ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.12.2022

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
06.12.2022
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 06 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 112 pronunțată la data de 21.03.2022, Judecătoria Huedin, în temeiul art. 396 alin. (2) și alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A., poreclit "B.", la pedeapsa rezultantă de 3 ani, 7 luni și 10 zile închisoare pentru săvârșirea, în concurs real, a 3 infracțiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. (faptă comisă la data de 04.08.2015 - Rechizitoriu emis în dosarul nr. x/2015 la data de 29.11.2017; faptă comisă la data de 22.02.2016 - Rechizitoriu emis în dosarul nr. x/2016 la data de 30.10.2019; faptă comisă la data de 23.04.2018 - Rechizitoriu emis în dosarul nr. x/2018 la data de 21.05.2021) și 2 infracțiuni de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (1) din C. pen. (faptă comisă la data de 22.02.2016 - Rechizitoriu emis în dosarul nr. x/2016 la data de 30.10.2019; faptă comisă la data de 23.04.2018 - Rechizitoriu emis în dosarul nr. x/2018 la data de 21.05.2021), toate cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) din C. pen., comise în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 45/2018 din 14.02.2018 a Judecătoriei Huedin, definitivă la data de 22.11.2018 prin decizia penală nr. 1385/A/2018 a Curții de Apel Cluj.

În temeiul art. 40 alin. (3) din C. pen., a dedus din pedeapsa de 3 ani, 7 luni și 10 zile închisoare, perioada executată începând cu data de 27.11.2018 până la data de 01.10.2019.

În temeiul art. 396 alin. (2) și alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C., poreclit "Tractor", la pedeapsa rezultantă de 2 ani, 3 luni și 20 zile închisoare pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. (1) din C. pen. (faptă comisă la data de 22.02.2016 - Rechizitoriu emis în dosarul nr. x/2016 la data de 30.10.2019) și a 2 infracțiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. (faptă comisă la data de 22.02.2016 - Rechizitoriu emis în dosarul nr. x/2016 la data de 30.10.2019; faptă comisă la data de 02.08.2017 - Rechizitoriu emis în dosarul nr. x/2017 la data de 11.06.2019), toate cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) din C. pen., comise în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 45/2018 din 14.02.2018 a Judecătoriei Huedin, definitivă la data de 22.11.2018 prin decizia penală nr. 1385/A/2018 a Curții de Apel Cluj.

În temeiul art. 40 alin. (3) din C. pen., a dedus din pedeapsa de 2 ani, 3 luni și 20 zile închisoare, perioada executată începând cu data de 27.11.2018 până la data de 10.04.2019.

În baza art. 396 alin. (2) și alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul D., poreclit "E.", la pedeapsa rezultantă de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui vehicul pentru conducere unei persoane care nu are permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (3) din C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) din C. pen. (faptă comisă la data de 04.08.2015 - Rechizitoriu emis în dosarul nr. x/2015 la data de 29.11.2017), în termenul de încercare de 2 ani al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 153/2013 din 13.09.2013 a Judecătoriei Huedin, definitivă prin nerecurare la data de 02.10.2013, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) din C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (2) din C. pen. și art. 320

1

din C. proc. pen., în stare de minoritate.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a obligat pe inculpații A., C. și pe D. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații D., A. și C..

Prin decizia penală nr. 987/A din 15 iulie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de către inculpații D., C. și A. împotriva sentinței penale nr. 112/21.03.2022 pronunțată de Judecătoria Huedin, a desființat, în parte, hotărârea atacată, și, în rejudecare, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpatul A., poreclit "B.", pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. (faptele din 04.08.2015 și 22.02.2016), precum și a infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. (1) C. pen. (22.02.2016), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

A condamnat pe același inculpat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea în concurs ideal a infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (1) din C. pen. (fapta din 23.04.2018) și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. (fapta din 23.04.2018), ambele cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) din C. pen., comise în stare de recidivă postcondamnatorie cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 45/2018 din 14.02.2018 a Judecătoriei Huedin, definitivă la data de 22.11.2018 prin decizia penală nr. 1385/A/2018 a Curții de Apel Cluj.

În temeiul art. 40 alin. (3) din C. pen.,a dedus din pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare, perioada executată începând cu data de 27.11.2018 până la data de 01.10.2019.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpatul C., poreclit "Tractor", pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (1) din C. pen. (22.02.2016) și a infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. (22.02.2016).

