ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 38/2023

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1/F din data de 05 ianuarie 2023 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a admis cererea autorităților judiciare germane și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 22.11.2022 de Judecătoria Rosenheim, în dosarul de referință nr. 5 Ds x, pe numele persoanei solicitate A..

În temeiul art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 s-a luat act că persoana solicitată A. nu a consimțit să fie predată autorităților judiciare germane.

În temeiul art. 104 alin. (6) și (10) din Legea nr. 302/2004 și art. 12 din Decizia - Cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data punerii în executare a mandatului de arestare și predarea acesteia către autoritățile judiciare germane.

S-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

S-a respins ca nefondată cererea persoanei solicitate A. privind luarea măsurii arestului la domiciliu.

S-a dispus revocarea măsurii controlului judiciar luată față de persoana solicitată A. prin încheierea de ședință din data de 21.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută (în baza alertei introdusă în Sistemul Informatic Schengen emisă de autoritățile judiciare germane) pentru 24 ore (începând cu data de 20.12.2022, ora 14:10 până la data de 21.12.2022, ora 12:00).

S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunțat la regula specialității.

S-a solicitat autorităților judiciare din Germania respectarea garanțiilor prevăzute în art. 5 din Decizia Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, precum și în art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Galați a reținut că persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare din care s-a dedus 159 zile, aplicată pentru săvârșirea, în calitate de coautorat, a infracțiunii de tentativă de furt calificat în concurs penal cu distrugere, prevăzută de art. 242 alin. (1), alin. (2), art. 243 alin. (1) teza 2 nr. 1 și 2, art. 303 alin. (1) din C. pen. german, constând în aceea că, în seara zilei de 10.11.2016, în jurul orei 00:24, un grup format din mai multe persoane a pătruns prin efracție, respectiv prin forțarea mai multor uși, în clădirea de birouri aparținând R. GmbH din localitatea Rosenheim și au încercat să deschidă cu un baros un seif aflat la un etaj superior, în care se afla suma de 3000 euro în numerar. S-a reținut că persoana solicitată A. a avut rolul de a asigura paza în fața clădirii și de a alerta restul echipei și totodată a condus autoturismul cu care s-au deplasat la fața locului și cu care urma să se întoarcă după comiterea faptei. Întrucât fapta a fost descoperită, alertând pe celelalte persoane implicate de sosirea organelor de cercetare, activitatea infracțională a fost sistată.

Curtea a constatat că faptele săvârșite de persoana solicitată constituie coautorat la infracțiunea de tentativă de furt calificat în concurs penal cu distrugere, prevăzută de art. 242 alin. (1), alin. (2), art. 243 alin. (1) teza 2 nr. 1 și 2, art. 303 alin. (1) din C. pen. german și au corespondent în legea penală română în infracțiunea de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 32 raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din C. pen. român, cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., (fiind pedepsită cu închisoare de la 1 la 3 ani și 6 luni).

Prima instanță a reținut că mandatul european de arestare emis de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene îndeplinește condițiile de conținut și formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, iar că infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, respectiv sunt fapte care dau loc la predare, indiferent de denumirea pe care o au în legislația statului emitent, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii de mai mare de 3 ani, nefiind supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări.

Din actele dosarului a rezultat că nu există niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004 și, prin urmare, cererea formulată de autoritățile judiciare germane, de punere în executare a mandatului europan de arestare, este pe deplin justificată.

Având în vedere ansamblul împrejurărilor obiective ale cauzei, astfel cum rezultă din conținutul mandatului, datele personale ale persoanei solicitate, precum și motivele de ordin familial invocate de aceasta, Curtea a apreciat că predarea este singura măsură de natură a asigura buna desfășurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare.

Prin urmare, motivul opțional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, în opinia Curții nu este aplicabil în prezenta cauză întrucât mandatul nu a fost emis în sensul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate și, mai mult, persoana solicitată nu se află într-o situație specială, care ar impune refuzul predării, luând în considerare rațiunile ce țin preponderent de asigurarea bunei desfășurări a procedurii și recunoașterea și încrederea reciprocă ce stau la baza executării mandatelor europene de arestare.

De asemenea, s-a reținut că persoana solicitată A. nu renunță la regula specialității prevăzută în art. 117 din Legea nr. 302/2004, situație în care predarea sa către autoritățile judiciare germane va fi condiționată de faptul că nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării.

Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată A. a formulat contestație.

