ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, la data de 10.08.2016, sub nr. x/2016 reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect: 1. Obligarea Ministerului Transporturilor să elaboreze și sa semneze Actul Adițional pentru anul 2015 de actualizare a Contractului de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 2012 - 2015 aprobat prin H.G. nr. 74/2012, să obțină toata avizele și să îndeplinească toate procedurile în vederea adoptării Actului Adițional 2015 prin Hotărâre de Guvern conform legii;

Obligarea Guvernului României să aprobe prin Hotărâre Actul Adițional pentru 2015 de actualizare a Contractului de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 2012 - 2015;

Obligarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov să avizeze Nota de fundamentare pentru luna decembrie 2015;

Obligarea Ministerului Transporturilor să plătească suma de 5,862.533 RON reprezentând compensația legală datorată pentru serviciul public desfășurat în luna decembrie 2015 în baza Contractului de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 2012 - 2015 încheiat între A. S.R.L și Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, aprobat prin H.G. nr. 74/2012, astfel cum rezultă din Nota de fundamentare pentru luna decembrie 2015;

Obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat ca urmare a refuzului și întârzierii nejustificate de adoptare a Actului Adițional 2015, a refuzului si întârzierii nejustificate de avizare a Notei de fundamentare și a refuzului și întârzierii de a achita compensația cuvenită pentru luna decembrie 2015, despăgubiri cuantificate la momentul promovării acțiunii la suma de 2.765.411,46 RON;

Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea adițională depusă la data de 17.11.2016 (dosar fond) reclamanta a majorat câtimea obiectului cererii formulate la petitul 5 al acțiunii, la suma de 2.768.000,90 RON. De asemenea, prin cererea adițională depusă la data de 04.05.2020 (dosar fond) reclamanta a majorat câtimea obiectului cererii formulate la petitul 5 al acțiunii, la suma de 3.118.200,72 RON. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 54 din data de 05 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, s-a respins excepția prematurității invocată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Transporturilor - Autoritatea pentru Reforma Feroviară, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov. A fost obligat pârâtul Ministerul Transporturilor să elaboreze și să semneze Actul Adițional pentru anul 2015 de actualizare a Contractului de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 2012 - 2015 aprobat prin H.G. nr. 74/2012, să obțină toate avizele și să îndeplinească toate procedurile în vederea adoptării Actului Adițional 2015 prin Hotărâre de Guvern. A fost obligat pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului să aprobe prin Hotărâre Actul Adițional pentru anul 2015 de actualizare a Contractului de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 2012 - 2015 aprobat prin H.G. nr. 74/2012. A fost obligată pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov să avizeze Nota de fundamentare pentru luna decembrie 2015. A fost obligat pârâtul Ministerul Transporturilor - Autoritatea pentru Reforma Feroviară să plătească reclamantei suma de 5.862.533 RON reprezentând compensația legală datorată pentru serviciul public desfășurat în luna decembrie 2015 în baza contractului de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 2012 - 2015, aprobat prin H.G. nr. 74/2012. A fost obligat pârâtul Ministerul Transporturilor la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat în sumă de 3.118.200,72 RON. S-a respins cererea de obligare a pârâților Guvernul României și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat. 3. Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței nr. 54 din data de 05 august 2020 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal au promovat recurs reclamanta A. S.R.L. și pârâții Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor - Autoritatea pentru Reformă Feroviară, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ. 3.1. Prin recursul reclamantei, întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea parțială a sentinței de fond în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de obligare a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat, și rejudecarea cauzei în sensul admiterii în tot a acțiunii, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de recurs. În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-reclamantă a susținut în esență, următoarele: Instanța de fond nu a motivat respingerea petitului de obligare a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov la plata despăgubirilor (art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul C. proc. civ.). Pentru a motiva respingerea cererii de obligare a DGRFP Brașov la plata despăgubirilor instanța trimite la argumentele reținute pentru admiterea petitului nr. 1 (cererea de obligarea a Ministerului Transporturilor la adoptarea Actului adițional pentru anul 2015). În susținerea acestei soluții, instanța de fond retine ca Ministerul Transporturilor este unicul responsabil pentru neadoptarea Actului adițional pentru anul 2015. În cuprinsul sentinței, instanța nu analizează si nici nu respinge motivat argumentele recurentei referitoare