ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 698/2022

Ședința publică din data de 08 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 82/F din 09 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a admis sesizarea din oficiu, formulată de Biroul Executări Penale al Curții de Apel București, secția I penală.

S-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și 5 C. pen. prin sentința penală nr. 235F/25.11.2015 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin decizia penală nr. 1488/A/10.10.2016 a Curții de Apel București, secția I penală.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 23F/15.02.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor: 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. și 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) și (5) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor anterior menționate, urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, în final urmând să execute 4 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 35 alin. (2) și (3) C. pen. 1969 rap. la art. 65 C. pen. 1969, s-a interzis condamnatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. 1969 - interzicerea dreptului de a ocupa funcțiile de administrator, director sau reprezentant legal într-o societate comercială pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. 1969 privind pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. 1969 pe durata executării pedepsei.

S-a constatat că pedeapsa complementară aplicată prin sentința penală nr. 235F/25.11.2015 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin decizia penală nr. 1488/A/10.10.2016 a Curții de Apel București, secția I Penală, a fost executată în perioada 10.10.2016 - 09.10.2021.

S-a dedus din pedeapsa principală rezultantă durata executată de la 31.03.2013 la 07.04.2014 și de la 18.11.2020 la zi.

S-a dispus anularea MEPI nr. 53/2019 din 18.11.2020, emis în baza sentinței penale nr. 23F/15.02.2019 a Curții de Apel București, secția I Penală, și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a constatat că Biroul Executări Penale al Curții de Apel București, secția I Penală a sesizat instanța cu privire la revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei de 4 ani închisoare la care a fost condamnat numitul A. prin sentința penală nr. 253F/25.11.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1488/A din 10.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

S-a arătat în motivarea sesizării că numitul A. a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 23F/15.02.2019 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2013 la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenție, astfel că Serviciul de Probațiune Ilfov a sesizat instanța cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 96 sau 97 C. pen.

Analizând sesizarea formulată de Biroul Executări Penale, Curtea de apel a constatat că intimatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentința penală nr. 253F/25.11.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1488/A din 10.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, faptele pentru care s-a dispus condamnarea petentului fiind săvârșite în perioada iulie- septembrie 2008.

Cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pentru un termen de încercare de 8 ani.

De asemenea, intimatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, prin sentința penală nr. 23F/15.02.2019 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2013 la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenție, faptele pentru care s-a dispus condamnarea fiind săvârșite în perioada decembrie 2009 - ianuarie 2011.

Curtea de apel a constatat astfel că faptele pentru care s-a dispus condamnarea intimatului A. prin cele două sentințe menționate sunt concurente, fiind săvârșite mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.

Totodată, s-a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 86

5

din C. pen. din 1968 (și nu art. 97 C. pen. în vigoare), în condițiile în care pentru pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 253F/25.11.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov, s-a dispus suspendarea sub supraveghere în temeiul art. 86

1

din C. pen. 1968.

Curtea de apel a apreciat că se impune anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 253F/25.11.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1488/A din 10.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, întrucât pe parcursul termenului de supraveghere s-a dispus condamnarea intimatului A. la pedeapsa închisorii de 3 ani și 4 luni, prin sentința penală nr. 23F/15.02.2019 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Întrucât faptele pentru care s-a dispus condamnarea intimatului sunt concurente, a făcut aplicarea dispozițiilor privind tratamentul concursului de infracțiuni.

S-a constatat că atât faptele pentru care s-a dispus condamnarea intimatului prin sentința penală nr. 253F/25.11.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1488/A din 10.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, cât și faptele pentru care s-a dispus condamnarea intimatului prin sentința penală nr. 23F/15.02.2019 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt săvârșite înainte de intrarea în vigoare a noului C. pen.. Ca atare, prima instanță a analizat tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni aplicabil în cauză și din perspectiva legii penale mai favorabile.

Astfel, în ceea ce privește legea penală mai favorabilă, s-a constatat că toate faptele pentru care a fost condamnat petentul prin cele două sentințe sunt săvârșite sub imperiul C. pen. 1969, astfel că, după cum corect se arată în concluziile formulate de intimat, se impune stabilirea legii penale mai favorabile operațiunii de contopire a pedepselor.

La soluționarea dosarului nr. x/2015, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 253F/25.11.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1488/A din 10.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, instanța a identificat ca lege penală mai favorabilă C. pen. 1968, aplicând o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere conform art. 86

1

C. pen.

În dosarul nr. x/2013, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 23F/15.02.2019 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a identificat ca lege penală mai favorabilă C. pen. în vigoare la data pronunțării hotărârii, aplicând inculpatului pedepse în limitele prevăzute de C. pen. în vigoare în prezent.