A condamnat pe același inculpat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 7 luni închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. (02.08.2017), comisă în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 45/2018 din 14.02.2018 a Judecătoriei Huedin, definitivă la data de 22.11.2018 prin decizia penală nr. 1385/A/2018 a Curții de Apel Cluj.

În temeiul art. 40 alin. (3) din C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă de 1 an și 7 luni, perioada executată începând cu data de 27.11.2018 până la data de 10.04.2019.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpatul D., poreclit "E.", pentru săvârșirea infracțiunii de încredințarea unui vehicul pentru conducere unei persoane care nu are permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (3) din C. pen. (04.08.2015), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

A înlăturat dispozițiile primei instanțe referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 153/2013 din 13.09.2013 a Judecătoriei Huedin, definitivă prin nerecurare la data de 02.10.2013, și la înlocuirea acesteia cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a redus cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat în primă instanță, puse în sarcina inculpaților A. și C. și a înlăturat dispoziția de obligare a inculpatului D. la plata cheltuielilor avansate de stat în primă instanță.

A menținut restul dispozițiilor din sentința apelată care nu contraveneau.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a decide astfel, examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate și sub toate aspectele raportat la caracterul devolutiv al căii de atac, potrivit exigențelor impuse de principiile care guvernează soluționarea apelului, reglementate de dispozițiile art. 417 și urm. din C. proc. pen., instanța de apel a constatat că apelurile declarate sunt fondate pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Notând că judecata în fața primei instanțe a avut loc în procedura abreviată prev. de art. 375 din C. proc. pen., curtea de apel a constatat că prima instanță a făcut o corectă evaluare a mijloacelor de probă administrare, a reținut starea de fapt în mod corect și a dat o corectă calificare juridică a acesteia.

În concret, curtea de apel a reținut, la rândul său, următoarele:

La data de 04.08.2015, în jurul orei 18:40, inculpatul D. i-a încredințat inculpatului A. spre conducere autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, știind că acesta nu deține permis de conducere, iar inculpatul A. a condus acest autovehicul pe DJ 108C, pe raza satului Aghireșu-Fabrici, fără a deține permis de conducere.

În data de 02.08.2017, în jurul orei 18:35, inculpatul C. a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe un drum public, pe raza localității Aghireșu-Fabrici, fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.

La data de 22.02.2016, fără a poseda permis de conducere, inculpatul A. a condus pe drumurile publice din com. Aghireșu un moped de culoare neagră, care nu era înmatriculat sau înregistrat.

La data de 22.02.2016, fără a poseda permis de conducere, inculpatul C. a condus pe drumurile publice din com. Aghireșu un moped de culoare gri, care nu era înmatriculat sau înregistrat.

În data de 23.04.2018, inculpatul A. a condus pe DJ 108C, pe raza loc. Aghireșu-Fabrici, com. Aghireșu, jud. Cluj, un autovehicul tip motocicletă de culoare neagră, neînmatriculat/neînregistrat, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, în condițiile în care acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie.

Curtea de apel a mai reținut că, după pronunțarea sentinței penale apelate, art. 155 alin. (1) din C. pen. a fost declarat neconstituțional prin Decizia CCR nr. 358 din 26 mai 2022, ceea ce a impus dezbaterea în apel a problemei prescripției, pentru faptele comise de către inculpați la data de 04.08.2015 și 22.02.2016.

Astfel, analizând incidența excepției prescripției răspunderii penale, invocată din oficiu, în ceea ce privește infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. (săvârșită de inculpatul A. la data de 04.08.2015), infracțiunea de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (1) din C. pen. (săvârșită de inculpatul A. la data de 22.02.2016), infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. (săvârșită de inculpatul A. la data de 22.02.2016), infracțiunea de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (1) din C. pen. (săvârșită de inculpatul C. la data de 22.02.2016) și a infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. (săvârșită de inculpatul C. la data de 22.02.2016), infracțiunea de încredințare a unui vehicul pentru conducere unei persoane care nu are permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (3) din C. pen. (săvârșită de inculpatul D. la data de 04.08.2015), curtea de apel a reținut, în esență, că pe parcursul judecății a existat o succesiune de legi penale referitoare la cauzele de întrerupere a răspunderii penale, cea mai favorabilă inculpaților fiind cea aflată în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022, respectiv cea care nu prevedea niciun caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale.

