ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 septembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 472 din 18.08.2021 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, pronunțată în dosarul nr. x/2019, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată (238 de acte materiale), cu aplicarea art. 60 din C. pen.

S-au înlăturat din conținutul infracțiunii de delapidare în formă continuată, reținută de acuzare în sarcina inculpatului, actele materiale descrise la pct. I., în baza principiului în dubio pro reo.

În baza art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.. În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului din data de 15.06.2016 până la data de 13.10.2016.

A fost menținută măsura asigurătorie a popririi asupra contului inculpatului A., cu numărul x, deschis la B., luată prin ordonanța din data de 04.07.2016.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 48 din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 374 alin. (4), art. 375 raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (238 de acte materiale).

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.. În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Timiș la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen., s-a impus inculpatului să execute obligația de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Sânnicolau Mare sau în cadrul Primăriei comunei Cenad, pe o perioadă de 75 de zile lucrătoare.

În baza art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 2 (doi) ani. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. În baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., executarea pedepselor complementare va începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 48 din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 374 alin. (4) art. 375 raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnată inculpata D. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (193 de acte materiale).

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.. În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligată inculpata, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Timiș la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen., s-a impus inculpatei să execute obligația de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Sânnicolau Mare sau în cadrul Primăriei comunei Cenad, pe o perioadă de 75 de zile lucrătoare.

În baza art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 2 (doi) ani. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. În baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., executarea pedepselor complementare va începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 397 alin. (1) și art. 19 alin. (5), art. 23 alin. (3), art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 1357 și art. 1349 și următoarele din C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă doar cu privire la actele materiale reținute în sarcina inculpaților și, pe cale de consecință, au fost obligați în solidar inculpatul A. cu inculpatul C. la plata sumei de 13.823,71 RON și dobânzi legale, calculate la această sumă, pentru perioada cuprinsă între data de 28.07.2014 și până la data plății efective.

A fost obligat inculpatul A. în solidar cu inculpatul C. și inculpata D., la plata sumei de 62.429,56 RON și dobânzi legale, calculate la această sumă, pentru perioada cuprinsă între data de 28.07.2014 și până la data plății efective.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Sânnicolau Mare a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2015 din 18.07.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A., pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. C., pentru complicitate la infracțiunea de delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. D. pentru complicitate la infracțiunea de delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că faptele inculpatului A. constau în aceea că, în calitate de primar al Comunei Teremia Mare, în perioada 01.01.2014 - 15.06.2016: prin 393 acte materiale efectuate la stațiile E. din Sânnicolau Mare și din alte localități de pe teritoiul țării a traficat și a folosit în interes personal cantitatea de 19714,06 litri combustibil, în valoare de 108.164,13 RON, din care: 380 acte materiale având ca obiect motorina, în cantitate de 19.343,1 litri și valoare de 106.219,65 RON și 13 acte materiale având ca obiect benzina, în cantitatea de 370,96 și valoare de 1.944,48 RON; a folosit în interes personal cantitatea de 6.340 litri motorină, depozitată în magazia Primăriei Comunei Teremia Mare, în valoare de 35.792,05 RON, alimentând în mod repetat autoturismele personale, fără a întocmi documente justificative în acest sens; a folosit în interesul altor persoane, aprobând ca mai mulți angajați ai primăriei să alimenteze în mod repetat în autoturismele personale, fără a întocmi documente justificative în acest sens, cantitatea totală de 6.536 litri motorină, depozitată în magazia Primăriei Comunei Teremia Mare, în valoare de 35.301,62 RON.

Referitor la inculpatul C. s-a reținut că faptele acestuia constau în aceea că, în perioada 28.07.2014-16.10.2015, în calitate de angajat al stației E. din Sânnicolau Mare, prin 238 acte materiale, l-a ajutat pe inculpatul A. să trafice cantitatea totală de 13.804,99 litri motorină, aparținând Primăriei Comunei Teremia Mare, în valoare de 76.253,27 RON.

În privința inculpatei D. s-a reținut că faptele acesteia constau în aceea că, în perioada 28.07.2014-05.09.2015, în calitate de angajat al stației E. din Sânnicolau Mare, prin 193 acte materiale, l-a ajutat pe inculpatul A. să trafice cantitatea totală de 11.181,86 litri motorină, aparținând Primăriei Comunei Teremia Mare, în valoare de 62.429,56 RON.

Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale și al judecății, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanța de fond a reținut următoarele:

Pentru o mai bună înțelegere a situației de fapt reținute în rechizitoriu, Judecătoria Sânnicolau Mare a structurat-o pe două componente:

I. În rechizitoriu s-a reținut ca modalitate de săvârșire a infracțiunii de delapidare: însușirea/folosirea de către inculpatul A. sau de către alte persoane a carburantului Comunei Teremia Mare în temeiul dispozițiilor inculpatului A., reținându-se că mai mulți angajați ai Primăriei Teremia Mare au alimentat în autoturismele personale diferite cantități de motorină din magazia primăriei sau că inculpatul a folosit combustibil în interes personal atât din magazie, cât și prin alimentare direct din Stația E..

