ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 701/2022
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 701/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 08 noiembrie 2022
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 02 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
S-a dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate A. pe o durată de 15 zile, începând cu data de 02.11.2022 și până la data de 16.11.2022 inclusiv.
S-a respins, ca nefondată, cererea persoanei solicitate privind luarea uneia dintre măsurile preventive constând în arestul la domiciliu, controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune.
S-a fixat termen la data de 16.11.2022, ora 09:30, în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română, precum și pentru atașarea hotărârii de condamnare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că în sarcina persoanei solicitate minore A. a fost reținută, prin hotărârea judecătorească din 08.02.2022 a Tribunalului Districtual din Tiergarten, definitivă și executorie din data de 16.02.2022.
În fapt, s-a reținut la data de 18.08.2020, orele 05:00, acționând împreună cu alți făptași, persoana solicitată l-a amenințat martorul K. spunându-i "dă toți banii sau te bat cu metalul pe care îl am pe degete până îți dă sângele". De asemenea, s-a reținut că la data de 18.08.2020, orele 04:40, acționând împreună cu alți făptași, persoana solicitată a cerut unui martor să-i dea ceasul și banii și a spus că va sfârși într-o baltă de sânge dacă nu o face. Altă faptă a constat în aceea că între orele 23:58 - 00:10, acționând împreună cu alți făptași, persoana solicitată a atacat un martor, i-a dat un genunchi în stomac și mai mulți pumni în timp ce acesta zăcea pe jos, i-a dat un pumn în cap. Ulterior, persoana solicitată l-a strâns de gât pe martor. De asemenea, persoana solicitată a îndreptat un cuțit către el, spunându-i:
"Te înjunghii dacă nu o tai de aici". În acel moment victima s-a ridicat și a fugit.
S-a mai reținut că la data de 25.01.2020, orele 22:00, persoana solicitată s-a apropiat de victimă și i-a spus:
"Te înjunghii dacă nu o tai de aici". În acel moment victima a fugit; la data de 02.12.2019, orele 19:30, persoana solicitată a luat o geantă bărbătească care costa 89, 99 euro, de pe rafturile magazinului B., a băgat-o sub vesta pe care o purta într-o cabină de probă, a trecut de case fără să plătească cu scopul de a o folosi.
S-a reținut și că la data de 06.08.2021, orele 00:45, persoana solicitată a pus mâna pe un cartuș gol pentru arma marca x, inclusiv muniția, îndreptând arma către podea, fără să dețină permisul de port-armă pentru arma de foc de dimensiune mică; La data de 07.08.2021, orele 12:00, acționând împreună cu alți făptași, persoana solicitată i-a cerut unui martor să-i dea telefonul mobil marca x în valoare de aproximativ 550 euro și să-i dezvăluie codul PIN sau să-i dea hainele, amenințându-l cu bătaia.
De asemenea, la data de 04.09.2021, persoana solicitată a spus martorilor S. și V. următoarele:
"ticălosule, ticălosule", în scopul de a-i umili. În acest timp le-a arătat degetul mijlociu cu ambele mâini.
La data de 23.08.2021, orele 23:30, persoana solicitată a luat cheia de la mașina x înmatriculată cu numărul x, care aparținea unui martor, fără să aibă permisiunea acestuia. și fără să dețină permis. În jurul orelor 23:50 el a parcat mașina, lângă mașina x având numărul x, aparținând unui martor, care era parcată regulamentar în parcare. Pe când făcea acest lucru, bara din spate stângă a mașinii persoanei solicitate a lovit partea portierei din spate și din față. Ambele portiere au fost zgâriate și înfundate, iar oglinda și portiera din spate au fost lovite. A fugit de la locul faptei ulterior fără să anunțe poliția sau alte persoane.
S-a constatat că faptele anterior descrise sunt incriminate și de legea penală română, având corespondent în infracțiunile de furt prev. de art. 228 alin. (1) C. pen., tentativă la tâlhărie prev. de art. 32 alin. (1) rap.la art. 233 C. pen., tâlhărie calificată, în formă continuată, prev. de art. 234 alin. (1),lit. a) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., amenințare prev. de art. 206 alin. (1) C. pen., nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 342 alin. (1) C. pen., furt în scop de folosință prev. de art. 230 alin. (1) C. pen. și, totodată sunt îndeplinite și disp. art. 97 din Legea nr. 302/2004,rep., fiind vorba de fapte care dau loc la predare.
Având în vedere modalitatea în care a fost sesizată instanța, semnalarea existentă la dosar, hotărârea judecătorească definitivă și executorie emisă de autoritățile judiciare germane (menționată în semnalare), faptul că persoana solicitată minoră A. mai are de executat o parte din pedeapsa închisorii la care a fost condamnat (perioada rămasă după ce se scade din pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, perioada de 325 zile închisoare), precum și celelalte temeiuri de fapt și de drept prezentate anterior, Curtea a apreciat că sesizarea privind arestarea provizorie a persoanei solicitate, în perspectiva continuării prezentei proceduri de executare a mandatului european de arestare, este întemeiată.