În aceste condiții, Curtea de apel a apreciat că este incidentă Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de către ÎCCJ (completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală), în cazul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul C. pen. din 1968 pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului C. pen. pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul C. pen. din 1968, în procedura de modificare a pedepsei prev. de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., în cadrul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul C. pen. anterior pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi, cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului C. pen. pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul C. pen. anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 C. pen.

Prima instanța a apreciat că această decizie este aplicabilă și în prezenta cauză, ulterior anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât ambele hotărâri sunt definitive și nu există, în opinia instanței, niciun temei pentru a face distincție între situația unei cereri de contopire a pedepselor formulate de condamnat și situația în care contopirea unor pedepse aplicate prin hotărâri definitive se efectuează urmare a anulării suspendării sub supraveghere ca urmare a sesizării din oficiu.

Curtea de apel a apreciat că legea penală mai favorabilă operațiunii de contopire este C. pen. 1969, care permite contopirea pedepselor fără aplicarea unui spor sau cu aplicarea unui spor de până la 5 ani închisoare, în timp ce C. pen. în vigoare în prezent impune aplicarea obligatorie a unui spor fix de o treime din totalul celorlalte pedepse, care în situația concretă de față ar fi de 1 an și 4 luni închisoare.

S-a reținut că intimatul solicită ca, în efectuarea operațiunii de contopire, instanța să nu aplice niciun spor, însă, Curtea de apel a constatat că aplicarea unui spor este necesară, având în vedere împrejurarea că prin sentința penală nr. 23F/15.02.2019 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a aplicat deja petentului un spor de 4 luni închisoare. Or, în această situație aplicarea unui spor a dobândit autoritate de lucru judecat.

Curtea de apel a apreciat, totodată, că, reținând în mod special perioada mare de timp ce s-a scurs de la data săvârșirii faptelor, precum și înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că petentul a respectat măsurile și obligațiile dispuse în privința sa, că s-a prezentat la Serviciul de Probațiune Ilfov o perioadă îndelungată, sporul de 4 luni închisoare este suficient în situația concretă a petentului condamnat și nu se impune aplicarea unui spor mai ridicat.

Cât privește solicitarea intimatului condamnat de suspendare sub supraveghere a pedepsei rezultante, prima instanță a constatat că o asemenea dispoziție ar fi nelegală, atât față de cuantumul pedepsei rezultante, de 4 ani și 4 luni închisoare, cât și față de împrejurarea că pentru pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 23F/15.02.2019 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că executarea urmează a avea loc în regim de detenție, intimatul fiind încarcerat de la data de 18.11.2020, astfel că modificarea modalității de executare nu este legal posibilă.

În ceea ce privește pedeapsa complementară, prima instanță a făcut aplicarea C. pen. 1969, ca lege penală mai favorabilă.

Împotriva sentinței penale nr. 82/F din 09 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală a formulat contestația condamnatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 03 iunie, fiind repartizată aleatoriu completului C7 cu termen de judecată la data de 27 septembrie 2022, când s-a amânat cauza la data de 08 noiembrie 2022 pentru a i se acorda posibilitatea contestatorului să-și angajeze avocat.

În cererea scrisă depusă la dosarul cauzei, contestatorul condamnat A., prin avocat ales, a arătat că prima instanță a admis sesizarea Biroului de executări penale și a procedat la contopirea prin cumul juridic conform art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. ant. a celor 3 pedepse, dispunând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 4 ani închisoare la care a adăugat un spor de 4 luni. În legătură cu acest spor de pedeapsă, apărarea a arătat că în cuprinsul sentinței se regăsește mențiunea că ar avea valoarea juridică a autorității de lucru judecat, întrucât rezultă din contopirea pedepselor de 3 ani închisoare și 1 an închisoare, conform Deciziei nr. 23/15.02.2019 a Curții de Apel București.

Apărarea a apreciat că nu se impune acordarea unui spor de pedeapsă mai mare, întrucât pe durata termenului de supraveghere aferent pedepsei de 4 ani închisoare suspendată condiționat conf. art. 86

1

C. pen. ant., condamnatul si-a îndeplinit obligațiile, s-a prezentat la serviciul de Probațiune, conform programului stabilit, și a acoperit prejudiciul. S-a arătat că a fost, de asemenea, evaluată perioada foarte îndepărtată de timp față de data hotărârii în care au fost comisie faptele, respectiv anii 2006-2010, aspect de natură să diminueze gradul de pericol social concret al faptelor comise de condamnat.

Așadar, apărarea a criticat soluția pronunțată sub aspectul sporului de pedeapsă de 4 luni adăugat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, susținând că în procedeul de contopire a pedepselor indiferent de legislația penală incidentă, judecătorul nu poate interveni asupra pedepselor principale, iar sub regimul actualului C. pen., în aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. aplicarea sporului de pedeapsă are un caracter obligatoriu. Sub regimul legislației penale anterioare însă, respectiv în aplicarea disp. art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. 1969, aplicarea sporului de pedeapsă are caracter facultativ.

În opinia apărării, este greșită aprecierea instanței de fond în sensul că sporul de pedeapsă de 4 luni, aplicat contestatorului prin sentința penală nr. 23/15.02.2019 a Curții de Apel București, secția I penală, are autoritate de lucru judecat. Apărarea a susținut că sporul de pedeapsă are într-adevăr un caracter obligatoriu sub regimul C. pen. în vigoare, dar ca urmare a procedeului juridic de descontopire și repunere in individualitatea lor a pedepselor componente, menținerea sporului de pedeapsă nu-și găsește rațiunea.

S-a arătat că, astfel cum în mod corect a apreciat prima instanță, legea penală mai favorabilă în materia contopirii pedepselor o reprezintă vechiul C. pen., prin urmare urmează a fi avute in vedere exclusiv pedepsele principale aplicate pentru fiecare infracțiune comisă, iar aplicarea sporului de pedeapsă are caracter facultativ, conf. art. 34 lit. b) C. pen. ant.

Apărarea a mai susținut că, în raport de criterii concrete ale cauzei, respectiv numărul de fapte penale comise, și durata pedepselor aplicate, gravitatea și pericolul social al acestor infracțiuni, comportamentul procesual și extra procesual al inculpatului, instanța are posibilitatea de a aprecia dacă se impune sau nu aplicarea unui spor de pedeapsă în procesul de contopire și care este cuantumul potrivit al acestuia. Mai mult, s-a susținut că argumentele analizate de judecătorul fondului sunt absolut pertinente în sensul în care faptele sunt foarte vechi, cuantumul pedepselor supuse contopirii este relativ apropiat respectiv 4 ani, 3 ani și 1 an închisoare, iar contestatorul condamnat a avut un comportament exemplar pe durata termenului de supraveghere aplicat conf. art. 86

1

C. pen. ant.

În aceste condiții, apărarea contestatorului condamnat a apreciat că aplicarea unui spor de pedeapsă nu este necesară, iar pedeapsa rezultată în urma contopirii, respectiv aceea de 4 ani închisoare, este îndestulătoare.

În final, apărarea a precizat că la data pronunțării sentinței de Curtea de Apel, secția I penală contestatorul se afla în executarea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare, fiind încarcerat la Penitenciarul Târgu Jiu. Prin sentința penală nr. 690/25.05.2022 Judecătoria Târgu Jiu a admis cererea de liberare condiționată formulată de condamnat și a dispus liberarea condiționată a acestuia, în cuprinsul sentinței reținându-se faptul că pe durata executării pedepsei, A. a făcut eforturi de conformare și adaptare, a dat dovezi temeinice de îndreptare, a obținut zile câștig ca urmare a muncii prestate in penitenciar, s-a integrat în toate programele culturale, educative, sportive și religioase din penitenciar, astfel încât s-au constatat îndeplinite condițiile pentru a fi liberat condiționat. De asemenea, s-a menționat că, imediat după liberarea sa condiționată contestatorul și-a găsit un loc de muncă, ceea ce constituie un argument în plus în sensul în care pedeapsa de 4 ani închisoare, fără adăugarea vreunui spor, este îndestulătoare în privința sa.

În dezbateri, apărătorul ales al contestatorului condamnat, în acord cu motivele scrise depuse la dosar, a precizat că nemulțumirea condamnatului vizează aplicarea sporului de 4 luni pe lângă pedeapsa principală de 4 ani închisoare, considerat, ulterior, de către Curtea de Apel București ca având caracter obligatoriu, respectiv valoare juridică de autoritate de lucru judecat. Apărarea a solicitat ca, făcând aplicarea art. 5 din C. pen., art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din vechiul C. pen., instanța să constate existența concursului de infracțiuni și să aplice pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, fără a se adăuga sporul de pedeapsă, care are caracter facultativ potrivit reglementării anterioare.

Examinând contestația în baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

În cauză, în temeiul art. 583 alin. (2) din C. proc. pen.., judecătorul delegat la Biroul de Executări Penale din cadrul Curții de Apel București, secția I penală a sesizat instanța cu privire la revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei de 4 ani închisoare la care a fost condamnat A. prin sentința penală nr. 253F/25.11.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1488/A din 10.10.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Serviciul de Probațiune Ilfov a sesizat instanța cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 96 sau 97 C. pen. arătând că A. a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 23F/15.02.2019 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2013 la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că potrivit art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența concursului de infracțiuni.

Datele din cursul judecății concordă cu situația juridică relevată de instanța de fond. A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 253F/25.11.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1488/A din 10.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, pentru un termen de încercare de 8 ani, faptele pentru care s-a dispus condamnarea petentului fiind săvârșite în perioada iulie- septembrie 2008.

De asemenea, contestatorul a fost condamnat prin sentința penală nr. 23F/15.02.2019 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2013 la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenție, faptele pentru care s-a dispus condamnarea fiind săvârșite în perioada decembrie 2009 - ianuarie 2011. Ca urmare a sesizării din oficiu, a Biroului executări penale de la Curtea de Apel București, secția I penală, a fost anulată suspendarea executării sub supraveghere, au fost contopite pedepsele componenete și s-a dispus executarea pedepsei celeui mai grele de 4 ani închisoare cu un spor de 4 luni închisoare, în total 4 ani și 4 luni închisoare.

Condamnatul a contestat sentința instanței de fond, fiind nemulțumit de aplicarea sporului de 4 luni închisoare la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, nefiind de acord cu motivarea primei instanțe în sensul că acesta are autoritate de lucru judecat. Apărarea a criticat aplicarea acestui spor din prisma necesității, susținând că este facultativ și, raportat la datele concrete ale cauzei (numărul de fapte penale comise, durata pedepselor aplicate, gravitatea și pericolul social al infracțiunilor, comportamentul procesual al inculpatului), nu se impunea să fie aplicat, pedeapsa de 4 ani închisoare fiind îndestulătoare. Apărarea a solicitat a se avea în vedere și sentința penală nr. 690/25.05.2022 a Judecătoriei Târgu Jiu prin care condamnatul a fost liberat contiționat, în considerentele acestei hotărâri fiind expus comportamentul condamnatului pe durata executării pedepsei închisorii, arătând și faptul că după liberarea condiționată s-a integrat în câmpul muncii.

Înalta Curte constată că, în mod corect, C. pen. anterior a fost considerat ca lege penală incidentă în cauză, în considerarea regimul concursului de infracțiuni. Regimul concursului de infracțiuni reglementat de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen..în vigoare, prin stabilirea unui spor fix și obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, este mult mai aspru decât cel prevăzut în art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, astfel că legea nouă nu poate retroactiva.

Problema de drept asupra căreia s-au formulat concluzii în prezenta cale de atac decurge din aplicarea unui spor de 4 luni închisoare la pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. Instanța de fond a apreciat că aplicarea unui spor de pedeapsă este necesară, având în vedere că prin sentința penală nr. 23F/15.02.2019 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a aplicat deja petentului un spor de 4 luni închisoare, care a intrat în autoritate de lucru judecat.

Argumentul instanței de fond, referitor la autoritatea de lucru judecat nu este incident în cauză. Cele trei infracțiuni care formează concursul de infracțiuni au fost judecate prin două sentințe separate, iar legea incidentă situației juridice a variat. În sentința penală nr. 235F/25.11.2015 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin decizia penală nr. 1488/A/10.10.2016 a Curții de Apel București, secția I Penală, prin care executarea pedepsei de 4 ani închisoare a fost suspendată sub supraveghere, condamnarea s-a dispus în baza textelor de lege din C. pen. din 1968. În sentința penală nr. 23F/15.02.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost condamnat pentru alte două infracțiuni epuizate în anul 2011, la pedepse de 3 ani închisoare și 1 an închisoare, instanța a aplicat, ca lege mai favorabilă, C. pen. intrat în vigoare în anul 2014, care, pentru concursul de infracțiuni, prevede consecința agravării obligatorii a pedepsei rezultante.

În considerarea deciziei nr. 29 din 19 noiembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța de fond învestită cu contestația Biroului de executări penale de la Curtea de Apel București, secția I penală, a apreciat că legea incidentă pentru întreaga pluralitate (cele trei infracțiuni comise anterior anului 2014) este C. pen. din 1968 (soluția de retroactivitate a legii penale noi, Codul intrat în vigoare în anul 2014 ar fi condus la o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 4 luni, fiind contrară deci principiului retroactivității legii noi, doar în cazul în care aceasta este mai favorabilă). În consecință, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor din art. 34 și următoarele din C. pen. din 1968, conform cărora aplicarea unui spor este facultativă și depinde de pedepsele care nu se execută, însă a considerat că sporul aplicat în considerarea C. pen. în vigoare din anul 2014 a intrat în autoritate de lucru judecat și devine incident și în cazul unei pluralități reglementate de C. pen. din anul 1968.

Aplicarea unui spor de pedeapsă obligatoriu (decurgând dintr-o sentință în care legea incidentă raportului juridic era Codul intrat în vigoare în anul 2014) nu are autoritate de lucru judecat în cazul situației juridice subsecvente reevaluării legii penale și stabilirii ca normă incidentă a dispozițiilor legale ce prevăd aplicarea unui spor facultativ (decurgând din C. pen. din 1968, ca lege în vigoare la data săvârșirii infracțiunii). Se constată însă că, deși nu se confirmă raționamentul instanței de fond, aplicarea unui spor de pedeapsă este legală, conform C. pen. din 1968, iar menținerea sporului de pedeapsă, în calea de atac declarată de condamnat, nu îi agravează situația juridică deoarece fundamentul aplicări sporului este identic în ambele legi, iar cuantumul său concret nu depășește cuantumul sporului de pedeapsă aplicat anterior. Atât în C. pen. din 1968 cât și în C. pen. intrat în vigoare în anul 2014 aplicarea sporului era consecința pedepselor care nu se execută. Diferența constă în aceea că în cazul C. pen. din 1968 evaluarea cuantumului sporului era lăsată la aprecierea instanței, iar în C. pen. intrat în vigoare în anul 2014 evaluarea sporului era determinată de legiuitor.

Într-o cale de atac nu există o agravare legală a situației persoanei condamnate, atunci când soluția instanței de fond este menținută ca efect al altor argumente juridice. Înalta Curte apreciază că, și în măsura în care sporul de 4 luni închisoare nu are caracter obligatoriu, acesta putea fi aplicat, potrivit art. 34 lit. b) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., și se impunea în raport de gravitatea tuturor faptelor pentru care contestatorul a fost condamnat și a cuantumului pedepselor care nu se mai executau, urmare contopirii pedepselor pentru infracțiunile concurente. Drept urmare, pedeapsa astfel cum a fost stabilită de către instanța de fond a fost just individualizată, judecătorul fondului apreciind în mod corect că sporul de 4 luni închisoare, aplicat prin sentința penală nr. 23F/15.02.2019 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, este suficient, pedeapsa rezultantă de 4 ani și 4 luni închisoare fiind corespunzător stabilită în raport de durata pedepselor care nu se mai executau (din totalul celor 8 ani de închisoare aplicați pentru toate cele trei infracțiuni concurente, instanța a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 4 ani închisoare, și a aplicat un spor de 4 luni închisoare, constatându-se că a executat deja 3 ani și șase zile închisoare, la data pronunțării sentinței instanței de fond, în baza mandatului emis ca urmare a sentinței penale nr. 23F/15.02.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Revenirea asupra sporului dispus prin sentința penală nr. 23F/15.02.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu este justificată, având în vedere că pedeapsa care a influențat sancțiunea rezultantă, cea de patru ani închisoare, este cu un cuantum mai mare față de cele ulterioare de un an închisoare și de trei ani închisoare. Atunci când contopirea vizează pedepse mai severe în cuantum (patru ani închisoare față de 1 an închisoare și 3 ani închisoare), dispuse față de un număr mai mare de infracțiuni în raport de condamnările anterioare care au determinat contopirea inițială a pedepselor(trei infracțiuni față de două infracțiuni), nu există motive de înlăturare a unui spor de pedeapsă stabilit în considerarea unor pedepse mai puțin numeroase și cu un cuantum mai mic.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, potrivit art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 82/F din 09 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat până la prezentarea avocatului ales, în sumă de 90 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 82/F din 09 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat până la prezentarea avocatului ales, în sumă de 90 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 noiembrie 2022.