ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 692/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Ministerul Transporturilor și Guvernul României, a solicitat instanței să constate nulitatea ar. 5 alin. (1) pct. c din H.G. nr. 455/2014 și, în principal, să se constate nulitatea absolută a clauzei de la art. 11 alin. (1) pct. 2 din Anexa 3 la Hotărârea nr. 455/2014 a Guvernului României, respectiv Contractul de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al societății reclamante.

În subsidiar, solicită să se constate ca nescrisă clauza de la art. 11 alin. (1) pct. 2 din Contractul de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al S.C. A. S.R.L publicat în Anexa 3 la Hotărârea nr. 455/2014 a Guvernului României.

Ulterior, reclamanta A. S.R.L a formulat cerere adițională, completând cererea inițială, solicitând să se dispună obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Transporturilor la plata sumei de 1.132.752,37 RON reprezentând diferența de preț al prestațiilor de transport feroviar de călători efectuate în cursul anului 2014, precum și plata sumei de 16.898,181 RON, reprezentând dobânda legală, începând cu data de 21.01.2015 și până la data de 25.08.2015 (data formulării acțiunii) plus dobânda legală până la plata efectivă.

Pe rolul Curții de Apel Cluj a fost înregistrat la data de 04.02.2015 dosarul nr. x prin care reclamanta A. S.R.L a solicitat instanței să dispună, în principal, obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Transporturilor la plata sumei de 262.580,96 RON daune interese pentru plata cu întârziere a subvenției compusă din dobânda legală și daune, în baza Contractului de servicii publice pentru perioada 2014-2015 încheiat de reclamantă, precum și la plata dobânzii legale, aferente sumei menționate de la data formulării acțiunii și până la plata efectivă.

În subsidiar, se solicită obligarea în solidar a pârâților Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Guvernul României la plata sumei de 262.580,96 RON daune interese pentru întârzierea semnării/aprobării prin hotărâre de guvern a Contractului de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al societății A. S.R.L., precum și la plata dobânzii legale aferente sumei datorate începând cu data înregistrării acțiunii și până la plata efectivă.

Pârâtul Ministerul Transporturilor a formulat la data de 22.04.2015 cerere de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice.

Prin încheierea de ședință din data de 12.05.2015 pronunțată în dosarul nr. x al Curții de Apel Cluj instanța a admis excepția conexității și a dispus trimiterea dosarului nr. x la dosarul nr. x, acest dosar fiind primul cu care a fost investită instanța.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 44/2016 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. x, a fost admisă în parte acțiunea completată și precizată, formulată de reclamanta A. S.R.L.

Astfel, a fost constatată ca nescrisă clauza de la art. 11 alin. (1) pct. 2 din Contractul de Servicii Publice pentru perioada 2014-2015 al A. S.R.L., publicat în Anexa 3 la H.G. nr. 455/28.05.2014.

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, a fost obligat la plata în favoarea reclamantei a sumei de 591.993,13 RON cu dobânda legală de la data de 31.01.2015, reprezentând diferența dintre compensația efectivă încasată și cea pe care ar fi trebuit să o încaseze precum și a sumei de 153.281,27 RON, daune interese pentru plata cu întârziere a subvenției, cu dobânda legală de la data de 04.02.2011.

Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Totodată a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 44/2016 a Curții de Apel Cluj, a formulat recurs atât reclamanta A. S.R.L. cât și pârâtul Ministerul Transporturilor.

I. Prin recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. s-a solicitat casarea în parte a sentinței recurate și, rejudecând să se admită în tot acțiunea introductivă în sensul constatării nulității art. 5 alin. (1) pct. c din H.G. nr. 455/28.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 415/2014, Partea I și constatarea nulității absolute a clauzei de la art. 11 alin. (1) pct. 2 din Anexa 3 la H.G. nr. 455/2014.

