ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1917/2013

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, prin sentința comercială nr. 7646 de 3 iunie 2011, a respins

acțiunea formulată de reclamanta SC P.T. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC

A.R.A. SA, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada respectării dispozițiilor

contractuale privitoare la informarea asigurătorului înainte de semnarea

poliței sau pe parcursul derulării contractului cu privire Ia împrejurarea că

bunului nu îi este asigurată paza, împrejurare care, cu certitudine, dată fiind

valoarea bunului, amplasamentul acestuia și riscul asumat ar fi determinat pe

asigurător, fie să nu încheie contractul, fie să îl încheie în alte condiții.

Prin decizia

civilă nr. 119 de la 7 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,

a respins apelul declarat de reclamanta SC P.T. SRL, reținând că nu s-a făcut

dovada modificării cererii de asigurare prin efectuarea unor intervenții

neautorizate de către alte persoane decât asiguratul, nu există contradicții în

motivarea sentinței apelate, iar efectuarea inspecției de risc nu constituie o

obligație legală sau contractuală pentru asigurător.

Împotriva

acestei decizii, reclamanta SC P.T. SRL a declarat recurs, solicitând, în

principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare Ia instanța de apel pentru efectuarea unei expertize

grafoscopice, iar, în subsidiar, modificarea deciziei și admiterea acțiunii

astfel cum a fost formulată, invocând drept motiv de nelegalitate dispozițiile

art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ.

În

argumentarea motivelor de recurs, reclamante a învederat că înscrisul denumit

cerere de asigurare echipamente electronice a fost modificat prin inserarea

unei bife în dreptul mențiunii privind existența unui paznic, acesta fiind

întocmit într-un singur exemplar și alterat, probabil, Ia scurtă vreme după

producerea riscului asigurat pentru a se evita achitarea unei sume de 200.000

euro. În acest sens, prin respingerea efectuării unei expertize grafoscopice

s-au încălcat principiile dreptului Ia apărare și al rolului activ, deoarece

aspectul atipic dacă o bifă aparține sau nu unei anumite persoane nu poate fi

analizat cu ușurință în mod nemijlocit de instanța de judecată, vătămarea

neputând fi îndreptată decât prin anularea actului nelegal, fiind, astfel, incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat

că asigurarea unui serviciu de pază era improbabilă și inutilă datorită restricțiilor

de acces constând în patru uși ce trebuiau deschise pentru a se ajunge pe terasa

blocului unde bunul asigurat era amplasat, iar, la data luării în asigurare, cu

ocazia efectuării inspecției de risc, asigurătorul a cunoscut realitatea faptică,

aceste împrejurări neschimbându-se până la momentul producerii riscului asigurat,

ceea ce obligă pe asigurător la plata despăgubirii consimțite contractual.

Analizând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele

motive:

Potrivit art.

105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale

sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a

pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, iar,

în cazul nulităților anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până Ia dovada

contrarie.

Textul instituie

regimul de drept comun al nulităților procedurale, nulități condiționate de existența

unei vătămări și imposibilitatea înlăturării ei, altfel decât prin anularea actului

de procedură. Așadar, ori de câte ori vătămarea nu există sau se poate înlătura,

nulitatea nu va opera, chiar dacă este invocată pe calea recursului.

Examinând încheierea

de ședință de la termenul din 11 ianuarie 2012 prin care s-a dispus respingerea

cererii privind efectuarea unei expertize grafoscopice, Înalta Curte constată că

recurenta a solicitat încuviințarea probei cu expertiză grafoscopică în condițiile

art. 177-art. 179 C. proc. civ., doar dacă, după studirea înscrisului prezentat

în original de către intimată, respectiv cererea de asigurare echipamente electronice,

nu se va putea ajunge Ia o concluzie cu privire la eventualele diferențe de material

scriptural între bifele existente pe aceasta.

Instanța de apel,

prin respingerea probei grafoscopice, a dat eficiență art. 167 alin. (1) C. proc.

civ., care obligă judecătorul să examineze, în momentul propunerii, concludența

probei, deoarece dovezile se pot încuviința numai dacă ele duc Ia dezlegarea pricinii.

Or, în urma studierii înscrisului depus în original, Curtea de Apel s-a considerat

lămurită, iar recurenta nu a stăruit, la următorul termen ce a fost acordat în defăimarea

cererii de asigurare ca fals în condițiile art. 180-art. 182 C. proc. civ. după

ce proba cu expertiză grafoscopică a fost respinsă, constatându-se, astfel, că vătămarea

invocată de recurentă nu există.

Totodată, dispozițiile

art. 177 și urm. C. proc. civ. se referă Ia un scris sau la semnătură, or, recurenta

contestă o bifă, care, conform dicționarului explicativ al limbii române, reprezintă

notarea cu un mic semn (în formă de „v”) a anumitor cifre sau cuvinte dintr-un registru,

dintr-o listă, spre a ști că au fost verificate sau controlate, astfel încât, în

mod corect, s-a reținut de către instanța de apel că nu se contestă scrisul sau

semnătura unei persoane.

Așadar, motivul

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. va fi înlăturat,

deoarece recurenta nu a făcut dovada existenței vreunei vătămări în sensul prevăzut

de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privite la

incidența motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte reține că, prin inspecția de risc, asigurătorul verifică

existența bunului și dacă acesta se află la locul asigurat și nu împrejurările declarate

de asigurat la încheierea asigurării, existența sau inexistența unor măsuri de siguranță

sau pază contribuind doar la aprecierea riscului asigurat și stabilirea primei de

asigurare.

Astfel, potrivit

art. 41 din Condițiile de asigurare, asiguratul are obligația, înainte de semnarea

poliței, să furnizeze asigurătorului informații complete și detaliate cu privire

la condițiile care influențează riscul, iar conform art. 13 din Legea nr. 138/1995,

persoana care încheie asigurarea este obligată să declare, la data încheierii contractului,

orice informații sau împrejurări pe care le cunoaște și, care sunt, în mod obiectiv,

esențiale pentru evaluarea riscului; dacă împrejurările esențiale privind riscul

se modifică în cursul executării contractului, asiguratul este obligat să comunice

în scris asigurătorului schimbarea.

Din interpretarea

textelor anterior menționate, rezultă că, în sarcina asiguratului, s-a instituit

obligația de a înștiința asigurătorul cu privire la situația reală a bunului asigurat

atât la momentul semnării contractului de asigurare, cât și ulterior, pe parcursul

derulării acestuia, nerespectarea acesteia atrăgând incidența dispozițiilor

art. 54 din Condițiile de asigurare în conformitate cu care asigurătorul are dreptul,

după producerea riscului asigurat, să refuze plata despăgubirii, dacă asiguratul

a dat răspunsuri inexacte sau incomplete ori dacă nu a făcut de îndată cunoscută

asigurătorului schimbarea împrejurărilor esențiale privind riscul.

Întrucât recurenta

nu a respectat obligațiile legale și contractuale anterior menționate, instanțele

de fond și apel au reținut corect culpa procesuală a SC P.T. SRL, hotărârile pronunțate

fiind date cu respectarea textelor de lege aplicabile speței, ceea ce determină

înlăturarea și a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta

SC P.T. SRL București împotriva deciziei nr. 119 din 7 martie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC P.T. SRL București împotriva deciziei nr. 119 din 7 martie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 mai 2013.