A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 27664/03 formulată de VERDINO COSTRUZIONI S.r.l. și A. GIANGquINTO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are sediul la 25 septembrie 2007 într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinție, domnii A.B. Baka, I. Cabral Barreto, domnul Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, D. Popović, judecători, și domnul Dolle; graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 29 august 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și d a lua în considerare în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamanți, După ce a deliberat, face următoarea decizie de fapt Reclamanții sunt societatea Verdino Costruzioni S.r.l., în persoana administratorului său, domnul A. Gianquinto, precum și acesta din urmă. Dl Gianquinto este un resortisant italian, născut în 1949 și rezident în Benevent. Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către domnul S. Ferrara și domnul Ricciardi, avocați în Benevent. Ofițerul său, Ivo Maria Braguglia, și co-adjunctul său, dl Nicola Lettieri. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura de faliment printr-o hotărâre depusă la 23 aprilie 1998, Tribunalul din Benevent ( A declarat falimentul întreprinderii Verdino Costruzioni S.r.l. în persoana domnului A. Gianquinto, administratorul său (reprezentant lagale L La 24 noiembrie 1998, judecătorul l-a autorizat pe instanță să inițieze o procedură civilă pentru recuperarea anumitor creanțe ale societății declarate în faliment. Martie 1999, statul de pasiv al falimentului a fost declarat executoriu, iar comitetul creditorilor a fost constituit. La o dată nespecificată, judecătorul a solicitat lichidatorului explicații cu privire la întârzierea încheierii procedurii. La 5 decembrie 2002, lichidatorul a răspuns că două cauze civile inițiate pentru recuperarea creanțelor societății declarate în faliment erau încă în curs de desfășurare și că procedura de faliment ar fi fost încheiată fără întârziere după încheierea procedurilor menționate. Conform informațiilor furnizate de guvern la 12 septembrie 2005, procedura de faliment era încă în curs de desfășurare. Procedura introdusă în conformitate cu Legea Pinto la 26 mai 2003, societatea Verdino Costruzioni S.r.l. a introdus o acțiune în fața instanței din Roma în conformitate cu Legea Pinto privind încălcarea articolului 6 din convenție. Printr-o decizie depusă la 28 octombrie 2003, instanța de apel a respins această cerere și a considerat că societatea nu ar fi putut suferi o pagubă nepatrimonială, caracterizată prin suferințe și chinuri, și că prejudiciul asupra imaginii sau reputației societății nu a fost dovedit. La 24 noiembrie 2003, societatea s-a ocupat de casare. Reiserând acuzațiile prezentate în fața instanței de apel, ea a contestat, printre altele, faptul că instanța de apel a considerat că prejudiciul moral suferit nu fusese dovedit. Prin hotărârea pronunțată la 11 noiembrie 2005, Curtea de Casație a acceptat cererea societății, a clasat decizia instanței de apel din Roma și a trimis cauza în fața unei alte secțiuni a acesteia. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Campagnano c. Italia 77955/01, §§ 19-22, 23 martie 2006), Albanese c. Italia 77924/01, § 23-26, 23 martie 2006; și Astfel, articolele 49 și 146 din Legea privind falimentul dispun în părțile relevante ale acestora art. 49 Aproapele nu poate părăsi locul de reședință fără permisiunea judecătorului delegat și trebuie să se prezinte judecătorului, lichidatorului sau comitetului creditorilor ori de câte ori este convocat, cu excepția cazului în care, din cauza unui obstacol legitim, judecătorul are dreptul de a fi citat prin intermediul unui reprezentant. Judecătorul poate dispune ca cel care a fost încălcat să fie adus de către poliție dacă nu răspunde la convocare. art. 146 Administratorii și lichidatorii societăților sunt supuși obligațiilor impuse persoanei declarate în faliment, în sensul articolului 49 din Legea privind falimentul (...). Articolele 2448, 2449, 2472 și 2497 din Codul civil sunt astfel exprimate în părțile lor relevante art. 2448 Societatea pe acțiune se dizolvă (...) ca urmare a declarației de faliment.art. 2449 După ce societatea a fost dizolvată prin acțiune, administratorii nu mai pot efectua noi operațiuni (...). În termen de 30 de zile, ei trebuie să convoace adunarea pentru deciziile privind lichidarea. Administratorii sunt responsabili pentru conservarea bunurilor societății până în momentul în care bunurile respective sunt predate lichidatorilor. (...) art. 2472 Într-o societate cu răspundere limitată, numai societatea cu patrimoniul său răspunde obligațiilor sociale. art. 2497 În ceea ce privește dizolvarea și lichidarea societății cu răspundere limitată, articolele 2448-2457 din Codul civil se aplică. (...) GRIFS 1. 