ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 97/F din data de 29 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. și art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea Deciziei Curții Constituționale a României nr. 358 din 26.05.2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunii de violarea vieții private, prevăzute de art. 226 alin. (1) și (5) C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., s-a dispus achitarea inculpatei A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzute de art. 47 C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 19, art. 25 și art. 397 C. proc. pen., în referire la art. 1349, art. 1357 și art. 1391 C. civ., a fost obligată inculpata A. la plata către partea civilă B. a sumei de 5000 euro, echivalentul în RON la cursul BNR la data plății, cu titlu de daune morale și la plata către partea civilă C. a sumei de 5000 euro, echivalentul în RON la cursul BNR la data plății, cu titlu de daune morale.

S-au respins, ca nefondate, restul pretențiilor formulate de părțile civile B. și C..

S-a respins acțiunea civilă exercitată de părțile civile B. și C. față de Curtea de Conturi a României.

În temeiul art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen.., a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 24000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 276 alin. (6) C. proc. pen.., a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 8000 RON către partea civilă B. și la plata sumei de 8000 RON către partea civilă C., cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocat).

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2019 din 13.10.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei conform art. 328 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A., pentru săvârșirea infracțiunilor de violarea vieții private prevăzută de art. 226 alin. (1) și (5) C. pen. și de instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că, în dimineața zilei de 16.03.2017, inculpata A., director al Camerei de Conturi, a plasat un dispozitiv de înregistrare tip reportofon, descris și fotografiat de persoanele vătămate în cauză, în biroul persoanei vătămate B., auditor public extern al Camerei de Conturi, în scopul înregistrării astfel a discuțiilor private ce se purtau in interiorul acelui birou. S-a reținut, de asemenea, că inculpata i-a cerut în mod expres secretarei D. să îl trimită pe șoferul instituției la contabila Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, o veche cunoștință a sa, pentru a afla informații legate de dosarul penal înregistrat ca urmare a plângerii redactate și semnate de cei patru auditori publici externi ai Camerei de Conturi ..., numiții B., C., E. și F..

Prin același rechizitoriu s-a dispus renunțarea la urmărire penală față de suspecta G., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzute de art. 304 alin. (2) C. pen.

După înregistrarea cauzei pe rolul Curții de Apel Galați, prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 22.12.2020, în baza art. 345 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, cererile și excepțiile formulate de inculpata A. privind restituirea cauzei la parchet pentru refacerea întregii urmăriri penale, excluderea unor probe și constatarea nulității unor acte de urmărire penală. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. x/2019 din 13.10.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, privind pe inculpata A., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de violarea vieții private prevăzută de art. 226 alin. (1) și (5) C. pen. și de instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. S-a dispus începerea judecății în cauză privind pe inculpata A..

Prin încheierea nr. 402 din 16 aprilie 2021 pronunțată de completul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost desființată în parte încheierea judecătorului de cameră preliminară mai sus menționată. S-a constatat nelegalitatea administrării probelor constând în audierea în calitate de martori a persoanelor vătămate E., F. și C. și, în temeiul art. 102 alin. (2) C. proc. pen.. s-a dispus excluderea:

- declarațiilor date de numitul E. în calitate de martor;

- declarațiilor date de numita F. în calitate de martor;

- declarațiilor date de numita C. în calitate de martor;

și folosite ca mijloc de probă.

Prin încheierea nr. 467 din 11 mai 2021 pronunțată de completul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 346 alin. (4) C. proc. pen.., s-a constatat legalitatea sesizării instanței și s-a dispus începerea judecății în prezenta cauză.

S-a dispus, în temeiul art. 102 alin. (2)-(4) C. proc. pen.. și a Deciziei Curții Constituționale nr. 22/2018, ca excluderea fizică, prin eliminarea referirilor la mijloacele de probă nule și eliminarea redării conținutului acestora din cuprinsul actelor procesuale, inclusiv din rechizitoriul nr. x/2019 din 13.10.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, să se realizeze de către procuror, prin intervenție directă asupra actelor procesuale și nu prin întocmirea unor acte noi.

Prin încheierea din 05.10.2021 a Curții de Apel Galați, a fost respinsă cererea formulată de inculpata A. prin care solicita emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, în vederea punerii în executare a dispozițiilor definitive, pronunțate în cameră preliminară cu privire la conținutul dosarului, și anume:

- eliminarea tuturor referirilor la mijloacele de probă excluse și a redării conținutului acestora din actele procesuale existente la dosarul cauzei;

- consemnarea într-un proces-verbal a tuturor intervențiilor (inclusiv a celor care s-au efectuat prin ștergere), pentru a putea fi verificate de către instanță și apărare.

- stabilirea unui termen până la care procurorul să pună în executare hotărârea definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Curtea a opinat că procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a conformat întocmai dispozițiilor luate prin încheierea nr. 467 din 11 mai 2021 pronunțată de completul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul în care a eliminat filele corespunzătoare probelor excluse (declarațiile luate numiților E., F. și C. în calitate de martor), fiind constituit un dosar separat în care să fie păstrate acestea; de asemenea, au fost eliminate prin intervenție directă (ștergere) din cuprinsul actelor procesuale, inclusiv din rechizitoriul nr. x/2019 din 13.10.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, referirile la mijloacele de probă nule, procedându-se la ștergerea mențiunilor care trimiteau la calitatea de martori a numiților E., F. și C..

Activitățile efectuate în acest sens au fost redate în cuprinsul procesului-verbal întocmit de procuror la data de 31.08.2021 .

