, care sunt, în mod obiectiv, esențiale pentru evaluarea riscului; dacă împrejurările esențiale privind riscul se modifică în cursul executării contractului, asiguratul este obligat să comunice în scris asigurătorului schimbarea.

Din interpretarea textelor anterior menționate, rezultă că, în sarcina asiguratului, s-a instituit obligația de a înștiința asigurătorul cu privire la situația reală a bunului asigurat atât la momentul semnării contractului de asigurare, cât și ulterior, pe parcursul derulării acestuia, nerespectarea acesteia atrăgând incidența dispozițiilor art. 54 din Condițiile de asigurare în conformitate cu care asigurătorul are dreptul, după producerea riscului asigurat, să refuze plata despăgubirii, dacă asiguratul a dat răspunsuri inexacte sau incomplete ori dacă nu a făcut de îndată cunoscută asigurătorului schimbarea împrejurărilor esențiale privind riscul. Întrucât recurenta nu a respectat obligațiile legale și contractuale anterior menționate, instanțele de fond și apel au reținut corect culpa procesuală a SC P.T.

SRL, hotărârile pronunțate fiind date cu respectarea textelor de lege aplicabile speței, ceea ce determină înlăturarea și a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Față de aceste considerente, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta SC P.T. SRL București împotriva deciziei nr. 119 din 7 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.T. SRL București împotriva deciziei nr. 119 din 7 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2013.