1 la Convenție, societatea se plânge că declarația de faliment a fost privată de bunurile sale, în special din cauza duratei procedurii. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, în ceea ce privește dreptul de acces la o instanță, se plânge că declarația de faliment a împiedicat să fie în justiție pentru apărarea intereselor sale. Invocând art. 13 din Convenție, societatea se plânge, de asemenea, că nu dispune de o acțiune efectivă pentru a se plânge de incapacitatea patrimonială și pentru a o soluționa ca urmare a eșecului acesteia. 2. Cauza invocată de dl A. Gianquinto Invoquour la art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, M. Gianquinto denunță limitarea libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii. ÎN DREPT 1. În ceea ce privește obiecțiunile ridicate de societate, în persoana domnului Gianquinto Guvernul susține că societatea nu a avut loc locus standi pentru a introduce această cerere. Reclamanții au explicat că observațiile guvernului au fost introduse cu întârziere și cu privire la teza acestuia din urmă. Curtea arată mai întâi că a stabilit la 13 octombrie 2005 termenul de depunere a observațiilor guvernului și că acesta din urmă, care și-a transmis observațiile în aceeași zi, a respectat termenul stabilit de Curte. Prin urmare, aceasta respinge excepția reclamanților. Curtea constată apoi că, în conformitate cu art. 2449 din Codul civil, în termen de 30 de zile de la declarația de faliment a unei societăți cu răspundere limitată (S.r.l.), administratorii trebuie să convoace adunarea pentru deciziile privind lichidarea acesteia. În plus, ca urmare a numirii lichidatorului societății, administratorul, care nu mai reprezintă societatea falimentară, încetează să existe din punct de vedere juridic, iar lichidatorul deviază reprezentantul legal al societății (a se vedea Curtea de Casație, Hotărârea nr. 85/2878). Curtea reamintește, de asemenea, că un membru al unei societăți nu poate acționa în fața Curții pentru a se plânge de o încălcare care afectează în mod direct societatea atunci când o instanță sociară poate acționa în numele acesteia (a se vedea Sud Fondi c. Italia, dec., n 759090/01, 3 septembrie 2004 și Agrotexim și alții c. Grecia, Hotărârea din 24 octombrie 1995, seria A n 330 A, § 66). În speță, Curtea arată că această parte a cererii a fost introdusă de societate, în persoana domnului A. Gianquinto. Acesta din urmă nu mai poate reprezenta societatea în urma punerii în faliment, nu are calitatea de a acționa în fața Curții în numele acesteia. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind incompatibilă cu rația personae cu dispozițiile Convenției, în sensul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție (a se vedea Vigani c. Italia, n 37455/02, dec., 11 mai 2006). 2. În ceea ce privește cauza invocată de dl A. Gianquinto În primul rând, guvernul arată că acțiunea prezentată în fața instanței de apel a Romei în conformitate cu legea Pinto a fost introdusă numai de către societatea reclamantă și nu de către domnul A. Gianquinto. Întrucât acesta din urmă a omis să-și ridice cauza în fața instanțelor naționale, a omis să epuizeze căile de atac interne. Prin urmare, această parte a cererii ar trebui declarată inadmisibilă. Tribunalul arată că, în urma falimentului societății, domnul A. Gianquinto a făcut obiectul unei limitări a libertății sale de circulație în sensul articolului 146 din Legea privind falimentul. În ianuarie 2003, Curtea de Casație a recunoscut pentru prima dată că repararea prejudiciului moral cauzat de durata unei proceduri de faliment trebuie să ia în considerare, printre altele, prelungirea incapacităților care decurg din statutul de "avariat." Curtea reamintește apoi că, începând cu 14 iulie 2003, hotărârea nr. 362 din 2003 nu mai putea fi ignorat de către public și că aceaceasta a fost de la acea dată că era necesar să se solicite ca declaranții să utilizeze această cale de atac în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție (Sgattoni c. Italia, nr. 77132/01, § 48, 6 octombrie 2005). Având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea consideră că M. Gianquinto ar fi putut introduce în mod eficient o cale de atac în fața instanței judecătorești competente în conformitate cu Legea Pinto pentru a se plânge de prelungirea limitării libertății sale de circulație. Prin urmare, Curtea decide să declare această parte a cererii inadmisibile pentru neobosirea căilor de atac interne în sensul articolului 35 § 1 și 4 din convenție. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 3 din Convenția la prezenta cauză. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Dolle F. Tulkens Modulul Președinte
de la requête n
o
27664/03
présentée par VERDINO COSTRUZIONI S.r.l. et A. GIANQUINTO
contre l’Italie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 25 septembre 2007 en une chambre composée de
:
M
me
présidente,
MM.
