ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 37/2023

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1 din data de 03 ianuarie 2023 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a admis cererea autorităților judiciare din Italia și s-a dispus punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise la data de 28.10.2022 în baza mandatului național de închisoare nr. SIEP 304/2015 emis de Parchetul de pe lângă Curtea Vercelli la data de 14.10.2020, ca urmare a sentinței emise la data de 26.02.2015 de către Curtea Vercelli, confirmată de Curtea de Apel Torino la data de 20.04.2018, definitivă la data de 12.07.2018, nr. de referință decizie x, și în baza mandatului național de închisoare nr. x/2020 emis de Parchetul de pe lângă Curtea Vercelli la data de 10.10.2020 ca urmare a sentinței emise la data de 30.05.2011 de către Curtea Lodi, confirmată de Curtea de Apel Milano la data de 28.05.2013, definitivă la data de 13.07.2013, nr. de referință decizie x, pe numele persoanei solicitate A..

În baza art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 s-a luat act că persoana solicitată A. nu a consimțit să fie predată autorităților judiciare din Italia.

În baza art. 109 cu referire la art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 03.01.2023 și până la data de 01.02.2023 inclusiv și predarea acesteia către autoritățile judiciare din Italia.

S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunțat la regula specialității.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Bacău a reținut că mandatele europene de arestare au fost emise de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv Biroul Parchetului de pe lângă Curtea Vercelli în vederea punerii în executare a mandatului național de închisoare nr. SIEP 304/2015 emis de Parchetul de pe lângă Curtea Vercelli la data de 14.10.2020, ca urmare a sentinței emise la data de 26.02.2015 de către Curtea Vercelli, confirmată de Curtea de Apel Torino la data de 20.04.2018, definitivă la data de 12.07.2018, nr. de referință decizie x și în baza mandatului național de închisoare nr. x/2020 emis de Parchetul de pe lângă Curtea Vercelli la data de 10.10.2020 ca urmare a sentinței emise la data de 30.05.2011 de către Curtea Lodi, confirmată de Curtea de Apel Milano la data de 28.05.2013, definitivă la data de 13.07.2013, nr. de referință decizie x.

Curtea a reținut în sarcina persoanei condamnate A. că activitatea infracțională a fost comisă în anii 2010 - 2011 și a constat în aceea că, în perioada 13.12.2010 - 18.10.2011, la Cigliano, Verceli, Alzano Lombardo, Collegno, San Martino Trecate, Nerviano, Livorno Ferraris, Trecate, Pollein, Ceva, în complicitate cu alte persoane, a comis 14 infracțiuni de furt deosebit de grav prin pătrundere ilegală în clădiri de construcție și societăți private, de unde a furat sau a încercat să fure 1300 kg de bobine de cupru, camioane, camioane ușoare, combustibil, articole profesionale.

De asemenea, s-a mai reținut că, în data de 10.04.2011, la Lodi, sus-numitul, în complicitate cu alte persoane, a intrat în mod ilegal într-o stație electrică, care aparține companiei de trenuri din Italia, de unde a încercat să fure câteva bobine de cupru, încercând ulterior să scape cu un autorturism x, care îi aștepta și care era condus de un complice care a reușit să scape deoarece ei au fost blocați de o patrulă de poliție. Sentința rămasă de executat este de 3 ani, 8 luni, I zi de închisoare și 1900 de euro amendă, ulterior contopirii mai multor sentințe aplicate sus-numitului."

Curtea a constatat că infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute în art. 97 din Legea nr. 302/2004, respectiv fapte care dau loc la predare, indiferent de denumirea pe care o au în egislația statului emitent, având corespondent în legislația penală română, fiind incriminate ca infracțiuni de dispozițiile art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 32 raportat la art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 367 din C. pen. român și fiind pedepsite cu închisoare de la 2 la 7 ani, respectiv de la 1 la 5 ani și interzicerea unor drepturi.

Din actele dosarului s-a constat că nu există nici un motiv de refuz imperativ al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 din Legea nr. 302/2004 și, prin urmare, cererea formulată de autoritățile judiciare italiene, de punere în executare a mandatului european de arestare este pe deplin justificată.

Curtea a observat că, referitor la unul dintre mandatele europene de arestare, există un motiv opțional de refuz, respectiv cel prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, respectiv executarea pedepsei aplicate s-a prescris referitor la pedeapsa de 8 luni închisoare pronunțată prin sentința din data de 30.05.2011 de către Curtea Lodi, confirmată de Curtea de Apel Milano la data de 28.05.2013, definitivă la data de 13.07.2013.