Prima instanță a reținut că probele administrate în cauză nu fac dovada, la standardul de probă dincolo de orice îndoială rezonabilă, că a fost folosit sau însușit combustibilul de către inculpat sau de către alte persoane în interes personal din dispoziția inculpatului A..

Astfel, inculpatul A. a susținut în mod constant, în toate declarațiile date pe parcursul procesului penal că nici el, nici angajații primăriei sau alte persoane nu și-au însușit combustibil din magazia primăriei. Acesta a arătat că, în anul 2008, când a venit la Primărie, a constatat că se sustrăgea combustibil din magazie, astfel că le-a solicitat angajaților să îl sune de fiecare dată când făceau câte o alimentare, însă faptic nu avea cum să verifice acest lucru. Alimentarea cu carburant din magazia Primăriei se făcea pentru utilajele aparținând acesteia: motopompă, buldoexcavator, mașină de pompieri, un microbuz școlar marcă x, un microbuz școlar marcă x, un tractor x, un tractor x etc. De asemenea, inculpatul a mai declarat că s-a alimentat microbuzul școlar care a fost folosit și pentru transportul echipei de fotbal sau pentru a alimenta autoturismele angajaților primăriei care erau folosit în interesul Primăriei. Inculpatul a relatat că a alimentat autoturismul concubinei sale F., însă l-a folosit în interes de serviciu atunci când autoturismul primăriei era stricat.

Aceste aspecte au fost confirmate de declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și de procesele-verbale de redare a discuțiilor telefonice dintre inculpat și martorii audiați în cauză. De asemenea, procesele-verbale de redare a discuțiilor telefonice dintre inculpat și martorii audiați au confirmat că alimentările cu combustibil din magazia Primăriei se făceau cu acordul telefonic al primarului, însă pentru rezolvarea unor probleme de serviciu.

Astfel fiind, Judecătoria Sânnicolau Mare nu a primit susținerea reprezentantului Ministerului Public în sensul că singura concluzie logică este că inculpatul și-a însușit combustibilul din magazia primăriei sau prin alimentare direct de la stația E., având în vedere faptul că acesta alimenta în zile de weekend și nu există documente justificative pentru combustibil.

Așa cum s-a arătat în doctrină, în procesul penal există o legătură indisolubilă între sarcina probei și prezumția de nevinovăție, iar acuzării îi incumbă sarcina de a oferi probe pentru a fonda dincolo de orice îndoială rezonabilă o declarație de vinovăție și de a indica persoanei trimise în judecată care sunt acuzațiile formulate împotriva sa, inculpatul beneficiind de prezumția de nevinovăție și nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția. De asemenea, inculpatul are dreptul de a nu contribui la propria sa acuzare. Totodată, în procesul penal, în evaluarea probelor, organele judiciare pot apela la prezumții simple (judiciare), în special în legătură cu anumite cerințe ale tipicității obiective sau cu privire la tipicitatea subiectivă, însă pentru realizarea unei constatări a comiterii faptei tipice în condițiile standardului probei dincolo de orice îndoială rezonabilă, aceste prezumții simple trebuie să se plaseze în vecinătatea certitudinii, orice dubiu profitând inculpatului.

Prima instanță a reținut că martorii audiați în cauză nu au declarat nimic în legătură cu o posibilă acțiune de folosire sau însușire a combustibilului în interes personal de către alte persoane din dispoziția inculpatului sau chiar de primar.

Aceasta a fost și rațiunea pentru soluția unitară stabilită în doctrină în sensul că doar lipsa unor documente justificative pentru folosirea cantității de combustibil, fără probe certe că aceasta se datorează însușirii, folosirii sau traficării, nu poate fi considerată infracțiunea de delapidare, tocmai pentru că legiuitorul a prevăzut în mod expres și limitativ că elementul material al laturii obiective al acestei infracțiuni se realizează doar prin aceste modalități alternative.

Dreptul procesul penal D. consacră expres în dispozițiile art. 23 alin. (2) din Constituția României și art. 4 din C. proc. pen. prezumția de nevinovăție a inculpatului, aceasta fiind în deplină concordanță și cu art. 6 alin. (2) CEDO.

Judecătoria Sânnicolau Mare a reținut că nu este posibil ca o persoana să poată fi condamnată în temeiul unor presupuneri, fără probe concludente care să confirme vinovăția cerută de legea penală și existența tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care se efectuează cercetări și, deci, în lipsa condițiilor prevăzute expres de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen.