A.B. Baka,
M
me
M.
juges,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 29 août 2003,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants sont la société Verdino Costruzioni S.r.l., en la personne de son administrateur, M. A. Gianquinto, ainsi que ce dernier. M.
A.
Gianquinto est un ressortissant italien, né en 1949 et résidant à Bénévent. Les requérants sont représentés devant la Cour par M
es
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Ivo Maria Braguglia, et son coagent adjoint, M. Nicola Lettieri.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
La procédure de faillite
Par un jugement déposé le 23 avril 1998, le tribunal de Bénévent («
le tribunal
») déclara la faillite de la société Verdino Costruzioni S.r.l. en la personne de M. A. Gianquinto, son administrateur (
rappresentante legale
).
L’audience pour la vérification de l’état du passif de la faillite fut fixée au 19 octobre 1998.
Le 29 avril 1998, le syndic procéda à l’inventaire des biens de la société.
Le 13 juillet 1998, le juge délégué («
le juge
») demanda au syndic de déposer un rapport sur la faillite et, le 28 août 1998, le syndic déposa son rapport.
Le 24 novembre 1998, le juge autorisa le syndic à entamer une procédure civile afin de récupérer certaines créances de la société déclarée en faillite.
Après un renvoi d’audience, le 1
er
mars 1999, l’état du passif de la faillite fut déclaré exécutoire et le comité des créanciers fut constitué.
A une date non précisée, le juge demanda au syndic des explications quant au retard dans la clôture de la procédure.
Le 5 décembre 2002, le syndic répondit que deux affaires civiles entamées afin de récupérer des créances de la société déclarée en faillite étaient encore pendantes. Il indiqua également que la procédure de faillite aurait été close sans délai une fois lesdites procédures terminées.
Selon les informations fournies par le Gouvernement le 12 septembre 2005, la procédure de faillite était à cette date encore pendante.
2.
La procédure introduite conformément à la loi Pinto
Le 26 mai 2003, la société Verdino Costruzioni S.r.l. introduisit un recours devant la cour d’appel de Rome conformément à la loi Pinto se plaignant de la violation de l’article 6 de la Convention.
Par une décision déposée le 28 octobre 2003, la cour d’appel rejeta cette demande. Elle considéra que la société ne pouvait pas avoir subi un dommage non patrimonial, caractérisé par des souffrances et des angoisses, et que le préjudice de l’image ou de la réputation de la société n’avait pas été prouvé.
Le 24 novembre 2003, la société se pourvut en cassation. Réitérant les allégations présentées devant la cour d’appel, elle contesta, entre autres, le fait que la cour d’appel ait considéré que le préjudice moral prétendument subi n’avait pas été prouvé.
Par un arrêt déposé le 11 novembre 2005, la Cour de cassation fit droit à la demande de la société, cassa la décision de la cour d’appel de Rome et renvoya l’affaire devant une autre section de celle-ci.
B.
Le droit interne pertinent
Le droit interne pertinent est décrit dans les arrêts
Campagnano c.
Italie
(n
o
77955/01,
§§ 19-22, 23
mars 2006),
Albanese c. Italie
(n
o
77924/01, §§
23-26, 23 mars 2006) et
Vitiello c. Italie
(n
o
77962/01, §§
17-20, 23 mars 2006).
Les articles 49 et 146 de la loi sur la faillite disposent ainsi dans leurs parties pertinentes
:
Article 49
«
Le failli ne peut quitter son lieu de résidence sans autorisation du juge délégué et il doit se présenter audit juge, au syndic ou au comité des créanciers à chaque fois qu’il est convoqué, sauf si, en raison d’un empêchement légitime, le juge l’autorise à comparaître par l’intermédiaire d’un représentant.
Le juge peut faire amener le failli par la police s’il ne répond pas à la convocation.
»
Article 146
«
Les administrateurs et les liquidateurs des sociétés sont soumis aux obligations imposées à la personne déclarée en faillite, au sens de l’article 49 de la loi sur la faillite (...).
»
Les articles 2448, 2449, 2472 et 2497 du code civil sont ainsi libellés dans leurs parties pertinentes
:
Article 2448
«
La société par action se dissout (...) suite à la déclaration de faillite.
»
Article 2449
«
Une fois la société par action dissoute, les administrateur ne peuvent plus entreprendre des nouvelles opérations (...).
Dans un délai de trente jours, ils doivent convoquer l’assemblée pour les décisions relatives à la liquidation. Les administrateurs sont responsables de la conservation des biens de la société jusqu’au moment où lesdits biens sont remis aux liquidateurs. (...)
»
Article 2472
«
Dans une société à responsabilité limitée, seule la société avec son patrimoine répond des obligations sociales.