Recurenta-reclamantă critică sentința din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., respectiv pentru nemotivare cât și pentru aplicarea greșită a normelor de drept material, motivele de recurs fiind sintetizate pe două aspecte:

În speță nu a fost respectată procedura de aprobare a unei hotărâri de guvern iar instanța a reținut că la elaborarea actului au fost respectate prevederile Regulamentului, hotărârea instanței fiind nelegală și contradictorie, deoarece raportat la etapele procedurii de aprobare și la circumstanțele concrete ale speței rezultă că Ministerul Transporturilor nu a comunicat Guvernului forma inițială a Proiectului; nu a întocmit toate documentele impuse de Regulament în procedura de aprobare a hotărârii de guvern; nu a comunicat Guvernului toate documentele aferente Proiectului iar Guvernul nu a restituit Proiectul pentru completarea documentelor însoțitoare.

Hotărârea recurată este și contradictorie în condițiile în care deși se reține că există neconcordanțe între Proiectul inițial și cel publicat se reține totuși legalitatea procedurii de elaborare și aprobare.

Este evident că procedura de elaborare și aprobare a hotărârii de guvern nu a fost respectată fapt ce atrage nulitatea.

Cu privire la viciile de consimțământ care, în opinia recurentei atrag sancțiunea nulității art. 5 alin. (1) lit. c) din hotărârea de guvern, se arată că hotărârea instanței de fond este nemotivată, fiind aplicate greșit normele de drept material, în condițiile în care Guvernul a impus unilateral, printr-o prevedere a hotărârii de guvern, o limitare a compensației, care nu își are izvorul în lege și care ar fi trebuit să fie cuvenită și asumată de părțile contractante.

Instanța de fond a enumerat dispozițiile legale enunțând o concluzie fără a prezenta silogismul judiciar, o astfel de hotărâre nefiind motivată.

Concluzia primei instanțe în sensul că "nivelul maxim al compensației se calculează tot prin raportare la total venituri", este consecința aplicării greșite a legii, art. 5 alin. (4), art. 38 alin. (4) din O.U.G. nr. 12/1998, Anexa la Regulamentul CE nr. 1370/2007 neimpunând o limitare pe care Guvernul o adoptă prin hotărâre de guvern și nici nu stabilesc că nivelul compensațiilor se calculează prin raportare la total venituri.

Legea națională nu stabilește alocarea compensațiilor în funcție de veniturile totale realizate de operatorul de transport, ci doar în funcție de criteriile expres prevăzute.

De asemenea, Regulamentul european nr. 1370, privind stabilirea compensației, aplicabile pe plan național, nu impune limitarea compensațiilor în sensul stabilit de hotărârea de guvern, legiuitorul comunitar recunoscând inclusiv dreptul operatorului la un "profit rezonabil" care trebuie înțeles ca "rată de rentabilitate a capitalului care este normală pentru sectorul de activitate, respectiv dintr-un stat membru …" punct 6 din Anexă.

Cu privire la nulitatea art. 11 alin. (1) pct. 2 din Contract, se susține incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ.

Esențial este că reclamanta nu și-a exprimat consimțământul cu privire la modificarea clauzei de la art. 11 alin. (2) pct. 1 din Contract, astfel că actul juridic este "izbit de nulitate absolută", situație în care prima instanță a pronunțat o hotărâre contrară dispozițiilor art. 1179, art. 1182 și următoarele din C. civ.

Motivarea instanței este contradictorie în condițiile în care se reține lipsa consimțământului dar este validată teza ca nescrisă a clauzei.

Pentru considerentele expuse, se susține incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

II. Pârâtul Ministerul Transporturilor, a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 44/2016 a Curții de Apel Cluj, solicitând, în esență, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând să se respingă în tot acțiunea completată și precizată de reclamanta A. S.R.L.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea instanței nu este motivată, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material.

Hotărârea de Guvern nr. 455/2014, pentru aprobarea actelor adiționale nr. 1 pe anul 2014 la Contractele de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015 precum și Contractul de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al societății A. S.R.L., a fost adoptat de Guvernul României cu respectarea dispozițiilor art. 38 și 39 din O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe calea ferată și ale art. 6 din H.G. nr. 74/2012 pentru aprobarea contractelor de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015.

Concluzia instanței de fond, potrivit căreia Ministerul Transporturilor nu avea autorizarea de a modifica clauza de la art. 11 alin. (1) pct. 2 din Contract și ca atare a fost considerată nescrisă, este nelegală, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 1203 C. civ. .