În esență, a solicitat admiterea contestației formulate, apreciind netemeinică și nelegală hotărârea atacată și precizând că hotătârea penală străină de condamnare a fost pronunțată în lipsa sa, luând cunoștință de aceasta de la autoritățile judiciare române, fiind vorba despre o hotărâre de revocare a suspendării executării pronunțată de Judecătoria Rosenhein la data de 27.09.2021, definitivă la data de 26.10.2021, în dosarul BwR 5 Ds x. Persoana solicitată a arătat că până la data pronunțării hotărârii s-a aflat în arest preventiv o perioadă de 159 de zile, iar după pronunțare a revenit în România și de atunci nu a mai mers în Germania, astfel că nu cunoaște motivul pentru care s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare.

În continuare, persoana solicită a invocat faptul că hotărârea străină de condamnare poate fi recunoscută pe cale incidentală întrucât dorește să execute pedeapsa în România, astfel că, în mod nelegal prima instanță a procedat la punerea în executare a mandatului european de arestare și la predarea sa. A mai menționat că ar fi trebuit solicitată transmiterea unei copii certificate de pe hotărârea de condamnare și apoi să se dispună recunoașterea acesteia și executarea pedepsei în România, deoarece nu este de acord să fie predat statului german.

Persoana solicitată a învederat că arestul la domiciliu ar fi o măsură preventivă adecvată situației sale, în sensul că este singurul întreținător al tatălui său, o persoană de 96 de ani, cu probleme de sănătate, nevăzător în proporție de 90%, mama fiind decedată, aspecte dovedite cu înscrisurile aflate la dosar.

În concluzie, a solicitat admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate și în rejudecare, în situația în care se apreciază că pe calea contestației nu se poate soluționa cererea de recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii penale străine de condamnare să se respingă cererea de punere în executare a mandatului european de arestare emis pe numele său.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., în conformitate cu art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este fondată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate".

Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Înalta Curte reține că în cauza de față, autoritățile judiciare din Germania au emis pe numele persoanei solicitate A. un mandat european de arestare ce are la bază sentința din data de 27.10.2021 a Judecătoriei Rosenheim, pronunțată în dosar nr. BwR 5 Ds x, definitivă la data de 26.10.2021 prin care s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare aplicată prin sentința din data de 20.11.2017, definitivă la aceeași dată, pronunțată de Judecătoria Rosenheim în dosarul nr. x Ds x, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de furt calificat în concurs penal cu distrugere, prevăzută de art. 242 alin. (1), alin. (2), art. 243 alin. (1) teza 2 nr. 1 și 2, art. 303 alin. (1) din C. pen. german.

De asemenea, se reține că prima instanță a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 referitoare la infracțiunile care dau loc la predare, în speță fiind vorba de o infracțiune din cele expres enumerate de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (furt în formă organizată/jafuri organizate sau armate) și la existența unui mandat național de arestare pe care să se întemeieze mandatul european de arestare.

Fiind ascultată, în condițiile art. 104 alin. (3), (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată A. a arătat că nu este de acord să execute pedeapsa în statul membru emitent, invocând considerente de ordin socio-familial, în sensul că locuiește cu tatăl său în vârstă de 96 de ani în România, care în proporție de 90% este nevăzător, mama sa este decedată, iar el este singurul întreținător al tatălui său, precum și faptul că solicită recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii și executarea pedepsei în România.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză s-a invocat motivul de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit căruia autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare "când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent."

În conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, prima instanță ar fi trebuit să trimită autorității judiciare emitente cererea de transmitere a unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare verificării condițiilor legale pentru recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare.

Înalta Curte reține că potrivit jurisprudenței CJUE, C-579/15, Poplawski I, orice refuz de a executa un mandat european de arestare presupune un veritabil angajament din partea statului de executare că va executa pedeapsa. Orice refuz de a executa un mandat european de arestare trebuie să fie precedat de verificarea de către autoritatea judiciară de executare a posibilității de a executa în mod real pedeapsa în conformitate cu dreptul său intern. În cazul în care statul membru de executare este în imposibilitate de a se angaja să pună în executare efectiv pedeapsa, îi revine autorității judiciare de executare sarcina să execute mandatul european de arestare și, prin urmare, să predea persoana căutată statului membru emitent.