Având în vedere că, urmare a administrării probelor în cursul cercetării judecătorești, nu au apărut elemente care să confirme, dincolo de orice dubiu rezonabil, că faptele există, constituie infracțiune și au fost săvârșite de inculpat, prima instanță a dat eficiență principiului în dubio pro reo prev. de art. 4 alin. (2) din C. proc. pen. și a înlăturat actele materiale descrise la punctele 1-31, 36, 37, 40-53, 63-69, 75-77, 102-116, 124-126, 134-136, 170-173, 177-184, 188-196, 201-220, 224-264, 267, 271-274, 294-300, 310-314, 318-326, 330, 335-336, 341-394.

II. În rechizitoriu s-a reținut ca modalitate de săvârșire a infracțiunii de delapidare traficarea combustibilului de către inculpatul A. cu complicitatea inculpaților C. și D.. Astfel, s-a reținut că acțiunea de traficare a constat în vânzarea combustibilului Primăriei Teremia Mare altor persoane și încasarea sumelor de bani de către inculpatul A., cu ajutorul inculpaților C. și D.. În concret, vânzarea a presupus alimentarea în cadrul stației E. a diferite autoturisme, plata combustibilului alimentat cu cardul Primăriei Teremia Mare, iar sumele de bani aferente acestor alimentări erau încasate și predate inculpatului A.. Altfel spus, angajații stației E., în principal inculpații C. și D. (dar și alți angajați, la solicitarea inculpatului C.) încasau sumele de bani pentru diferite alimentări, dar efectuau plata folosind cardurile de carburant ale Primăriei Teremia Mare. Sumele de bani încasate erau apoi predate inculpatului A., care le dădea un mic comision. Respectivele operațiuni/alimentări se înregistrau pe facturile detaliate emise de E. pentru Primăria Teremia Mare și au fost achitate din bugetul primăriei.

Elementul material al infracțiunii de delapidare poate fi realizat și prin traficare, modalitate normativă ce presupune supunerea temporară a bunului unor operațiuni speculative, operațiuni în urma cărora făptuitorul își însușește profitul realizat.

Judecătoria Sânnicolau Mare a reținut că traficarea, ca modalitate a elementului material al infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., înseamnă supunerea temporară a bunului unor operațiuni speculative, operațiuni în urma cărora făptuitorul își însușește profitul realizat. Operațiunile speculative pe care le presupune traficarea (după scoaterea bunului din sfera patrimonială a unității publice sau private, este dat în folosința altei persoane, în schimbul unui profit sau câștig) relevă intenția calificată și determinată a făptuitorului, care urmărește, prin etape succesive, realizarea unui profit și nu doar întrebuințarea temporară a bunului (ca în cazul folosirii).

Astfel fiind, s-a constatat că, din analizarea situației de fapt reținută de către instanță, nu se desprinde absolut nicio acțiune a inculpatului A., respectiv aceea de scoatere temporară a bunurilor din sfera patrimonială a persoanei vătămate, urmată de încredințarea valorilor/banilor/bunurilor spre folosință unui terț, în scopul obținerii unui profit de către inculpat (funcționar).

Fără a fi ținută de varianta alternativă de săvârșire a infracțiunii indicată de către acuzare prin actul de sesizare, ci raportându-se la fapta concretă arătată în rechizitoriu, Judecătoria Sânnicolau Mare a constatat că acțiunile inculpaților pot constitui elementul material al infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în varianta sa alternativă, respectiv cea a însușirii sumelor de bani rezultate ca urmare a operațiunilor efectuate de către cei doi inculpați, angajați ai Stației E..

S-a constatat că situația de fapt reținută în rechizitoriu și stabilită de instanță este confirmată inclusiv de depozițiile inculpaților C. și D., depozițiile martorilor, de înregistrările video efectuate privind alimentarea cu carburant în stația E., de bonurile nefiscale atașate la dosar și de recipisele de plată depuse la dosar din care rezultă virarea sumei de 1.500 de RON în contul inculpatului A. de către inculpatul C..

Apărarea inculpatului A., potrivit căreia suma de 1.500 de RON a fost virată de inculpatul C. pentru a restitui un împrumut pe care i l-a acordat, nu a fost reținută de prima instanță, având în vedere că aceasta nu a fost susținută de nicio probă. Din declarația inculpatului C. a rezultat că a fost de acord cu propunerea inculpatului A. de a scoate bani de pe un card al Primăriei, urmând să primească și el o sumă de bani pentru ajutorul dat. Acesta a mai arătat că achita contravaloarea carburantului achiziționat de diverse persoane care plăteau în numerar, folosind acel card de carburant, în situația în care șoferii nu solicitau bon fiscal. Inculpatul se orienta după cetățeni bulgari, aceștia nesolicitând, de obicei, bon fiscal. Această modalitate de lucru a fost confirmată și de inculpata D. și de declarațiile martorilor audiați în cauză (G., H., I. și J.).

Prima instanță a reținut că a fost dovedită complicitatea inculpaților C. și D. prin declarațiile martorilor audiați, care se coroborează cu înregistrările video, din care a rezultat că aceștia, în calitate de lucrători ai stației E., au efectuat alimentări fictive. Bonurile nefiscale aferente alimentărilor fictive nu sunt semnate sau poartă o semnătură necunoscută, în fapt o mâzgălitură, o parte din ele fiind găsite la inculpatul A., cu ocazia efectuării percheziției domiciliare.