la culpa DGRFP Brașov în producerea prejudiciului reclamant. Instanța nu tratează explicit problema refuzului nejustificat al DGRFP Brașov de avizare a notei de fundamentare. Argumentele expuse în cererea de chemare în judecata au în vedere faptul ca DGRFP Brașov și-a depășit atribuțiile atunci când a refuzat avizarea Notei. Chiar daca instanța a reținut corect ca atribuțiile DGRFP Brașov se rezumă la a verifica dacă cheltuielile și veniturile au fost defalcate în funcție de natura/sursa/destinația lor astfel încât să corespundă exigențelor art. 3 alin. (3)-(7), alin. (10)-12 din Normele privind fundamentarea, acordarea si justificarea sumelor primite de la bugetul de stat pentru unele activități desfășurate de unii operatori economici, prin bugetul Ministerului Transporturilor aprobate prin Ordinul nr. 1712/2015 si a conformității sumelor înscrise în Nota de fundamentare cu cele din balanța de verificare a societății (art. 3 din Norme), nu a analizat dacă DGRFP Brașov și-a depășit aceste atribuții solicitând prezentarea Actului adițional 2015 si refuzând avizarea Notei de fundamentare când acest Act nu a putut fi prezentat. Instanța nu a analizat si nici nu a respins motivat argumentele referitoare abuzul săvârșit de DGRFP Brașov prin suspendarea procedurii de avizare invocând art. 16 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2011, fara însă a avea temei juridic pentru a demara un control de fond. Chiar dacă s-ar considera că, sentința este suficient motivată, consideră că, soluția a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dreptului material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.). Dacă instanța de control judiciar va considera ca respingerea implicită a acestor critici este suficientă, atunci consideră că se impune o analiza a legalității modului în care acest petit a fost respins. Consideră că DGRFP Brașov nu a avut un suport legal atunci când a solicitat recurentei prezentarea Actului adițional pentru 2015, dar mai ales atunci când a refuzat avizarea notei de fundamentare în lipsa acestui Act. Instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile art. 3 alin. (8) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 1712/2015 si ale art. 16 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2011. Deși DGRFP Brașov a avizat fără nicio problemă toate celelalte note de fundamentare aferente anului 2015, în lipsa unui Act Adițional, pentru nota de fundamentare aferentă lunii decembrie 2015 DGRFP Brașov a refuzat avizarea, invocând o suspendare a acestei proceduri până la momentul la care recurenta poate depune Actul adițional pentru anul 2015. A argumentat în cererea de chemare în judecata că DGRFP Brașov avea atribuții stricte de analiza a Notei de fundamentare în raport de Normele aprobate prin Ordinul nr. 1712/12015 și anume, trebuia să verifice conformitatea cheltuielilor incluse în Nota de fundamentare cu balanța societății conform art. 3 din Norme. Instanța reține în mod corect ca legea prevede că avizul se acordă pe responsabilitatea operatorului economic, sub rezerva controlului ulterior, însa nu aplica în concret această prevedere legala. Consideră că, DGRFP Brașov a avut un comportament inconsecvent, abuziv, ce nu a fost sancționat corect de prima instanța. Având în vedere faptul că, DGRFP Brașov a avizat toate celelalte note de fundamentare din anul 2015 chiar dacă nu există aprobat un Act adițional și faptul că nu exista niciun fundament legat în baza căruia să i se solicite recurentei prezentarea altor înscrisuri decât cele expres prevăzut de Normele aprobate prin Ordinul nr. 1712/2015, autoritatea este responsabilă pentru prejudiciul cauzat, contrar celor reținute de prima instanța. În consecință, solicită casarea sentinței nr. 54/2020 în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de obligarea a DGRFP Brașov la plata despăgubirilor cauzate recurentei prin refuzul de avizare a notei de fundamentare aferentă lunii decembrie 2015 și obligarea, în solidar cu Ministerul Transporturilor (art. 1370 din C. civ.) la repararea prejudiciului cauzat și corect individualizat de prima instanță. În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 488 si următoarele din noul C. proc. civ., Ordinul nr. 1712/2015, O.U.G. nr. 94/2011, precum și alte dispoziții legale la care a făcut trimitere în cuprinsul prezentului recurs. 3.2. Recursul promovat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a fost întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ.. A solicitat pârâtul, în principal, admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul art. 498 alin. (2) din C. proc. civ. iar în subsidiar a solicitat: admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea acțiunii reclamantei, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a arătat următoarele: Nelegalitatea sentinței recurate: Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. are în vedere situația în care, prin hotărârea pronunțată, instanța a depășit atribuțiile autorității judecătorești, intrând în cele ale autorității legislative sau executive. Articolul 1 alin. (4) din Constituția României (republicata în 2003) prevede: "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale". Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). pct. 6 C. proc. civ. are în vedere situațiile în care hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Potrivit art. 425 lit. b) C. proc. civ., "Hotărârea va cuprinde: considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cete pentru care s-au înlăturat cererile părților". Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. are în vedere situațiile în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Instanța de fond nu a analizat și nu a apreciat corect înscrisurile depuse la dosar și nici situația de fapt și de drept, pronunțând o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești si cu încălcarea principiului separației puterilor în stat consacrat de prevederile art. 1 alin. (4) din Constituția României. În cauză, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității și nici nu a luat-o în considerare ca apărare de fond, nu a analizat argumentele invocate, nu a procedat la o înlăturare, motivat si argumentat în mod explicit, a susținerilor din notele scrise, în condițiile în care a invocat în cuprinsul acestora suficiente motive pentru care nu poate fi primită solicitarea de elaborare și semnare a Actului Adițional pentru anul 2015 de actualizare a Contractului de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 2012-2015 aprobat prin H.G. nr. 74/2012, de obținere a tuturor avizelor si de îndeplinire a tuturor procedurilor în vederea adoptării Actului Adițional 2015 prin Hotărâre de Guvern conform legii, aceasta fiind inamisibilă. Așadar, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Sentința civilă nr. 54/05.08.2020 a fost pronunțată și cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. În cauză, instanța de fond a achiesat în totalitate la solicitarea intimatei-reclamante de obligare a instituției la elaborarea și semnarea Actului adițional pentru anul 2015, pe care a reținut-o ca fiind întemeiată, fără o minimă analiză a excepției inadmisibilității, a mijloacelor și argumentelor aduse în susținerea caracterului întemeiat al excepției. Sentința civilă nr. 54/05.08.2020 a fost pronunțată și cu încălcarea prevederilor art. 1169 si art. 1270 alin. (1) C. civ. și art. 15 alin. (2) din Constituție. Consideră că instanța de judecată nu se poate substitui Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în calitate de inițiator al eventualului proiect de Hotărâre de Guvern de aprobare a Actului adițional, avizatorilor externi ai proiectului sau Guvernului României. în calitate de emitent al hotărârii. Procedând în sensul obligării Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor la elaborarea și semnarea Actului Adițional pentru anul 2015, la obținerea tuturor avizelor și îndeplinirea tuturor procedurilor în vederea adoptării Actului Adițional 2015 prin Hotărâre de Guvern conform legii, precum si al obligării Guvernului României la aprobarea prin Hotărâre a Actului Adițional pentru 2015, instanța de fond nu a făcut nimic altceva decât să creeze premisele pentru eludarea întregii proceduri de elaborare si consultare, de avizare si de adoptare a proiectului de Hotărâre de Guvern. Este vorba de o evidentă depășire în cauză a atribuțiilor puterii judecătorești și o încălcare a principiului separației puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României. Totodată, procedând astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din C. civ., a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, a dispozițiilor art. 6 alin. (1), (2) si 4 si art. 7 alin. (3) din Legea nr. 24/2000. precum si a dispozițiilor art. 5 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării din 10.05.2009. Cu privire la petitele principale, Ministerul Transporturilor a invocat excepția inadmisibilității asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat și nici nu a luat-o în considerare ca apărare de fond, încălcându-le dreptul la apărare. În aceste condiții, instanța de fond, după cum a arătat, cu o depășire în cauză a atribuțiilor puterii judecătorești și cu încălcarea principiului separației puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României, a admis petitele principale, creându-i practic intimatei-reclamante temeiul legal pentru suma de 5.862.533 RON reprezentând compensație legală pentru luna decembrie 2015 și suma de 3.118.200,72 RON, reprezentând pretinsul prejudiciu cauzat acesteia. Instanța de fond nu a tranșat însă cărei instituții îi incumbă obligația de plată a compensației, Autorității Feroviare Române sau Ministerului Transporturilor, reținând în dispozitiv: "Obligă pârâtul Ministerul Transporturilor - Autoritatea pentru Reformă Feroviară să plătească reclamantei suma de 5.862.533 RON reprezentând compensația legală datorată pentru serviciul public desfășurat în luna decembrie 2015". Constatarea instanței de fond este eronată. La art. 6 din H.G. nr. 74/2012 în vigoare de la 06 februarie 2012 până la 31 martie 2016, se dispun următoarele: "Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., Societatea Comercială A. - S.R.L., Societatea Comercială REGIONAL S.R.L, Societatea Comercială B. S.A., Societatea Comercială C. S.R.L. vor actualiza anual, în condițiile legii, contractele de servicii publice prevăzute la art. 1-5, după adoptarea legii bugetului de stat". Așadar, este reglementată o obligație reciprocă a Ministerului Transporturilor și a operatorilor de transport feroviar de a actualiza anual contractele de servicii publice. Potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998: "Contractele prevăzute la art. 37 și 38 se încheie