ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 905/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Cluj,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC T.C.

SRL Cluj-Napoca a formulat acțiunea împotriva Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

obligarea pârâtului la plata sumei de 29.975.704,3433 RON reprezentând plata

serviciilor prestate de societate în temeiul contractului de servicii publice

pentru perioada 2012 - 2015, aprobat prin H.G. nr. 74/2012 și obligarea la

plata cheltuielilor de judecată.

de fond

Prin Sentința civilă

nr. 565/2013 din 21 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă

acțiunea reclamantei S.C. T.C. SRL Cluj-Napoca în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, apreciindu-se că pârâtul nu

datorează reclamantei sumele ce constituie obiectul acțiunii.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC T.C. SRL și a solicitat casarea

sentinței atacate și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii

s-a arătat că instanța de fond a analizat dispozițiile contractului de prestări

servicii publice pentru perioada 2012 - 2015, aprobat prin H.G. nr. 74/2012 și

modificat prin H.G. nr. 1263/2012, precum și ale actelor adiționale și anexelor

sale, dar din analiza acestora rezultă obligația ministerului, stabilită legal

și contractual, de a achita sumele compensatorii pentru prestarea serviciului public

de transport, diferența dintre veniturile obținute și costurile suportate la

care se adaugă o cotă de profit între 3% și 5%, astfel cum se prevede în art. 4

alin. (1) din contract, precum și în art. 11.

Soluția instanței de

fond a fost criticată și pentru că din interpretarea celor două clauze înscrise

în art. 11 alin. (4) și în Anexa 6 nu se poate aprecia că suma la care are

dreptul societatea ar fi limitată la cea alocată de la buget iar, pentru orice

sumă ce excede acesteia, Ministerul Transporturilor are posibilitatea de a

revizui bugetul.

Prevederile din Anexa

nr. VI, consideră recurenta, trebuie interpretate în sensul că, în bugetul

anului 2012 s-a alocat doar suma de 45.931 mii RON, având destinație de

compensație, deși nivelul acesteia trebuia să fie de 69.580 mii RON, dar, dată

fiind obligația expresă prevăzută de contract, de a revizui compensația până la

cuantumul stabilit care să includă și cota de profit, sumele ce rezultau din

diferență trebuia să fie prevăzute în bugetul din 2013.

În acest sens a fost

invocată chiar interpretarea pe care intimatul a dat-o acestor dispoziții

contractuale pentru anii anteriori anului 2012, iar în anul 2011 a fost

revizuită suma alocată inițial de la buget și a fost achitată în întregime

compensația, chiar a acordat o cotă de profit, dar în anul 2012 a interpretat

diferit acest contract.

S-a solicitat

admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii

reclamantei.

Inițial, recursul a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a

civilă, dar prin Încheierea nr. 239 din 28 ianuarie 2014 a fost scoasă cauza de

pe rol și înaintată Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei

Curți.

După înregistrarea

dosarului la această secție s-a procedat la regularizarea cererii de recurs,

iar recurenta a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea art. 1270 C. civ. și H.G.

nr. 74/2012 și a fost depusă taxa de timbru.

Intimatul Ministerul

Transporturilor a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, recurenta a depus răspuns la această întâmpinare și a fost întocmit

raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin Încheierea din 9

decembrie 2014 a fost admis în principiu raportul și pentru că recursul nu a

putut fi soluționat potrivit art. 493 alin. (5) sau (6), s-a acordat termen în

ședință publică pentru soluționarea acestuia.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte va

respinge recursul pentru următoarele considerente.

Între recurentă și

intimat s-a încheiat contractul de servicii publice pentru perioada 2012 - 2015

aprobat prin H.G. nr. 74/2012 și, potrivit contractului, recurenta trebuia să

realizeze serviciul public social de transport feroviar de călători pe rutele

stabilite în contract, iar prin H.G. nr. 1.263/2012 a fost modificat contractul

încheiat.

Potrivit acestui

contract, astfel cum a fost modificat, recurenta s-a obligat să realizeze un

pachet minim social de 2.818 tren km (mii) și să asigure transportul a 85.000

mii călători, iar subvenția acordată de stat să fie de 45.931 mii RON.

Recurenta și-a

întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 4 din Contractul-cadru potrivit cărora:

„(1) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va aloca lunar sumele

compensatorii cuvenite Transferoviar Călători ca diferența între tarifele

stabilite cu avizul autorităților publice competente și costurile reale de

transport, la care se adaugă o cotă de profit cuprinsă între 3% și 5% din

costul respectiv, prevăzute prin bugetul de venituri și cheltuieli, urmând ca

până la data de 31 ianuarie a anului următor societatea să prezinte

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii dovada efectuării pachetului

minim social ce îi revenea, confirmată de Compania Naționala de Căi Ferate

"C.F.R." - SA.

(2) După aprobarea

Legii bugetului de stat și a trimestrializării bugetului, Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii va aduce la cunoștința T.C. repartizarea pe

trimestre a subvenției prin document aprobat de ordonatorul principal de

credite.

