Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.02.2023

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 53/2023

HOTĂRÂRE
02.02.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 53/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 02 februarie 2023 Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică - din data de 15 decembrie 2020 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative raportat la art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. C. pen.

(13 acte materiale). În esență, Parchetul a reținut că, la data de 25 august 2015, numiții B. și C. au sesizat Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești cu privire la faptul că inculpatul A., deputat în Parlamentul României, a depus cu intenție declarații de avere care nu corespundeau adevărului, în vederea producerii de consecințe juridice pentru sine și a sustras bunuri imobile de sub sechestru. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești a trimis sesizarea spre competentă soluționare secției de urmărire penală și criminalistică.

Fiind audiați în cauză de către procuror, martorii C. și B. au arătat că, prin sentința penală nr. 333 din 12 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2013, s-a dispus, între altele, condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. (1969) și art. 248 1 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969). Aceștia au mai arătat că, instanța de fond i-a obligat, în solidar, pe inculpații D., A. și E. la plata unor despăgubiri materiale către aceștia, respectiv în cuantum de 350.000 RON pentru martora B. și 1.035.000 RON pentru ambii.

De asemenea, au precizat că, după rămînerea definitivă a sentinței penale nr. 333 din 12 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, ca urmare a respingerii, ca nefondate, a apelurilor declarate în cauză, prin decizia penală nr. 41 din 22 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, inculpatul A. nu a vrut să le achite de bună-voie nicio sumă de bani din despăgubirile materiale, deși au încercat și o mediere prin intermediul unui avocat, aceștia procedând, ulterior, la executarea silită.

La data de 08 martie 2018, numiții C. și B. au sesizat Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la săvârșirea de către inculpatul A. a infracțiunii de instigare la abuz în serviciu comisă de F. și G.. Procedând în continuare la descrierea situației factuale subsumate infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative raportat la art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., acuzarea a arătat că probele administrate în cauză atestă că, inculpatul A., în calitatea sa de deputat în Parlamentul României, în legislatura 2008 - 2012, respectiv 2012 - 2016 a depus declarațiile de avere nr. 54/1500 din data de 15 decembrie 2008, nr. 54/308 din data de 15 iunie 2009, nr. 54b/1/47 din data de 10 mai 2010, nr. 54b/1/248 din data de 2 noiembrie 2010, nr. 54b/1/215 din data de 14 iunie 2011, nr. 54b/1/229 din data de 14 iunie 2012, nr. 54 b/1/744 din data de 18 decembrie 2012, nr. 54b/1/745 din data de 18 decembrie 2012, nr. 54b/1/305 din data de 11 iunie 2013, nr. 2d-1/576 din data de 11 noiembrie 2013, nr. 2d-1/19 din data de 2 aprilie 2014,

nr. 2d-1/145 din data de 8 iunie 2015, nr. 2d-1/428 din data de 20 octombrie 2015 și declarațiile de interese nr. 54/1501 din data de 15 decembrie 2008, nr. 54/298 din data de 15 iunie 2009, nr. 54b/1/34 din data de 10 mai 2010, nr. 54b/1/248 din data de 2 noiembrie 2010, nr. 54b/1/211 din data de 14 iunie 2011, nr. 54b/1/228 din data de 14 iunie 2012, nr. 54b/2/762 din data de 18 decembrie 2012, nr. 54b/2/763 din data de 18 decembrie 2012, nr. 54b/1/329 din data de 11 iunie 2013, nr. 2d-1/22 din data de 2 aprilie 2014, nr. 2d-1/142 din data de 8 iunie 2015 și nr. 2d-1/411 din data de 20 octombrie 2015, fără ca acestea să corespundă adevărului, nefiind declarat dreptul său de proprietate asupra mai multor terenuri și clădiri, precum și asupra altor bunuri.

II. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22 decembrie 2020, sub nr. x/2020. La data de 27 ianuarie 2021, inculpatul A. a depus, la dosarul cauzei, conform art. 342 C. proc.

pen., cereri și excepții, solicitând judecătorului de cameră preliminară să constate: 1) necompetența după calitatea persoanei a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu consecința trimiterii cauzei la Judecătoria Sectorului 5 spre competentă soluționare; 2) nelegalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală; 3) nulitatea probelor obținute anterior începerii urmăririi penale în cauză (28.11.2016) și nulitatea tuturor celorlalte probe administrate în cauză și a actelor de urmărire penală; nulitatea ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale și, pe cale de consecință, neregularitatea rechizitoriului și restituirea cauzei la Parchet; remedierea rechizitoriului, întrucât acesta conține multiple deficiențe, care fac imposibilă cunoașterea acuzației.

