ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5765/2021

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09.05.2018, reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției: (1) anularea parțială a Ordinului nr. 567/C/06.02.2018 emis de Ministrul Justiției, respectiv a Ordinului nr. 580/C/06.02.2018 emis de Ministrul Justiției (cu referire la asistenții judiciari) în sensul modificării acestora în ceea ce privește cuantumul sporurilor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, respectiv al celor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, astfel cum acestea au fost acordate potrivit Anexei nr. 13 și a anexei la Ordinul nr. 580/C/06.02.2018 emis de Ministrul Justiției și (2) obligarea pârâtului să emită noi ordine de salarizare conform solicitării reclamanților.

Prin sentința nr. 843 din data de 6 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 843 din data de 6 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, în rejudecare, anularea Ordinului nr. 580/C/06.02.2018 emis de Ministrul Justiției (cu referire la asistenții judiciari) în sensul modificării acestora în ceea ce privește cuantumul sporurilor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, respectiv al celor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, astfel cum acestea au fost acordate potrivit Anexei nr. 13 și a anexei la Ordinul nr. 580/C/06.02.2018 emis de Ministrul Justiției și (2) obligarea pârâtului să emită noi ordine de salarizare conform solicitării reclamanților.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate criticile reclamanților cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 4, 5 din capitolul VIII, Secțiunea I din Anexa V din Legea-cadru 153/2017, ci s-a rezumat să preia apărările intimatului-pârât.

În motivarea cererii de recurs, recurenții au susținut că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 5, Capitolul VIII, Secțiunea I, din Anexa V a Legii nr. 153/2017, art. 24 din cap. III secțiunea III a Legii nr. 153/2017 și art. 25 din același act normativ.

În raport de dispozițiile speciale aplicabile personalului din Familia Ocupațională "Justiție", prevăzute de Anexa nr. V a legii 153/2017, potrivit anexei nr. 3 din ordinul contestat: sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este acordat în procent de aproximativ 14%, în loc de 25% cum era corect, potrivit noii legi de salarizare; sporul pentru păstrarea confidențialității, în cuantum de până la 5% nu a fost acordat.

Au mai arătat recurenții că suma totală a sporurilor nu este prevăzută pentru fiecare salariat în parte, ci per total ordonator principal de credite, raportat la fondul de salarii.

Potrivit disp. art. 24 din cap. III secțiunea III a Legii 153/2017, intitulat "Sporuri și drepturi salariale specifice Art. 24 - Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege si în anexele nr. 1 - VIII."

Anexa V prevede însă în domeniul de activitate "Justiție", sporuri în cuantum maxim total de 45%, aceasta fiind o normă juridică civilă specială, aplicabilă acestei familii ocupaționale.

Norma de drept civil generală reprezintă acea normă care se aplică în toate cazurile și în orice materie, dacă o dispoziție legală nu prevede altfel.

Normele de drept civil sunt speciale, dacă își găsesc aplicare numai în cazurile expres stabilite de lege. Fiind derogatorii de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar față de norma generală, chiar și atunci când norma specială este mai veche decât norma generală(specialia generalibus derogant).

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că ipoteza acreditată de recurenții-reclamanți nu este susținută de dispozițiile legale și ar conduce la nerespectarea principiilor sistemului de salarizare, enunțate în art. 6 din lege.

Precizează că la stabilirea drepturilor salariale ale recurenților-reclamanți s-a ținut cont de prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 și de cele ale art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017, precum și de clarificările Ministerului Muncii și Justiției Sociale privind stabilirea salariilor pentru familia ocupațională Justiție pentru anul 2018.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți susțin că prima instanță nu a făcut referire în motivarea sentinței la modalitatea de calcul care ar fi trebuit aplicată la stabilirea drepturilor salariale, sentința recurată cuprinzând doar motivări generice.

Înalta Curte apreciază că acest motiv de casare este nefondat, întrucât prima instanță a prezentat în considerentele sentinței argumentele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, astfel că sentința recurată satisface exigențele instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv cuprinde argumentele care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat susținerile părților, precum și elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că cererea cu soluționarea căreia a fost învestită este neîntemeiată.

Faptul că modalitatea de calcul care ar fi trebuit aplicată la stabilirea drepturilor salariale nu a fost detaliată în concret de către prima instanță, nu este în măsură să conducă la reținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condițiile în care instanța a arătat textele de lege în raport cu care se calculează salariile de bază și sporurile salariale de care beneficiază reclamanții, precum și raționamentul avut în vedere la respingerea pretențiilor reclamanților.

Înalta Curte constată că prima instanță a respectat cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea recurată fiind motivată coerent și suficient, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar asupra sa, fiind lipsită de ambiguități și contradicții, ceea ce determină compatibilitatea sa cu normele legale care stabilesc conținutul unui asemenea act procedural.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat acordarea sporurilor la un nivel de 45% din cuantumul salariului de bază, contestând modul de calcul al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, de care au apreciat că beneficiază începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017:

"Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz".

Așadar, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 este prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăși plafonul de 30% raportat la suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Cu toate acestea, chiar dacă prin legea de salarizare, s-a stabilit acordarea mai multor categorii de sporuri, respectiv 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, 25% pentru sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și 5% pentru păstrarea confidențialității, sensul textului legal menționat nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea sporurilor la nivelul de 45%, ci doar o obligație a ordonatorului de credite de a nu depăși respectivul nivel instituit legal.

Aceste aspecte au fost, de altfel, dezlegate și prin Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care, în punctele 79-82 s-a statuat astfel:

a) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, această categorie de personal "beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat" [art. 4 alin. (1)].

b) "Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare." (art. 5).

Raportat la aceste statuări cu caracter obligatoriu ale instanței supreme, în mod corect a reținut prima instanță că sporurile au fost calculate cu respectarea legii prin raportare la indemnizația de încadrare prin limitarea cuantumului total al sporurilor la 30 %, fără ca prin această modalitate de reflectare a lor să se fi cauzat vreo vătămare.

De asemenea, Înalta Curte reține că majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază și ale sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depășească 30 % din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

Prin urmare, norma de plafonare în discuție are caracter special, limita prevăzută neputând fi depășită prin aplicarea normelor generale invocate de către reclamantă, care reglementează principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat prin Legea nr. 153/2017, printre care și modalitatea de stabilire individuală a sporurilor.

Totodată, prevederile art. 4 și 5 din Capitolul VIII anexa V, cuprind sintagma "până la", ceea ce conduce la concluzia că nivelul sporurilor se poate situa la un nivel inferior maximului stabilit și care nu poate fi depășit, așa cum se subliniază și în decizia mai sus amintită:

"79. Prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Înalta Curte apreciază că recurenților-reclamanți nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a sporurilor în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare/salariilor de bază aferentă ordonatorului de credite.

Înalta Curte are în vedere și considerentele deciziei pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, anterior menționate, prin care s-a statuat că indicarea nivelului maxim al sporurilor nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (paragraful nr. 84), că responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale în care sunt incluse și sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituții sau autorități publice (paragraful nr. 86) și că este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite (ultima teză a paragrafului nr. 86).

Înalta Curte mai reține și cele statuate la par 95 din Decizia nr. 15/2021 a ICCJ, respectiv faptul că posibilitatea ca, în cadrul aceleiași categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiți, să existe diferențieri în funcție de sumele de bani aflate la dispoziția acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situații de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influența nivelul de determinare al sporurilor, apariția unei eventuale situații de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluționare a recursului în interesul legii.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., AA., BB., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR. împotriva sentinței nr. 843 din data de 6 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.