S-a apreciat neîntemeiată susținerea apărării potrivit căreia procurorul ar fi trebuit să șteargă însăși numele persoanelor vătămate E., C. și F. din pasajele ce făceau referire la declarațiile de martor existente la dosarul cauzei și nu doar cuvântul martor din sintagma declarațiile/declarațiilor de martor nu poate fi reținută. Curtea a observat că numele persoanelor vătămate E., C. și F. au fost păstrate în cuprinsul rechizitoriului în contextul/în măsura în care acestea apăreau menționate în descrierea situației de fapt reținute de procuror. Ceea ce a propus apărarea inculpatei era modificarea în esență/trunchierea expozitivului rechizitoriului, prin eliminarea unor pasaje în care se regăsesc numele celor trei persoane vătămate și care descriu elemente de fapt apreciate de inculpată ca fiind reținute pe baza mijloacelor de probă nule. O atare soluție contravine, în opinia Curții, celor statuate de completul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție care a reținut că descrierea faptelor deduse judecății este adecvată și suficient de detaliată, fără a releva existența unor aspecte de neregularitate de natură a impune lămuriri suplimentare din partea organului de urmărire penală.

Curtea a observat, totodată, că dispozițiile C. proc. pen. nu reglementează în concret modalitatea în care se realizează eliminarea referirilor la mijloacele de probă declarate nule, iar Decizia Curții Constituționale nr. 22/2018 se referă doar la eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei. În acest context, Curtea a apreciat că activitatea procurorului de eliminare prin intervenție directă (ștergere) din cuprinsul actelor procesuale, inclusiv din rechizitoriul nr. x/2019 din 13.10.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a referirilor la probatoriul anulat (înlăturarea mențiunilor care trimiteau expres la calitatea de martori a numiților E., C. și F.) corespunde standardelor impuse de încheierea nr. 467 din 11 mai 2021 pronunțată de completul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție și nu se impune o intervenție suplimentară din partea procurorului care a efectuat urmărirea penală.

Totodată, s-a observat că numiții E., C. și F. au fost audiați, inițial, în cursul urmăririi penale în calitate de persoane vătămate, calitate pe care o păstrează în proces, aceste declarații nefiind înlăturate din materialul probator; din acest motiv, procurorul a procedat la înlăturarea doar a acelor mențiuni care trimiteau expres la calitatea lor de martori.

În altă ordine de idei, s-a apreciat ca nefondată susținerea potrivit căreia se impunea ca procurorul să revizuiască și alte acte procesuale, indicându-se:

- ordonanța procurorului general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași din 08.10.2020 prin care s-a soluționat plângerea formulată împotriva ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale din 27.08.2020;

- plângerea formulată împotriva ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale din 27.08.2020;

- încheierea penală nr. 6 din 22.09.2020 a Curții de Apel Galați;

- încheierea penală nr. 1 din februarie 2020 a Curții de Apel Iași;

- încheierea Curții de Apel Galați din 22.12.2020, inclusiv memoriul de excepții, concluzii scrise formulate de avocatul inculpatei, note scrise formulate de avocatul părții civile. Cu privire la această solicitare, s-a reținut, pe de o parte, că încheierea nr. 467 din 11 mai 2021 pronunțată de completul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție se referă în mod evident la actele procesuale emise de procurorul care a efectuat urmărirea penală, iar pe de altă parte din economia dispozițiilor art. 277 C. proc. pen.. rezultă că doar cel care a întocmit un act procedural îl poate corecta, poate efectua adăugiri ori suprimări. Așa fiind, s-a arătat că procurorul nu putea interveni asupra actelor emanând de la instanță, părți ori alți subiecți procesuali.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați: inculpata A., persoanele vătămate constitute părți civile B. și C., precum și martorii D., H., I., J., K., L., M., N., O., G.. La termenul de judecată din 18.03.2022, s-a luat act că inculpata a renunțat la audierea martorilor P. și Q., ale căror declarații date în faza de urmărire penală nu a înțeles să le mai conteste.

În cursul urmăririi penale, inculpata a refuzat să facă declarații în cauză, prevalându-se de dreptul la tăcere.

În etapa cercetării judecătorești, aceasta a negat săvârșirea faptelor deduse judecății în sarcina sa. A arătat că, în data de 15 martie 2017, la sfârșitul zilei, aproximativ în jurul orei 16:45, a fost apelată telefonic de numitul R., consilier de conturi și șeful Departamentului 6 din cadrul Curții de Conturi, care gestiona relația cu structurile din teritoriu. Acesta i-a comunicat că a doua zi urmează să facă o vizită la Camera de Conturi, fără a-i aduce la cunoștință motivul și i-a solicitat să fie convocați pentru întâlnire și auditorii care de obicei își desfășoară activitatea la sediile entităților verificate.

La rândul său, a comunicat secretarei să aducă la cunoștința auditorilor publici externi că a doua zi să se prezinte la sediu pentru a participa la întâlnirea cu domnul R..

A doua zi dimineața, respectiv pe data de 16 martie 2017, a ajuns la birou ca de obicei, în jurul orei 7:25-7:30. A precizat că, de obicei, directorul adjunct al instituției venea la serviciu cam cu 10-15 minute înaintea ei și, de regulă, în jurul orei 8:00, după ce ajungea la serviciu și J., sef serviciu, se întâlneau în biroul ei pentru a stabili planul de acțiune pentru ziua respectivă.

