ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 523/2022

Ședința publică din data de 13 septembrie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 35/C/CJ din data de 26 mai 2022 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva deciziei nr. 111 din data de 28 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul penal nr. x/2021

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Pitești a reținut că, prin decizia penală nr. 111 din 28 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 598 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A., împotriva sentinței penale nr. 137 din 01 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Pitești.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, prin sentința penală nr. 137/1.02.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Pitești, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., a fost admisă în parte contestația la executare formulată de petentul condamnat A., s-a dedus perioada executată în Marea Britanie, de către petent, în baza mandatului european de arestare nr. 1 din 23 iulie 2020, emis de Judecătoria Curtea de Argeș în baza sentinței penale nr. 90/11 aprilie 2019, definitivă prin decizia penală nr. 171/A la data de 27 aprilie 2020-MEPI nr. 116/2019/27 aprilie 2020, respectiv perioada de la data de 11 august 2020 până la data de 19 august 2020 inclusiv.

În considerentele sentinței nr. 137/1.02.2022 a Judecătoriei Pitești, pronunțată în dosarul nr. x/2021, s-a reținut că, prin sentința penală nr. 90/11 aprilie 2019 a Judecătoriei Curtea de Argeș, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 171/A/27 aprilie 2020 a Curții de Apel Pitești, petentul A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare.

În baza acestei sentințe a fost emis mandatul european de arestare nr. 1 din 23 iulie 2020 și cererea de extrădare a petentului.

Din relațiile înaintate de Biroul Național SIRENE a reieșit că petentul s-a aflat în custodia autorităților din Marea Britanie în perioada 11 august 2020-19 august 2020, încarcerat, a fost eliberat pe cauțiune până la predarea către România, respectiv la data de 27 mai 2021, în aceeași zi fiind preluat de o escortă din cadrul A.N.P., în vederea încarcerării.

Totodată, din relațiile comunicate de autoritățile din Marea Britanie a reieșit că petentul A. a fost arestat în baza mandatului european de arestare nr. 1 din 23 iulie 2019 de la data de 11 august 2020, până la data de 19 august 2020, inclusiv când a fost eliberat pe cauțiune și supus unei interdicții zilnice de a ieși din casă între orele 00:00-03:00 pe toată perioada ordinului de interdicție, cu supraveghere electronică - prin decizia emisă de Curtea Magistraților din Westminster; petentului i-a fost montată în data de 20 august 2020 o brățară electronică, fiind monitorizat până în data de 27 mai 2021, când s-a procedat la extrădarea lui.

Potrivit relațiilor înaintate de Penitenciarul București-Rahova, executarea pedepsei pe teritoriul statului român a început la data de 27 mai 2021.

Instanța a reținut că cererea petentului este întemeiată în parte, respectiv pentru perioada în care acesta a fost efectiv în stare de detenție pe teritoriul Marii Britanii, de la data de 11 august 2020, la data de 19 august 2020. Pentru perioada ulterioară acestei detenții și până la predarea sa către autoritățile din România, instanța a reținut că petentul nu a fost privat de libertate, astfel că această perioadă nu poate fi dedusă, așa cum solicită acesta.

În acest sens, dispozițiile art. 26 din Decizia cadru 2002/584, prevăd că "(1) Statul membru emitent compută din durata totală a privării de libertate care ar trebui executată în statul membru emitent toate perioadele de detenție rezultând din executarea unui mandat european de arestare, ca urmare a condamnării la o pedeapsă sau măsură de siguranță privative de libertate. (2) În acest scop toate informațiile privind durata detenției persoanei căutate pe baza mandatului european de arestare sunt transmise de autoritatea judiciară de executare sau de autoritatea centrală desemnată în temeiul articolului 7, autorității judiciare emitente în momentul predării."

Totodată, în Hotărârea din 28 iulie 2016, JZ, C-294/16 PPU, punctul 37, s-a reținut că noțiunea de "detenție", care figurează la art. 26 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584, este o noțiune autonomă a dreptului Uniunii, care trebuie interpretată în mod autonom și uniform pe teritoriul acesteia, ținând seama în același timp de termenii acestei dispoziții, de contextul său, precum și de obiectivele reglementării din care face parte.

Prin aceeași hotărâre, instanța europeană a statuat că "articolul 26 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretat în sensul că măsuri precum arestul la domiciliu cu o durată de 9 ore în timpul nopții, însoțit de supravegherea persoanei în cauză prin intermediul unei brățări electronice, de obligația de a se prezenta zilnic sau de mai multe ori pe săptămână la o secție de poliție la ore fixe, precum și de interdicția de a solicita eliberarea de documente care să permită călătoria în străinătate, nu sunt, în principiu, având în vedere tipul, durata, efectele și modalitățile de executare a tuturor acestor măsuri, într-atât de constrângătoare încât să producă un efect privativ de libertate comparabil cu cel care rezultă dintr-o încarcerare și astfel să fie calificate drept "detenție" în sensul dispoziției menționate, aspect care trebuie însă verificat de instanța de trimitere."