Curtea de apel a constatat că la acest moment procesual sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru privarea de libertate a persoanei solicitate, întrucât există o semnalare SIS cu privire la aceasta, iar infracțiunile pentru care este cercetată denotă o gravitate sporită, fiind vorba și de fapte comise cu violență, cu urmări grave, aspect care demonstrează pericolul concret pentru ordinea publică reprezentat de aceasta.
Prima instanță a apreciat că, în condițiile în care persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni privind identitatea și față de natura juridică a instituției mandatului european de arestare, care are la bază încrederea reciprocă între statele membre, dat fiind și faptul că infracțiunile care au determinat emiterea mandatului european de arestare prezintă un grad de pericol social foarte ridicat, relevat de contextul în care se reține că au fost săvârșite și de urmările produse, pentru a se garanta buna desfășurare în continuare a procedurii de executare a mandatului european de arestare, se impune arestarea provizorie persoanei solicitate pe o perioadă de 15 de zile, de la 02.11.2022 și până la 16.11.2022, inclusiv.
Având în vedere cadrul general menționat de art. 202 alin. (1), art. 243 C. proc. pen.,vizând scopul măsurilor preventive și condițiile speciale de aplicare față de minori a măsurilor preventive având în vedere și riscul sustragerii persoanei solicitate de la prezenta procedură, Curtea a apreciat că o altă măsură preventivă, respectiv arestul la domiciliu, controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune, astfel cum s-a solicitat de către apărătorul persoanei solicitate, nu oferă suficiente garanții procesuale pentru derularea corespunzătoare a prezentei proceduri.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație, în termen legal, solicitată A..
Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte, acordându-se termen aleatoriu la data de 08 noiembrie 2022.
În dezbateri, contestatorul - persoana solicitată, beneficiind de asistența juridică a unui avocat din oficiu, a solicitat admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestării provizorii cu o altă măsură preventivă mai blândă, respectiv arestul la domiciliu, control judiciar sau control judiciar pe cauțiune.
Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
În cauza de față, Înalta Curte constată că persoana solicitată A. a fost prezentată în fața Curții de Apel București la sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 06.09.2022 de autoritățile judiciare din Germania, respectiv de Tribunalul Districtual din Tiergarten, aceasta fiind urmărită internațional pentru săvârșirea unui număr de 10 infracțiuni de cauzare de leziuni corporale, de leziuni grave corporale, coerciție, furt, jaf și încălcarea legii privind armele prev. de art. 223, 224, 21, 25, 240, 242, 52, 53, 249, 185, 142 din C. pen. german și art. 52 din Legea privind armele, care sunt incriminate și de legea penală română, având corespondent în infracțiunile de furt prev. de art. 228 alin. (1) C. pen., tentativă la tâlhărie prev. de art. 32 alin. (1) rap.la art. 233 C. pen., tâlhărie calificată, în formă continuată, prev. de art. 234 alin. (1),lit. a) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., amenințare prev. de art. 206 alin. (1) C. pen., nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art. 342 alin. (1) C. pen., furt în scop de folosință prev. de art. 230 alin. (1) C. pen., pentru a se dispune cu privire la luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării.
Prima instanță a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 15 zile, începând cu data de 02.11.2022 și până la data de 16.11.2022 inclusiv, în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română, precum și pentru atașarea hotărârii de condamnare.
Procedura arestării provizorii în vederea extrădării este reglementată de art. 43 din Legea nr. 302/2004 care stabilește în alin. (3) că aceasta poate fi dispusă și prelungită, în cursul soluționării cererii de extrădare, pe o durată maximă de 180 de zile, pentru ca, în alin. (5), să stipuleze că instanța trebuie să verifice periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menținerii acestei măsuri, putând dispune, după caz, fie menținerea, fie înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu, controlului judiciar sau pe cauțiune. Măsura arestării provizorii se înlocuiește cu arestul la domiciliu, controlul judiciar sau pe cauțiune numai în cazuri bine justificate și doar dacă instanța apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare.
Analizând actele dosarului, în raport, cu aceste dispoziții, dar și cu motivele invocate pe calea contestației, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării provizorii. Se apreciază că în mod corect s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate, având în vedere natura și infracțiunilor reținute în sarcina acesteia care au corespondent în legislația națională, fiind incluse în infracțiuni contra patrimoniului (respectiv, furt, furt în scop de folosință, tentativă la tâlhărie, tâlhărie calificată, în formă continuată), dar și infracțiuni contra libertății persoanei (amenințare), precum și fapte privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Prin urmare, pentru buna desfășurare a procedurii, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, s-a dispus măsura arestării provizorii în contextul în care dosarul a fost amânat în vederea prezentării de către autoritățile judiciare străine a cererii de extrădare și înscrisurile aferente, aceasta fiind necesară pentru realizarea scopului pentru care a fost dispusă și, în același timp, proporțională cu gravitatea faptelor menționate în actele dosarului.
În consecință, Înalta Curte consideră că la acest moment procesual nu se justifică înlocuirea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării luată față de persoana solicitată cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, control judiciar sau control judiciar pe cauțiune, astfel cum a solicitat apărarea, aceste măsuri nefiind suficiente în privința sa, în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei.
Pentru considerentele arătate, constatând legalitatea și temeinicia încheierii atacate, în conformitate cu dispozițiile art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii penale din 02 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 340 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii penale din 02 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2022.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 340 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 noiembrie 2022.