Așa au procedat și în data de 16 martie, urmând să discute și să evidențieze problemele pentru care ar fi venit domnul R. de la București. A susținut că a urcat direct la etajul 1 unde are biroul iar pe hol o aștepta femeia de serviciu care era de fapt angajata unei societăți de curățenie cu care instituția avea contract și care făcea curățenie dimineața.

A precizat că, până la momentul sosirii sale, aceasta făcea curățenie în celelalte birouri și că, pentru fiecare încăpere din instituție, mai precis pentru fiecare birou, existau cel puțin 3 rânduri de chei; astfel, fiecare auditor avea cheia de la propriul birou, de asemenea câte un exemplar al cheilor de la ușile de acces în birouri se păstra la jandarm în plicuri sigilate, iar câte un exemplar stătea într-un dulap aflat în spatele secretariatului care nu era încuiat și la care avea acces orice angajat.

A mai declarat că a intrat cu femeia de serviciu, inițial în secretariat, secretara nefiind venită, apoi a intrat în biroul său, folosind propria cheie. L-a anunțat, apoi, pe directorul adjunct să coboare la discuții, urmând ca după ce ajungea J., să li se alăture și aceasta și să discute, încercând să înțeleagă care era scopul pentru care venea directorul de la București.

Având în vedere starea conflictuală existentă între persoanele vătămate și conducerea Camerei de Conturi, conflictul fiind în special cu ea, dar și multiplele sesizări făcute de persoanele vătămate, apărea ca evident că scopul pentru care venea consilierul de la București era acela de a aplana starea tensionată creată la nivelul instituției.

În jurul orei 8:00 li s-a alăturat și J., iar femeia de serviciu, după ce a luat coșul de gunoi, a părăsit biroul ei (la ora 7:30).

Pe parcursul discuțiilor cu directorul adjunct și cu șefa serviciului, au încercat să evidențieze niște situații mai grave în care au fost implicate persoanele vătămate pentru a le aduce la cunoștința structurii centrale.

În jurul orei 10:00, fără să fie anunțați în prealabil de către secretară, s-a deschis ușa biroului său și a intrat R. însoțit de alte 2 persoane, domnii S. și E., prezentați ca fiind directori adjuncți din cadrul aceluiași departament. Directorul adjunct și șefa serviciului s-au ridicat pentru a le face loc celor 3, fără să părăsească biroul ei.

În continuare, li s-a solicitat de către cei de la Bucuresti să pregătească o sală de sedințe, urmând să fie invitat la discuții, inițial întreg colectivul, după care aceștia să poarte discuții cu conducerea structurii teritoriale, respectiv director, director adjunct și sef serviciu, apoi cu persoanele vătămate F., E. și C.. De asemenea, urma să poarte discuții cu doi auditori desemnați de către conducere și cu doi auditori desemnați de către persoanele vătămate.

La momentul la care au rămas doar ei, cei din conducere cu delegația de la București, li s-au făcut cunoscute multiplele sesizări formulate de către persoanele vătămate și li s-a sugerat ca pentru aplanarea stării conflictuale să acorde calificative bune la evaluare.

A susținut inculpata că niciun moment, pe parcursul zilei de 16 martie 2017, nu s-a deplasat la biroul persoanei vătămate B., nu a făcut acest lucru nici anterior și nici după acest moment și nu este real faptul că ar fi plasat un reportofon în biroul persoanei vătămate B.. A auzit discuții despre un astfel de reportofon abia la momentul la care se afla în concediu, fiind plecată din țară, mai precis secretara a sunat-o și i-a spus.

S-a arătat că acel reportofon, despre care se pretinde că ar fi fost plasat în biroul lui B., l-a văzut doar în fotografii la momentul audierii sale de către procuror, nu știe dacă l-a văzut când a fost audiată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, dar cu siguranță l-a văzut în septembrie 2019 când i s-a permis să studieze dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

A mai arătat că nu a deținut la serviciu și nu a folosit în activitatea profesională niciodată vreun dispozitiv de tip reportofon, precum și că nu a deținut și nu a folosit un astfel de dispozitiv nici măcar acasă, dar nici nu a văzut vreodată un astfel de dispozitiv asupra vreuneia dintre persoanele din conducerea camerei de Conturi și nici în rândul subalternilor. A precizat că în anul 2018, la sfârșitul anului, T. i-a adus la cunoștință că B. a încercat să o înregistreze, fără a se cunoaște însă dispozitivul.

De asemenea, a precizat că programul la Camera de Conturi începea, în martie 2017, la ora 8:30 și se finaliza la ora 17:00 de luni până joi, iar vinerea se finaliza la 14,30, subliniind faptul că din înregistrările făcute de jandarmi a luat cunoștință despre faptul că, în data de 16 martie 2017, secretara instituției a ajuns la sediul instituției la ora 8:00.

A precizat că după ce s-au terminat discuțiile în ordinea prestabilită cu delegația de la București, membrii delegației au mai chemat-o o dată și apoi pe toți auditorii care au fost convocați prin intermediul secretariatului, sunând din sala de ședințe.

Astfel, a menționat că nu a purtat discuții cu secretara instituției în data de 16 martie 2017, nici anterior sosirii delegației nici pe parcursul zilei, nici după ce s-au terminat discuțiile, fiind posibil să-i fi solicitat acesteia doar să le facă cafele și să le aducă în sala de ședință.

Totodată, a mai arătat că pe șoferul instituției nu l-a văzut în ziua respectivă.