Având în vedere cele ce preced, instanța a reținut că măsurile impuse petentului pentru perioada cuprinsă între 20 august 2020 și data predării autorităților din România (să nu părăsească domiciliul timp de 3 ore noaptea și să poarte un sistem de supraveghere electronică pentru acest interval) nu pot echivala cu o privare de libertate a petentului, ci doar cu o restrângere a libertății de mișcare a acestuia, aceste măsuri fiind mai puțin restrictive decât cele avute în vedere de instanța europeană la pronunțarea hotărârii anterior referite.

S-a reținut că în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Villa împotriva Italiei din 20 aprilie 2010, par. 43-44), care a reținut că măsuri care obligă persoana în cauză să se prezinte o dată pe lună la secția de Poliție însărcinată cu supravegherea, să țină legătura cu centrul de psihiatrie al spitalului în cauză, să locuiască într-un anumit loc, să nu părăsească localitatea în care locuia, precum și să rămână la domiciliul său între orele 22:00-07:00, nu constituie o privare de libertate în sensul art. 5 par. 1 din CEDO.

Instanța a reținut, totodată, că dreptul național nu conține dispoziții care să ofere o protecție mai mare petentului, în sensul că nu există dispoziții legale care să impună deducerea din executarea pedepsei a perioadelor pentru care unei persoane i-au fost aplicate măsuri restrictive de libertate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea contestației formulată și, pe cale de consecință, desființarea sentinței primei instanțe.

În motivarea contestației, petentul a arătat că prima instanța trebuia să aibă în vedere, la calculul reducerii pedepsei ce o are de executat, toată perioada în care a fost monitorizat de către autoritățile din Marea Britanie, respectiv s-a aflat în arest la domiciliu. Astfel, a solicitat să se țină seama nu numai de prima săptămână în care s-a aflat efectiv în stare de arest, respectiv de perioada 11-19 august 2020, ci și de toată perioada, până la 27 mai 2021, când a sosit în țară în urma finalizării procedurii de extrădare, dovadă fiind în acest sens înscrisul depus la dosar, ce face dovada faptului că de la 20 august 2020 și până la data când a fost extrădat în România, 27 mai 2021, s-a aflat de fapt într-o stare de privare de libertate.

Analizând sentința primei instanțe prin prisma criticilor invocate, precum și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:

Așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, prin sentința penală nr. 90/11 aprilie 2019 a Judecătoriei Curtea de Argeș, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 171/A/27 aprilie 2020 a Curții de Apel Pitești, petentul A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare. În baza acestei sentințe a fost emis mandatul european de arestare nr. 1 din 23 iulie 2020 și cererea de extrădare a petentului, iar din relațiile comunicate de autoritățile din Marea Britanie a reieșit că petentul A. a fost arestat în baza mandatului european de arestare nr. 1/23 iulie 2019 de la data de 11 august 2020, până la data de 19 august 2020, inclusiv, când a fost eliberat pe cauțiune și supus unei interdicții zilnice de a ieși din casă între orele 00:00-03:00 pe toată perioada ordinului de interdicție, cu supraveghere electronică. Prin decizia emisă de Curtea Magistraților din Westminster, contestatorului i-a fost montată în data de 20 august 2020 o brățară electronică, fiind monitorizat până în data de 27 mai 2021, când s-a procedat la extrădarea lui.

Potrivit relațiilor înaintate de Penitenciarul București-Rahova, executarea pedepsei pe teritoriul statului român a început la data de 27 mai 2021.

Referitor la perioada cuprinsă între 19 august 2020 și 27 mai 2021, în care contestatorul s-a aflat sub control pe cauțiune, cu interdicția zilnică de a ieși din casă între orele 00:00-03:00 și cu obligația de a purta o brățară electronică, perioadă pe care acesta a solicitat să fie dedusă din pedeapsă, tribunalul a reținut că, în mod corect, a constatat prima instanță că dispozițiile art. 26 din Decizia cadru 2002/584 prevăd că statul membru emitent compută din durata totală a privării de libertate care ar trebui executată în statul membru emitent toate perioadele de detenție rezultând din executarea unui mandat european de arestare, ca urmare a condamnării la o pedeapsă sau măsură de siguranță privative de libertate.

În ce privește noțiunea de detenție, în Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 28.07.2016, cauza C-294/16 PPU, s-a arătat că art. 26 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare, trebuie interpretat în sensul că, măsuri precum arestul la domiciliu cu o durată de nouă ore în timpul nopții, însoțit de supravegherea persoanei în cauză prin intermediul unei brățări electronice, de obligația de a se prezenta zilnic sau de mai multe ori pe săptămână la o secție de politie la ore fixe, precum și interdicția de a solicita eliberarea de documente care să permită călătoria în străinătate, nu sunt, în principiu, având în vedere tipul, durata, efectele și modalitățile de executare a tuturor acestor măsuri, într-atât de constrângătoare încât să producă un efect privativ de libertate comparabil cu cel care rezultă dintr-o încarcerare și astfel să fie calificate drept "detenție".