Contractul de servicii publice încheiat cu A. S.R.L., este un Contract de activitate în înțelesul dispozițiilor art. 37 din O.U.G. nr. 12/1998 care se încheie pe o durată de 4 ani și se aprobă de Guvern, fiind actualizat anual, după aprobarea bugetului de stat, prin H.G. nr. 455/2014 fiind aprobat Contractul de servicii publice pentru anul 2014-2015.

Analizând legalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) pct. c din H.G. nr. 455/2014, instanța a reținut că, compensația serviciilor publice sociale pentru transportul feroviar public de călători se primește de la bugetul de stat dar nici unul din actele normative reținut de instanță nu stabilește obligativitatea Ministerul Transporturilor de a modifica dispozițiile H.G. nr. 455/2014, condițiile de acordare a subvenției de stat fiind stabilite prin Hotărâre de Guvern.

Instanța de fond a fost în eroare atunci când a dispus obligarea Ministerului Transporturilor la plata sumei de 591.999,13 RON.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile legale incidente, acordarea subvențiilor de la bugetul de stat pentru prestarea serviciilor publice de transport feroviar de călători, clauzele contractuale se activează numai după publicarea hotărârii de aprobare a Contractului de Servicii în Monitorul Oficial, condițiile de acordare a subvenției către reclamanta A. S.R.L. fiind îndeplinite după publicarea în Monitorul Oficial a H.G. nr. 455/2014.

Ca urmare, concluzia instanței de fond potrivit căreia formalitatea aprobării prin hotărâre de guvern nu ar constitui o condiție de validitate a contractului este total eronat.

Instanța de fond nu a motivat sentința cu privire la plata sumei de 591.993,13 RON, o astfel de hotărâre încălcând atât dispozițiile C. proc. civ. cât și dispozițiile art. 6 din CEDO.

Obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei pretinse de reclamantă nu are un suport legal, penalitățile nefiind reglementate de lege și Contractul încheiat de A. S.R.L.

Mai mult, Ministerul Transporturilor efectuează deschiderile de credite bugetare și transmite sumele operatorilor de transport în raport de prevederile bugetare aprobate și transmise de Ministerul Finanțelor Publice pe trimestre, iar calculul sumelor cuvenite potrivit indicatorilor realizați se face de Ministerul Transporturilor care acordă compensațiile de la bugetul de stat, la sfârșitul lunii ianuarie pentru anul anterior.

Fiecare deschidere bugetară se face cu încadrarea în bugetul aprobat la nivelul anului și trimestrului, iar prin actele normative incidente nu se stabilește un termen de plată astfel încât să poată fi calculate penalități.

Cererea de chemare în garanție a fost respinsă în mod greșit de prima instanță raportat la dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 coroborat cu prevederile art. 2 lit. e) și f) din H.G. nr. 34/2001, Ministerul Finanțelor Publice fiind entitatea care asigură administrarea bugetului de stat, fiind în măsură să asigure fondurile necesare pentru satisfacerea creanțelor ce fac obiectul prezentei cauze.

În ceea ce privește obligarea recurentei -pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20.000 RON, se apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel că în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate în cauză

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând totodată excepția tardivității recursului.

În opinia reclamantei, instanța de fond în mod corect a aplicat și interpretat dispozițiile art. 1255 din C. civ., clauza de la art. 11 alin. (1) pct. 2 fiind o clauză standard care trebuia acceptată expres, conform art. 1202 și 1203 C. civ.

Reclamanta, în combaterea motivelor de recurs, formulate de intimatul Ministerul Transporturilor a reluat argumentele expuse prin cererea de chemare în judecată, concluzionând că motivele de recurs invocate de pârât nu sunt incidente.

Și pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului formulat de A. S.R.L.

Prin întâmpinare, intimatul Guvernul României a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, având în vedere că recurentul-reclamant a promovat acțiunea la data de 18.12.2014 fără a parcurge procedura prealabilă, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, se arată că H.G. nr. 455/2014 a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor naționale și comunitare, respectiv Regulamentul CE nr. 1370/2007 al Parlamentului European și la Consiliului privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentului CEE nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului, art. 38 și 39 din O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române și art. 6 din H.G. nr. 74/2012 privind aprobarea contractelor de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015.