A mai declarat că, după ce a plecat delegația de la București, s-au reîntâlnit în biroul ei, ea cu I. și cu J. pentru a trage concluzii cu privire la discuțiile purtate cu delegația de la București, nereușind să înțeleagă ce doreau de fapt aceștia și care era finalitatea acelei vizite, respectiv de ce parte se poziționau aceștia. A precizat că atât ea, cât și I. și J., au rămas la sediul instituției până la sfârșitul programului, aceasta însemnând că nu au plecat mai devreme de ora 17:00 și posibil să fi plecat mai târziu.

A precizat că ea și directorul adjunct nu erau trecuți în acea machetă întrucât, prin natura funcției pe care o ocupau, nu făceau deplasări și deci nu solicitau cheltuieli de transport însă șefa de serviciu se deplasa uneori la sediul altor instituții și, prin urmare, era înregistrată în acea machetă.

Referitor la cea de-a doua infracțiune dedusă judecății, a arătat că în data de 30 mai 2017, în timp ce se afla în concediu în Turcia a fost contactată telefonic de către directorul adjunct I. care i-a comunicat că printre documentele ce făceau parte din corespondența instituției se afla o adresă de la Parchetul Curții de Apel Galați cu referire la un dosar penal, prin care se solicitau relații privind statutul persoanelor din conducerea instituției.

I-a recomandat acestuia să răspundă de îndată, lucru pe care directorul adjunct l-a și făcut, răspunzând în aceeași zi. A doua zi, în data de 31 mai, a fost sunată de către secretara instituției care i-a spus că s-a primit un plic mare și gros adresat personal ei, i-a cerut să-l deschidă și să-i spună ce conține. Aceasta a făcut întocmai și i-a adus la cunoștință că era vorba despre un convocator la comisia de disciplină care urma să soluționează petițiile formulate de persoanele vătămate B., C., E. și de către primarii a două comune de pe raza jud. ...și directorul U., filiala din ....

Din ce i-a citit secretara, a înțeles că i se formulase inclusiv o plângere penală având ca obiect un dispozitiv de ascultare găsit probabil de F. și i-a cerut secretarei să lase acel plic conținând întreaga documentație în biroul ei. Nu a putut preciza dacă în cursul aceleiași convorbiri telefonice, dar cu siguranță în cursul aceleiași zile, tot telefonic, i-a adresat rugămintea secretarei ca, în situația în care șoferul instituției are drum la poșta militară, aflată în vecinătatea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, să o întrebe pe doamna G. - cu care era prietenă de foarte mult timp, respectiv au fost colege de facultate și, în contextul în care și ea a lucrat anterior la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, dacă a auzit de vreo plângere penală la adresa sa.

Nu a rugat să afle altfel de date în legătură cu o eventuală plângere. A susținut că nu a discutat ulterior acestui moment cu secretara ori cu șoferul instituției referitor la cele aflate de la doamna G., însă s-a edificat asupra respectivei plângeri la momentul la care a revenit la serviciu și a luat cunoștință de conținutul acelui plic trimis de la Comisia de Disciplină. De la momentul la care a lucrat la Parchetul Curții de Apel Galați, știa că doamna G. nu avea acces la bazele de date ale parchetului, ea fiind economist, ce ar fi putut să știe ea era doar cu titlu de bârfă.

A susținut că nu a încercat să afle niciun moment relații care nu erau destinate publicității iar dacă la acea dată ar fi fost în țară, cu siguranță l-ar fi apelat telefonic pe procurorul general de la acel moment pentru a afla de ce este acuzată și pentru a solicita să fie audiată.

A arătat că nu știa dacă secretara a apelat-o de pe un telefon mobil sau de pe un telefon fix, dar cu siguranță a apelat-o de pe telefonul personal, căci ea nu avea telefon de serviciu, însă era posibil să o fi sunat de pe telefonul fix al instituției. De asemenea, nu a putut afirma cu certitudine de pe ce telefon a sunat directorul adjunct, însă, de regulă, acesta o apela de pe telefonul personal, nefolosind de regulă telefonul de serviciu.

A precizat că de la momentul revenirii sale din concediu, s-a mai întâlnit cu G., însă nu a purtat discuții cu aceasta legate de acea plângere penală.

A arătat ca în prezent nu se află în niciun fel de relații cu H. și nici cu ceilalți martori. După ce a luat cunoștință de cele declarate de către martorul H. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, respectiv septembrie 2019, l-a întrebat pe acesta despre ce fel de bilețel era vorba, moment în care acesta s-a fâstâcit și a încercat să se eschiveze de la a da un răspuns, motiv pentru care și-a dat seama că a acționat de conivență cu persoanele vătămate. În consecință, i-a solicitat acestuia ca orice deplasare de la sediul camerei să se facă numai cu aprobarea sa ori a directorului adjunct. Ulterior, în decembrie 2019, în timp ce se afla în concediu, a aflat că șoferul H. făcuse discuții în prezența altor angajați ai instituției privitor la un dispozitiv amplasat în exteriorul biroului ei și care era destinat pentru alarma antiincendii făcând afirmația că prin intermediul acestui dispozitiv ar putea fi ascultat. Ca urmare, când s-a întors din concediu, i-a cerut acestuia să nu mai folosească biroul de la parter unde stătea de obicei, spunându-i să se retragă în garajul instituției. La acel moment, în prezența directorului adjunct și a consilierului cu atribuții financiar contabile, H. a amenințat că "o să meargă la Iași și o să vadă ea ce pățește".