Prin urmare, tribunalul a constatat că restricțiile la care a fost supus contestatorul A. pe teritoriul Marii Britanii, în perioada 19 august 2020-27 mai 2021, ca urmare a emiterii mandatului european de arestare nr. 1 din 23 iulie 2020, este chiar mai puțin împovărătoare decât situația particulară din hotărârea susmenționată, astfel că nu poate fi încadrată în noțiunea de detenție (arest), prevăzută atât de Legea nr. 302/2004, cât și de Decizia cadru 2002/584/JAI și dedusă din pedeapsa aplicată de către Judecătoria Curtea de Argeș.

În consecință, pentru considerentele expuse anterior, în temeiul dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 598 din C. proc. pen., s-a respins ca nefondată contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 137/1.02.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Pitești.

Împotriva deciziei a formulat contestație A., pentru motive de netemeinicie.

În esență, persoana condamnată a solicitat admiterea contestatiei si deducerea întregii perioade în care s-a aflat în arest la domiciliu și monitorizat cu brățară electronică de supraveghere, pe teritoriul Marii Britanii.

Examinând hotărârea contestată atât prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, Curtea de Apel Pitești a considerat contestația ca fiind nefondată.

Ca situație premisă, Curtea de Apel Pitești a reținut că sentința penală nr. 137 din 01 februarie 2022 pronunțată de Judecatoria Pitesti s-a admis, în parte, contestația la executare formulată de condamnatul A., având ca obiect deducerea din pedeapsă a perioadei arestului preventiv executat în Marea Britanie și, ca urmare, s-a dedus perioada executată astfel: de la 11 la 19 august 2020 (perioadă arest preventiv executat în Marea Britanie în vederea predării în România în baza mandatului european de arestare nr. 1/23 iulie 2020 emis de Judecătoria Curtea de Arges în baza sentinței penale nr. 90/11 aprilie 2019 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 171/A la data de 27 aprilie 2020 - mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 116/2019/27.04.2020).

În mod corect instanța de fond a dedus doar perioada arestului preventiv executat în Marea Britanie. Contrar opiniei contestatorului, Curtea de Apel Pitești a constatat că perioada în care condamnatul a fost supus măsurii controlului judiciar pe cauțiune nu poate fi asimilată măsurii arestului la domiciliu și, în consecință, nu poate fi dedusă din pedeapsa aplicată.

Lecturând contestația la executare formulată și aflată la dosarul cauzei, Curtea de Apel Pitești a constatat că petentul s-a referit si la perioada: 19 august 2020 (dată la care a fost eliberat pe cauțiune) - 27 mai 2021 (dată la care a fost predat catre statul român), pe care acesta dorește să o deducă. Or, în condițiile în care durata măsurii controlului judiciar pe cautiune nu se deduce din durata pedepsei aplicate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. și art. 72 din C. pen., Curtea a apreciat că susținerile petentului nu au corespondent în normele penale si procesual penale, fiind lipsite de temei de drept. Conform acestor dispoziții legale, "se deduce perioada măsurii preventive privative de libertate si a internării medicale", iar controlul judiciar pe cauțiune este o măsură restrictivă de libertate, iar nu privativă de libertate, întrucât presupune restricții în dreptul la libera circulație a persoanei vizate, însă nu are efect privativ de libertate ca în cazul arestului la domiciliu.

În speța de față, s-a reținut că, deși măsura liberării pe cauțiune adoptată împotriva condamnatului A. a restrâns în mod cert libertatea de mișcare a acestuia, ea nu este totuși atât de constrângătoare încât să aibă un efect privativ de libertate ca în cazul arestului la domiciliu. De altfel, obligația de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere se aplică și în cazul controlului judiciar pe cauțiune, conform art. 217 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 215 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen., dar o astfel de măsură preventivă nu se deduce din pedeapsă.

Față de cele ce preced, Curtea, în baza art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația formulată de condamnat, pe care, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva deciziei penale nr. 35/C/CJ din data de 26 mai 2022 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a formulat contestație condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 14 iunie 2022.

La termenul din data de 13 septembrie 2022, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A. fiind în sensul lăsării la aprecierea instanței a soluției ce urmează a se pronunța cu privire la admisibilitatea contestației, iar cele ale reprezentantului Ministerului Public în sensul respingerii contestației, ca inadmisibilă.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Dând eficiență principiului stabilit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolele III, III

1

, V din C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În cauza de față, contestatorul A. a formulat contestație împotriva deciziei penale nr. 35/C/CJ din data de 26 mai 2022 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2021, prin care, în temeiul la art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva deciziei nr. 111 din data de 28 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul penal nr. x/2021

Declararea și soluționarea contestației sunt reglementate prin dispozițiile art. 425

1

din C. proc. pen., conform cărora, calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile acestui articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel. În alin. (7) al aceluiași articol se prevede că decizia prin care s-a soluționat contestația nu este supusă niciunei căi de atac.

Raportat la textele de lege redate anterior, se constată că decizia penală nr. 35/C/CJ din data de 26 mai 2022 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2021, este definitivă, astfel încât este inadmisibilă o contestație formulată împotriva acestei hotărâri.

Astfel cum s-a menționat deja, procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

Drept urmare, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 35/C/CJ din data de 26 mai 2022 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/280/202.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 35/C/CJ din data de 26 mai 2022 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 septembrie 2022.