Prin H.G. nr. 455/2014 s-a dispus actualizarea obligațiilor de servicii publice sociale în domeniul transportului feroviar de călători pentru anul 2014 fiind aprobat și Contractul de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al S.C. A. S.R.L. acest fapt fiind necesar ca urmare a încetării activității fostului operator de transport feroviar de călători, contractul de servicii publice încheiat cu noul operator fiind în concordanță cu contractele încheiate în anul 2012 pentru perioada 2012-2015 a celor patru operatori inițiali.

Pachetul minim social al noului operator de transport este cuprins în pachetul minim social prevăzut în proiectul de H.G. privind aprobarea Actului Adițional pentru anul 2014 la Contractul de activitate pentru perioada 2012-2015 al Consiliului Național de Căi Ferate pentru care se primesc subvenții/compensații de la bugetul de stat ca plata pentru susținerea transportului feroviar public de călători.

Pentru anul 2014, s-a stabilit ca ponderea indicatorului călător-km să crească de la 20% la 30% și, ca urmare, în mod legal Executivul a adoptat actul administrativ de aprobare a Contractului de servicii publice pentru perioada 2012-2015.

Dispozițiile art. 5 alin. (1) pct. c din H.G. nr. 455/2014, reluate la art. 11 alin. (1) pct. 2 din Anexa 3 la H.G. nr. 455/2014, nu contravin prevederilor legale, respectiv celor ale art. 5 alin. (4), art. 30 alin. (3) și art. 31 din O.U.G. nr. 12/1998, nivelul maxim al compensației fiind calculat tot prin raportare la total venituri.

Recurentul-pârât Ministerul Transporturilor a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de Guvernul României.

Și recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinarea depus de Guvernul României solicitând, în esență, respingerea excepției lipsei procedurii prealabile ca inadmisibilă având în vedere că prima instanță s-a pronunțat asupra excepției la data de 17.06.2015 iar intimatul Guvernul României nu a formulat recurs împotriva încheierii menționate

Pe fondul cauzei, se arată că Guvernul a impus unilateral, printr-o prevedere din H.G., o limitare a compensației care nu își au izvorul în lege.

La data de 25.08.2016, au fost depuse la dosar Note de ședință de către recurentul-pârât Ministerul Transporturilor fiind anexate în copie, adresa nr. x/2016 a Direcției Economice din Ministerul Transporturilor și anexele la care se face referire, probe administrate în raport de dispozițiile art. 492 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 28.09.2017 a formulat întâmpinare intimatul Ministerul Transporturilor, cu depășirea termenului prevăzut de art. 493 alin. (1) raportat la art. 201 alin. (1) C. proc. civ., prin care a solicitat menținerea sentinței recurate cu privire la soluția pronunțată pe cererea formulată de Ministerul Transporturilor privind chemarea în garanție a Ministerul Finanțelor Publice.

Procedura de filtru

În procedura de filtru a recursului, reglementată de dispozițiile art. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs formulate de recurenți, a întâmpinărilor și a răspunsurilor la întâmpinare, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor formulate în cauză, raport ce a fost comunicat părților, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurentul-pârât Ministerul Transporturilor, la solicitarea instanței, a depus la dosar acte privind declararea în termen a recursului formulat împotriva sentinței 44/2016 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

În ședința din data de 12 decembrie 2017, instanța a admis în principiu recursurile formulate de reclamanta A. S.R.L. și pârâtul Ministerul Transporturilor, părțile fiind citate în ședință publică.

Chestiuni prealabile

Cu privire la excepția tardivității recursului formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor, instanța s-a pronunțat prin raportul întocmit conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., recursul fiind admis în principiu, astfel că nu se impune o nouă analiză a aceleiași excepții reiterate de recurenta S.C. A. S.R.L. în ședința publică din data de 21 februarie 2018.

Excepția lipsei procedurii prealabile invocată de Ministerul Finanțelor Publice a fost calificată de instanța de recurs ca apărare de fiind ținând cont de faptul că prima instanță s-a pronunțat asupra excepției, iar intimatul nu formulat recurs împotriva hotărârii pronunțate în cauză.