pentru o durată de până la 5 ani, se aprobă de către Guvern și se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat". Din coroborarea dispozițiilor legale menționate rezultă că obligația de actualizare a contractelor de servicii publice, după aprobarea bugetului de stat, a fost impusă de legiuitor atât în sarcina Ministerului Transporturilor, cât si în sarcina operatorilor de transport feroviar de călători. Practic, prin semnarea contractelor de servicii publice de transport feroviar de călători, contracte încheiate în temeiul art. 38 și art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998 și aprobate prin Hotărâre de Guvern, operatorii de transport feroviar au acceptat condițiile impuse de lege, si anume faptul că primirea compensației corespunzătoare de la bugetul de stat în fiecare an este condiționată de parcurgerea procedurilor legale în vederea obținerii aprobării actului adițional pe anul 2015, respectiv inițierea și desfășurarea negocierilor, ajungerea la un consens, încheierea actului adițional la Contract și, în final, aprobarea acestuia prin Hotărâre de Guvern, act adițional care să stabilească: - principalii indicatori cantitativi și calitativi ai activității de transport feroviar de călători - lista completă a trenurilor de călători incluse în pachetul minim social pentru anul respectiv - costul prestațiilor - stabilirea nivelului de venituri prognozat pentru pachetul minim social și politica tarifară - nivelul compensației de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice pentru acoperirea diferenței dintre nivelul costurilor și cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate pentru anul respectiv. Condiționalitatea menționată mai sus a fost asumată de reclamantă prin încheierea Contractului cadru de servicii publice pentru perioada 2012-2015. Este vădit nelegal și netemeinic să fie obligat Ministerul Transporturilor să plătească penalitățile de întârziere calculate ca urmare a neplății la termen de către intimata reclamantă a facturilor emise de partenerii săi contractuali pentru lunile iulie - decembrie 2015, luni în care aceasta a încasat compensații de la bugetul de stat conform înscrisurilor de la dosar, rămase necercetate de către instanța de fond. Cât timp nu au fost analizate în mod real de către instanța de fond anumite aspecte esențiale, rezultă existența unor omisiuni care nu vor putea fi complinite de către instanța de recurs, fiind necesar a se readministra proba cu expertiză contabilă, fapt ce atrage casarea hotărârii recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În combaterea acțiunii intimatei reclamante a mai invocat și următoarele aspecte, care, de asemenea, nu au primit niciun răspuns din partea instanței de fond, rezultând o hotărâre nelegală si netemeinică, pronunțată cu încălcarea garanțiilor instituite de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului și a exigențelor principiilor contradictorialitatii. egalității de arme si dreptului la apărare, principii fundamentale care guvernează procesul civil si a căror respectare incumbă instanței de judecată: Aspectele care fac obiectul dosarului nr. x/2018 și care aveau o influență determinantă asupra analizei/verificării pe care trebuia să o facă instanța de fond, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice în cauză. În drept, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ., precum și toate celelalte dispoziții legale invocate în cuprinsul prezentului recurs. 3.3. Prin recursul promovat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii primei instanțe și rejudecarea cauzei în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei. În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat a susținut pârâta că, în ceea ce privește, soluționarea pe fond a prezentei spețe, hotărârea pronunțată de către instanța de fond a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cu privire la respingerea excepției prematurității instanța de fond a respins aceasta excepție,fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Deoarece Actul adițional pentru anul 2015 nu a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern și având în vedere ca acesta ar putea introduce modificări, care pot avea impact direct asupra cuantumului sumelor de avizat, organele de inspecție economico financiară s-au aflat în imposibilitatea de a efectua acțiunea de control. În condițiile în care reclamanta a înțeles să formuleze "plângere prealabila", consideră prematură introducerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă în condițiile în care contestația formulata de către aceasta se afla în curs de soluționare în procedura administrativă. Instanța de judecata investită cu soluționarea prezentei acțiuni, în această fază procesuală nu este competentă material să soluționeze cererea, atâta timp cât o autoritate administrativă a fost investită cu soluționarea unei plângeri prealabile. Cu privire la obligarea DGRFP Brașov să avizeze Nota de fundamentare învederează următoarele: Prin adresa nr. x/25.01.2016 înregistrată la DGRFP Brașov - Inspecție Fiscală sub nr. x/26.10.2016, S.C. A. S.R.L. a solicitat avizarea Notei de fundamentare și justificare a subvențiilor primite de la bugetul de stat pentru transportul feroviar public de călători la data de 31.12.2015; Urmare aprobării prealabile a fost emis ordinul de serviciu nr. 20/01.02.2016 pentru efectuarea