Pe de altă parte, în privința mandatului european de arestare referitor la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința din data de 26.02.2015 de către Curtea Vercelli, confirmată de Curtea de Apel Torino la data de 20.04.2018, definitivă la data de 12.07.2018, a constatat că nu există vreun motiv de refuz la predare, opțional sau imperativ.

Având în vedere că, în privința mandatului european de arestare referitor la pedeapsa de 8 luni închisoare există doar un motiv opțional de refuz, iar fapta pentru care a fost aplicată pedeapsa de 8 luni este concurentă cu cele pentru care a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, existând și un ordin de unificare a acestor pedepse, într-o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare, Curtea a constatat că se impune predarea persoanei solicitate în vederea punerii în executare a mandatelor europene de arestare.

Persoana solicitată a precizat că nu este de acord cu predarea sa autorităților judiciare italiene, întrucât și-a întemeiat o familie în România, are doi copii minori și că a avut în permanență convingerea că a executat pedepsele aplicate, întrucât a fost arestat preventiv în Italia timp de 6 luni. Raportat la acest aspect, Curtea a reținut că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă, mandatul european de arestare executându-se pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, principiu enunțat și de art. 84 alin. (2) din legea specială internă.

Având în vedere ansamblul împrejurărilor obiective ale cauzei, astfel cum rezultă din conținutul mandatului, datele personale ale persoanei solicitate, precum și motivele invocate de aceasta, Curtea a apreciat că predarea este singura măsură de natură a asigura buna desfășurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare, motivele de ordin familial invocate de persoana solicitată, dar și faptul că infracțiunile săvârșite au fost comise în cursul anilor 2007- 2011 nefiind apte să conducă la refuzul predării către autoritățile din Italia.

De asemenea, a constatat că persoana solicitată a precizat că nu renunță la regula specialității

Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată A. a formulat contestație.

În esență, a solicitat admiterea contestației formulate, desființarea încheierii atacate și în rejudecare respingerea cererii formulate de autoritățile judiciare din Italia de punere în executarea a mandatelor europene de arestare emise, având în vedere că persoana solicitată nu este de acord cu predarea sa. A mai solicitat să se dispună o altă măsură preventivă raportat la situația personală, respectiv căsătorit și un copil minor și că faptele de care este acuzat și pentru care a fost condamnat sunt foarte vechi, din anii 2007-2011.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că este fondată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate".

Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că în cauza de față, prima instanță nu a verificat îndeplinirea tuturor condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise la data de 28.10.2022 în baza mandatului național de închisoare nr. SIEP 304/2015 emis de Parchetul de pe lângă Curtea Vercelli la data de 14.10.2020, ca urmare a sentinței emise la data de 26.02.2015 de către Curtea Vercelli, confirmată de Curtea de Apel Torino la data de 20.04.2018, definitivă la data de 12.07.2018, nr. de referință decizie x și în baza mandatului național de închisoare nr. x/2020 emis de Parchetul de pe lângă Curtea Vercelli la data de 10.10.2020 ca urmare a sentinței emise la data de 30.05.2011 de către Curtea Lodi, confirmată de Curtea de Apel Milano la data de 28.05.2013, definitivă la data de 13.07.2013, nr. de referință decizie x, față de persoana solicitată A., în vederea executării pedepsei de 3 ani 8 luni 1 zi închisoare și 1900 euro amendă, urmare a contopirii mai multor pedepse.

Se constată că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa, iar în considerarea dispozițiilor prevăzute de art. 100 din Legea 302/2004, Înalta Curte notează că din actele și lucrările existente la dosarul cauzei rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autoritățile judiciare române într-o altă cauză penală.

De asemenea, reține că, fiind sesizată cu privire la executarea mandatelor europene de arestare, la termenul din 20 decembrie 2022, Curtea de Apel Bacău a procedat la ascultarea persoanei solicitate A., care a precizat că nu renunță la regula specialității și că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare italiene, iar dacă hotărârile de condamnare prin care au fost aplicate pedepsele ce fac obiectul mandatului european de arestare vor fi recunoscute, dorește executarea pedepsei pe teritoriul României . Aceeași solicitare, de a nu fi predat autorităților judiciare emitente ale mandatului european de arestare și de a executa pedeapsa în România, persoana solicitată a avut-o și la acordarea cuvântului asupra contestației formulate în cauză.

Înalta Curte reține că într-adevăr infracțiunile ce formează obiectul mandatelor europene de arestare emise de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prevăzute de art. 97 alin. (1) pct. 1 și 18 teza I din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiției dublei incriminări și că nu sunt incidente niciunul dintre motivele obligatorii de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 302/2004, însă, în cauză, s-a invocat unul dintre motivele opționale de refuz la predare, prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

În conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte reține că dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventuale obiecții în ceea ce privește identitatea.