Notând că în lipsa unor cauze de întrerupere a prescripției răspunderii penale, termenele generale de prescripție curg nestingherit de la data comiterii infracțiunilor, iar împlinirea lor atrage prescripția răspunderii penale, curtea de apel a reținut că pentru faptele comise de către inculpații D., C. și A. în data de 04.08.2015 și 22.02.2016 s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale, care este de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., motiv pentru care, în temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., și a dispus încetarea procesului penal cu privire la acestea.

S-a mai reținut că, în drept, fapta inculpatului C. care, la data de 02.08.2017, în jurul orei 18:35, deși nu deținea permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule, a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x pe drumurile publice din localitatea Aghireșu-Fabrici, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) teza a II-a din C. pen., iar tratamentul sancționator aplicat inculpatului a fost judicios individualizat.

Deopotrivă, s-a constatat că infracțiunea ce face obiectul prezentului dosar este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedepsele de 3 luni închisoare și 6 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 45/2018 din 14.02.2018 a Judecătoriei Huedin, definitivă la data de 22.11.2018 prin decizia penală nr. 1385/A/2018 a Curții de Apel Cluj, hotărâre prin care inculpatului i-a fost aplicată în final pedeapsa rezultantă de 7 luni închisoare, întrucât au fost comise anterior rămânerii definitive a acestei hotărâri.

S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului A. care, în data de 23.04.2018, în jurul orei 15:15, deși nu deținea permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule, a condus pe DJ 108C, pe raza loc. Aghireșu-Fabrici, com. Aghireșu, jud. Cluj, un autovehicul tip motocicletă de culoare neagră, care nu era înmatriculat sau înregistrat, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din C. pen. și art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.

S-a apreciat că pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare a fost judicios individualizată, fiind justificată nu atât de gravitatea faptei, cât mai ales de perseverența infracțională a inculpatului, care nu dă nici un semn de îndreptare, ci se implică cu ușurință în diverse activități infracționale.

Deopotrivă, s-a notat că infracțiunile ce fac obiectul dosarului sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedepsele de 1 an închisoare, 6 luni închisoare și 1 an închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 45/2018 din 14.02.2018 a Judecătoriei Huedin, definitivă la data de 22.11.2018 prin decizia penală nr. 1385/A/2018 a Curții de Apel Cluj.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate în măsura în care nu contraveneau prezentei decizii penale, iar cheltuielile au rămas în sarcina statului.

Concluzionând, s-a arătat că apelurile inculpaților D., C. și A. se vor admite în sensul dispunerii încetării procesului penal pentru infracțiunile comise în datele de 22.02.2016 și 04.08.2015, și a refacerii operațiunilor de contopire (pentru inculpații C. și A.), fără pedepsele pentru aceste infracțiuni.

Împotriva deciziei penale nr. 987/A din 15 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a declarat, la data de 18 iulie 2022, recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În motivarea cererii de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a susținut că în mod greșit s-a constatat împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunile săvârșite în datele de 04.08.2015 și 22.02.2016.

În concret, a arătat că infracțiunile prevăzute de art. 334 alin. (1) din C. pen., art. 335 alin. (1) din C. pen. și art. 335 alin. (3) din C. pen. au limita maximă a pedepsei mai mare de 1 an, dar nu mai mare de 5 ani, termenele de prescripție generală fiind de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., iar termenele de prescripție specială de 10 ani, potrivit art. 155 alin. (4) din C. pen.

Astfel, ținând cont de datele săvârșirii infracțiunilor, 04.08.2015 și 22.02.2016, aceste termene de prescripție specială nu erau împlinite la data de 15.07.2022, când a fost pronunțată decizia nr. 987/A/2022.

A mai arătat că actul întreruptiv este esențialmente un act de procedură, iar valabilitatea și efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

Or, în cauză au fost evident îndeplinite astfel de acte de procedură, respectiv pentru faptele săvârșite în data de 04.08.2015, cercetate în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, a fost întocmit rechizitoriul în data de 29.11.2017; în dosarul cu nr. x/P/2106 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, în care au fost cercetate faptele săvârșite la data de 22.02.2016, a fost întocmită ordonanța din 24.11.2017, prin care a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de ambii inculpați.

Notând Deciziile nr. 473/2018 și art. 358

2

022 ale Curții Constituționale, procurorul a susținut, în esență, că examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) din C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25.06.2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum. Astfel, ulterior întocmirii actelor procesuale din 29.11.2017, respectiv 24.11.2017, au început să curgă noi termene generale de prescripție de 5 ani, care, în mod evident, nu au fost împlinite la 15.07.2022, data soluționării definitive a cauzei.