unei verificări în conformitate cu prevederile Ordinului 504/501/2005 pentru aprobarea Normelor privind fundamentarea, acordarea și justificarea sumelor primite de la bugetul de stat pentru unele activități desfășurate de unii agenți economici, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, precum și a transferurilor consolidabile acordate bugetelor locale pentru străzile care se vor amenaja în perimetrele destinate construcțiilor de cvartale de locuințe noi în localitățile rurale și urbane, în baza decontului justificativ nr. 11/25.01.2016 aferent lunii decembrie 2015. Având în vedere faptul că, în timpul verificărilor reprezentanții legali ai S.C. A. S.R.L. nu au putut pune la dispoziția echipei de inspecție economico-financiară Actul adițional pentru anul 2015 la Contractul de servicii publice pentru perioada 2012-2015 necesar pentru avizarea notei de fundamentare aferentă lunii decembrie 2015, echipa de inspecție economico-financiară în baza notificării x/08.02.2016 înregistrată la S.C. A. S.R.L. sub nr. x/08.02.2016 a solicitat ca în termen de 3 zile lucrătoare să se pună la dispoziția echipei de inspecție economico financiară actul adițional solicitat prin notificarea de mai sus. Prin adresa nr. x/15.02.2016 înregistrată la DGRFP Brașov - Inspecție Fiscală sub nr. x/15.02.2016 societatea arată faptul că, prin adresa nr. x/08.02.2016 E solicitat de la Ministerul Transporturilor să transmită data la care ar fi posibilă depunerea actului adițional solicitat, dar până la data respectivă nu a primit nici un răspuns; Având în vedere faptul că, actul adițional nu a fost prezentat echipei de inspecție economico - financiară în baza referatului pentru suspendarea inspecției economico financiare nr. x/18.02.2016, a fost aprobată suspendarea inspecției economico financiare, fapt comunicat societății prin adresa nr. x/18.02.2016. Urmare suspendării inspecției fiscale, S.C. A. S.R.L. a întocmit plângerea prealabilă înregistrată la DGRFP Brașov - Activitatea de inspecție fiscală sub nr. x/22.06.2016. Deoarece din analiza "Notei de fundamentare și justificare a subvențiilor/transferurilor primite de la bugetul de stat pentru transportul feroviar public de călători/data de 31.12.2015" s-a constatat că indicatorul tren-km nu a fost realizat în comparații cu prevederile BVC, consideră că este necesar actul adițional aferent anului 2015 pentru a putea stabili cu exactitate indicatorul cantitativ tren-km, implicit și cuantumul subvenție de primit. Prin neaprobarea actului adițional pe anul 2015 prin hotărâre de Guvern, DGRFF Brașov -Serviciul de Inspecție Economico Financiară nu dispune de indicatorii economic totali ce trebuie realizați de operatorul economic (nr. tren- km de realizat; nr. călători - km de transportat; veniturile minime de realizat; cheltuielile maxime admise; compensația la care are dreptul operatorul economic în cauză) și nici de eventuale "noi condiții de realizat". Față de cele invocate mai sus, organul de inspecție consideră că este în imposibilitatea de a finaliza acțiunea de inspecție privind avizarea "Notei de fundamentare și justificare a subvențiilor/transferurilor primite de la bugetul de stat pentru transportul feroviar public de călători la data de 31.12.2015", deoarece nu a fost aprobat prin hotărâre de Guvern actul adițional pentru anul 2015 la Contractul de servicii publice aprobat prir H.G. nr. 74/2012. Deoarece Actul adițional pentru anul 2015 nu a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern și având în vedere că, acesta ar putea introduce modificări, care pot avea impact direct asupra cuantumului sumelor de avizat, organele de inspecție economico financiari s-a afla in imposibilitatea de a efectua acțiunea de control. Solicită astfel, admiterea recursului astfel cum a fost formulat și în consecință, casarea sentinței menționate mai sus și respingerea în totalitate a acțiunii formulate de S.C. A. S.R.L. . 3.4. Recursul promovat de pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a fost întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.. A solicitat pârâtul admiterea recursului, casarea în parte a sentinței de fond și rejudecarea cauzei în sensul respingerii acțiunii reclamantei față de Guvernul României ca nefondată. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a susținut că, hotărârea primei instanțe nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină, iar cele prezentate sunt contradictorii, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente, respectiv pe cele ale Legii nr. 554/2004, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/1998, Constituția României, aspect care se circumscrie motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cu privire la soluția instanței de fond, de obligare a Guvernului Românei să aprobe prin hotărâre Actul adițional pentru 2015 de actualizare a Contractului de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 2012-2015. menționează faptul că, potrivit art. 2 alin. (2) al respectivului contract (regăsit în Anexa II la H.G. nr. 74/20121) acesta a încetat în data de 31.12.2015. Totodată, contrar celor reținute în considerentele instanței de fond, un eventual act adițional la respectivul contract nu poate avea caracter retroactiv, astfel încât acesta nu mai putea fi încheiat de părți, aprobat de Guvernul României și, respectiv, pus în executare la o dată ulterioară, deoarece