Prin încheierea nr. 170 din data de 25 martie 2021 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus respingerea, ca nefondate, a cererilor și excepțiilor invocate de inculpatul A.. Astfel, procedând la efectuarea verificărilor care fac obiectul procedurii de cameră preliminară, Judecătorul de cameră preliminară a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță, potrivit competenței personale, infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curții Constituționale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Competența personală - ratione personae - este forma de competență determinată de o anumită calitate a subiectului activ al infracțiunii care stabilește, prin derogare de la competența materială, care dintre organele judiciare pot urmări sau judeca o anumită cauză penală. Dispozițiile procedurale care reglementează competența personală a instanțelor judecătorești sunt norme imperative, astfel încât încălcarea lor atrage sancțiunea nulității absolute potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. În prezenta cauză, prevederile art. 40 alin. (1) C. proc. pen.

se impun a fi corelate, pe de o parte cu dispozițiile cuprinse în art. 4 din Capitolul II din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, iar pe de altă parte, cu prevederile art. 1-4 din Legea nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Astfel, în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 - Procedura validării - se prevede că: "deputații și senatorii intră în exercițiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiția validării alegerii și a depunerii jurământului". Articolul 3 din aceeași lege reglementează conținutul jurământului, iar art. 4 reglementează obligația pe care o au deputații și senatorii în ceea ce privește declarația de avere și declarația de interese. Potrivit art. 4 alin. (1) "După întrunirea legală a Camerelor și validarea mandatului, fiecare deputat și fiecare senator este obligat să depună declarația de avere și declarația de interese, potrivit legii". Textele, la care s-a făcut referire anterior, fac trimitere, pe de o parte la calitatea de deputat sau senator iar, pe de altă parte, la "obligația" ce derivă din această calitate, în ceea ce privește depunerea declarațiilor de avere.

Aceeași "obligație" este prevăzută și în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în timp ce în art. 3 alin. (2), din aceeași lege, se prevede că declarațiile de avere și declarațiile de interese reprezintă acte personale, se fac în formă scrisă, pe propria răspundere și cuprind drepturile și obligațiile declarantului, ale soțului/soției, precum și ale copiilor aflați în întreținere. Declarațiile de avere și declarațiile de interese se depun, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în termen de 30 de zile de la data numirii sau a alegerii în funcție ori de la data începerii activității. Analizând dispozițiile legale la care s-a făcut referire anterior, Judecătorul de cameră preliminară a reținut că obligația depunerii declarației de avere și a declarației de interese incumbă deputaților și senatorilor după validarea alegerii și a depunerii jurământului, condiții care sunt îndeplinite în cauză.

Astfel, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că obligația depunerii declarației de avere are legătură directă cu atribuțiile de serviciu ale unui deputat, astfel încât sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 40 C. proc. pen., competența de soluționare a cauzei aparținând Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește criticile privind neregularitatea rechizitoriului din perspectiva imposibilității stabilirii obiectului sau limitelor judecății formulate de inculpatul A., Judecătorul de cameră preliminară a reținut că, existența a două declarații de avere identice, omisiunea nedeclarării vânzării autoturismului marca BMW, din declarațiile de avere aferente anilor 2011-2015, omisiunea nedeclarării vânzării unui număr de 47 de imobile din declarațiile ulterioare perioadei de 12 luni după perfectarea vânzării, respectiv omisiunea nedeclarării terenului în suprafață de 1734 mp sau declararea unei suprafețe greșite a acestuia, de 1800 mp sunt chestiuni de fond care vor fi analizate în faza de cercetare judecătorească.

Referitor la solicitările apărării în sensul de a se constata nelegalitatea probelor administrate de Parchet anterior datei de 28 noiembrie 2016, când s-a dispus, prin ordonanță, începerea urmăririi penale, iar, în baza art. 280 alin. (2) C. proc. pen., să se constate nulitatea ordonanțelor de efectuare în continuare a urmăririi penale, de extindere a urmăririi penale, de schimbare a încadrării juridice, de punere în mișcare a acțiunii penale și, implicit, a rechizitoriului, Judecătorul de cameră preliminară a constatat că ordonanța de începere a urmăririi penale a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind lovită de nulitate și, ca atare, nici actele ulterioare dispuse de procuror - ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale, de schimbare a încadrării juridice, de punere în mișcare a acțiunii penale - nu pot fi lovite de nulitate care să aibă drept consecință excluderea probelor administrate.