Probele administrate în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței au dovedit că această activitate infracțională a fost inițiată de inculpatul A., cu sprijinul inculpaților C. și D., angajați ai stației E. din Sânnicolau Mare. În cea mai mare parte a timpului, inculpatul C. a fost coleg de serviciu cu inculpata D. și astfel a implicat-o și pe aceasta în comiterea faptelor. Din această cauză, majoritatea actelor de săvârșire a infracțiunii sunt operate de inculpații C. și D. (193 împreună, inculpatul C. efectuând în plus un număr de 45 acte).

Judecătoria Sânnicolau Mare s-a raportat la actele materiale descrise la punctele 32-35, 38-39, 54-62, 70-74, 78-101, 117-123, 127-132, 137-169, 174-176, 185-187, 197-200, 221-223, 243-247, 249-253, 258-259, 265-266, 268-270, 275-293, 301-309, 315-317, 327-329, 331-334, 337-340.

S-a constatat că inculpatul A., prin funcția deținută, se circumscrie sferei funcționarului în sensul C. pen.. În cazul celor doi complici, s-a reținut că aceștia îndeplinesc, de asemenea, condiția specială cerută de textul de lege.

Delapidarea are un obiect juridic complex (care vizează patrimoniul și relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu) și, după modul în care este descrisă fapta în norma de incriminare, este o infracțiune comisivă, tipul de conduită incriminată fiind indicat prin verbum regens. Așa cum reiese din prevederile art. 295 din C. pen., infracțiunea are un conținut alternativ, modalitățile de săvârșire a faptei descrise în textul de lege fiind:

"însușirea", "folosirea" sau "traficarea", toate acestea constituind modalități de sustragere.

Însușirea se realizează prin scoaterea bunului din sfera de stăpânire a unității și trecerea lui în patrimoniul subiectului activ al infracțiunii de delapidare. Delapidarea este o infracțiune comisivă întrucât, în oricare dintre variantele sale, implică o acțiune materială. În cazul însușirii, în primul rând, trebuie să existe un act de sustragere a bunului din patrimoniul ocrotit de lege, iar apoi, un act de trecere a bunului în stăpânirea autorului delapidării, stăpânire ce trebuie să aibă, din punctul de vedere al făptuitorului, caracter definitiv. Făptuitorul se comportă ca un proprietar în raport de aceste bunuri, care sunt trecute cu titlu definitiv în stăpânirea sa. Însușirea constituie unul din elementele materiale specifice infracțiunii de delapidare (alături de folosire și traficare) și este integrat în latura obiectivă a infracțiunii, pe când scopul însușirii este un element ce ține de latura subiectivă și indică dacă însușirea s-a făcut în interesul personal al făptuitorului sau în interesul altei persoane. În consecință, cele două sunt elemente constitutive distincte ale infracțiunii de delapidare și trebuie analizate separat, fiecare trebuind să îndeplinească cerințe specifice.

După cum s-a subliniat în doctrină, făptuitorul comite fapta de însușire, folosire, traficare "în interesul său sau pentru altul". Această mențiune arată că, pentru existența infracțiunii de delapidare, este indiferent dacă făptuitorul a săvârșit fapta pentru satisfacerea un interes propriu sau pentru interesul altei persoane. Scopul urmărit de făptuitor este satisfacerea unui interes; de aceea, existența acestui scop este prezumată, iar făptuitorul nu se poate apăra susținând că nu a urmărit un interes propriu, fiind indiferent în interesul cui a fost săvârșită delapidarea.

Rezultă, astfel, că însușirea, ca acțiune materială incriminată de infracțiunea de delapidare, trebuie să îndeplinească, întotdeauna, toate condițiile de tipicitate, indiferent dacă făptuitorul acționează în interesul său ori pentru altul.

Așa cum reiese chiar din norma de incriminare, pentru a exista delapidare, însușirea este, întotdeauna, o acțiune a făptuitorului [însușirea (...) de către un funcționar] și nu a beneficiarului indicat în aceeași normă de incriminare prin sintagma "pentru altul", respectiv a persoanei care, în final, beneficiază de bunul respectiv. Așa cum s-a menționat anterior, delapidarea este o infracțiune comisivă întrucât, în oricare dintre variantele sale, implică o acțiune materială din partea subiectului activ. Drept urmare, chiar și în varianta însușirii pentru altul, este necesar ca fapta autorului infracțiunii să constituie o scoatere de către acesta a bunului din patrimoniul persoanei vătămate, urmată de imposedarea sa, deci o luare în posesie mai întâi de către făptuitor a bunului, indiferent dacă, în final, bunul ajunge la o altă persoană.