S-a reținut starea tensionată și conflictuală pe care o avea cu martora D.. În opinia sa a deranjat multe grupuri de interese la nivelul Camerei de Conturi, a Structurii Centrale și la nivelul județului, cu referire la factorul politic.

Cu referire la bilețelul la care se face referire în rechizitoriu, inculpata a arătat că nu l-a văzut, nici fizic și nici fotografiat.

De asemenea, inculpata a opinat că demersurile persoanelor vătămate-părți civile care au condus la formarea acestui dosar penal au avut scopul de a o îndepărta din funcția de director al Camerei de Conturi întrucât a încercat din această calitate să transforme instituția dintr-una cu activitate formală într-una care să-și desfășoare activitatea conform și în scopul respectării și aplicării legii.

În opinia sa, persoanele vătămate-părți civile nu au suferit nicio pagubă în cauză iar transferul lor la structura centrală s-a făcut strict la cererea acestora întemeiată pe motive strict personale.

La data de 09.06.2022, după închiderea dezbaterilor în cauză, a fost publicată în Monitorul Oficial decizia nr. 358 din 26.05.2022 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale.

Pentru a decide astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 sancționează "soluția legislativă" pe care textul de lege criticat o conținea, astfel că, aplicând criteriile tradiționale/clasice, aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare ci (...) prin efectele pe care le produce, (...) împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", Curtea a sancționat unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau.

Curtea Constituțională a observat că atât o parte a practicii judiciare, cât și o parte a literaturii de specialitate, plecând de la conținutul paragrafului 34 al deciziei anterior menționate, au apreciat, prin analogie cu dispozițiile din vechiul C. pen., că, în ceea ce privește cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză, aceasta își produce efectele numai în cazul oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal.

Curtea a reținut că erau calificate drept cauze de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte în cauză, potrivit C. pen. din 1969, următoarele: înmânarea unui exemplar al mandatului de arestare, comunicarea faptei pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, prezentarea materialului de urmărire penală, citarea părții, comunicarea de copii de pe dispozitivul hotărârii părților care au lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare. S-a considerat, totodată, că, deși legea nu prevedea expres, pe lângă actele procesuale comunicate învinuitului sau inculpatului, au efect întrerupător de prescripție și actele efectuate în prezența acestora (de exemplu, luarea interogatoriului, ascultarea unui martor, rezolvarea unei cereri de către instanță etc.).

Curtea Constituțională a constatat că în paragraful 34 al Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a evidențiat faptul că soluția legislativă din C. pen. din 1969 îndeplinea exigențele de claritate și previzibilitate, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.

Curtea a observat că, prin tăcerea legiuitorului, identificarea cazurilor de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale a rămas o operațiune realizată de către organul judiciar, ajungându-se la o nouă situație lipsită de claritate și previzibilitate, situație ce a determinat inclusiv aplicarea diferită la situații similare a dispozițiilor criticate (fapt confirmat prin constatarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a existenței unei practici neunitare).

Astfel, deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale.

În consecință, Curtea a constatat că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Curtea a subliniat că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigențele constituționale. Astfel, Curtea a observat că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale.

Din perspectiva deciziei Curții Constituționale mai sus citate, Curtea a reținut astfel că, în perioada 25.06.2018 și până la data publicării O.U.G. nr. 71/2022 (30.05.2022), C. pen. nu a prevăzut vreun caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale.

În cauza de față, pentru infracțiunea de violarea vieții private prevăzută de art. 226 alin. (1) și (5) C. pen., pentru care se prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, termenul general de prescripție a răspunderii penale este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. de 5 ani.

Pentru infracțiunea de instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) C. pen., pentru care se prevede pedeapsa închisorii de la o lună la 1 an alternativ cu amenda, termenul general de prescripție a răspunderii penale este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen. de 3 ani.

În cauză, prin ordonanța din 29.05.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de hărțuire prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen..

Prin ordonanța din 07.09.2017, cauza a fost declinată la DNA Serviciul Teritorial Galați, unde a fost pronunțată o soluție ce conținea, printre altele și o dispoziție de disjungere a cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:

- violare a vieții private, prevăzută de art. 226 C. pen. - cu privire la A. (director al Camerei de Conturi), I. (director adjunct al Camerei de Conturi) și J. (șef serviciu în cadrul Camerei de Conturi);

- hărțuire, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen.

- abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu privire la A. (director al Camerei de Conturi);

- folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, dacă este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu privire la G..

După disjungere, cauza a fost reînregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați sub nr. x/2018.

Prin ordonanța din 22.02.2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a recalificat juridic faptele pentru a care a fost sesizat și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor sesizate din infracțiunea de hărțuire prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de violare a vieții private, prevăzută de art. 226 alin. (1) și (5) C. pen., presupus a fi comisă de făptuitorii A. și alți funcționari din conducerea unității.

În cauză, a fost extinsă, de asemenea, urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzute de art. 304 alin. (2) C. pen.. Întrucât în cauză se prefigura posibilitatea constatării săvârșirii unei infracțiuni de către un angajat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, această unitate de parchet a cerut Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție desemnarea unei alte unități de parchet care să instrumenteze dosarul, solicitare admisă de Procurorul General, iar competența efectuării de cercetări a fost stabilită în sarcina Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, dosarul fiind înregistrat sub numărul x/P/2019.

La data de 09.09.2019 s-a dispus continuarea urmăririi penale față de suspecta A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violarea vieții private, prevăzute de art. 226 alin. (1) și (5) din C. pen. și instigare la divulgare informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzute de art. 47 C. pen. rap. la art. 304 alin. (2) C. pen., iar la data de 27.08.2020 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunile sus menționate.

