ÎCCJ, decizie (scj.ro #202173)

Apel. Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele statelor membre ale Uniunii Europene. Pedeapsă rezultantă

Cuprins pe materii

: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Proceduri prevăzute în Legea nr. 302/2004

Indice alfabetic

: Drept procesual penal

-

recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele statelor membre ale Uniunii Europene

-concurs de infracțiuni

Legea nr. 302/2004

, art. 166 alin. (8) lit. b)

Conform dispozițiilor art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, instanța națională, în cadrul procedurii de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești de condamnare la pedepse privative de libertate pronunțate de instanțele statelor membre ale Uniunii Europene, are posibilitatea de a adapta pedeapsa rezultantă aplicată în cazul unui concurs de infracțiuni, doar în situația în care aceasta depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, nu și de a adapta fiecare pedeapsa aplicată pentru fiecare infracțiune săvârșită de persoana condamnată, urmată de contopirea acestor pedepse potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal român.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 154/A din data de 23 august 2022

Prin sentința penală nr. x din data de 14 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 167 în referire la art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

A fost recunoscută, pe cale incidentală, hotărârea de condamnare din 06.10.2021 pronunțată de Curtea de Apel Antwerpen din Belgia în dosarul nr. x/CO/693, definitivă la data de 21.10.2021, prin care cetățeanul român A a fost condamnat la o pedeapsă principală rezultantă de 18 ani închisoare (6570 zile) pentru săvârșirea, pe teritoriul Belgiei, în perioada 30.06.2019 – 31.10.2019, a unui număr de 24 de infracțiuni de: explozia lucrărilor de construcții sau a autovehiculelor cu suspiciune de prezență umană pe timp de noapte; explozie de bunuri mobile pe timp de noapte; furt grav; tentativă la furt grav; distrugerea împrejmuirilor rurale sau urbane; constituirea bandei în vederea săvârșirii de infracțiuni și contravenții, prevăzute de art. 510, art. 513 alin. (1) și (2), art. 520, art. 451, art. 467, art. 51-52, art. 545, art. 323-324 Cod penal belgian.

În baza art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, a fost adaptată pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată condamnatului A de către Curtea de Apel Antwerpen din Belgia la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituire de grup infracțional organizat, furt calificat în formă continuată, distrugere prin incendiere sau explozie în formă continuată, prevăzute de art. 367 alin. (1), art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) lit. b) cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 253 alin. (4) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal român.

S-a dispus transferarea condamnatului A într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 15 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa principală de 15 ani închisoare durata reținerii din data de 28.09.2020 (pe teritoriul României), a arestării preventive în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare de la 29.09.2020 la 06.11.2020 (pe teritoriul României – Curtea de Apel Oradea – până la predarea temporară către Belgia), precum și perioada executată pe teritoriul Belgiei, cu începere de la 06.11.2020 și până la data predării efective pe teritoriul României.

Totodată, s-a constatat că, potrivit art. 169 în referire la art. 165 din Legea nr. 302/2004, pe teritoriul României persoana transferabilă A nu poate fi urmărit și judecat pentru alte fapte, săvârșite anterior celor care au justificat transferul, fără consimțământul extins la predare al autorităților judiciare belgiene.

Conform art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea formelor de executare potrivit Codului procedură penală român după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de către Biroul executări penale din cadrul Curții de Apel Galați.

În baza art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia și al mandatului de executare a pedepsei închisorii se fie comunicate autorității judiciare competente din Belgia, Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și, în copie, Ministerului Justiției – Direcția Drept și Tratate Internaționale – Serviciul de Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Galați a reținut că prin adresa nr. x/II/5/2022 din data de 14.06.2022 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a înaintat cererea formulată de Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Antwerpen, prin care se solicită, conform art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, transferul persoanei condamnate A dintr-un penitenciar din Belgia într-unul din România, împreună cu certificatul emis de autoritățile judiciare belgiene și hotărârea de condamnare, precum și cu verificările efectuate de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Instanța de fond a reținut că la data de 28.09.2022, persoana transferabilă A a fost reținută și ulterior, cu începere de la data de 29.09.2022, a fost arestată provizoriu în dosarul nr. 339/35/2020 al Curții de Apel Oradea pentru executarea unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare belgiene, în vederea efectuării urmăririi penale.

Pe parcursul soluționării acestei cereri de asistență judiciară internațională, între Curtea de Apel Oradea și autoritățile judiciare belgiene a intervenit un acord privind transferul temporar al condamnatului în Belgia pentru a participa la efectuarea urmăririi penale.