Prin raportare la norma de incriminare, s-a apreciat că, în cazul însușirii, ca element material alternativ al infracțiunii de delapidare, de esența infracțiunii este sustragerea bunurilor, înțeleasă ca scoatere a bunului din posesia persoanei vătămate și luarea în stăpânire de către făptuitor a bunului aflat în gestiunea sa, deci trecerea în stăpânirea sa efectivă. Dacă nu este îndeplinită condiția de tipicitate a elementului material, fapta nu constituie delapidare, putându-se reține o altă infracțiune, bineînțeles, dacă sunt întrunite condițiile de tipicitate.

În cazul folosirii, scopul acțiunii, spre realizarea căruia subiectul își canalizează energia, nu îl reprezintă însușirea bunului, ci întrebuințarea temporară a bunului, pentru că, ulterior, bunul este readus în patrimoniul unității la care acesta efectuează acte de gestiune. În cazul traficării, această modalitate normativă presupune supunerea temporară a bunului unor operațiuni speculative, operațiuni în urma cărora făptuitorul își însușește profitul realizat.

Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. Pentru existența formei continuate a infracțiunii este necesară săvârșirea, la diferite intervale de tip, dar în temeiul unei rezoluții unice, a unor acțiuni care reprezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.

Judecătoria Sânnicolau Mare a considerat că o parte din actele materiale ce au intrat în componența infracțiunii unice continuate așa cum a fost descrisă de acuzare, nu au fost suficient probate pentru a conduce la o soluție de condamnare, respectiv nu s-a demonstrat de către acuzare că pot constitui și acestea conținutul infracțiunii de delapidare, constituindu-se doar în indicii care, neconfirmate de alte elemente probatorii, au creat o îndoială a instanței în procesul de interpretare și coroborare a probelor.

Pentru acest motiv, actele materiale menționate anterior la punctul I au fost înlăturate, menținându-se încadrarea juridică acolo unde mai sunt îndeplinite condițiile pentru existența formei continuate a infracțiunii pentru actele materiale indicate la punctul II.

Prima instanță a păstrat argumentele acuzării în legătură cu forma continuată a infracțiunii, reținând că este îndeplinită condiția unicității persoanei care a săvârșit fapta (raportat la fiecare inculpat în parte), a aceluiași subiect pasiv care este persoana juridică de interes public în cadrul căreia inculpatul A. își exercita atribuțiile de serviciu, respectiv Primăria comunei Teremia Mare. De asemenea, prima instanță a reținut existența unei rezoluții infracționale unice în cazul celor trei inculpați, având în vedere următoarele aspecte: desfășurarea faptelor la intervale scurte și faptul că din modul de operare reiese împrejurarea că exista o coeziune între inculpați.

Împotriva sentinței penale nr. 472 din 18.08.2021 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, pronunțată în dosarul nr. x/2019, au declarat apel inculpatul A. și partea civilă Primăria Comunei Teremia Mare.

Prin motivele de apel, în esență, inculpatul A. a solicitat, în principal, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., desființarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar, în subsidiar, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., pronunțarea unei soluții de achitare întemeiată pe prev. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., cu consecința omiterii soluționării laturii civile a cauzei.

Partea civilă Primăria Comunei Teremia Mare a criticat sentința judecătoriei sub aspectul înlăturării actelor materiale și respingerii în parte a cererii de constituire ca parte civilă.

Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor invocate și în condițiile prevăzute de art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește legalitatea și temeinicia soluției de condamnare pronunțată de prima instanță, criticate atât de inculpat, cât și de partea civilă, instanța de apel a reținut că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de delapidare, prev. de art. 295 din C. pen., în formă continuată, fapta constând în aceea că, în perioada 01.01.2014-15.06.2016, acesta, în calitate de primar al comunei Teremia Mare, ar fi folosit în interesul său sau al altor persoane cantitatea de 12876 litri combustibil depozitat în magazia Primăriei, respectiv ar fi traficat și folosit în interes personal cantitatea de 19714,06 litri combustibil, prin 393 acte materiale efectuate la stațiile E. din Sânnicolau Mare sau din alte localități de pe teritoriul țării. Împreună cu inculpatul au mai fost trimiși în judecată și inculpații C. și D., pentru complicitate la infracțiunea de delapidare, constând în ajutorul dat inculpatului A., în calitate de angajați ai stației E. din Sânnicolau Mare, la actele de traficare a combustibilului aparținând Primăriei Teremia Mare.

Având în vedere probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, dar și în faza cercetării judecătorești, prima instanță a concluzionat că în sarcina inculpatului A. pot fi reținute doar actele materiale de delapidare realizate prin însușirea sumelor de bani provenite din traficarea combustibilului din stația E. din Sânnicolau Mare, cu ajutorul coinculpaților C. și D., inculpați care au recunoscut comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lor, solicitând judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate. Pentru toate celelalte acte materiale, constând în folosirea în interes personal sau al altor persoane, cu acordul inculpatului, a diferite cantități de combustibil din depozitul primăriei sau prin alimentarea directă în stațiile E., prima instanță a apreciat că probele administrate în cauză nu conduc la concluzia, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiune și au fost săvârșite de inculpat, dând eficiență, astfel, principiului "in dubio pro reo".