Din analiza actelor dosarului de urmărire penală a rezultat, așadar, că anterior datei de 25.06.2018 (data publicării deciziei CCR nr. 297/2018) în cauză nu a fost efectuat niciun act care, potrivit legii, se comunică suspectului sau inculpatului și care să fi întrerupt cursul prescripției răspunderii penale.

Ca urmare, cursul termenului de prescripție (generală), de 5 ani în cazul infracțiunii de violarea vieții private, prevăzute de art. 226 alin. (1) și (5) C. pen., a început să curgă la data de 16.03.2017 și s-a împlinit la data de 15.03.2022.

În cazul infracțiunii de instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzute de art. 47 C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) C. pen., termenul de prescripție (generală), de 3 ani, a început să curgă la sfârșitul lunii mai/începutul lunii iunie 2017 și s-a împlinit la sfârșitul lunii mai/începutul lunii iunie 2020.

Prin concluziile scrise, inculpata a invocat împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale cu privire la ambele infracțiuni reținute în sarcina sa, solicitând însă continuarea procesului penal conform art. 18 C. proc. pen.. și achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. ori, în subsidiar în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. sub aspectul infracțiunii de violarea vieții private prevăzută de art. 226 alin. (1) și (5) C. pen. și în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. sub aspectul infracțiunii de instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

S-a arătat, astfel, de către apărarea inculpatei că procurorul nu a stabilit existența, în materialitatea lor, a mijloacelor materiale de probă - mijlocul tehnic de înregistrare audio, precum și biletul (înscrisul conținând informații secrete de servicu sau nepublice; că acuzațiile sunt întemeiate pe declarațiile unor persoane cu care inculpata se află în evidentă stare conflictuală (persoanele vătămate și martorii D. și H.), cărora procurorul le-a acordat o valoare probatorie sporită, în detrimentul celorlalte probe ce au fost ignorate. În opinia inculpatei, din declarațiile martorilor I., J., P., K., L., M., Q., N., O. rezultă că inculpata nu a avut timpul și contextul necesare pentru a amplasa dispozitivul tehnic de înregistrare în data de 16.03.2017, respectiv că nu au existat persoane care să fi dorit repararea unui astfel de dispozitiv, ulterior acestei date, la magazinele de specialitate din ....

Cu privire la infracțiunea de violarea vieții private prevăzută de art. 226 alin. (1) și (5) C. pen.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că atmosfera de lucru în cadrul Camerei de Conturi a devenit tensionată și s-a deteriorat progresiv, începând cu anul 2015, pe fondul întocmirii de către conducerea Camerei a unor rapoarte de evaluare a activității profesionale a auditorilor publici externi, rapoarte ce au fost apreciate de către cei din urmă ca fiind tendențioase, șicanatoare. Pe cale de consecință, mai multe memorii și plângeri au fost redactate de către cei implicați către Curtea de Conturi București, în care se sesizau deficiențele activității propriu-zise și problemele de comunicare/relaționare cu conducerea Camerei de Conturi, precum și date concrete despre situațiile conflictuale cu care ei susțineau că se confruntă permanent.

Ca urmare a acestor memorii și petiții, la data de 16.03.2017, a venit la sediul Camerei de Conturi o delegație de la București pentru a discuta cu cei implicați în această situație neplăcută de ambele părți, în vederea medierii conflictului. Această stare de fapt nu a fost negată niciun moment de către inculpata A..

Din plângerea formulată, precum și din declarațiile persoanelor vătămate/părți civile B., C., E. și F. a rezultat că aceștia aveau suspiciuni că inculpata, ajutată de directorul adjunct I., șefa de serviciu J. și de șoferul H. montau dispozitive de ascultat în birouri. Persoanele vătămate au declarat că au ajuns la aceste suspiciuni întrucât inculpata deținea anumite informații pe care nu le-ar fi putut avea decât dacă era prezentă, dacă i le-ar fi comunicat cei prezenți la discuții ori le-ar fi obținut prin intermediul mijloacelor de înregistrare. În plus, au aflat de la secretară că, la momentul evaluării activității profesionale ar fi fost înregistrați cu un dispozitiv pe care, ulterior, J. l-a predat secretarei care la rându-i, l-a predat inculpatei A..

Potrivit declarației persoanei vătămate/parte civilă B., un alt incident care a confirmat bănuiala că erau înregistrați a avut loc în luna februarie 2017, când el și persoana vătămată/parte civilă C. au fost chemați la sediu, în legătură cu cererile de concediu; la acel moment, când au intrat în antecameră, secretara le-a făcut un semn discret și au realizat că sunt instrumente de înregistrare, aspect care le-a fost confirmat ulterior de către secretară.

Din declarațiile persoanelor vătămate rezultă că, în data de 16.03.2017, în contextul în care un reprezentant al Curții de Conturi a venit la ...pentru a purta discuții cu cei implicați (ca urmare a sesizărilor formulate de cei patru auditori), aceștia s-au întâlnit în biroul lui B. pentru a avea o discuție preliminară; pentru că știau că sunt înregistrați, au verificat biroul, constatând că pe unul dintre fișete se afla un dispozitiv similar cu o telecomandă tv care înregistra (era în funcțiune).