Persoana transferabilă a fost predată autorităților judiciare belgiene la data de 06.11.2020 și nu a mai fost returnată.

Acordul de predare temporară a fost prelungit de două ori, ultima prelungire fiind efectuată la data de 08.12.2021 pentru o perioadă de 18 luni. În aceste condiții, persoana transferabilă A nu a mai fost returnată către statul român, iar ulterior a fost condamnată definitiv la o pedeapsă principală de 18 ani închisoare.

Ulterior, autoritățile judiciare belgiene au formulat prezenta cerere de transfer a persoanei transferabile A într-un penitenciar din România.

Cererea formulată nu a fost direcționată către Curtea de Apel Oradea (instanță care dispusese predarea temporară a lui A către autoritățile judiciare belgiene), ci către Curtea de Apel Galați, instanță competentă după domiciliul persoanei transferabile. În această situație, procurorul a informat Judecătoria Oradea (dosar nr. x/271/2020) cu privire la dispozițiile art. 165 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, respectiv regula specialității și a necesității consimțământului extins la predare din partea autorităților judiciare belgiene.

S-a reținut că prin sentința penală din data de 06.10.2021 a Curții de Apel Antwerpen din Belgia, pronunțată în dosarul nr. x/CO/693, A a fost condamnat la o pedeapsă principală rezultantă de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de: explozia lucrărilor de construcții sau a autovehiculelor cu suspiciune de prezență umană pe timp de noapte, explozie de bunuri mobile pe timp de noapte, furt grav, tentativă de furt grav, distrugerea împrejmuirilor rurale sau urbane, constituirea bandei în vederea săvârșirii de infracțiuni și contravenții, prevăzute de art. 510; art. 513 alin. (1), 2; art. 520; art. 451; art. 467; art. 51-52; art. 545; art. 323-324 Cod penal belgian), fapte săvârșite în mod repetat în perioada 30.06.2019 – 31.10.2019 (un număr de 24 de infracțiuni).

Prima instanță, analizând hotărârea din prisma art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, a constatat că faptele pentru care a fost condamnat A ar constitui infracțiuni și în cazul în care acestea ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, respectiv infracțiunile de constituire în grup infracțional organizat, furt calificat în formă continuată, tentativă la furt calificat (care se absoarbe în infracțiunea fapt consumat de furt calificat) și distrugere prin incendiere sau explozie în formă continuată, prevăzute de art. 367 alin. (1); art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) lit. b) cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 253 alin. (4) cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. (1) din Codul penal român.

Totuși, s-a apreciat că pedepsele stabilite chiar la maximul special prevăzut de legea penală română, prin metoda cumului aritmetic stabilit de art. 38 alin. (1) – 39 alin. (1) lit. b) Cod penal român (cea mai grea pedeapsă la care se adaugă un spor de 1/3 din suma celorlalte pedepse) nu conduc la o pedeapsă principală rezultantă de 18 ani închisoare (cât a fost aplicată de către autoritățile judiciare belgiene), ci la maxim 15 ani închisoare.

Prin urmare, în acest sens, s-a arătat că potrivit art. 166 alin. (7) raportat la art. 166 alin. (6) lit. b) și art. 166 alin. 8 din Legea nr. 302/2004, au fost inițiate consultări, prin intermediul Eurojust, cu autoritățile belgiene emitente a cererii de asistență juridică internațională, care și-au exprimat acordul ca, în România, A să execute 15 ani închisoare, cu deducerea perioadelor executate pe teritoriul României (în mandatul european de arestare emis de autoritățile belgiene în vederea efectuării instrucției penale) și pe teritoriul Belgiei.

Împotriva sentinței penale nr. x din data de 14 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați au formulat apel, printre alții, și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați

Examinând apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, în raport cu  dispozițiile legale incidente și de motivele invocate, Înalta Curte constată întemeiat  apelul Ministerului Public numai în ceea ce privește dispozițiile privind adaptarea pedepsei de 18 ani închisoare stabilită prin hotărârea de condamnare a cărei recunoaștere s-a dispus în cauză și nefondat apelul formulat de persoana condamnată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (6) lit. a), b), c), alin. (8) lit. a), b) și alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată:

,,(6) Instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții:

a) dispune, prin sentință, executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent;

b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9);

c) dispune, prin sentință, respingerea cererii de executare în România a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.(...)

(8) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:

a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

(9) Pedeapsa stabilită de instanța română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent și nu va agrava situația persoanei condamnate."

Din examinarea dispozițiilor redate anterior se observă că instanța română, învestită cu o cerere de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, poate dispune executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent, poate adapta pedeapsa aplicată, în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare și, de asemenea, poate respinge cererea de executare în România a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

Din actele dosarului rezultă că hotărârea din data de 06.10.2021 a Curții de Apel Antwerpen din Belgia, pronunțată în dosarul nr. x/CO/693, prin care A a fost condamnat la o pedeapsă principală rezultantă de 18 ani închisoare a rămas definitivă la data de 21.10.x, prin respingerea recursului în casație promovat de A, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Totodată, se constată că prin hotărârea pronunțată de autoritățile belgiene,  apelantul A a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de: explozia lucrărilor de construcții sau a autovehiculelor cu suspiciune de prezență umană pe timp de noapte, explozie de bunuri mobile pe timp de noapte, furt grav, tentativă de furt grav, distrugerea împrejmuirilor rurale sau urbane, constituirea bandei în vederea săvârșirii de infracțiuni și contravenții, prevăzute de art. 510; art. 513 alin. (1), 2; art. 520; art. 451; art. 467; art. 51-52; art. 545; art. 323-324 Cod penal belgian), fapte săvârșite în mod repetat în perioada 30.06.2019 – 31.10.2019 (un număr de 24 de infracțiuni).

În raport cu situația de fapt expusă pe larg în cuprinsul sentinței penale atacate, Înalta Curte constată că, sub acest aspect, în mod corect prima instanță a apreciat ca fiind îndeplinită și cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, în sensul că faptele pentru care a fost condamnat A ar fi constituit infracțiuni și dacă ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de constituire în grup infracțional organizat, furt calificat în formă continuată, tentativă la furt calificat (care se absoarbe în infracțiunea fapt consumat de furt calificat) și distrugere prin incendiere sau explozie în formă continuată, prevăzute de art. 367 alin. (1); art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) lit. b) cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 253 alin. (4) cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. (1) din Codul penal român.

De asemenea, se constată că sunt îndeplinite în cauză și celelalte condiții prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. c) - e) din Legea nr. 302/2004, republicată privind cetățenia română a persoanei condamnate, din actele dosarului reieșind că apelantul persoană condamnată este cetățean român, cu domiciliul în România, precum și  inexistența vreunui motiv de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art.163 din legea specială. Totodată, din certificat se constată că persoana condamnată a fost prezentă personal la judecarea cauzei de către autoritățile judiciare din Belgia.

În consecință, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat ca fiind îndeplinite cerințele Legii nr. 302/2004, republicată și ale Deciziei cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, recunoscând hotărârea emisă de autoritățile judiciare belgiene și dispunând transferul condamnatului în România.

Cu toate acestea, sentința penală atacată este nelegală sub aspectul greșitei adaptări a pedepsei rezultante aplicate prin hotărârea de condamnare recunoscută în cauză, Înalta Curte constatând că aprecierea instanței de fond în ceea ce privește pedeapsa aplicabilă pentru fiecare infracțiune săvârșită de persoana condamnată, urmată de contopirea acestor pedepse, nu se regăsește printre soluțiile la care instanța română putea recurge în conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. (6) lit. b) și alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, instanța română trebuie să adapteze pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent atunci când durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială prevăzută în legea penală română pentru faptele care au atras condamnarea sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute în legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate prin hotărârea de condamnare pentru un concurs de infracțiuni depășește limita maximă a pedepsei rezultante admisă în legea penală română, respectiv totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente.

Rezultă, așadar, că instanța română realizează doar operațiunea de comparare a duratei pedepsei rezultante, astfel cum a fost stabilită de autoritățile judiciare din statul emitent, cu maximul general al pedepsei închisorii prevăzute de Codul penal român sau cu suma pedepselor componente aplicate, dacă este cazul.

Sub aspectul sancțiunii aplicate, se observă că, din hotărârea a cărei recunoaștere s-a solicitat, a rezultat că pentru săvârșirea faptelor penale mai sus amintite, condamnatului A i-a fost aplicată o pedeapsă unică de 18 ani  închisoare (6570 zile).

Aplicarea unei singure pedepse pentru toate faptele pentru care persoana condamnată A a fost găsită vinovată prin hotărârea de condamnare recunoscută în cauză, astfel cum a procedat autoritatea străină, nu atrage adaptarea pedepsei potrivit art.166 din Legea nr.302/2004, în condițiile în care pedeapsa aplicată și ce urmează a se executa în țară are aceeași natură și nu depășește maximul general prevăzut de legislația națională.