Curtea de Apel Timișoara a apreciat că hotărârea de condamnare a inculpatului A. doar pentru actele materiale de delapidare săvârșite în complicitate cu inculpații C. și D. este în acord cu dispozițiile art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

În ceea ce privește actele materiale de folosire a combustibilului de către inculpat, în interesul său ori al altor persoane, instanța de apel a constatat că prima instanță, în mod corect, a dat eficiență principiului "in dubio pro reo", din moment ce lipsa unor documente justificative privind modalitatea de folosire a combustibilului depozitat în magazia primăriei sau direct din stațiile E. nu poate conduce în mod automat la reținerea infracțiunii de delapidare, fără existența unor probe care dovedească fără echivoc realizarea uneia din cele trei modalități alternative de comitere a infracțiunii de delapidare, respectiv însușirea, folosirea sau traficarea de către inculpatul A., în interesul său ori pentru altul, a combustibilului pe care îl avea în administrare.

Instanța de apel a reținut că, din materialul probator administrat în cauză (declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor - angajați ai Primăriei Teremia Mare sau ai stației E., raportul de expertiză contabilă, raportul de expertiză tehnică judiciară, alte înscrisuri, precum ordine de plată și bonuri fiscale ori nefiscale sau înscrisurile întocmite de martorul K.), rezultă cu certitudine împrejurarea că pentru întreaga cantitate de combustibil achiziționată de către Primăria Teremia Mare, prin primar sau alți angajați, în baza contractului de achiziționare de carburanți cu S.C. E. S.A., inculpatul nu a putut furniza documente justificative privind modalitatea de utilizare a combustibilului achiziționat. Cu toate acestea, nici acuzarea, prin ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale și nici probele administrate nemijlocit în etapa cercetării judecătorești în primă instanță nu au dovedit, dincolo de orice dubiu, că inculpatul a folosit în interes personal motorina/benzina cumpărată din cadrul stațiilor E. sau depozitată în magazia primăriei, concluzia desprinsă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în sensul că folosirea combustibilului s-a realizat în scop personal întrucât nu există documente justificative pentru folosirea unor cantități prea mari de motorină, într-o perioadă scurtă sau că alimentarea s-a realizat într-o zi nelucrătoare, nerezultând din probe certe de vinovăție.

Este adevărat că lipsa documentelor justificative se datorează atitudinii culpabile a inculpatului care, în calitate de primar al comunei Teremia Mare și ordonator principal de credite al bugetului local, nu a vegheat la o administrare corespunzătoare a bunurilor unității administrativ teritoriale pe care a condus-o, însă, fără existența unor probe certe care să dovedească realizarea acțiunilor expres și limitativ prevăzute ca element material în conținutul normei de incriminare a infracțiunii de delapidare, instanța de apel a reținut că, în cauză, nu se poate pronunța o soluție de condamnare cu privire la aceste acte materiale, în condițiile în care mai mulți martori - angajați ai primăriei (K., L., M.) au declarat atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața primei instanțe, că au existat situații în care, deși nu s-au întocmit înscrisuri justificative, totuși combustibilul din depozitul primăriei a fost utilizat în interesul acesteia.

În acest context, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, a devenit aplicabil principiul "in dubio pro reo", potrivit căruia, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judiciare nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite. Înainte de a fi o problemă de drept, regula "in dubio pro reo" este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) și atât timp cât în urma administrării probatoriului, îndoiala persistă în ce privește vinovăția, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există, îndoiala este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție.

Pe de altă parte, în ceea ce privește actele de delapidare constând în traficarea combustibilului din stația E. din Sânnicolau Mare, cu ajutorul dat de inculpații C. și D., Curtea de Apel Timișoara a apreciat că prima instanță a dispus în mod corect condamnarea inculpatului A., probele administrate în cauză dovedind, dincolo de orice dubiu, comiterea faptei.

Curtea de Apel Timișoara a apreciat că sunt nefondate susținerile inculpatului, potrivit cărora singura diferență dintre actele materiale ce au fost înlăturate din conținutul infracțiunii de delapidare și cele care au condus la pronunțarea unei soluții de achitare constă în existența probei cu declarațiile inculpaților C. și D., care au înțeles să uziteze de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, aceasta fiind insuficientă, în opinia inculpatului, pentru a dovedi existența infracțiunii de delapidare.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că, spre deosebire de presupusele acte de delapidare constând în însușirea și folosirea, în scop personal, a combustibilului aparținând părții civile, de către inculpatul A., în cazul celor 238 acte materiale de traficare a combustibilului aparținând Primăriei de către inculpatul A., cu complicitatea inculpaților C. și D., lipsa documentelor justificative privind modalitatea de utilizare a carburantului achiziționat de la stațiile E., conform facturilor emise, se coroborează cu declarațiile inculpaților C. și D., care au relatat că, la propunerea inculpatului A., au fost de acord, în schimbul unor sume de bani, să folosească cardul de combustibil aparținând Primăriei Teremia Mare în momentul achiziționării de carburant plătit în numerar de către persoane necunoscute, cu consecința încasării contravalorii carburantului și a remiterii acesteia inculpatului A..