Invocarea motivului de neexecutare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, potrivit căruia autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european când "a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român (...) și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent; (...)", obliga instanța să analizeze efectiv motivul de neexecutare, analiza nefiind opțională.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat formal motivul invocat de persoana solicitată, cu consecința autorizării predării persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Italia, fără a face o analiză reală a motivului opțional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 și fără a solicita copii certificate ale celor două hotărâri judecătorești de condamnare emise de autoritățile judiciare din Italia, respectiv sentința din data de 26.02.2015 emisă de către Curtea Vercelli, confirmată de Curtea de Apel Torino la data de 20.04.2018, definitivă la data de 12.07.2018, nr. de referință decizie x și sentința emisă la data de 30.05.2011 de către Curtea Lodi, confirmată de Curtea de Apel Milano la data de 28.05.2013, definitivă la data de 13.07.2013, nr. de referință decizie x.

În acord cu principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de CEDO, transpus și în legislația națională și prin raportare la motivele de contestație ale persoanei solicitate se impune trimiterea spre rejudecare a cauzei pentru a-i fi oferită persoanei solicitate posibilitatea de a beneficia de o analiză efectivă a cererii sale de către prima instanță, respectându-i-se, astfel, drepturile procesuale, în contextul unor condamnări date României de Curtea Europeană pentru violarea art. 6 par. 1 și 3 din Convenție, instanța având obligația de a se asigura ca drepturile garantate de Convenție "să fie concrete și efective, nu teoretice și iluzorii".

Pe de altă parte, pronunțarea unei soluții de recunoaștere a hotărârii penale străine de condamnare direct în contestație, ar face ca persoana solicitată să nu aibă acces la exercitarea controlului judiciar asupra unei asemenea decizii, întrucât este definitivă, fapt ce ar conduce la încălcarea dreptului său la apărare și a dreptului la dublul grad de jurisdicție consacrate de art. 6 din Convenție, drepturi care reprezintă componente ale unei proceduri echitabile.

Inexistența unui al doilea grad de jurisdicție (drept recunoscut în materie penală prin Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului) ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, dreptul la un proces echitabil fiind în strânsă legătură cu dreptul la dublul grad de jurisdicție în materie penală. În același sens este și jurisprudența CEDO, cauza Grecu contra România din 30 noiembrie 2006, în care Curtea Europeană a constatat că recurentul a fost lipsit de dreptul de a i se examina cauza penală în două grade de jurisdicție, ceea ce a atras încălcarea art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenție.

Sub acest aspect, instanța de contencios european a statuat, în mod constant, că, deși Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale nu impune statelor crearea unui dublu nivel de jurisdicție, dacă acestea hotărăsc că implementeze un asemenea sistem, au obligația să vegheze ca justițiabilii să se bucure în fața instanțelor de apel de garanțiile fundamentale prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenție (cauzele Delcourt împotriva Belgiei, 17 ianuarie 1970, seria x nr. x, și Iorga împotriva României, cererea nr. 4.227/02, 25 ianuarie 2007).

Referitor la măsura preventivă dispusă cu privire la persoana solicitată, Înalta Curte reține că aceasta este obligatorie în situația în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, însă, în prezent, măsura arestării preventive în vederea predării persoanei solicitate A. nu se mai justifică, dat fiind faptul că instanța de control judiciar a desființat hotărârea primei instanțe de punere în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Italia, iar măsura arestării preventive a fost luată tocmai pentru a se putea face predarea acesteia către autoritățile judiciare emitente ale mandatului.

Sub un alt aspect, în rejudecare instanța va face și aplicarea dispozițiilor legale referitoare la deducerea perioadei arestării provizorii și a arestării în vederea predării.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte va admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 1 din data de 03 ianuarie 2023 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2022 și în consecință:

Va desființa sentința penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Va revoca măsura arestării preventive a persoanei solicitate A. dispusă prin sentința penală nr. 1 din data de 03 ianuarie 2023 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Va dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatul de arestare nr. x din data de 03 ianuarie 2023 emis de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în același dosar, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1098 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 1 din data de 03 ianuarie 2023 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2022 și în consecință:

Desființează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Revocă măsura arestării preventive a persoanei solicitate A. dispusă prin sentința penală nr. 1 din data de 03 ianuarie 2023 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatul de arestare nr. x din data de 03 ianuarie 2023 emis de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în același dosar, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.