În continuare, persoanele vătămate au declarat că l-au fotografiat și apoi l-au lăsat în aceeași poziție, pentru a vedea cine îl ridică. Mai apoi, au luat dispozitivul și s-au dus cu el la secretară pentru a-i cere socoteală. Plângând, secretara le-a spus că l-a pus împreună cu inculpata și cu șoferul, spunând că a fost obligată. Ulterior discuției cu secretara, s-au întors în biroul lui B. și l-au pus la loc, cu aceeași intenție, de a vedea cine vine să-l ia.

Persoanele vătămate au susținut că, după finalizarea discuțiilor cu cei de la structura centrală, s-au întors toți patru în birou și au găsit dispozitivul în aceeași poziție, în funcțiune.

În aceste împrejurări, s-au gândit să-l distrugă, ulterior să-l păstreze pentru a recupera informația și, în fine, să-l lase pe poziție pentru a vedea cine-l recuperează.

În cele din urmă au hotărât să-l distrugă, sens în care au acționat asupra dispozitivului cu agrafe de birou, l-au băgat într-un bol cu apă și au reușit astfel să-l deterioreze.

Persoana vătămată/parte civilă B. a declarat că, la sfârșitul programului, în instituție, au rămas doar ei patru și conducerea, că el a fost ultimul care a plecat și a încuiat ușa biroului. A doua zi când a revenit la birou nu a mai găsit dispozitivul, însă, de la șofer, a aflat că inculpata și directorul adjunct I. au intrat în biroul său și au recuperat aparatul, încercând să asculte înregistrarea, fără a reuși, cu excepția primei părți care surprindea conversația cu F.. Tot șoferul i-a relatat că inculpata l-a trimis la V. pentru a repara dispozitivul și la încă un magazin dar nu s-a reușit aceasta.

A mai arătat persoana vătămată B. că, la sfârșitul lunii mai 2017, în timp ce inculpata era în concediu, se afla în biroul secretarei când a venit adresa de la parchet. A putut observa că secretara a contactat-o telefonic pe inculpată care i-a cerut să-l trimită pe șofer la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, pentru a lua legătura cu doamna G. și a afla despre ce e vorba. De la șofer a aflat că acesta s-a deplasat la parchet și a luat legătura cu d-na G. care i-a spus că există dosar penal în lucru, în legătură cu instrumentul de înregistrare care fusese pus în biroul lui. Avea cunoștință că secretara a contactat-o pe A. și i-a spus despre obiectul dosarului.

Cu ocazia primei audieri, martorul H. a omis anumite detalii, susținând că nu știe prea multe despre ce s-a întâmplat în data de 16 martie 2017. Astfel, s-a mărginit la a relata că, în data de 16.03.2017, a mers la service pentru a efectua revizia mașinii și a revenit la sediu după ora 14:45. A aflat, atunci, de la cei patru auditori (n.red persoanele vătămate B., C., E. și F.) că directoarea A. i-ar fi ascultat cu un dispozitiv de înregistrare, reportofon și că aceștia l-au luat și i-au făcut poze. El le-a făcut cunoscut că nu știe nimic dar că este posibil să fi fost și el ascultat. A doua zi, inculpata i-a cerut să-și lase telefonul în secretariat și, după ce a intrat în biroul acesteia, i-a solicitat să meargă la V. pentru a se interesa dacă aceștia pot repara un aparat de ascultat, cât un telefon. El nu a văzut acel aparat la care făcea referire inculpata, aceasta nu i l-a dat și nici nu a spus despre ce este vorba și de ce este stricat. La V. a aflat de la vărul său că acesta nu se ocupă cu așa ceva. Tot în aceeași zi, D. i-a povestit că în seara zilei de 16 martie a fost mare tevatură la biroul doamnei director, că au încercat cei trei să asculte înregistrările dispozitivului, că a adus cabluri etc, fără a reuși. În dimineața respectivă, când a venit la sediu, a găsit-o pe D. tremurând de frică care i-a povestit printre uși cum s-a pus dispozitivul în birou.

Ulterior, martorul H. a revenit asupra declarației inițiale, susținând că dorește completarea acesteia. Cu ocazia audierii din data de 02.06.2020, martorul a relatat o situație de fapt diferită, chiar dacă au fost păstrate elementele relatate anterior. Astfel, acesta indică faptul că în data de 16.03.2017 a ajuns la sediul instituției în jur de ora 07- 07.30. Inculpata l-a chemat la ea, împreună au ieșit pe hol și au mers până la ușa biroului persoanei vătămate. Acolo, inculpata i-a spus femeii de serviciu, numita P., care îi descuiase ușa, "ești liberă", după care a intrat in birou însoțită de martorul H..

Martorul a indicat faptul că a văzut personal cum inculpata a scos un reportofon din buzunar, l-a pus pe dulapul de lângă ușă, după care s-a dat jos de pe scaunul pe care se urcase și s-a dus către biroul domnului B., să vadă dacă dispozitivul s-ar vedea din locul în care acesta stătea cel mai adesea așezat. Apoi a spus "în regulă", a luat dispozitivul și au plecat.

Deopotrivă, martorul a susținut că a fost extrem de afectat de ceea ce văzuse și s-a gândit că cel mai probabil și el a fost pus de inculpată în aceeași situație, de a fi ascultat; arată că, știind ce urmează, s-a dus la revizia mașinii, deși nu avea nicio programare, dar și-a făcut una ad-hoc, pentru că dorea sa se detașeze de ce urma sa se întâmple, fiindu-i rușine de persoana vătămată, pe care o cunoștea de 25 de ani.

