ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.11.2022

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 709/2022

HOTĂRÂRE
15.11.2022
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 709/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 04 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2022, în baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus, în procedura semnalării introduse în Sistemul de Informații Schengen, referitoare la mandatul european de arestare emis la data de 07 iunie 2022 de către autoritățile judiciare din Republica Italia, arestarea provizorie, în vederea predării, a persoanei solicitate A. (cetățean român ) pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 04 noiembrie 2022 și până la data de 18 noiembrie 2022, inclusiv.

În baza art. 102 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, s-a fixat termen pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea acestuia în limba română, la data de 10 noiembrie 2022.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

La data de 04 noiembrie 2022, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/2022, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în procedura semnalării introduse în Sistemul de Informații Schengen, referitoare la mandatul european de arestare emis la data de 07 iunie 2022 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Trieste, în baza hotărârii judecătorești eliberată de Tribunalul din Trieste față de persoana solicitată A., conținând și cererea de a se dispune cu privire la luarea față de aceasta a măsurii arestării provizorii, în vederea predării, pe o perioadă de 15 zile, conform art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 (republicată).

Anterior, față de persoana solicitată, a fost dispusă de către procuror, prin ordonanța nr. 110/2022, emisă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, măsura reținerii, pe o durată de 24 ore, de la data de 04 noiembrie 2022, ora 01:30 până la data de 05 noiembrie 2022, ora 01:30.

Participând la judecarea cauzei și beneficiind de asistența juridică a avocatului desemnat din oficiu, persoana solicitată nu a formulat obiecții în ceea ce privește identitatea și nu a dorit să dea declarație scrisă, precizând însă, verbal, că, în situația în care va fi prezentat mandatul european de arestare invocat în semnalare, este de acord cu predarea către autoritățile judiciare italiene și solicitând ca, până la acel moment, să fie plasată în arest la domiciliu. De asemenea, a negat încercarea de sustragere și a precizat că nu este cercetată pentru alte fapte pe teritoriul României.

Analizând actele dosarului aflate la dosarul cauzei, Curtea a constatat că se impune arestarea provizorie a persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de astăzi.

În acest sens, Curtea a reținut că, din semnalarea introdusă în Sistemul de Informații Schengen, referitoare la mandatul european de arestare emis la data de 07 iunie 2022, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Trieste, în baza hotărârii judecătorești eliberată de Tribunalul din Trieste, a rezultat că persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de folosire ilegală de carduri de credit/debit primire, prevăzută de art. 81, 648 din C. pen. italian; art. 55 sub. 9 din Legea nr. 231/2007, constând în aceea că în perioada 04 - 07.12.2009, susnumitul, prin mai multe acțiuni, cu aceeași intenție ilegală de a obține un profit ilegal, a folosit ilegal un card de credit, cu mai multe tranzacții de bani, avans numerar și retrageri acordate altor carduri emise pe numele lui; în plus, față de aceste acțiuni criminale, acesta a primit suma de 2900 de euro, ca produs al mai multor avansuri de numerar necuvenite.

Potrivit C. pen. român, faptele pentru care a fost condamnată persoana solicitată sunt reglementate de dispozițiile art. 360 alin. (2) și (3), respectiv, art. 250 alin. (1).

Ulterior, suspendarea executării pedepsei a fost revocată, conform SIGE 30524/17 emisă la data de 19.03.2018 de Tribunalul din Trieste .

Contrar susținerii apărării, Curtea a constatat că faptele atribuite persoanei solicitate sunt descrise în semnalare de o manieră aptă să permită calificarea lor drept infracțiuni, inclusiv conform legi penale române, indicându-se în mod clar momentul și locul comiterii, încadrarea juridică din legea italiană, forma de participație la săvârșirea faptei respective (indicându-se că persoana solicitată a fost, conform aceleiași legi, autor) și pedeapsa aplicată definitiv fiind închisoarea de 1 an și 8 luni cu suspendarea executării pedepsei.

De asemenea, Curtea a constatat, conform art. 99 alin. (2) lit. g) teza finală din Legea nr. 302/2004 că, potrivit legislației române, executarea pedepsei aplicate nu s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române. În acest sens, Curtea a avut în vedere că hotărârea judecătorească de revocare a pedepsei închisorii de 1 an și 8 luni a rămas definitivă la data de 19.03.2018, fiind aplicabile dispozițiile art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., astfel că prescripția executării pedepsei s-ar fi împlinit la data de 18.11.2024, termen calculat potrivit art. 186 alin. (1) C. pen.