Sub acest aspect, s-a arătat că, prin ordonanța din 28 noiembrie 2016, s-a dispus în temeiul art. 305 alin. (1) și (2) C. proc. pen., începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea faptelor de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 244 C. proc. pen. anterior și fals în declarații, prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative raportat la art. 292 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 33 lit. a) C. pen.

(1969) și art. 5 alin. (1) C. pen. Totodată, s-a arătat că, la aceeași dată au fost depuse declarațiile de avere și de interese comunicate de Camera Deputaților, inculpatul A. luând cunoștință de conținutul acestora pe parcursul urmăririi penale. Astfel, Judecătorul de cameră preliminară nu a considerat pertinente susținerile apărării în sensul înlăturării declarațiilor de avere și de interese anterioare acestei date în condițiile în care acestea au fost atașate, în copie, sesizării formulate de către martorii B. și C.. Pe de altă parte, s-a reținut că, procesul-verbal din data de 11 septembrie 2016, nu se impune a fi înlăturat, acesta fiind întocmit conform dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc.

pen., potrivit cărora "La primirea sesizării, organul de urmărire penală procedează la verificarea competenței sale, iar în cazul prevăzut la art. 58 alin. (3) înaintează procurorului cauza, împreună cu propunerea de trimitere a sesizării organului competent". În acest sens, s-a menționat că examinarea sesizării reprezintă o etapă prealabilă declanșării procesului penal care vizează regularitatea actului de sesizare, competența organului judiciar sau existența unor impedimente pentru începerea urmăririi penale. Verificarea competenței în faza de urmărire penală este atributul procurorului care, dacă constată că nu este competent, trimite cauza, pe cale administrativă, organului competent.

Împrejurarea că, în prezenta cauză, aceste verificări au fost efectuate de procuror, nu imediat după sesizare (25 august 2015), ci ulterior, la 11 septembrie 2016, nu atrage nulitatea actului, în condițiile în care s-a urmărit verificarea competenței în raport de calitatea de deputat la care se făcea referire în plângerea inițială. În ceea ce privește nelegalitatea ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, Judecătorul de cameră preliminară a reținut că, prezentarea ulterioară a unor înscrisuri medicale de către inculpat nu putea împiedica organul de urmărire penală să finalizeze ancheta și să dispună trimiterea în judecată a acestuia, în condițiile în care nu poate fi reținută o cauză de suspendare a urmăririi penale conform art. 312 alin. (1) C. proc.

pen. Hotărârea a rămas definitivă prin încheierea nr. 14/C din data de 07 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 2 judecători de cameră preliminară fiind respinsă, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A., împotriva încheierii nr. 170 din 25 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020. III. Analizând probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond reține, în fapt, următoarele: Inculpatul A. a avut calitatea de deputat în Parlamentul României în legislatura 2008 - 2012, respectiv 2012 - 2016, până la data de 29 septembrie 2015, în Circumscripția electorală nr. 10, Buzău.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, au obligația declarării averii și a intereselor (...) președinții Camerelor Parlamentului, deputații și senatorii. În aliniatul 3 din aceeași lege se arată că activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute la alin. (1) și (2) se desfășoară în cadrul Agenției Naționale de Integritate, înființată prin Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, republicată.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (2) din aceeași lege: "Declarațiile de avere se întocmesc pe propria răspundere și cuprind drepturile și obligațiile declarantului, ale soțului/soției, precum și ale copiilor aflați în întreținere, potrivit anexei nr. 1". În fine, în alin. (4) al aceluiași text se prevede că: "Persoanele care candidează pentru funcțiile de Președinte al României, deputat, senator, membru din România în Parlamentul European, consilier județean, consilier local, președinte al consiliului județean sau primar sunt obligate să își declare averea și interesele". În perioada decembrie 2008 - octombrie 2015, inculpatul A. a depus 13 declarații de avere, dintre care două sunt identice (nr. 54 b/1/744 din 18 decembrie 2012 și nr. 54b/1/745 din 18 decembrie 2012) și 12 declarații de interese.

Probele administrate în cauză au relevat că acestea nu au fost conforme cu realitatea, conținând date nereale, necorespunzătoare adevărului, după cum urmează:

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă