ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.11.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5742/2022

HOTĂRÂRE
25.11.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5742/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a la data de 09.05.2019 sub nr. dosar x/2018, apelantul-reclamant, A. a formulat cerere de apel împotriva încheierii din data de 28.03.2019 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații-pârâți, Liceul Tehnologic Nr. .1 Fundulea și B..

La data de 01 aprilie 2021, prin decizia civilă nr. 9 din pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția de perimare și s-a constatat ca fiind perimat apelul formulat de către apelantul-reclamant, A., împotriva încheierii din data de 28.03.2019 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2018.

Reclamantul A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 9 din 1 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2018.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin Decizia nr. 1180 din data de 1 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a anulat recursul, ca tardiv formulat.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1180 din data de 1 martie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, contestatorul A. a formulat contestație în anulare înregistrată sub nr. x/2022.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimații-pârâți nu au depus întâmpinare.

Înalta Curte, verificând în prealabil regularitatea recursului declarat, constată că acesta nu a fost legal timbrat.

Astfel, din analiza actelor dosarului rezultă că recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit obligația legală de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul de judecat stabilit, deși a fost citat cu mențiunea depunerii taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON, conform dovezii aflate la dosarului de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (1) din C. proc. civ.:" Contestația în anulare se soluționează de urgență și cu precădere, potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată".

Având în vedere că hotărârea supusă contestației în anulare a fost pronunțată în soluționarea caii de atac a recursului sunt incidente dispozițiile art. 486 din C. proc. civ. potrivit cărora:

"(2) La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic".

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

"Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În raport cu dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G nr. 80/2013, astfel cum i s-a pus în vedere prin citația comunicată recurentului la data de 08.09.2022 și nici nu a formulat cerere de reexaminare, astfel cum îi permitea legea.

Față de dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., raportate la prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte reține că recursul nu îndeplinește cerința de formă a timbrării acestuia, lipsa acesteia fiind sancționată cu nulitatea potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., împrejurare care atrage anularea recursului ca netimbrat.

Admite excepția netimbrării contestației în anulare invocată din oficiu.

Anulează contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1180 din 01 martie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca netimbrată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-01
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1180/2022
Ședința publică din data de 1 martie 2022 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2022-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3420/2022
Ședința publică din data de 9 iunie 2022 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâți
ÎCCJ 2022-10-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4626/2022
Ședința publică din data de 13 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Cur
ÎCCJ 2021-06-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3546/2021
contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. 4. Hotărârea instanței de recurs. Prin decizia civilă nr. 6
ÎCCJ 2024-02-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1126/2024
Ședința publică din data de 28 februarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
Sursă