(3) Pentru

facilitățile de călătorie acordate, potrivit legii, pe baza contractuală

anumitor categorii de persoane, T.C. va primi compensații conform documentelor

justificative prezentate de aceasta”.

Au fost invocate, ca

temei al acțiunii și dispozițiile art. 11 din același contract-cadru,

dispoziții care prevăd că: „(1) Diferențele dintre tarifele stabilite pentru

transportul feroviar public de călători și costurile și costurile reale de

transport, la care se adaugă o cota de profit cuprinsă între 3% și 5%, ce

constituie compensația serviciilor publice sociale pentru transportul feroviar

public de călători se acorda pe baza indicatorului tren - km în funcție de realizarea

volumului de tren - km față de cel contractat prin prezentul contract.

(2) Nivelul maxim al

compensației poate ajunge până la 85% din veniturile totale din transportul de

călători (compensație plus venituri proprii).

(3) Nivelul

compensației de la bugetul de stat ca plata a serviciilor publice pentru

acoperirea diferenței dintre nivelul costurilor și cel al veniturilor realizate

din tarifele aprobate este prevăzut în anexa nr. 6.

(4) În cazuri bine

justificate Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va revizui

compensația către Transferoviar Călători în vederea asigurării pachetului minim

social stabilit prin prezentul contract”.

Instanța de fond a

respins acțiunea reclamantei, iar în motivare a invocat prevederile art. 4 și

art. 11 din contractul de servicii publice pentru perioada 2012 - 2015 aprobat

prin H.G. nr. 74/2012 și s-a arătat că nivelul compensației trebuie raportat la

realizarea pachetului minim social față de care reclamanta a justificat o

subvenție de 45.410.657 RON, sumă ce a fost achitată de pârâtul Ministerul

Transporturilor.

Față de aceste

susțineri, recurenta, în motivele de recurs, a reluat apărările privind

încălcarea art. 4 și 11 din Contractul-cadru, dar fără a combate cele reținute

de instanța de fond referitor la acordarea compensației în raport de efectuarea

pachetului minim social pe care s-a obligat să-l presteze.

Deși recurentul

susține că intimatul nu a respectat prevederile contractuale, susținerile sale

sunt nefondate deoarece interpretează incorect prevederile din contractul-cadru

încheiat între părți.

Din interpretarea

coroborată a prevederilor din contract rezultă că, într-adevăr, intimatul s-a

obligat să aloce sumele compensatorii, dar chiar în art. 4 alin. (1), se

prevede că până la 31 ianuarie a anului următor societatea să prezinte

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii dovada efectuării pachetului

minim social ce îi revenea, confirmată de Compania Națională de Căi Ferate CFR

SA.

Modul de calcul al

compensației este stabilit în art. 11 alin. (1) din contract și unde se prevede

că diferențele dintre tarifele stabilite pentru transportul feroviar public de

călători și costurile reale de transport, la care se adaugă o cotă de profit

cuprinsă între 3% și 5%, ce constituie compensația serviciilor publice sociale

pentru transportul feroviar public de călători, se acordă pe baza indicatorului

tren - km în funcție de realizarea volumului de tren - Km, față de cel

contractat.

Prin urmare, atât

art. 4 cât și art. 11 din contract condiționează plata compensațiilor de

efectuarea pachetului minim social.

Din actele depuse la

dosar rezultă că prin contract recurenta s-a obligat să realizeze un pachet

minim social de 2.818 mii tren km și să asigure transportul a 85.000 mii

călători, iar subvenția ce urma a fi acordată de stat se ridica la 45.931 mii

RON.

Din actele depuse la

dosar rezultă că, aspect de necontestat de către recurentă, că în anul 2012

aceasta a efectuat un volum de 2.785.947 tren km, sub valoarea la care s-a

obligat prin contract, iar pentru volumul prestat a primit subvenția calculată

în RON/tren km.

Dacă s-ar accepta

punctul de vedere al recurentei ar însemna că, deși nu a respectat obligația

contractuală asumată, să se solicite cocontractantului respectarea întocmai a

prevederilor contractuale, deși plata compensației care să includă cota de

profit și diferențele de tarife era condiționată de prestarea pachetului minim

social.

Numai în răspunsul la

întâmpinare recurenta a invocat faptul că nu ar fi prestat pachetul minim

social pentru că nici intimatul nu a respectat prevederile contractuale de a

aloca lunar sumele compensatorii, dar aceasta este o apărare nouă, invocată de

recurentă fără a exista posibilitatea verificărilor acestor susțineri, astfel

că acestea nu pot fi reținute.

Referirile recurentei

la anii anteriori anului 2012 sunt nefondate și nu pot fi folosite argumentele

legate de plata compensațiilor în acei ani pentru că vizează un alt contract de

servicii publice și nu au fost prezentate dovezi în legătură cu respectarea

prevederilor contractuale de către părți în vigoare la acea dată.

Apreciind că soluția

instanței de fond nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor

de drept material, în baza art. 496 Noul Cod procedura civilă raportat la art.

20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, recursul

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC T.C. SRL Cluj-Napoca împotriva Sentinței civile nr. 565 din 21

noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2015.

Procesat de GGC - LM