În ceea ce privește limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, aceasta este în cuantum de 30 ani (conform art. 60 din C. pen. care prevăd că: ,,Închisoarea constă în privarea de libertate pe durată determinată, cuprinsă între 15 zile și 30 de ani și se execută potrivit legii privind executarea pedepselor").

Prin urmare, în mod evident, pedeapsa aplicată persoanei condamnate A de autoritățile din Belgia, în cuantum de 18 ani închisoare, nu depășește maximul prevăzut de legea națională.

Astfel, se constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 166 alin. (6) lit. b) și alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, așa cum, în mod greșit, a reținut judecătorul fondului, iar sub acest aspect se apreciază întemeiat apelul Parchetului urmând a fi admis și înlăturate dispozițiile privind adaptarea pedepsei.

În ceea ce privește celelalte critici formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, referitor la reținerea în cadrul verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.167 alin. (1) lit. b) din Legea nr.302/2004, a infracțiunilor de tentativă la omor calificat și nerespectarea regimului juridic al materiilor explozive în formă continuată, prevăzute de art.32 raportat la art.1x-art.189 alin.(l) lit. f) din Codul penal, respectiv art.346 alin.(l) și (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art.35 alin.(l) din Codul penal, precum și aplicarea dispozițiilor din legea penală română în materia recidivei, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, așa cum s-a arătat anterior, în mod corect prima instanță a apreciat că faptele pentru care a fost condamnat A ar fi constituit infracțiuni dacă ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de constituire în grup infracțional organizat, furt calificat în formă continuată, tentativă la furt calificat (care se absoarbe în infracțiunea fapt consumat de furt calificat) și distrugere prin incendiere sau explozie în formă continuată, prevăzute de art. 367 alin. (1); art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) lit. b) cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 253 alin. (4) cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. (1) din Codul penal român, sub acest aspect, în mod corect reținându-se ca fiind îndeplinită cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată.

De asemenea, în raport cu argumentele anterior prezentate, se apreciază că apelul formulat de persoana condamnată A este nefondat, în cauză, prima instanță reținând în mod legal întrunirea tuturor condițiilor pentru admiterea cererii de recunoaștere și executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare belgiene, respectiv: caracterul definitiv și executoriu al hotărârii, existența dublei incriminări, statutul condamnatului de cetățean român, precum și neincidența vreunuia dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din legea specială.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că în mod corect prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A și transferul acesteia într-un penitenciar din România, din această perspectivă neexistând motive de nelegalitate care să impună reformarea sentinței apelate, impunându-se așadar respingerea apelului formulat de apelantul persoană condamnată, ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că, în mod eronat, instanța de fond a dispus adaptarea pedepsei aplicate de autoritățile judiciare din Belgia, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva sentinței penale nr. x din data de 14 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori.

A desființat în parte sentința penală apelată numai în ceea ce privește dispozițiile privind adaptarea pedepsei de 18 ani închisoare stabilită prin hotărârea de condamnare a cărei recunoaștere s-a dispus în cauză, pe care le înlătură.

A reținut cauza spre rejudecare și în fond, va dispune transferarea persoanei condamnate A într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 18 ani închisoare dispusă prin hotărârea de condamnare din 06.10.2021 pronunțată de Curtea de Apel Antwerpen din Belgia în dosarul nr. x/CO/693, definitivă la data de 21.10.x prin respingerea recursului în casație formulat de A, prin care cetățeanul român A  a fost condamnat la o pedeapsă principală rezultantă de 18 ani închisoare (6570 zile) pentru săvârșirea, pe teritoriul Belgiei, în perioada 30.06.2019 – 31.10.2019, a unui număr de 24 de infracțiuni de: explozia lucrărilor de construcții sau a autovehiculelor cu suspiciune de prezență umană pe timp de noapte; explozie de bunuri mobile pe timp de noapte; furt grav; tentativă la furt grav; distrugerea împrejmuirilor rurale sau urbane; constituirea bandei în vederea săvârșirii de infracțiuni și contravenții, prevăzute de art. 510, art. 513 alin. (1) și (2), art. 520, art. 451, art. 467, art. 51-52, art. 545, art. 323-324 Cod penal belgian.

A dedus, din pedeapsa principală de 18 ani închisoare, durata reținerii din data de 28.09.2020 (pe teritoriul României), a arestării preventive în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare de la 29.09.2020 la 06.11.2020 (pe teritoriul României – Curtea de Apel Oradea – până la predarea temporară către Belgia), precum și perioada executată pe teritoriul Belgiei, cu începere de la 06.11.2020 și până la data predării efective pe teritoriul României.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.