Cu privire la actele depuse de recurentul Ministerul Transporturilor, se constată că au fost administrate cu respectarea dispozițiilor art. 492 alin. (2) C. proc. civ., cu precizarea că o mare parte din actele depuse se afla la dosarul de fond respectiv dosarul conexat nr. x/2015 și dosarul nr. x.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate de recurenți, de apărările expuse, ținând cont, totodată, de dispozițiile legale incidente se constată următoarele.

Dispozițiile art. 488 alinl. 1 pct. 6 C. proc. civ. vizează situațiile în care hotărârea nu este motivată sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii dar sentința recurată este dată cu respectarea dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ., instanța de fond stabilind împrejurările de fapt esențiale, evocând normele substanțiale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv fiind susținută prin considerentele expuse cu privire la criticile invocate vizând nulitatea parțială a H.G. nr. 455/2014.

Instanța de fond a arătat pe larg considerentele avute în vedere în raport de care a constatat legalitatea procedurii de elaborare și aprobare a H.G. nr. 455/2014 cât și motivele pentru care a înlăturat argumentele reclamantului vizând lipsa consimțământului la încheierea contractului, argumentele expuse fiind clare, raționamentul logico-juridic nefiind contradictoriu.

Doctrina și jurisprudența au statuat că judecătorul nu este obligat să răspundă fiecărui argument invocat de părți în susținerea uneia și aceleiași cereri iar în condițiile în care instanța a examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, fără a se putea reține contradictorialitatea invocată de recurenta-reclamantă, se constată că motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) cpt. 6 C. proc. civ. nu sunt incidente.

Neîntemeiate sunt și criticile invocate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând aplicarea greșită a normelor de drept material.

Fără a relua situația de fapt expusă pe larg de prima instanță și necontestată de părțile litigante, se constată că recurenta-reclamantă a solicitat instanței, în principal să constate nulitatea absolută a art. 5 alin. (1) pct. c din Hotărârea nr. 455/2014 a Guvernului României și a clauzei de la art. 11 alin. (1) pct. 2 din Anexa la H.G. iar în subsidiar, să se constate ca nescrisă clauza de la art. 11 alin. (1) pct. 2 din Contractul de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al societății A. S.R.L. publicat în Anexa 3 la H.G. nr. 455/2014.

Criticile expuse de recurentă prin motivele de recurs, vizează nulitatea art. 5 alin. (1) lit. c) din Hotărârea nr. 455/2014 cu referire la viciile de procedură la elaborarea și aprobarea hotărârii de guvern atacate dar și prin raportare la prevederile art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 12/1998 și la Anexa Regulamentului CE nr. 1370/2007.

Prin H.G. nr. 455/2014 au fost aprobate actele adiționale nr. 1 pe anul 2014 la contractele de servicii public în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015, aprobate prin H.G. nr. 74/2012 precum și a Contractului de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al S.C. A. S.R.L.

Recurenta-reclamantă a solicitat nulitatea art. 5 alin. (1) pct. c din H.G. nr. 455/2014 față de dispozițiile O.U.G. nr. 12/1998 și Regulamentul CE nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului precizând totodată că există o "reală discrepanță între textul semnat de subscrisa și textul publicat în Monitorul Oficial".

Deși reclamanta a solicitat instanței să constate nulitatea art. 5 alin. (1) pct. c din H.G., prin motivele de recurs se invocă "neregularități ce atrag nelegalitatea procedurii de elaborare a H.G.", instanța de recurs urmând să verifice legalitatea hotărârii recurate cu respectarea dispozițiilor art. 494 raportat la art. 478 alin. (2) teza unu, art. 397 alin. (1) și art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, în temeiul art. 108 din Constituția Românie, republicată, și art. 38 și 39 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 12/1998, privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, a fost adoptată Hotărârea de Guvern nr. 74/2012 privind aprobarea Contractelor de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015 respectiv al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători CFR S.A. (Anexa 1), al S.C. B. (Anexa 2), al S.C. C. S.R.L. (Anexa 3) al S.C. D. S.A. (Anexa IV) și al S.C. E. S.R.L. (anexa V).

În perioada de valabilitate a Contractului de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015, S.C. A. S.R.L. a preluat activitatea de transport feroviar de călători a S.C. C. S.R.L., contractul de servicii publice pentru perioada 2012-2015 fiind prevăzut în Anexa III al H.G. nr. 74/2012.

Potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998 republicată, cu modificările și completările ulterioare "Contractele prevăzute de art. 37 și 38 se încheie pentru o durată de până la 5 ani, se aprobă de către Guvern și se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat.

Potrivit art. 5 alin. (4) din același act normativ "Diferența dintre tarifele stabilite pentru transportul feroviar public de călători și costurile reale de transport, la care se adaugă o cotă de profit de maxim 3% constituie compensația serviciilor publice sociale pentru transportul feroviar public de călători și se primesc de operatorii de transport, nediscriminatoriu, de la bugetul de stat".

Prin art. 5 din H.G. nr. 455/2014 pentru aprobarea actelor adiționale nr. 1 la Contractele de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015, aprobate prin H.G. nr. 74/2012, precum și a Contractului de servicii publice în perioada 2014-2015 de S.C. A. S.R.L. au fost aprobate condițiile de acordare a compensațiilor în transportul feroviar de călători, în anul 2014 pentru toți operatorii de transport feroviar de călători, în condiții identice și nediscriminatoriu, contractele și actele adiționale fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 415 din 04.06.2014.

Prin H.G. nr. 455/2014 s-a dispus actualizarea pentru anul 2015 a pachetului minim social în transportul feroviar de călători iar potrivit art. 5 alin. (1) lit. c), a) cărui nulitate a fost solicitată, procentul maxim al compensației nu poate depăși 75% din total venituri pentru trenurile A. și 85% din total venituri pentru trenurile Regio.

Ponderea indicatorului călător-km a fost stabilită în raport de dispozițiile Legii nr. 361/2013 privind ratificarea Angajamentului Stand-by de tip preventiv dintre România și Fondul Monetar Internațional, convenit prin Scrisoarea de intenție semnată de autoritățile române la București la 12 septembrie 2013 și aprobate prin Decizia Consiliului directorilor executivi al Fondului Monetar Internațional din 27 septembrie 2013, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 455/2014 fiind legale.

Ministerul Transporturilor care deține autoritatea de stat în domeniul transporturilor feroviare a elaborat proiectul de act normativ, fiind solicitate avizele necesare conform art. 9 din Legea nr. 24/2000 ținând cont, totodată, de dispozițiile H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea aprobării/adoptării, fiind respectată atât procedura de elaborare, reglementată în capitolul IV din actul normativ menționat cât și procedura de aprobare stabilită la Capitolul V, avizul Ministerului Justiției fiind solicitat în raport de dispozițiile art. 20 alin. (7) din Regulament.

Față de considerentele expuse, se constată că instanța de fond a interpretat și aplicat corect normele de drept material incidente, viciile de procedură invocate de recurentă vizând elaborarea și aprobarea H.G. nr. 455/2014 neputând fi reținute, la elaborarea actului normativ fiind respectate atât dispozițiile Legii nr. 24/2000 cât și ale H.G. nr. 561/2009.

Nici criticile vizând nulitatea art. 11 alin. (1) pct. 2 din Contractul de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al S.C. A. S.R.L., publicat în Monitorul Oficial nr. 415/2014 nu pot fi reținute.

Astfel, dispozițiile art. 11 alin. (1) pct. 2 din Contract, au preluat dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 455/2014, și vizează procentul maxim al compensației ce nu poate depăși 75% din totalul veniturilor pentru trenurile A. și 85% din totalul veniturilor pentru trenurile Regio.

Contractul de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al societății A. S.R.L. este un contract de activitate, conform art. 37 din O.U.G. nr. 12/1998, ce cuprinde elementele enumerate de art. 38 alin. (1) pct. 2 fiind aprobate de Guvern și se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat conform art. 39 din același act normativ.

Recurenta-reclamantă a acceptat oferta în condițiile art. 1178 noul C. proc. civ. și a executat contractul în condițiile legii speciale context în care nu se poate reține nulitatea dispozițiilor contractuale prin care au fost limitate compensațiile pentru operatorii de transport feroviar, subvențiile de la bugetul de stat fiind stabilite prin hotărâre de guvern și nu prin negocierile între Ministerul Transporturilor și operatorii de transport.

