ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5741/2022

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Hotărârea contestată

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 618 din 3 februarie 2022, a respins recursul declarat de Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România împotriva sentinței nr. 277/2019 din 27.11.2019 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat și, totodată, a admis cererea de intervenție accesorie formulată de A..

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că hotărârea primei instanțe este legală, în cauză nefiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., invocate.

Astfel, a apreciat că în cauză nu se relevă considerente contradictorii care să poată fi subsumate motivului de casare invocat; de asemenea, nu subzistă nici critica referitoare la lipsa pronunțării instanței de fond asupra motivului de nelegalitate referitor la identificarea topografică greșită a imobilului. O astfel de analiză de fond a cererii de retrocedare, întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, care ar fi inclus și aspectul referitor la identificarea topografică, ar fi fost superflua, în condițiile în care instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului-lege nr. 485/1944, respectiv în afara perioadei de referință a O.U.G. nr. 94/2000.

Pe de altă parte, sentința recurată a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, nefiind incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. .

1.2. Contestația în anulare exercitată

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, invocând prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatorul a arătat că prin recurs a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că aplicarea greșită a O.U.G. nr. 94/2000 rezidă din faptul că imobilul nu a făcut obiectul Convenției generale din 1942 și nici a Decretului-lege nr. 485/1944, aceste acte fiind înscrise în cartea funciară doar pentru justificarea preluării abuzive a imobilului.

Instanța de recurs, în raport de în analiza acestui motiv de casare, nu a făcut referire și nu a răspuns la niciunul dintre argumentele expuse în dezvoltarea acestuia, aspect ce echivalează, în opinia sa, cu o necercetare a motivului de casare astfel cum a fost invocat.

În continuare, contestatorul arată că prin motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. a indicat faptul că sentința recurată cuprinde motive contradictorii deoarece, la fila x din hotărâre, se aduc o serie de argumente cu privire la necesitatea intabulării actului de achiziție al imobilului de către GEG, ulterior instanța ajungând, totuși, la concluzia efectuării transferului de proprietate de la Biserica Evanghelică la GEG.

Or, instanța de recurs a omis în totalitate cercetarea acestui al doilea motiv de casare.

În concluzie, contestatorul a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii atacate și, în rejudecarea în fond a cauzei, admiterea acțiunii.

1.3 Apărările formulate în cauză

Intimații Comisia specială de retrocedare și A. au depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

În cauză, contestatorul a invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială.

Potrivit art. 503 din C. proc. civ.:

"(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...)

Prin urmare, suntem în ipoteza motivului întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. constă, atunci când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, se constată că instanța de control judiciar s-a pronunțat asupra motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Astfel, analizând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de recurs a reținut că nu este fondat acest motiv de recurs, întrucât, analizând hotărârea recurată din această perspectivă, se constată că la filele x din sentință, judecătorul fondului a prezentat înscrierile din cartea funciară, în ordine cronologică, reținând că, atât art. 431 din C. civ. austriac, cât și Decretul-lege nr. 115/1938, intrat ulterior în vigoare, au prevăzut faptul că înscrierea dreptului real în cartea funciară avea efect constitutiv de drepturi.

Prin urmare, în cauză nu se relevă considerente contradictorii care să poată fi subsumate motivului de casare invocat.

Totodată, nu subzistă nici critica referitoare la lipsa pronunțării instanței de fond asupra motivului de nelegalitate referitor la identificarea topografică greșită a imobilului.

În condițiile în care instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului-lege nr. 485/1944, respectiv în afara perioadei de referință a O.U.G. nr. 94/2000, o analiză de fond a cererii de retrocedare, întemeiată pe acest din urmă act normativ, care ar fi inclus și aspectul referitor la identificarea topografică, nu se mai impunea.

Referitor la susținerile contestatorului privind motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în raport cu situația de fapt, ce reiese din probele administrate, instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente cererii de retrocedare formulate de reclamantă, dezvoltând în acest sens o amplă argumentare, prin identificarea cadrului normativ aplicabil și raportarea acestuia la situația de fapt reținută.

Așadar, nu poate fi vorba de omisiunea cercetării vreunui motiv de casare dintre cele invocate de recurent, așa încât nu este întrunită ipoteza textului procedural prevăzut de art. 503 alin. (2) punctul 3 din C. proc. civ.

Or, prin cercetarea motivelor de casare, se înțelege analiza motivelor de casare astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanței de recurs de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege. Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susținerea unui motiv de casare sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare.

În plus, se reține că, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., nu poate fi cenzurat modul în care instanța de recurs, analizând motivul de casare, a înțeles să răspundă acestuia.

De altfel, din modul de redactare, dar și din conținutul motivelor contestației în anulare, contestatorul tinde la anularea unei hotărâri cu consecința rediscutării cauzei pentru că, în opinia sa, aceasta nu a fost bine soluționată, or, o astfel de abordare nu poate fi primită.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanțe substanțiale și imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. România și Stanca Popescu c. România), ceea ce nu este cazul în speță.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 coroborat cu art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România împotriva Deciziei nr. 618 din 03 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2022.