Conform declarației martorei D., secretara instituției, aceasta a ajuns la sediul instituției înainte de ora 8:00, inculpata aflându-se deja în birou, cu ușa deschisă. Aceasta i-a solicitat să o însoțească la biroul persoanei vătămate B., aflat la etajul 2 al clădirii și a plasat pe poziția deja stabilită dispozitivul, așezându-1 pe dulap, cu funcția de înregistrare pornită.

Martora a declarat că până a luat mănunchiul de chei aflat în cămăruța din spatele secretariatului, A. se afla deja pe hol, urcând spre etajul 2; directoarea s-a oprit în dreptul biroului domnului B., având cheia pregătită, a deschis ușa, și atunci a observat ca avea în mână un reportofon (un instrument îngust, de culoare gri, respectiv cel fotografiat de colegii ei) și care i-a fost prezentat spre recunoaștere și de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. Secretara confirmă că a văzut-o pe numita A. cum a pornit dispozitivul, s-a urcat pe un scaun și l-a plasat pe dulapul de lângă ușă, iar ea a ramas fără cuvinte.

Cu privire la situația de fapt, s-a mai reținut că directoarea Camerei de Conturi i-a spus că are nevoie de ajutorul ei, după plasarea dispozitivului, astfel: după ce auditorii publici externi urmau să intre în sală, în fața comisiei de la București, ea să meargă să ia reportofonul și apoi să intre cu cafea în sala de ședință, unde să aducă și dispozitivul. Martora a precizat că s-a gândit cum să procedeze să-i anunțe pe colegii auditori despre dispozitiv, însă nu a anunțat pe nimeni pentru că lucrurile s-au precipitat, au început să apară angajații pe holuri, apoi au venit cei din Comisia de la București, inițial în biroul directoarei. Când aceștia, împreună cu cei din conducerea instituției au plecat în sala de ședințe s-a gândit că este un moment bun să-i anunțe pe cei patru auditori, despre care știa ce se află în biroul lui B.. În timp ce pregătea cafeaua, cei patru și-au făcut apariția în secretariat, unul dintre aceștia avea reportofonul în mână și au întrebat-o al cui este. A precizat că niciunul dintre ei nu a realizat gravitatea situației, probabil și din cauza șocului, astfel încât niciunul dintre ei nu a avut comportamentul potrivit. În loc să meargă să predea dispozitivul autorităților, colegii au încercat să-l distrugă, respectiv au băgat aparatul în borcanul de la cafetieră, l-au pus apoi la uscat pe calorifer și ulterior l-au așezat înapoi pe dulap.

După ce au plecat cei patru, a venit și șoferul instituției căruia i-a relatat cele întâmplate, aflând de la acesta că, mai devreme, în cursul aceleiași dimineți, inculpata i-a solicitat și lui să o însoțească în biroul lui B. și că, și la acel moment aceasta a pus acel reportofon pe fișet pentru a verifica poziția, dar că nu l-a lăsat atunci acolo.

Conform declarației martorei D., după terminarea programului de lucru, inculpata s-a reîntors în biroul său cu dispozitivul recuperat, după care a încercat să asculte înregistrările. Directorul adjunct și șefa de serviciu, conform declarațiilor secretarei și șoferului instituției au fost prezenți la acel moment în biroul inculpatei, ba mai mult, au mers să aducă niște cabluri, pentru a reuși sa deschidă dispozitivul (probabil se gândeau că a rămas fără baterie). Aceleași aspecte sunt relatate de persoanele vătămate, care susțin că le-ar fi aflat de la cele două persoane care au rămas la sediu, respectiv secretara și șoferul instituției.

În fine, a mai declarat martora că a văzut acel reportofon și în alte împrejurări, respectiv o dată, pe biroul inculpatei, altă dată, când părțile civile F. și C. trebuiau să vină la sediul instituției pentru a lua niște documente, inculpata l-a pus pe biroul din secretariat, pornit. Altă dată, cu prilejul evaluării profesionale a auditorilor de către comisia din care făceau parte martorii I. și J., după discuții, aceasta din urmă a venit în secretariat cu un teanc de dosare din care a scos același reportofon și i l-a înmânat secretarei cerându-i să i-l dea inculpatei.

De asemenea, martorul H. audiat fiind, a confirmat că în dimineața zilei următoare, i s-a dat acel dispozitiv de către inculpata A. și a fost trimis să îl repare la centrul V. din ..., unde lucra chiar vărul său, martorul K. care i-a comunicat că nu poate fi reparat, aspect confirmat și de către cel din urmă, care a fost audiat ca martor în cauză atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești.

Audiată nemijlocit de instanța de judecată, martora J.-șef serviciu în cadrul Camerei de Conturi a declarat că, în data de 16.03.2017, a venit la serviciu, în jurul orei 8:00 și potrivit rutinei a mers în biroul doamnei director pentru a discuta cu aceasta și cu directorul adjunct I. (care se afla deja acolo) despre activitățile care erau planificate în ziua respectivă. Întrucât în ziua precedentă fuseseră înștiințați că în data de 16 martie urma să vină o delegație de la structura centrală, și-au pus problema dacă prezența acestei delegații era în legătură cu sesizările formulate de persoanele vătămate sau și cu alte aspecte. Întâlnirea a durat circa 30 de minute, iar la momentul în care au venit membrii delegației de la București ea a plecat și nu își amintește dacă a plecat și I..

După încheierea discuțiilor cu membrii delegației și plecarea acestora, în jurul orelor 16-17, s-au reunit din nou, ea, I. și inculpata A. , în biroul celei din urmă pentru a discuta despre concluziile la care ajunsese delegația de la București. A arătat că niciun mom