Nu în ultimul rând, limitarea cuantumului subvențiilor acordate de stat a fost dispusă de Guvern cu respectarea Regulamentului CE nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogarea Regulamentelor CEE nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului.

Față de considerentele expuse, se constată că motivele de recurs invocate de recurenta-reclamantă, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nu pot fi reținute.

Se reține că încheierea contractului de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al S.C. A. S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României nr. 415/4.06.2014, a fost determinată de încetarea activității de operator feroviar de călători efectuată de S.C. C. S.R.L., la data de 31.12.2013, noul operator de transport feroviar de călători încheind contractul de prestări servicii publice pentru perioada 2014-2015 în condițiile O.U.G. nr. 12/1998 republicată, cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr. 74/2012.

Prin H.G. nr. 455/2014 a fost aprobat actul adițional nr. x pe anul 2014 la vechile contracte de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015, fiind totodată stabilite și compensațiile pentru serviciu public în domeniul transportului feroviar, procentul minim social al noului operator de transport feroviar de călători fiind cuprins în pachetul minim social prevăzut de proiectul de Hotărâre de Guvern.

Pentru susținerea transportului feroviar public de călători statul alocă subvenții/compensații potrivit art. 5 alin. (1), (4)-(8) din O.U.G. nr. 12/1998.

Limitarea procentului maxim al compensației pentru anul 2014, stabilite la art. 5 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 455/2014 a fost preluată la art. 11 pct. 2 din Contractul de serviciu publice al S.C. A. S.R.L.

Stabilirea cuantumului subvențiilor/compensațiilor este atributul Statului Român în acord cu Regulamentul CE nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentului CE nr. 1191/69 și nr. 1107/70 al Consiliului, ponderea indicatorului călători-km fiind stabilită în raport de angajamentul de stand-by de tip preventiv dintre România și Fondul Monetar Internațional, convenit prin scrisoarea de intenție semnată de autoritățile române la București la 12 septembrie 2013 și aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi al Fondului Monetar Internațional din 27 septembrie 2013, ratificat prin Legea nr. 361/2013 și cu respectarea art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, conform căruia "Compensația de serviciu public pentru transportul feroviar public de călători se acordă operatorilor de transport feroviar de călători pe baza contractelor de servicii publice prevăzute la alin. (1), cu respectarea prevederilor Regulamentului CE nr. 1370/2007.

În conformitate cu prevederile pct. 2 din anexa la Regulamentul CE nr. 1370/2007, compensația de serviciu public acordată în cazul contractului de serviciu public atribuit conform alin. (2) nu poate depăși o sumă care corespunde efectului financiar net echivalent cu totalul efectelor pozitive sau negative, …" modul de calcul al efectului financiar net fiind stabilit la alin. (5) art. 4 din același act normativ.

Față de contextul factual expus, ținând cont și de dispozițiile art. 37 și 39 din O.U.G. nr. 12/1990 Contractul de prestări servicii publice pentru perioada 2014-2015 al S.C. A. S.R.L. este un contract de activitate ce se aprobă de Guvern, condițiile de acordare a subvențiilor de la bugetul de stat fiind stabilită prin H.G. .

Dispozițiile art. 11 alin. (1) pct. c din Contract sunt o transpunere a dispozițiilor art. 5 alin. (1) pct. c din H.G. nr. 4 55/2014, act normativ aprobat și adoptat cu respectarea dispozițiilor legale naționale și comunitare astfel că instanța de fond în mod greșit a interpretat normele de drept material aplicabile.

Fiind un contract de activitate în sensul dispozițiilor art. 37 și 39 din O.U.G. nr. 12/1990 (normă specială aplicabilă în cauză), în mod greșit se face trimitere de către prima instanță la incidența în cauză a dispozițiilor art. 1255 și 1203 C. civ. norma generală, cu atât mai mult cu cât Contractul a fost executat și subvenția/compensația stabilită prin Hotărâre de Guvern a fost încasată de recurenta-reclamantă.

Condițiile de acordare a subvenției de la bugetul de stat au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor H.G. nr. 455/2014, astfel că în mod greșit instanța a apreciat că recurenta-reclamantă este îndreptățită să încaseze diferența dintre compensația încasată în condițiile dispozițiilor H.G. nr. 455/2014 și cea pe care ar fi trebuit să o încaseze plus dobândă.