orice modificare se poate aduce numai în cursul duratei contractului. De altfel, o astfel de soluție nu își găsește suport legal nici în cuprinsul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, act normativ invocat de intimata-reclamantă în susținerea pretențiilor sale. Astfel, art. 39 alin. (1) din acest act normativ, în forma aflată în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, prevedea următoarele: "art. 39 - (1) Contractele prevăzute la art. 37 și 38 se încheie pentru o durata de până la 5 ani, se aprobă de către Guvern și se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat." Se poate observa, așadar, faptul că legiuitorul a reglementat posibilitatea actualizării contractelor respective doar în cadrul duratei în care acestea își produceau efectele, neprevăzând posibilitatea modificării ulterioare a respectivelor convenții. Faptul reținut de instanța de fond în motivarea soluției sale, conform căruia prestațiile specifice stabilite prin prevederile art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 74/2012 privind aprobarea contractelor de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015 nu au fost îndeplinite de către părțile contractului de servicii publice pentru perioada 2012-2015 al Societății Comerciale A. - S.R.L., nu poate justifica obligarea Guvernului României, terț față de contractul respectiv, la aprobarea unui act adițional ulterior expirării duratei contractului. Totodată, în opinia recurentului, o astfel de retroactivitate a actului adițional, precum cea dispusă de instanța de fond, ar fi în contradicție cu principiul de rang constituțional consacrat prin dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată. În altă ordine de idei, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ poate fi dispusă numai în condițiile în care se constată refuzul nejustificat al acesteia de a proceda în sensul solicitat. În cazul de față, instanței de fond îi revenea sarcina de a analiza dacă există un refuz al Guvernul României de a adopta un act administrativ, iar în caz afirmativ, dacă refuzul este sau nu justificat. Însă, chiar din considerentele hotărârii instanței de fond reiese faptul că, eventuala obligația a Guvernului României de a aproba un act adițional la contractul de servicii publice pentru perioada 2012-2015 al Societății Comerciale A. - S.R.L. era subsecventă obligațiilor altor entități, obligații care nu au fost îndeplinite, astfel încât, în speță, nu se poate vorbi despre o conduită a Guvernului României care să poată fi asimilată unui refuz nejustificat, exprimat cu exces de putere, nefiind probată o încălcarea de către această autoritate publică a drepturilor legitime ale intimatei-reclamante. S-a mai arătat că, Guvernul României nu se poate substitui autorităților publice competente pentru realizarea etapelor legale ale procedurilor de elaborare a respectivului proiect de hotărâre, iar cererea reclamantei de obligare a Guvernului la adoptarea actului administrativ excede competenței instanței judecătorești care, la rândul său, nu se poate substitui instituțiilor specializate în exercitarea atribuțiilor lor legale. În concluzie, întrucât nu s-a probat că s-ar fi finalizat etapa de inițiere a proiectului actului administrativ solicitat de intimata-reclamantă, în speță nu putea fi reținut un refuz nejustificat al executivului, cât timp nu au fost întrunite condițiile prevăzute de normele juridice speciale care reglementează procedurile de elaborare si aprobare a unei hotărâri de guvern. Soluționarea pe fond a cererii grefate pe un aparent control de legalitate a refuzului nejustificat, în sensul înlăturării procedurilor de evaluare și elaborare a proiectului de act normativ și al obligării la emiterea actului administrativ, nu cade direct în sarcina instanței de contencios administrativ, care la rândul său nu poate ignora ori suplini neîndeplinirea condițiilor legale enunțate în antecedență. În acest sens, reamintește că Legea contenciosului administrativ român nu reglementează la nivel de principiu contenciosul de plină jurisdicție, mai precis nu reglementează posibilitatea ca jurisdicția judiciară de contencios administrativ să se substituie autorității administrative, iar conflictul să fie tranșat prin adoptarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie rezolvat de o manieră directă și completă raportul juridic de conflict. Pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului formulat împotriva sentinței nr. 54/05.08.2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016. casarea în parte a acesteia și respingerea acțiunii fată de Guvernul României ca nefondată. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 483 și urm. din C. proc. civ. 4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinările formulate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. față de recursurile promovate de pârâții Ministerul Transporturilor, Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, s-a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate și menținerea ca legală a sentinței de fond. Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a formulat, la rândul său, întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei și admiterea celorlalte recursuri declarate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului. Prin întâmpinarea sa, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a invocat excepția excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea recursului reclamantei A. S.R.L. ca neîntemeiat. De asemenea, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a depus la dosar răspuns la întâmpinarea recurentei-reclamante, reiterând apărările formulate și prin întâmpinare. Recurenta-reclamantă a depus, de asemenea, răspunsuri față de întâmpinările formulate de recurenții-pârâți, solicitând înlăturarea apărărilor și excepțiilor invocate ca neîntemeiate. 5. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Cu titlu prealabil, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, prin întâmpinarea formulată, intimata Autoritatea pentru Reformă Feroviară invocă, excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește, însă, în primul rând se observă că, această parte nu a declarat recurs în prezenta cauză, astfel că în ceea ce privește acest aspect sentința primei instanțe a intrat în puterea lucrului judecat, iar pe de altă parte, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a fost înființată prin adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 62/2016 al cărei scop a fost definit în cuprinsul art. 1 "instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, cu preluarea activităților prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. d) și e) și atribuțiilor corespunzătoare acestora din cadrul aparatului propriu al Ministerului Transporturilor" precum și implementarea reformei în sectorul feroviar, conform direcțiilor stabilite în Master Planul General de Transport, document aprobat prin H.G. nr. 666/2016. Printre atribuțiile stabilite se numără si cele referitoare la încheierea si gestionarea contractelor de servicii cu operatorii de transport public feroviar de călători, precum și plata sumelor cu titlu de subvenții, alocate în acest scop de la bugetul de stat. Cu privire la recursul formulat de recurenta reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte reține că este nefondat, urmând a fi respins avându-se în vedere următoarele: Recurenta reclamantă și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reține că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte: Contrar susținerilor recurentei reclamante, în speță au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conțină "expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Recurenta a susținut că, instanța de fond nu a motivat respingerea petitului de obligare a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov la plata despăgubirilor și că, pentru a motiva respingerea cererii de obligare a DGRFP Brașov la plata despăgubirilor instanța trimite la argumentele reținute pentru admiterea petitului nr. 1 (cererea de obligarea a Ministerului Transporturilor la adoptarea Actului adițional pentru anul 2015). In susținerea acestei soluții, instanța de fond retine ca Ministerul Transporturilor este unicul responsabil pentru neadoptarea Actului adițional pentru anul 2015". Aceste susțineri sunt neîntemeiate, avându-se în vedere faptul că, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătorești. În concepția legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii. În speță, judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentei reclamante, cât și pe cele ale pârâților, și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa. Nu în ultimul rând, Curtea reține că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Ca principiu, instanța de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial. Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt și de drept cuprinse de sentința recurată, se reține că, prima instanță a respectat întrutotul exigențele motivării acesteia, conform art. 425 alin. 1lit. b) C. proc. civ., recurenta având posibilitatea de a evalua conținutul concret al sentinței atacate și a-și formula și structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente. Cu privire la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte reține că, sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive: Instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor de lege incidente în cauză, respectiv, art. 37, art. 38, art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998. Potrivit art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române: "Raporturile dintre societățile naționale și/sau societățile comerciale care efectuează transport feroviar public de călători, având statut de operatori de transport feroviar, pe de o parte, și instituțiile publice, pe de altă parte, se reglementează prin contracte de servicii publice, încheiate cu Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului în numele statului". Prevederile art. 39 din același act normativ completează dispozițiile art. 38, astfel: "contractele prevăzute la art. 37 și 38 se încheie pentru o durată de până la 5 ani, se aprobă de către Guvern și se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat." Contrar susținerilor recurentei, prin neaprobarea Actului adițional pe anul 2015 prin hotărâre de Guvern, DGRFP Brașov -Serviciul de Inspecție Economico Financiară nu dispune de indicatorii economici totali ce trebuie realizați de operatorul economic (nr. tren- km de realizat; nr. călători - km de transportat; veniturile minime de realizat; cheltuielile maxime admise; compensația la care are dreptul operatorul economic în cauză) și nici de eventuale "noi condiții de realizat". Pentru perioada ianuarie 2015 - noiembrie 2015, organele de control din cadrul Serviciului Inspecție Economico Financiară au avizat lunar Notele de fundamentare și justificare a subvențiilor/transferurilor primite de la bugetul de stat pentru transportul feroviar public de călători ținînd cont de faptul că S.C. A. S.R.L. se încadrează în repartizarea creditelor bugetare (reprezentând subvenții pentru transportul feroviar public de călători pe anul 2015) aprobată de Ministrul Transporturilor, comunicate recurentei prin adresa din 17.04.2015 și adresa din 30.10.2015. Aceste aspecte nu pot fi luate în considerare în ultima lună a anului 2015 fără cunoașterea integrală a indicatorilor care vor fi cuprinși numai în Actul adițional pentru anul 2015. Așadar, lipsa actului adițional pentru anul 2015 a dus la neavizarea notei de fundamentare pentru luna decembrie 2015. Cu privire la recursurile formulate de către recurenții pârâți Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Recurenții pârâți Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și-au întemeiat cererile de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - când instanța a depășit atribuțiile judecătorești; art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, iar recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. . Avându-se în vedere similitudinea în parte a criticilor invocate de cei trei recurenți pârâți, urmează ca motivele de recurs ale acestora să fie grupate și analizate împreună. Cu privire la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, susținerile recurenților pârâți Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, întrucât, prima instanță soluționând cauza, nu a săvârșit un act pe care numai puterea legislativă sau executivă îl putea face. Înalta Curte constată că, prima instanță, prin sentința recurată a obligat pârâtul Ministerul Transporturilor să își îndeplinească obligațiile contractuale, astfel cum sunt prevăzute de art. 6 din Contractul de servicii publice pentru perioada 2012-2015 aprobat prin H.G. nr. 74/2012, adică să adopte un Act adiținal care să reglementeze vidul legislativ creat în anul 2015, care nu i-a permis recurentei reclamante să încaseze întreaga sumă datorată cu titlu de compensație - preț- pentru serviciul public prestat. Așa fiind, în cauză, nu există incursiunea instanței în atribuțiile puterii executive sau legislative. Susținerile recurenților nu pot fi primite, întrucât ar însemna că, instanțele nu ar putea să instituie în sarcina autorităților respectarea unei obligații de a face, nici chiar atunci când refuzul de a executa o astfel de obligație este contrar legii. Argumentele recurentului pârât Ministerului Transporturilor, în sensul că, avizorii externi ai proiectului de Hotărâre de Guvern consideră că, nu s-ar mai putea aproba Actul adițional pentru anul 2015 și că, hotărârea nu le-ar fi opozabilă sunt neîntemeiate, ținându-se cont de dispozițiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că, hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora". Soluția instanței de obligare a Ministerului Transporturilor la încheierea Actului Adițional pentru anul 2015 este în acord cu dispozițiile art. 1527 din Noul C. civ., care recunosc creditorului dreptul la executarea în natură a obligației, și totodată se circumscrie soluției pe care o poate da instanța de contencios administrativ conform art. 18 alin. (4) pct. c din Legea nr. 554/2004, în sensul de a impune Ministerului îndeplinirea obligațiilor contractuale prevăzute în art. 6 din Contractul de servicii publice pentru perioada 2012-2015, mai exact obligația actualizării anuale a contractului d servicii publice, după abrobarea bugetului de stat. În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, susținerile recurenților pârâți Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, întrucât, hotărârea primei instanțe este amplu motivată, fiind arătate toate argumentele de fapt și de drept care au contribuit la formarea convingerii judecătorului în ceea ce privește fondul litigiului dedus judecății, pentru toate măsurile contestate în prezentul litigiu. De asemenea, judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților, care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument. Or, analizând hotărârea, se poate observa că, aceasta are o motivare logică, coerentă, clară, concisă. Este neîntemeiată susținerea recurentului pârât Ministerul Transporturilor, în sensul că, prima instanță nu ar fi soluționat excepția inadmisibilității invocată prin notele de ședință din data de 28.05.2019, întrucât din considerentele sentinței recurate, reiese că, această excepție a fost tratată și analizată ca o apărare de fond. În mod corect instanța de fond a tratat așa zisa excepție de inadmisibilitate, drept o apărare de fond, atunci când a reținut, în baza unei analize extinse, că Ministerul Transporturilor nu și-a îndeplinit o obligație contractuală, respectiv că, în speță, nu este vorba despre ipoteza încălcării principiului neretroactivității legii, cât timp situația juridică generată de contractul de servicii nu este una definitiv stinsă, iar prin elaborarea și aprobarea Actului Adițional pentru anul 2015 nu s-ar atribui alte efecte juridice situației generate de H.G. nr. 74/2012. Cu privire la criticile recurenților pârâți Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Infrastructur