ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1234/2015

Decizia nr. 1234/2015

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 19 iunie 2013, reclamantul Ministerul Transporturilor a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 325.376,37 RON și a sumei de 210.000 euro reprezentând penalități datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor prevăzute prin contractul de vânzare-cumpărare din 12 noiembrie 2003.

Prin sentința civilă nr. 6370 din 28 octombrie 2013, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea formulată de reclamantul Ministerul Transporturilor în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL constatând prescris dreptul material la acțiune.

Prin decizia civilă nr. 354/2014 din 21 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantului Ministerul Transporturilor.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul Ministerul Transporturilor, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea deciziei recurate, desființarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin întâmpinarea formulată la data de 03 noiembrie 2014, intimata SC A. SRL a invocat excepția inadmisibilității recursului, motivat de faptul că acțiunea reclamantului are mai multe capete de cerere principale, fiecare de o valoare inferioară sumei de 500.000 RON, astfel încât potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., acțiunea nu este supusă recursului.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2015, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, prin care s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu.

Prin punctul de vedere depus la data de 13 februarie 2015, intimata SC A. SRL a reiterat excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare.

Analizând recursul formulat prin prisma excepției invocate, în conformitate cu art. 245-248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei îl reprezintă acțiunea în pretenții formulată de reclamantul Ministerul Transporturilor împotriva pârâtei SC A. SRL, respectiv obligarea acesteia la plata sumei de 325.376,37 RON și a sumei de 210.000 euro reprezentând penalități datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor prevăzute prin contractul de vânzare-cumpărare din 12 noiembrie 2003.

Prin precizarea de acțiune înregistrată la data de 17 iulie 2013, reclamantul a arătat că suma solicitată cu titlu de pretenții, se compune din:

- suma de 36.152,93 RON, potrivit clauzei 8.6 din contract, pentru anul V postprivatizare;

- suma de 36.152,93 RON, potrivit clauzei 8.7 din contract, pentru anul V postprivatizare;

- suma de 72.305,86 RON, potrivit clauzei 8.8 (iii) din contract, pentru anul V postprivatizare;

- suma de 72.305,86 RON, potrivit clauzei 8.9 din contract, pentru anul V postprivatizare;

- suma de 72.305,86 RON, potrivit clauzei 8.11 din contract, pentru anul V postprivatizare;

- suma de 36.152,93 RON, potrivit clauzei 8.13 din contract, pentru anul V postprivatizare;

- suma de 472.416 RON, echivalentul în lei a sumei de 105.000 euro, la un curs valutar de 4,4992 RON/euro, din data de 19 iunie 2013, pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin clauza 8.15.9, pentru anii I, II, III, IV și V;

- suma de 472.416 RON, echivalentul în RON a sumei de 105.000 euro, la un curs valutar de 4,4992 RON/euro, din data de 19 iunie 2013, pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin clauza 8.15.13, pentru anii I, II, III, IV și V.

Conform art. 99 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede că dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 01 ianuarie 2016.

Alin. (2) al aceluiași text legal prevede că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civila și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Așa fiind, potrivit dispozițiilor legale evocate, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON, pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, calea de atac este numai apelul.

Cu alte cuvinte, în accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs, care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac sau, după caz, la data pronunțării.

Așadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Recursul fiind o cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ. Cum, hotărârea atacată în cauză este definitivă conform art. 634 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că împotriva acesteia nu se mai poate exercita calea de atac a recursului.

În consecință, Înalta Curte, constată că recursul astfel promovat este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind supusă niciunei căi de atac, ca atare, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul Ministerul Transporturilor București împotriva deciziei civile nr. 354/2014 din 21 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția Vl-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 mai 2015.