În concluzie, a apreciat că se impune casarea parțială a deciziei nr. 987/A/2022 din 15.07.2022 a Curții de Apel Cluj și respingerea ca nefondată a apelurilor formulate de inculpați.

A mai arătat că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor, deoarece pe lângă motivele de apel care vizau încetarea procesului penal, instanța de apel a analizat și celelalte motive de apel, inclusiv pe cele prin care s-a solicitat achitarea inculpaților, respingându-le.

În drept, procurorul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 08 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv, 06 decembrie 2022, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive de legalitate expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpaților C. și A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

În acest sens, sub aspect factual, acuzațiile aduse inculpatului D. au constat în aceea că, la data de 04.08.2015, în jurul orei 18:40, i-a încredințat inculpatului A. spre conducere autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, știind că acesta nu deține permis de conducere, faptă ce se circumscrie infracțiunii de încredințare a unui vehicul pentru conducere unei persoane care nu are permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (3) din C. pen.

Corelativ, acuzațiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, la data de 04.08.2015, a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x pe DJ 108C, pe raza satului Aghireșu-Fabrici, fără a deține permis de conducere, faptă ce se circumscrie infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen.

S-a mai reținut, de asemenea, că, la data de 22.02.2016, fără a poseda permis de conducere, inculpatul A. a condus pe drumurile publice din com. Aghireșu un moped de culoare neagră, care nu a fost înmatriculat sau înregistrat, fapte circumscrise infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., și de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul C., acuzațiile aduse acestuia constau în aceea că, la data de 22.02.2016, fără a poseda permis de conducere, a condus pe drumurile publice din com. Aghireșu un moped de culoare gri, care nu era înmatriculat sau înregistrat, fapte circumscrise infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., și de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (1) din C. pen.

Curtea de Apel Cluj a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă inculpaților este cea în vigoare în intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, întrucât, în această perioadă, dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție. Prin urmare, Curtea de Apel Cluj a reținut că pentru faptele comise de către inculpații D., C. și A. în datele de 04.08.2015 și 22.02.2016, s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale, care este de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen.

Examinând critica formulată în recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanței supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta are caracter nefondat.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Instanța supremă a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față.

În faza judecării apelului, Curtea de Apel Cluj a valorificat incidența prescripției generale a răspunderii penale a inculpaților A., C. și D., ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, interpretând și aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă menționată.

În acest context jurisprudențial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile deduse judecății, prevăzute de art. 335 alin. (1) și (3) din C. pen. și art. 334 alin. (1) din C. pen. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani și a început să curgă la data de 04 august 2015 și, respectiv, 22 februarie 2016, data săvârșirii infracțiunilor.

De vreme ce, pe de o parte, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, iar, pe de altă parte, cursul prescripției a fost suspendat în speță pe o perioadă de 60 de zile, ca efect al adoptării reglementărilor specifice instituirii stării de urgență pe teritoriul României, rezultă că termenul de prescripție generală s-a împlinit, în cauză, la data de 02 octombrie 2020 pentru infracțiunile comise la data de 04.08.2015 și, respectiv la data 22 aprilie 2021 pentru infracțiunile comise la data de 22.02.2016.

În consecință, în privința inculpaților A., C. și D. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluția dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 987/A din data de 15 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați C. și A., în cuantum de 680 RON fiecare, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 987/A din data de 15 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați C. și A., în cuantum de 680 RON fiecare, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 decembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-01-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 10/2020
.11.2017 a Judecătoriei Horezu, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 445/A/24.04.2018 a Curții de Apel Pitești. S-a constatat că faptele pentru care petentul A. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 131/2
ÎCCJ 2025-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 14 octombrie 2025 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.
ÎCCJ 2024-10-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra recursului în casație de față, examinând actele dosarului, constată: Prin sentința penală nr. 299 din data de 08.02.2024 pronunțată în dosarul nr. x/302/2023, Judecătoria Sectorului 5 București, în baza art. 396 alin. (1) și 2 C. pro
ÎCCJ 2025-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală
urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an, 6 luni și 538 zile închisoare. Ulterior, prin decizia penală nr. 85/A din 23 ianuarie 2025 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x
ÎCCJ 2025-05-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 14 mai 2025 Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 27 din data de 17.01.2025 pronunțată de Judecătoria Suceava, în dosar nr. x/
Sursă