»
Article 2497
«
Quant à la dissolution et à la liquidation de la société à responsabilité limitée, les articles 2448 à 2457 du code civil trouvent application. (...)
»
1.Les griefs soulevés par la société, en la personne de M. A. Gianquinto
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, la société se plaint que la déclaration de faillite l’a privée de ses biens, notamment en raison de la durée de la procédure.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, quant au droit d’accès à un tribunal, elle se plaint que la déclaration de faillite l’a empêchée d’ester en justice pour la défense de ses intérêts.
Invoquant l’article 13 de la Convention, la société se plaint aussi de ne pas disposer d’un recours effectif afin de se plaindre de l’incapacité patrimoniale et procédurale la touchant suite à sa mise en faillite.
2.Le grief soulevé par M. A. Gianquinto
Invoquant l’article 2 du Protocole n
o
4 à la Convention, M.
A.
Gianquinto dénonce la limitation de sa liberté de circulation, notamment en raison de la durée de la procédure.
1.Quant aux griefs soulevés par la société, en la personne de M.
A.
Gianquinto
Le Gouvernement fait valoir que la société n’a pas le
locus standi
pour introduire cette requête.
Les requérants excipent d’emblée que les observations du Gouvernement ont été introduite tardivement et s’opposent à la thèse de ce dernier.
La Cour relève d’abord avoir fixé au 13 octobre 2005 le délai pour le dépôt des observations du Gouvernement et que ce dernier, ayant envoyé ses observations ce jour même, a respecté le délai imparti par la Cour. Elle rejette donc l’exception des requérants.
La Cour constate ensuite que, selon l’article 2449 du code civil, dans les trente jours suivant la déclaration de faillite d’une société à responsabilité limitée (S.r.l.), les administrateurs doivent convoquer l’assemblée pour les décisions relatives à sa liquidation. De plus, suite à la nomination du liquidateur de la société, l’administrateur, qui ne représente plus la société mise en faillite, cesse d’exister sur le plan juridique et le liquidateur dévient le représentant légal de cette dernière (voir Cour de cassation, arrêt n
o
85/2878).
La Cour rappelle aussi qu’un membre d’une société ne peut agir devant la Cour pour se plaindre d’une violation affectant directement la société lorsqu’un organe sociétaire peut agir au nom de celle-ci (voir
Sud Fondi c.
Italie
, déc., n
o
75909/01, 3 septembre 2004 et
Agrotexim et autres c.
Grèce
, arrêt du 24 octobre 1995, série A n
o
330
‑
En l’espèce, la Cour relève que cette partie de la requête a été introduite par la société, en la personne de M. A. Gianquinto. Ce dernier ne pouvant plus représenter la société à la suite de la mise en faillite, il n’a pas la qualité à agir devant la Cour pour le compte de celle-ci. Cette partie de la requête doit donc être rejetée comme étant incompatible
ratione personae
avec les dispositions de la Convention, au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de celle-ci (voir
Viganò c.
Italie
, n
o
37455/02, déc., 11 mai 2006).
2.Quant au grief soulevé par M. A. Gianquinto
Le Gouvernement relève d’abord que le recours présenté devant la cour d’appel de Rome conformément à la loi Pinto a été introduit uniquement par la société requérante et non pas par M. A. Gianquinto. Ce dernier ayant omis de soulever son grief devant les instances nationales, il a omis d’épuiser les voies de recours internes. Cette partie de la requête devrait donc être déclarée irrecevable.
Les requérants s’opposent à cette thèse.
La Cour relève d’emblée que, suite à la mise en faillite de la société, M.
o
362 de 2003, déposé au greffe le 14
janvier 2003, la Cour de cassation a pour la première fois reconnu que la réparation du dommage moral causé par la durée d’une procédure de faillite doit tenir compte, entre autres, de la prolongation des incapacités découlant du statut de failli.
La Cour rappelle ensuite avoir estimé que, à partir du 14 juillet 2003, l’arrêt n
o
362 de 2003 ne pouvait plus être ignoré du public et que c’était à compter de cette date qu’il fallait exiger des requérants qu’ils usent de ce recours aux fins de l’article 35 § 1 de la Convention (
Sgattoni c. Italie
, n
o
77132/01, §
48, 6
octobre 2005).
Compte tenu des considérations qui précèdent, la Cour estime que M.
A.
Gianquinto aurait pu efficacement introduire un recours devant la cour d’appel compétente conformément à la loi Pinto pour se plaindre du prolongement de la limitation de sa liberté de circulation.
La Cour décide donc de déclarer cette partie de la requête irrecevable pour non-épuisement des voies de recours internes au sens de l’article 35 §§
1 et 4 de la Convention.
En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article
29
§
3 de la Convention à la présente affaire.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
S.
Dollé
Greffière
Présidente