Așa cum reiese din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, caracterul obligatoriu al unei decizii-cadru determină în privința autorităților naționale, inclusiv a instanțelor naționale, o obligație de interpretare conformă a dreptului național. La aplicarea dreptului intern, aceste instanțe sunt obligate, așadar, în măsura posibilului, să interpreteze dispozițiile acestuia în lumina textului și a finalității deciziei-cadru pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta. Aceasta obligație de interpretare conformă a dreptului național este inerentă sistemului Tratatului FUE, în măsura în care permite instanțelor naționale să asigure, în cadrul competențelor lor, deplina eficacitate a dreptului Uniunii atunci când judecă litigiile cu care sunt sesizate (Hotărârea din 8 noiembrie 2016, Ognyanov, C-554/14. EU:C:2016:835, punctele 58 si 59).

Înalta Curte, constată că în mod greșit prima instanță nu a analizat efectiv motivul de refuz invocat, fiindcă odată invocat un motiv de neexecutare, chiar opțional, analiza acestuia este obligatorie.

Evident, mențiunea din considerente subsecventă prezentării motivului de neexecutare, potrivit căreia predarea este singura măsură de natură a asigura buna desfășurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare nu constituie o analiză efectivă a caracterului neîntemeiat al motivului de refuz invocat de persoana solicitată.

În acord cu principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de CEDO, transpus și în legislația națională și prin raportare la motivele de apel ale persoanei solicitate se impune trimiterea spre rejudecare a cauzei pentru a-i fi oferită persoanei solicitate posibilitatea de a se apăra, respectându-i-se, astfel, drepturile procesuale, în contextul unor condamnări date României de Curtea Europeană pentru violarea art. 6 par. 1 și 3 din Convenție, instanța având obligația de a se asigura ca drepturile garantate de Convenție "să fie concrete și efective, nu teoretice și iluzorii".

Pe de altă parte, pronunțarea unei soluții de recunoaștere a hotărârii penale străine de condamnare direct în contestație, ar face ca persoana solicitată să nu aibă acces la exercitarea controlului judiciar asupra unei asemenea decizii, întrucât este definitivă, fapt ce ar conduce la încălcarea dreptului său la apărare și a dreptului la dublul grad de jurisdicție consacrate de art. 6 din Convenție, drepturi care reprezintă componente ale unei proceduri echitabile.

Inexistența unui al doilea grad de jurisdicție (drept recunoscut în materie penală prin Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului) ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, dreptul la un proces echitabil fiind în strânsă legătură cu dreptul la dublul grad de jurisdicție în materie penală. În același sens este și jurisprudența CEDO, cauza Grecu contra România din 30 noiembrie 2006, în care Curtea Europeană a constatat că recurentul a fost lipsit de dreptul de a i se examina cauza penală în două grade de jurisdicție, ceea ce a atras încălcarea art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenție.

Sub acest aspect, instanța de contencios european a statuat, în mod constant, că, deși Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale nu impune statelor crearea unui dublu nivel de jurisdicție, dacă acestea hotărăsc că implementeze un asemenea sistem, au obligația să vegheze ca justițiabilii să se bucure în fața instanțelor de apel de garanțiile fundamentale prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenție (cauzele Delcourt împotriva Belgiei, 17 ianuarie 1970, seria x nr. x, și Iorga împotriva României, cererea nr. 4.227/02, 25 ianuarie 2007).

Referitor la măsura preventivă dispusă cu privire la persoana solicitată, Înalta Curte reține că aceasta este obligatorie în situația în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, însă, în prezent, măsura arestării preventive în vederea predării persoanei solicitate A. nu se mai justifică, dat fiind faptul că instanța de control judiciar a desființat hotărârea primei instanțe de punere în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Germania, iar măsura arestării preventive a fost luată tocmai pentru a se putea face predarea acesteia către autoritățile judiciare emitente ale mandatului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 1/F din data de 05 ianuarie 2023 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2022 și în consecință:

Va desființa sentința penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Va revoca măsura arestării preventive a persoanei solicitate A. dispusă prin sentința penală nr. 1/F din data de 05 ianuarie 2023 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Va dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatul de arestare nr. x/E din data de 05 ianuarie 2023 emis de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în același dosar, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1098 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 1/F din data de 05 ianuarie 2023 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2022 și în consecință:

Desființează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Revocă măsura arestării preventive a persoanei solicitate A. dispusă prin sentința penală nr. 1/F din data de 05 ianuarie 2023 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatul de arestare nr. x/E din data de 05 ianuarie 2023 emis de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în același dosar, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.