În raport de principiul subsidiarității prevăzut și de Regulamentul CE nr. 1370/2007, autoritățile competente au dreptul de a stabili criterii sociale și calitative menite să mențină și să ridice standardele de calitate pentru obligațiile de servicii publice, iar compensațiile ce se acordă, pentru a acoperi costurile ocazionate de îndeplinirea obligațiilor de serviciu public trebuie calculate în așa fel încât să nu existe compensarea în exces ținând cont și de articolele 4 și 6 din Anexa la Regulament.

Potrivit Regulamentului, compensația nu poate depăși ceea ce este necesar pentru acoperirea costurilor nete ocazionate de îndeplinirea obligațiilor de serviciu public, ținând seama de venitul generat prin aceasta și de un profit rezonabil.

Regulamentul CE 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului stabilește condițiile în care autoritățile, atunci când impun sau contractează obligații de serviciu public, compensează operatorii de servicii publice pentru costurile suportate.

Față de dispozițiile menționate, ținând cont și de legislația națională în vigoare, respectiv art. 38 alin. (1) și art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998, Contractele de servicii publice sunt încheiate de Ministerul Transporturilor, în numele statului cu operatorii de transport feroviar de călători, iar după aprobarea bugetului de stat se actualizează anual, contractele fiind aprobate prin Hotărâre de Guvern.

Ca urmare, dispozițiile art. 11 alin. (1) pct. 2 din Contract nu pot fi considerate nescrise prin raportare la dispozițiile ar. 1203 și 1255 C. civ. ca normă generală, dispozițiile contractului fiind stabilite în raport de dispozițiile Regulamentului CE nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, a Hotărârii de Guvern nr. 455/2014, art. 38, 39 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 12/1998 și art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 74/2012.

Compensația datorată pe anul 2014 conform clauzei contractuale, astfel cum a fost aprobat prin H.G. nr. 455/2014, a fost achitată către recurenta-reclamantă, pentru anul 2014, nivelul compensației de la bugetul de stat fiind identic pentru toți operatorii de transport feroviar care au încheiat Contracte de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 2012-2015, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 74/2012.

Suma de 591.993,13 RON reprezintă asigurarea unui profit de 3%, procent ce nu a fost prevăzut prin Contractul de servicii publice astfel cum a fost aprobat prin H.G. nr. 455/2014, subvenția unitară aferentă tren km și călător km fiind de 18,39476 RON/tren km și 254,301 RON/1000 călători km (anexa 2), nivelul total al compensației acordate fiind stabilit conform prevederilor bugetare aprobate pentru anul 2014.

Ca urmare, suma solicitată de recurenta-reclamantă, în cuantum de 591.993,13 RON plus dobânda legală, reprezentând o cotă de profit de 3% care nu a fost prevăzută în Contractul pe anul 2014, nu este datorată, nefiind cuprinsă în bugetul aprobat pentru susținerea serviciului public de la bugetul de stat.

Contractul de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al S.C. A. S.R.L., publicat în Monitorul Oficial nr. 415/4.06.2014 a intrat în vigoare la data de 4 iunie 2014.

Potrivit art. 4 alin. (3) din Contract, compensațiile vor fi primite conform documentelor justificative prezentate de S.C. A. S.R.L.

Din probatoriul administrat nu rezultă că recurenta-reclamantă a solicitat și prezentat lunar documente justificative pentru a se putea calcula dobânzile de întârziere solicitate, astfel că în mod greșit a fost admisă cererea vizând daunele interese în cuantum de 153.281,27 RON plus dobânda legală începând cu data de 04.02.2015.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L ca nefondat și va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor.

Ca urmare, casează sentința atacată și, rejudecând pe fond, va respinge acțiunea conexă completată și precizată, formulată de reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Transporturilor și Statul Român prin Ministerul Transporturilor, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 44 din 17 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva sentinței civile nr. 44 din 17 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată.

Respinge acțiunea completată și precizată formulată de reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Transporturilor și Statul Român prin Ministerul Transporturilor, ca neîntemeiată.

Menține dispoziția privind respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 februarie 2018.