Faptul că inculpații C. și D. au uzat de procedura simplificată, cu consecința atenuării răspunderii penale, nu este în măsură să diminueze forța probantă a declarațiilor celor doi inculpați (aceștia au fost audiați suplimentar, de către prima instanță, cu privire la acuzațiile aduse inculpatului A. și nu doar în cadrul procedurii simplificate de judecare a cauzei, ca urmare a recunoașterii învinuirii), fiind greu de crezut că o persoană recunoaște comiterea unor fapte doar pentru a fi judecată conform procedurii simplificate, deși nu se consideră vinovată de săvârșirea acelor infracțiuni.

Lipsa documentelor justificative, declarațiile inculpaților C. și D., existența unor bonuri nefiscale nesemnate se coroborează și cu înregistrările video ale camerelor de supraveghere din interiorul stației E. din Sânnicolau Mare, care surprind o parte din activitatea infracțională a inculpaților C. și D., constând în utilizarea cardului de combustibil aparținând Primăriei Teremia Mare în momentul efectuării plății carburantului de către persoane necunoscute (privitoarele la actele materiale din data de 08, 20 și 24 iunie 2015).

De asemenea, instanța de apel a reținut că o altă probă menită să confirme existența vinovăției inculpatului A. cu privire la cele 238 acte materiale de delapidare constă în declarațiile altor angajați ai stației E. din Sânnicolau Mare (G., H.), care au precizat că, în prezența acestora, operând pe casele lor de marcat, inculpatul C. a procedat în maniera menționată anterior, fără însă a le spune despre înțelegerea avută cu inculpatul A. și fără a le oferi vreun folos material.

În contextul existenței acestui material probator, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect existența infracțiunii de delapidare cu privire la cele 238 acte materiale săvârșite de inculpatul A., cu complicitatea inculpaților C. și D., astfel că apar ca nefondate susținerile inculpatului din cuprinsul motivelor de apel, potrivit cărora declarațiile celor doi inculpați C. și D., de recunoaștere a învinuirii, au fost făcute pentru ca aceștia să beneficieze de cauza de atenuare a răspunderii penale, însă acestea nu sunt suficiente pentru pronunțarea unei soluții de condamnare.

Un alt motiv de nelegalitate a sentinței apelate, pentru care inculpatul A. a solicitat desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare, îl reprezintă faptul că prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de delapidare în modalitatea însușirii unor sume de bani, deși procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea acestei infracțiuni în modalitatea traficării combustibilului aparținând părții civile.

Curtea de Apel Timișoara a apreciat că și această critică este nefondată.

Conform art. 421 pct. 3 lit. b) din C. proc. pen., rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului. În prezenta cauză, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de delapidare, în trei modalități: însușirea/folosirea în interes personal a carburantului comunei Teremia Mare, prin alimentarea atât de la stațiile E., cât și din depozitul primăriei, însușirea/folosirea de către alte persoane, dar din dispoziția inculpatului a carburantului aparținând primăriei și aflat în depozitul acesteia și, cea de-a treia modalitate, traficarea de către inculpatul A. a carburantului aparținând părții civile cu ajutorul angajaților stației E. din Sânnicolau Mare, prin alimentarea acestuia în alte autoturisme în cadrul stației E. și predarea sumelor încasate pentru aceste alimentări inculpatului A..

Cu privire la această ultimă componentă, aceea a traficării combustibilului aparținând părții civile, cu ajutorul inculpaților C. și D., prima instanță a apreciat că elementul material se circumscrie acțiunii alternative prevăzute de norma de încriminare constând în însușirea sumelor de bani rezultate ca urmare a operațiunilor efectuate de angajații E. inculpați și nu de traficare a carburantului, așa cum a reținut procurorul de caz.

Instanța de apel a apreciat că activitatea infracțională desfășurată de inculpatul A., cu ajutorul inculpaților C. și D., îmbracă forma traficării combustibilului aparținând părții civile Primăria comunei Teremia Mare, așa cum a reținut procurorul de caz, căci, în concret, inculpatul A., prin intermediul coinculpaților C. și D., angajați ai stației E., vindea carburantul aparținând părții civile, către persoane necunoscute, prin plata acestuia cu cardul E. emis pe numele părții civile strict pentru achiziționarea carburantului, urmată de însușirea de către inculpatul A. a sumelor de bani plătite de cumpărători către stația E..

Faptul că prima instanță a reținut aceeași situație de fapt cu cea expusă de procurorul de caz, însă a calificat elementul material ca însușire și nu ca traficare nu este de natură a afecta legalitatea soluției de condamnare, în condițiile în care, în concret, însușirea sumelor de bani reprezintă etapa ulterioară din activitatea de traficare a combustibilului, iar soluția de condamnare a fost pronunțată pentru infracțiunea de delapidare pentru care s-a efectuat cercetarea penală și s-a dispus trimiterea în judecată.

În ceea ce privește modalitatea de soluționare a acțiunii civile, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că aceasta este legală, prin raportare la soluția corectă de condamnare pronunțată de prima instanță doar pentru o parte din actele materiale reținute în sarcina inculpaților A., C. și D., căci doar cu privire la aceste acte materiale sunt îndeplinite condițiile necesare pentru tragerea la răspundere civilă a inculpaților, respectiv existența unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii (cele 238 acte materiale de delapidare reținute în sarcina inculpatului A., 238 acte materiale de complicitate la delapidare în sarcina inculpatului C. și 193 acte materiale de complicitate la delapidare în sarcina inculpatei D.), existența unui prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Referitor la eventualul prejudiciu rezultat din restul actelor materiale de delapidare reținute în sarcina inculpatului A. de către procuror și care au fost înlăturate de către prima instanța ca urmare a aplicării principiului "in dubio pro reo", instanța de apel a reținut că partea civilă are la dispoziție alte remedii procesuale pentru repararea acestuia, în măsura îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, având în vedere că, potrivit art. 28 alin. (1) din C. proc. pen., instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.

Cu privire la motivul subsecvent de apel, formulat de inculpatul A., vizând modalitatea de executare a pedepsei aplicate, constând în executarea acesteia în regim de detenție, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că acesta este, de asemenea, nefondat, căci pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită de prima instanță pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, precum și modalitatea de executare a acesteia reflectă o justă individualizare a sancțiunilor aplicate, în conformitate cu criteriile generale prevăzute de art. 74 din C. pen., dându-se astfel eficiență, în mod corespunzător, împrejurărilor concrete ale comiterii faptei care conturează pericolul social specific acestor infracțiuni, dar și circumstanțelor personale ale inculpatului. În acest sens, instanța de apel a reținut că inculpatul, în calitate de primar al comunei Teremia Mare, pe parcursul unei perioade îndelungate (ianuarie 2014 - iunie 2016), a desfășurat o activitate consistentă de delapidare cu privire la bunurile pe care le administra (238 acte materiale), cu complicitatea altor persoane pe care le-a cooptat în acest scop, în schimbul unor sume de bani, toate aceste circumstanțe relevând periculozitatea inculpatului care a perseverat în atitudinea de nesocotire față de valorile sociale ocrotite de legea penală prin incriminarea faptei comise.

În privința circumstanțelor personale ale inculpatului, instanța de apel a reținut că acestea contribuie, deopotrivă, la concluzia că atât pedeapsa, cât și modalitatea de executare a acesteia au fost aplicate în mod legal și temeinic de către prima instanță. În acest sens, Curtea de Apel Timișoara a constatat că inculpatul a avut o poziție procesuală de nerecunoaștere a acuzației aduse și nu este la primul conflict cu legea penală, căci, potrivit fișei de cazier judiciar atașate la dosar și a aplicației Ecris, acesta mai avea o condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, din decembrie 2021, vizând o infracțiune concurentă cu cea care face obiectul prezentei cauze, astfel că, deși în acest moment procesual această condamnare nu poate genera consecințe sub aspectul reținerii unei pluralități de infracțiuni, ea ilustrează un mod de comportament de care trebuie să se țină seama în momentul în care se realizează individualizarea judiciară a pedepsei și a tratamentului sancționator.

Pedeapsa stabilită de prima instanță relevă gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, concretizat în valorile sociale care au fost vătămate, prin raportare la împrejurările concrete de săvârșire, dar ținând seama totodată și de circumstanțele personale ale inculpatului, expuse mai sus, astfel încât cuantumul pedepsei aplicate este orientat spre minimul special de 2 ani prevăzut de norma de incriminare.

În ceea ce privește modalitatea de executare stabilită cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, instanța de apel a apreciat că aceasta este individualizată în mod corect, executarea pedepsei în regim de detenție fiind singura modalitate aptă să asigure atât scopul punitiv, represiv al pedepsei aplicate, cât și scopul preventiv și educativ al acesteia. În acest sens, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că faptele pentru care inculpatul A. este cercetat în prezenta cauză nu reprezintă un incident izolat în viața acestuia, ci relevă mai degrabă, o tendință de nesocotire și minimalizare a importanței respectării normelor stabilite pentru buna desfășurare a relațiilor de serviciu, de o persoană aleasă într-o demnitate publică, ce trebuie sancționată într-un mod ferm atât pentru protejarea valorilor ocrotite de normele penale încălcate prin comiterea infracțiunii de delapidare, cât și pentru a descuraja astfel de atitudini ce aduc atingere patrimoniului persoanei juridice, dar și prestigiului funcției de primar.

Or, suspendarea sub su