Totodată, Curtea a reținut că, pentru asigurarea bunei desfășurări a procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare la care se referă semnalarea și, de asemenea, pentru împiedicarea sustragerii persoanei solicitate de la acea procedură, este necesară, ca unică măsură aptă să permită realizarea acestor scopuri, luarea măsurii arestării provizorii.

În acest sens, s-au avut în vedere următoarele aspecte:

- modalitatea de presupusă comitere a faptelor indicate în semnalare - multiple acțiuni, comise cu intenția de a obține un profit ilegal; în plus persoana solicitată a primit suma de 2900 de euro, ca produs al mai multor avansuri de numerar necuvenite

- existența unui risc major de sustragere - întrucât, conform procesului-verbal de depistare întocmit la data de 03 noiembrie 2022, persoana solicitată în data de 03.11.2022, ora 21:00, s-a prezentat la controlul de frontieră, având intenția să călătorească în Australia.

În egală măsură, Curtea a constatat că, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, persoana solicitată nu s-a prezentat în fața autorităților judiciare italiene pentru executarea măsurilor și obligațiilor impuse, astfel că și din acest punct de vedere există un risc major de sustragere a acesteia de la executarea pedepsei, astfel cum a fost revocată.

Drept urmare, s-a apreciat că măsura arestării provizorii este proporțională cu gravitatea acuzației învederate a fi adusă persoanei solicitate de către autoritățile judiciare germane și necesară în raport cu scopurile legitime anterior menționate.

Nu în ultimul rând, s-a arătat că plasarea persoanei solicitate în arest la domiciliu, astfel cum a solicitat aceasta, nu este suficientă, în raport cu gravitatea acuzației, existența antecedentelor penale și, mai ales, riscul major de sustragere deja evidențiat și nici oportună, față de stadiul cauzei, arestarea provizorie fiind singura măsură aptă să asigure desfășurarea în bune condiții a procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare invocat în semnalare.

Împotriva dispoziției de arestare provizorie în vederea predării cuprinsă în încheierea anterior menționată, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A., fără a motiva în scris calea de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 09 noiembrie 2022, sub nr. x/2022.

La termenul fixat în contestație, 15 noiembrie 2022, apărătorul a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii atacate, iar în rejudecare, înlocuirea arestului provizoriu cu arestul la domiciliu, argumentele avute în vedere în acest sens fiind detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri, ca, de altfel, și concluziile reprezentantului Ministerului Public.

Examinând contestația formulată, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a evaluat corect particularitățile cauzei și a constatat că sunt îndeplinite cumulativ, în această fază prealabilă punerii în executare a mandatului european de arestare, condițiile pentru arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o durată de 15 zile, începând din data de 04 noiembrie 2022 și până la data de 18 noiembrie 2022, inclusiv.

Potrivit art. 102 din Legea nr. 302/2004, republicată:

"(1) În cazul obținerii unui rezultat pozitiv cu privire la o persoană pentru care un alt stat membru a introdus o semnalare în vederea arestării, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române solicită statului membru semnalant să confirme, în regim de urgență, valabilitatea deciziei în baza căreia a fost introdusă respectiva semnalare.

(2) Semnalarea în vederea arestării se transmite parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui rază teritorială a fost localizată persoana. Dispozițiile art. 100, 101 și 106 se aplică în mod corespunzător, dacă nu contravin prezentului articol.

(3) Semnalarea în vederea arestării echivalează cu un mandat european de arestare.

(4) Procurorul din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripție a fost prinsă persoana solicitată sesizează curtea de apel competentă, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării provizorii în vederea predării.

(5) Judecătorul sesizat potrivit alin. (4):

a) admite, prin încheiere motivată, propunerea procurorului și dispune arestarea provizorie în vederea predării, pe o durată de cel mult 15 zile; sau

b) respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului și, dacă este cazul, dispune punerea în libertate a persoanei reținute. În scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, instanța dispune, prin încheiere motivată, aplicarea, pe o durată de cel mult 30 de zile, a uneia din măsurile preventive neprivative de libertate prevăzute de C. proc. pen.

(6) Judecătorul comunică de îndată Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției decizia luată potrivit alin. (5).

(7) În vederea continuării procedurii potrivit art. 104, judecătorul amână judecarea cauzei și fixează un termen de 15 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română, și, dacă este cazul, a hotărârii de condamnare date în lipsă. Dacă, la expirarea termenului de 15 zile, procurorul nu a prezentat mandatul european de arestare, judecătorul dispune revocarea, după caz, a măsurii arestării provizorii în vederea predării și punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate sau a măsurii dispuse potrivit alin. (5) lit. b)".

În acest context legislativ, evaluând datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că, prin referatul nr. x/2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat Curții de Apel București, în temeiul art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, arestarea provizorie în vederea predării persoanei solicitate A., pe o durată de 15 zile, susținând că pe numele acesteia s-a introdus o alertă în Sistemul Informatic Schengen, emisă de autoritățile judiciare din Republica Italiană în baza mandatului european de arestare emis, la data de 07.06.2022, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Trieste, în baza hotărârii judecătorești eliberată de Tribunalul din Trieste, a rezultat că persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de folosire ilegală de carduri de credit/debit primire, prevăzută de art. 81, 648 din C. pen. italian; art. 55 sub. 9 din Legea nr. 231/2007, constând în aceea că în perioada 04 - 07.12.2009.

În fapt, s-a reținut în sarcina persoanei solicitate că:

În perioada 04-07.12.2009, susnumitul, prin mai multe acțiuni, cu aceeași intenție ilegală de a obține un profit ilegal, a folosit ilegal un card de credit, cu mai multe tranzacții de bani, avans numerar și retrageri acordate altor carduri emise pe numele lui; în plus, față de aceste acțiuni criminale, acesta a primit suma de 2900 de euro, ca produs al mai multor avansuri de numerar necuvenite.

Din actele anexate sesizării rezultă că persoana solicitată a fost reținută, conform art. 101 din Legea nr. 302/2004, republicată, pe o durată de 24 ore, începând cu data de 04.11.2022, ora 01:30, până la data de 05.11.2022, ora 01:30, prin ordonanța din aceeași dată emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2022.

Propunerea parchetului a fost însoțită de: proces-verbal privind audierea persoanei solicitate din 04.11.2022; ordonanța de reținere a persoanei solicitate nr. x/04.11.2022 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București; procesul-verbal de depistare a persoanei solicitate, fișa de cazier judiciar a părții și formularul A transmis de Biroul SIRENE.

În considerarea tuturor acestor documente, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea asigurării bunei desfășurări a procedurii, prin încheierea contestată, Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, arestarea provizorie, în vederea predării, a persoanei solicitate, pe o perioadă de 15 zile, cu începere de la data de 4 noiembrie 2022, până la data de 18 noiembrie 2022, inclusiv.

Această soluție respectă exigențele de legalitate și temeinicie, măsura preventivă prevăzută de art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, fiind singura aptă, în contextul particular al cauzei, să asigure desfășurarea cu celeritate și în bune condiții a procedurii punerii în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. de către autoritățile judiciare din Italia.

Instanța de contestație are în vedere în acest sens, în primul rând, situația juridică a persoanei solicitate A., care, conform cazierului judiciar aflat la dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, are un trecut infracțional, fiind condamnată și pentru alte fapte în Italia. Or, aceste aspecte, care relevă persistența infracțională a persoanei solicitate, precum și natura și gravitatea infracțiunilor vizate de mandatul european de arestare circumstanțiază un anumit grad de risc al sustragerii sale de la procedura de punere în executare a mandatului, care nu poate fi combătut în mod eficace decât prin instituirea, față de aceasta, a măsurii privative de libertate supusă evaluării.

Pe de altă parte, are în vedere dezideratul desfășurării în bune condiții a procedurii de executare a mandatului european de arestare în fața Curții de Apel București, notând că măsura arestării provizorii a persoanei solicitate A. în vederea predării este justificată și de necesitatea parcurgerii cu celeritate a procedurii, în contextul în care prima instanță a stabilit termen la data de 16 noiembrie 2022, în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea lui în limba română.

Circumstanțele personale ale contestatorului, care invocă faptul ca este tată a doi copii minori nu sunt apte a justifica, doar prin ele însele, dispunerea măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, în contextul particular al cauzei, nefiind apte a asigura finalitatea urmărită prin dispunerea măsurii preventive prev. de art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv buna desfășurare a procedurii.

Pentru aceste considerente, apreciind temeinică și legală încheierea atacată, Înalta Curte, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii penale din data de 04 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 85 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii penale din data de 04 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 85 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-01-26
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 73/2023
Asupra contestației de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 167/F din data de 22 decembrie 2022 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 13 di
ÎCCJ 2022-02-24
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 116/2022
Ședința publică din data de 24 februarie 2022 Deliberând asupra contestației penale de față În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 27/F din data de 17 februarie 2022, pronunțată de Curtea de A
ÎCCJ 2022-03-30
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 203/2022
secția I penală a reținut că prin sesizarea înregistrată la data de 03.03.2022, sub nr. x/2022, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării față de p
ÎCCJ 2022-11-29
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 752/2022
Ședința publică din data de 29 noiembrie 2022 Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 196/F din data de 15 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București –
ÎCCJ 2022-06-21
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 391/2022
statului solicitant. În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Ungaria. Potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 repub
Sursă